Fete (și băieți) ne vedem la un Cosmo?

Sâmbătă, 16 februarie, la ora 19.00, dezbatem minunata carte a lui Nik Kelman, „Fete”. Cine n-a citit-o încă mai are timp s-o facă până pe atunci.

D oamnelor – și domnule;) – vă propun să ne întâlnim la Lente cafe, unde vom putea degusta câte un Cosmo, așa cum am stabilit la ultimul club de carte. Vă rog să vă anunțați aici care veniți, până joi, ca să știu pentru câți să rezerv masă.

În același timp e momentul să decidem ce cărți citim în lunile următoare, pentru că am epuizat cărțile de pe primele trei locuri de la ultima votare. Așa că vă invit să propuneți și ce cărți doriți să supunem la vot. Strângem propunerile până sâmbătă, iar de duminică votăm.

Pentru că una dintre cititoare mi-a sugerat să facem și un soi de club de comentat filme, vă supun atenției și această propunere, să vă dați cu părerea cum să fie: discutăm în aceeași întâlnire de la clubul de carte și despre un film, o facem separat, vedem filmele împreună, separat… ? Variațiuni pe team asta sunt așteptate aici împreună cu propunerile pentru cărți.

UPDATE – Am rezervat o masă pentru opt, la nefumători, la Lente Cafe de pe strada Arcului, în spatele bisericii armenești. Sâmbătă, de la ora 19.00, vă aștept acolo.

 

Tags: ,

20 Responses to “Fete (și băieți) ne vedem la un Cosmo?” Subscribe

  1. ady 11/02/2013 at 21:45 #

    martie nu poate sa lipseasca din post! 🙂
    propunerile mele sunt:
    1. eleganta ariciului. ca m-ai provocat. si pentru ca mi-a intors metafiziul pe dos. http://www.nemira.ro/babel/eleganta-ariciului–1294
    2. fiica norocului-isabel allende. pentru ca nu voi inceta sa propun allende si pentru ca nimeni dintre cei carora le-am recomandat-o nu s-a plans. http://www.elefant.ro/carti/fictiune/literatura-contemporana/fiica-norocului-84329.html?gclid=CJWapYWBr7UCFUaN3godxS8A_w
    3. zana carabina-daniel pennac. http://www.librariaonline.ro/beletristica/literatura_universala/romane/zana_carabina-pennac_daniel-p1006350 pentru ca imi place la nebunie cum scrie pennac (in cele din urma cred ca o sa ma apuc de citit in engleza, ca franceza am uitat-o pe toata, ca sa citesc cartile din serie pe care le-a sarit polirom-ul) si pentru ca vreau sa il prezint pe jurnalistul meu preferat din literatura jurnalistului meu preferat din viata reala.

    pe toate trei le pot pune la dispozitia membrilor clubului spre citeala.

    ps. propun film si carte in aceeasi intalnire.

    • Marius Georgescu 12/02/2013 at 11:04 #

      De acord cu ELEGANTA ARICIULUI.Adaug,ca propuneri de viitor,Cormack Mc Carthy-DRUMUL si SADOVEANU:NICOARA POTCOAVA…:)

  2. Marius Georgescu 12/02/2013 at 11:08 #

    Cred ca putem discuta si filme,in aceeasi intilnire.Le putem vedea fiecare,descarcate de pe net.As propune,pentru inceput,MELANCHOLIA lui Von Trier,DUPA DEALURI al lui Mungiu si AURORA de Cristi Puiu.
    Pot veni simbata,la 19.Multumesc pentru invitatie-si rezervare.

    • ady 12/02/2013 at 19:41 #

      nu o lua personal, dar chiar nu vreau sa vad filmele astea. vad filme si citesc carti ca sa ma relaxez, nu ca sa caut cutite, pistoate, funii sau macar antidepresive dupa-aia. si asa trec printr-o pasa proasta.
      eu propun ceva amuzant, relaxant, vesel, un desen animat, in pana mea. pe mine ma asteapta „hotel transilvania”. 🙂

      • Marius Georgescu 13/02/2013 at 07:07 #

        De ce crezi ca filmele astea sint deprimante?

    • diana 15/02/2013 at 15:23 #

      sunt foarte bune toate 3, MELANCHOLIA este preferatul meu 🙂

  3. Marius Georgescu 12/02/2013 at 11:11 #

    PS:care LENTE,cel din Batiste sau din Arcului?!

    • Dollo 12/02/2013 at 12:51 #

      pe strada Arcului, că am mai fost acolo. e chiar în spatele bisericii armenești

      • Marius Georgescu 12/02/2013 at 13:19 #

        Ok

      • Monica Lauleanu 14/02/2013 at 13:28 #

        Se fumeaza in interior?

        • Dollo 14/02/2013 at 15:22 #

          se fumează, dacă cerem masă la fumători. dar de regulă cerem la nefumători pentru că majoritatea suntem nefumători.

  4. Monica Lauleanu 14/02/2013 at 22:28 #

    Vin si eu.

    • Monica Lauleanu 14/02/2013 at 22:30 #

      Am uitat sa zic: ne(a)fumatoare.

  5. diana 14/02/2013 at 23:08 #

    vin si eu.
    propunerile de carte sunt James Joyce – Ulise / Portret al artistului in tinerete , Virginia Woolf – Camera lui Jacob, Pascal Bruckner – Hotii de frumusete.
    poate combinam cele 2 cluburi si citim 2 carti in loc de 1, una din carti fiind la baza filmului.

    • Dollo 15/02/2013 at 11:44 #

      am rezervat, vă aștept acolo

  6. Andreea 15/02/2013 at 18:55 #

    Fara rezervare se poate veni? … am citit cartea!:))

    Nu stiu daca pot ajunge pe la 19.00, dar daca da, ma primiti si pe mine ??:)

    • Dollo 16/02/2013 at 16:48 #

      poți veni și fără rezervare, precum se vede s-au dezrezervat alții 🙂 te așteptăm

  7. Monica Lauleanu 16/02/2013 at 15:35 #

    Pe mine m-a luat o gripa si nu mai ies nici din casa nici din pijama tot weekendul.

  8. Cristina 18/02/2013 at 13:44 #

    propunere pentru clubul de carte: Merce Rodoreda – Piata diamantului

  9. Raluca 18/02/2013 at 22:34 #

    “Ceasurile astea nu sunt decât imitații cât se poate de nereușite a ceva ce are fiecare om în pieptul său. Căci la fel cum aveți ochi pentru a vedea lumina și urechi pentru a auzi sunetele, tot astfel aveți și o inimă pentru a simți timpul cu ea. Întregul timp care nu e simțit cu inima e la fel de pierdut ca și culorile curcubeului pentru un orb sau cântecul unei păsărele pentru un surd. Din păcate, există însă inimi oarbe și surde, care, deși bat, nu simt nimic”.
    Va propun MOMO, a lui Michael Ende, o poveste (si) pentru oameni mari, despre domnii cenusii care ne-au furat timpul…
    Michael Ende, un autor german, a scris literatura pentru copii si fantastica. Cand eram mai mica, am vazut la televizor o ecranizare reusita a cartii lui – „Poveste fara sfarsit”.
    Muuult mai tarziu, adica acum cateva luni, am citit Momo – povestea unei fetite intelepte care pleaca in cautarea…timpului pierdut, alaturi de Casiopeea, o broasca testoasa. Am fost surprinsa sa constat ca romanul este mai degraba pentru oameni mari. Copiii inca nu au invatat sa-si piarda sau sa-si „vanda” timpul si sufletele. Iar Momo este acel prieten de care fiecare dintre noi are nevoie – este calda, rabdatoare, optimista, stie sa asculte si are cate un raspuns la orice intrebare. Si mai presus de toate, are mult curaj. 🙂

Leave a Reply

Oldies but goldies

Secretul Rozaliei din Criţ: “Ne-a ferit Dumnezeu de emigrare aicea, că avem mult de lucru”

Minunata ciorba ardeleneasca a adunat Europa la aceasi masa

Cu timpul oamenii au constatat că activităţi pe care noi le considerăm plictisitoare, pentru că le facem zi de zi, pot fi vândute foarte bine străinilor, care nu le-au văzut niciodată

Cu cât ne-a botezat Samsung Biblioteca Națională

Biblioteca Națională Samsung

Statul român plătește un credit de 104 milioane de euro pentru clădirea Bibliotecii Naționale, iar firma Samsung și-a pus numele pe ea, cu câteva televizoare în valoare de 300.000 de euro. O afacere marca Ministerul Culturii și Patrimoniului Național.

Restul de 60% e tăcere

deget

Portret colectiv al celor 60% absenți de la vot: Vine inspecția sanitară și o întreabă pe asistentă dacă anumite aparate de pe care trebuie să ia probe sunt dezinfectate. Asistenta zice că nu, că nu a avut timp. Inspectorul pune mâna pe soluție, dezinfectează aparatul, ia proba și pleacă mulțumit

Ce caută englezii în Grecia

karaoke

În timp ce milioane de estici se dau peste cap să emigreze în vest ca să facă bani, englezi, germani sau canadieni vin în Grecia ca să trăiască decent, în căutarea unui stil de viață care nu le mai e accesibil în propriile țări.

USR, mai bine nu se poate

candidati-scena

Am fost la congresul USR ca să-i cunosc mai bine pe oamenii pe care-i susțin. Am vrut să înțeleg de ce Nicușor Dan ține cu dinții și de progresiști și de conservatori, și cum s-a tranșat soarta partidului prin alegerea celor mai buni 21 de oameni care să-l conducă.

Depre ziduri

pano

și oamenii care se încăpățânează să le construiască și să repete istorii de care omenirea ar trebui să se rușineze.