Dungile maro de pe pereții WC-urilor de stat

Ce putem aștepta bun de la niște guvernanți incapabili măcar să-și zugrăvească pereții clădirilor în care muncesc?

A m fost zilele astea la Guvern și am fost silită să aștept în holul de la intrarea D, ca să vină să mă ia cineva de la biroul demnitarului cu care urma să am întrevederea. Stând vreo zece minute în holul ăla de așteptare m-a izbit aspectul decrepit al locului: pereții coșcoviți, huma veche și prăfuită de pe ei, într-un colț se vedeau urmele unei inundații mai vechi, gălbui-ruginie, întrerupătoarele electrice înnegrite de vreme și depășite moral, covorul cândva albastru, acum tocit și de o culoare incertă, șobolăniu, un panou din aluminiu jigărit pus pe un perete, cu două afișe vechi mai mult dezlipite care anunțau cine știe ce manifestare de care nimeni nu e interesat, un „info-chioșc” într-un colț, aparent scos din uz, dar pus acolo ca să bifeze o obligație de informare a instituției față de cetățeni, câteva cabluri vechi atârnând rupte pe pereți și o multitudine de mici canale din plastic trasate pe aceiași pereți coșcoviți, prin care pesemne trec alte cabluri, care duc în niscai computere sau alte device-uri „moderne”.

Pe ușa de la intrarea în Guvern, dar repetat și pe ușa a doua, care duce spre holul în care stau ofițerii de pază și aparatura lor de scanare a bagajelor, tronează înfoliate două anunțuri identice, în care vizitatorii sunt anunțați că în conformitate cu nu știu ce act normativ nu au voie să intre în guvern cu arme de orice fel, muniție sau explozibili.

Holul ăsta, pe care intră majoritatea oamenilor care au treabă la Guvern – mai puțin delegațiile oficiale de înalți demnitari și probabil FMI-ul – este o imagine perfectă pentru România. O zugrăveală de pe vremea când gospodăria de partid se preocupa de clădirile aparatului de stat, o humă pe care nici măcar n-a mai spălat-o cineva în ultimii 20 de ani, darmite s-o împrospăteze, peste care s-au suprapus succesiv straturi de cabluri, pentru aparatura modernă care ne-a invadat, mințindu-ne că ne face viața mai bună, dar care ne abate atenția de la jegul istoric în care ne complacem. Iar peste toate, o etichetă cu „Nu aveți voie să…”.

În interior lucrurile nu stau cu mult mai bine. Cu excepția câtorva zone în care se învârt potenții zilei, care nu pot să se scoboare din bolizii de lux cu care sunt aduși acolo, între pereți coșcoviți și nezugrăviți dinainte de 1989. Clădirea Guvernului aparține probabil RAAPPS, și nu-mi vine în cap niciun motiv pentru care în bugetul de administrare al clădirilor din aparatul administrativ nu s-ar trece și câteva bidinele măcar, plus niscai vopsea lavabilă, pe lângă nenumăratele aparaturi menite să-i protejeze pe fiii neamului de potențialele atacuri cu grenade din partea poporului.

Decât, poate, celebra zicere a lui Nicu Ceaușescu, cum că nu vom fi noi în stare măcar să zugrăvim câte blocuri a construit tac-su. Ceea ce, iată, pare valabil chiar și în prima clădire a țării.

În aceeași idee a lipsei crase de gospodărire în aparatul bugetar vorbeam deunăzi cu cineva care lucrează în Ministerul sănătății. Îmi povestea despre problemele din sănătate și de interesele diverse ale diferitelor tabere implicate în furnizarea de servicii medicale. Ca anecdotă îmi spunea că au venit niște „specialiști” dintr-un mare spital să ceară de la minister bani pentru realizarea unui studiu clinic în nu știu ce domeniu. Un personaj din minister le-a răspuns că mai bine ar face un studiu despre dungile maro de pe pereții WC-urilor din spitalul respectiv, că deși managementul spitalului a încheiat un contract cu un furnizor de hârtie igienică suficient de mare încât să înconjoare spitalul cu hârtie, bolnavii tot nu găsesc hârtie la budă, de unde și … ați ghicit, dungile maro de pe pereții invocați.

Personajul din minister recunoaște cinstit că și în budele ministeriale e aceeași situație, fiecare vine de acasă cu săpunul și hârtia. Sau nu. Normal, semnalele trebuie date de la centru 😉 Politicile publice acolo se fac, semnalele către națiune de acolo vin, de la guvern, de la ministere, cum să ne așteptăm la ceva bun de la niște oameni care nu sunt capabili măcar să-și gospodărească clădirile în care muncesc zi de zi?

***

Am revăzut de curând scena hârtiei igienice de la Revoluție, jucată magistral de Rebengiuc la TVR. Unele lucruri sunt făcute să dureze.

 

Etichete: , , , , , ,

6 comentarii la “Dungile maro de pe pereții WC-urilor de stat” Subscribe

  1. VASILIU MIRCEA PAUL 20/02/2013 at 14:17 #

    Auto-citat:

    Doi: Capcana cu Victor Rebengiuc. Un atac direct la Ion Gavrilă Ogoranu și camarazii săi, prin aceeași metodă a legionarilor demenți. Cred că ți-am mai povestit deja cum, după film, mi-am spus în barbă: O, Rebengiuc ! Pentru această capitulare vei plăti într-o bună zi, cum nici nu visezi. Jur că așa am gîndit (la 25 de ani) ! Și atunci cînd Răzvan Theodorescu govorit-a la TV: „L-am văzut pe Rebengiuc cu steagul verde în mînă !” m-a lovit în inimă amara confirmare că avusesem „gura aurită”. Din păcate nota groasă am plătit-o NOI, nu Rebengiuc. Am copiat filmul de pe internet (dublat în rusește !) doar pentru a avea sub ochi proba că nu l-am visat. Mult îl costa pe omul-cu-hîrtia-igienică să rupă din ea trei palme pentru a se șterge la gură ? Trecînd astfel de la vorbe la fapte ! Iată ROMÂNIA ALTFEL ― toreros de cauciuc în luptă cu boi de mucava (mai mult bălegînd decît împungînd). Aceeași propunere: nici o redifuzare fără un comentariu extins.

    Din acest scurt extras nu trebuie să se înțeleagă SUB NICI O FORMĂ că am vreo simpatie pentru legionari, mă revoltă doar falsificarea imbecil-grosolană a adevărului.

  2. niscai 20/02/2013 at 20:09 #

    niscai in sus, niscai in jos… eu n-am auzit pe nimeni sa foloseasca ‘niscai’ cand vorbeste. nu’sh de ce li se pare multora, mai ales cand scriu retete – dar iata mai sus un exemplu ca si in alte contexte – suna mai nu-stiu-cum, popular? – niscai decat niste. niste lavabila, niste piper, niste stil.

  3. niscai 20/02/2013 at 20:13 #

    a, daca tot am inceput, e o lista intreaga de ‘niscaiuri’ din astea: untdelemn, nitel/nitica, asijderea, pasamite…. daca ai zice in statia de tramvai, dupa ce s-a adunat lume juma’ de ora si tramvaiul nu mai vine, „pasamite a fost vreun accident”, i-ar bufni rasul pe toti.

    • Dollo 20/02/2013 at 20:21 #

      pesemne nu-ți sunt pe plac arhaismele, bag samă 😛 nu-i bai, nițică circulație p-aci pe blog tot îmi faci și tu, așa nemulțumit cum te arăți 🙂

  4. afroditus 21/02/2013 at 00:35 #

    huma nu se spala decat daca vrei s-o indepartezi de tot .

  5. Gilbert 23/02/2013 at 06:56 #

    Mărturisesc că văd (ori re-) înregistrarea cu Rebengiuc cu mult „of” în suflet. Au trecut ani de-atunci… Degeaba. Dungile maro parcă-s tot mai multe. Dar cine stă să le mai numere? Deja intră în normalitate.

Lasă un comentariu

Oldies but goldies

Metodologia bătutului în ușă

suricate

Sau cât de mult seamănă românul cu americanul, când trebuie să-și dea zăpada din fața casei sau să facă front comun cu vecinii în fața autorităților

Discuție cu o viitoare ziarizdă/piarizdă. Trizdă!

A fost odata copiutza - sursa foto: http://www.cheatingculture.com

Pentru cine zicea că presa e plină de ingineri, făcuți ziariști de ocazie, am un mesaj încurajator: vine tare din urmă generația copy/paste. Hold your breath!

„Bună, ce faci?!” – varianta nipono-americană cu happy end

gene-hitaki

Epstein și Kobayashi – Ce șanse erau ca un evreu și o japoneză, el economist, ea pictoriță, ambii trecuți de 60 de ani, să se întâlnească și să se iubească, în ditamai New York-ul?

Regrete eterne fără semnul exclamării

Discuție despre pronumele de politețe pe marginea unei jerbe mortuare în Piața de flori George Coșbuc: se zice „nu vă vom uita niciodată” sau „nu te vom uita, fată?” 😉

Ice age cu comision bancar argentinian

perrito moreno

Trecerea granițelor din Argentina în Chile și retur sau comisioanele bancare nesimțite l-ar face și pe un eurosceptic să iubească UE.

Casa Becali, fostă Groza, fostă Auschnit, fostă Manu

Palatul lui Becali din București

“Intrați, bey, fotografiați ce vreți voi, vizitați tot, mi se rupe! O să văd eu ce-o să scrieți după aia, dacă sunteți cu sufletul curat… Intrați, faceți ce vreți, numa’ să nu furați!”. Așa ne-a primit Gigi Becali în curtea casei sale din Aleea Alexandru nr.1