Amour. Sau frică?

Dacă persoana iubită ar vrea să moară, ca să evite o agonie nedemnă și pentru ea și pentru voi, ați fi de acord cu eutanasia?

A m văzut ieri Amour, chiar înainte de a ajunge la clubul de carte&film. De departe cel mai bun film văzut în ultima vreme. Bun, frumos, dureros precum iubirea. Greu, lucid, lung, precum viața într-un căruț cu rotile. Și pentru că la clubul de carte am avut de discutat o carte care nu mi-a împlinit așteptările – Cu inima smulsă din piept, de Radu Paraschivescu – mai aprinse au fost discuțiile despre filme – Poziția copilului și Amour. Curios, lucrurile s-au îmbinat de așa natură în întâlnirea asta că a trebuit să discutăm despre iubire, de toate felurile, și s-o negăm sau s-o ridicăm în slăvi, în funcție de optimismul fiecăruia.

Cu inima smulsă din piept

Cartea lui Paraschivescu tratează o poveste de dragoste, tragică, petrecută în Portugalia lui 1300. O iubire din aia pe care puțini norocoși o întâlnesc în viață, și care te transformă în ghinionist dacă se întâmplă ca împotriva ei să se pună un sistem politic, niște norme sociale aberante și răutatea umană, până la urmă. Părerile au fost împărțite în privința caracterului personajului feminin, care pentru iubirea asta fulgerătoare a trădat prietenia de zece ani cu soția celui pe care-l iubea. Eu am fost de părere că nicio prietenie nu poate sta în calea unei astfel de iubiri. S-au mai văzut ele pierderi de rațiune și în cazul unor îndrăgosteli mai modeste, așa că, eu una nu mă simt capabilă să ridic piatra.

Ce nu mi-a plăcut la carte a fost tocmai faptul că … a fost o carte. Povestea în sine nu ar fi ocupat mai mult de un articol de revistă de femei, dar faptul că a fost scrisă de un bărbat a împovărat povestea cu o mulțime de personaje de umplutură, fără vreo valoare literară sau istorică. La club am dezbătut dacă limbajul literar folosit de Paraschivescu are sau nu vreo legătură cu modul în care se vorbea și se scria la 1300 (cine dracu știe cum se scria atunci?). Și de ce în cartea asta virginitatea nu e deloc prețuită, deși femeia e tranzacționată ca o marfă.

Amour

Pentru că despre Poziția copilului v-am spus deja ce cred, să trecem la Amour, pe care vă recomand să-l vedeți. L-am urmărit într-o sală pe jumătate goală, cu majoritatea spectatorilor trecuți de… orice tinerețe. Oftaturi pe alocuri și în rest o tăcere mormântală m-au făcut să-mi înghit în surdină lacrimile de la o anumită scenă încolo. Mama, cu care am fost la film, a avut reacții destul de evidente, clătinări din cap cu subînțeles, iar la momentul culminant a fost de-a dreptul șocată. Se uita la ecran și la mine, și iar la ecran, și nu-i venea să creadă.

După film am discutat despre cât de corect a fost totul:

– Cred că suntem prea atașați de o carcasă a cuiva, și nu-l lăsăm să moară demn, atunci când își dorește, am zis eu. Ar fi fost mult mai civilizat dacă ea ar fi avut parte de o eutanasie asistată medical, așa cum ceruse.

– Da, dar cum să iei o viață dată de Dumnezeu? Dumnezeu ți-a dat-o, tot el trebuie să ți-o ia, zice mama gânditoare. Apoi adaugă: dar și Dumnezeu parcă prea urât te chinuie până ți-o ia. Urâtă și lungă e bătrânețea asta!

Filmul este despre un cuplu de octogenari parizieni, foști profesori de muzică, surprinși în momentul în care începe declinul. Ea face un atac cerebral și suferă o semipareză. E momentul în care femeia cochetă și distinsă din Emmanuelle Riva (care joacă fabulos la cei 85 de ani pe care-i are și în realitate) îi cere soțului ei Jean-Louis Trintignant, (82 de ani, cu acest rol scris special pentru el, nu mai prejos de partenera lui) să-i promită că nu o va mai duce la spital sau la un azil, ba chiar îi cere cumva să fie de acord cu moartea ei.

Surprins, el o întreabă dacă ar fi în locul lui ce ar face? E un răspuns pe care ea nu-l are și cred că nimeni nu-l poate da. Ce faci când persoana iubită, soție, mamă, copil, îți cere să renunți, pentru el, la viața lui? Îl iubești suficient de mult ca să-l lași să plece sau vă sufocați amândoi din frica de a nu vă pierde?

Aici am avut puncte divergente de opinie la club. Cineva a spus că nu e atâta iubire, în cuplul respectiv, câtă frică. Frica de a rămâne singur, fără partenerul de o viață, bun-rău cum a fost el. Pe frică se construiesc toate celelalte reacții ale personajului Trintignant. Altcineva a insistat că nu, că totuși dacă n-ar fi fost iubire n-am fi văzut atâta devotament în îngrijirea soției, ajunsă în cele din urmă la stadiul de legumă de care se jenau deopotrivă ambele personaje.

Dar iubirea – ne învață manualele de profil – ar trebui să fie altruistă.  Când iubești îi lași libertate de alegere celuilalt, îi respecți personalitatea, dorințele, deciziile, bla, bla. O replică la fel de valabilă și în Poziția copilului, nu? Chiar dacă acolo ar fi fost vorba de dragostea mamei pentru copil.

Cred că în realitate puțini oameni sunt capabili de iubire asta, atât de altruistă. Ne place să credem că iubim așa, dar puși în fața crudei realități ce am alege, de fapt în locul lui Trintignant? I-am acorda dreptul femeii pe care am iubit-o o viață să moară demn sau am chinui-o până la epuizare?

Acum, așa la rece, eu aș răspunde da la întrebarea dacă i-aș acorda mamei acest drept – presupunând că ar cere ea așa ceva. Dar nu știu dacă în acel moment aș mai putea. Așa că, de curiozitate, vă întreb și pe voi:

Ați fi de acord cu eutanasia persoanei iubite în caz de boală incurabilă?

Vezi Rezultatele

Filmul merită văzut și pentru că asta e ce ne așteaptă pe toți, după cum zicea mama, dar și pentru alte câteva relații interesante din film, de exemplu relația lor, ca părinți, cu fiica lor. O situație mai puțin întâlnită în România, de exemplu, deși mă gândesc că vremurile moderne tind tot mai mult către acest tip de relație. Ca o concluzie personală, pe mine mă încearcă sincer după filmul ăsta ideea de a avea tot timpul în casă un mijloc de eutanasie rapidă și ușoară, în caz că nu m-aș putea baza la nevoie pe acceptul persoanei care m-ar avea în grijă…

Următorul club

Nu am stabilit ce film să dezbatem la următorul club, dar sunt tentată să separ întâlnirea pentru film de cea pentru carte – de vreme ce nu toată lumea agreează combinația asta. Pe 20 aprilie ne vom întâlni ca să discutăm despre următoarea carte Eleganța ariciului. Până atunci, dacă vreți să mai ținem vreun club de film propuneți o peliculă care ar merita o întâlnire și o rezolvăm 🙂

Etichete: , , , , , , ,

18 comentarii la “Amour. Sau frică?” Subscribe

  1. ady 24/03/2013 at 21:49 #

    eu propun „irina palm” (englezesc, e mai vechi, vreo cativa ani buni) si „silver lining”. poate reusesc si eu sa-l vad.
    si, fara sa fie propunere, daca a vazut cineva „the beasts of southern wild” poate se indura de mine si imi spune ce pana mea a vrut de la mine filmul asta, ca mie mi s-a parut doar o insiruire de scene fara prea multa (spre deloc) legatura intre ele. totusi pustoaica n-a jucat rau.

    in caz de boala incurabila, rapitoare de orice demnitate, dureroasa, care face din noi legume, etc, da.
    ca si ……, nu stiu, ulcerul, sau vreo boala de inima, sau alta traznaie sunt incurabile, dar pot fi tinute sub control cu tratament si nu fac din noi niste legume. 🙂
    juristul din mine se ia putin prea in serios si vrea sa puna punctul pe toate i-urile si j-urile. 🙂

  2. Alina 24/03/2013 at 23:49 #

    „Ca o concluzie personală, pe mine mă încearcă sincer după filmul ăsta ideea de a avea tot timpul în casă un mijloc de eutanasie rapidă și ușoară, în caz că nu m-aș putea baza la nevoie pe acceptul persoanei care m-ar avea în grijă…”

    Rezonez in totalitate si recomand filmul: You don’t know Jack . ( A look at the life and work of doctor-assisted suicide advocate Jack Kevorkian. ) http://www.imdb.com/title/tt1132623/

    • Dollo 25/03/2013 at 15:26 #

      sună interesant filmul tău 🙂

    • Emil 26/03/2013 at 00:14 #

      Da, e bun filmul, il recomand si eu.

  3. zwilling 25/03/2013 at 14:52 #

    Am votat ‘Nu stiu’ pentru ca nu-i chiar atat de simplu de ales. Cred ca si intrebarea lasa mult loc de interpretare. Daca avem de-a face cu o boala incurabila ce poate fi dusa pe picioare?

    As alege ‘Da’ in momentul in care sunt sigur ca persoana iubita a ales constient si nu in stare de soc. Sau in cazul in care durerile sunt mai puternice decat speranta ca intr-o zi se va gasi un tratament. Sau … ramane de vazut. E atat de simplu sa vorbesti despre lucruri ipotetice.

    Conteaza foarte mult si cine-i este aproape. Ce spuneti despre Philippe din ‘The intouchables’ (http://www.imdb.com/title/tt1675434/)?

    • Dollo 25/03/2013 at 14:56 #

      Da, am văzut filmul și sunt de acord cu obiecțiile tale în cazul lui. Totuși să nu uităm că Philippe avea suficiente resurse financiare ca să ducă o viață decentă, chiar dacă nu cum fusese obișnuit. Dar chiar și în cazul lui ar trebui să aibă dreptul de a decide ce vrea să facă cu viața lui, nu?
      În cazul Amour, însă, nu e deloc asemănătoare situația.

  4. Kata 25/03/2013 at 16:51 #

    Film absolut sinistru! Am rezistat jumătate din el. Ce poate fi așa de interesant la filmul ăsta? Putea fi făcut de 15 minute sau mai puțin. Pur și simplu plictisitor!

    • Dollo 25/03/2013 at 17:33 #

      De gustibus. N-a zis nimeni că e vreo veselie în film. Cât despre expediat în 15 minute… a făcut unul un film cu o telecomandă cu care putea să dea ffw la propria viață când se grăbea. E alegerea fiecăruia 😉

  5. Xanaxdoo 25/03/2013 at 18:12 #

    Daca nu venim la clubul de film, avem voie sa recomandam?
    Eu recomand filmul asta (nominalizat la Oscar pentru film strain in 2012), unul din cele mai bune filme pe care le-am vazut in ultimii, sa zicem 5, ani. Nu stiu cum poate fi gasit, altfel decit pe net:

    http://www.imdb.com/title/tt1445520/

    Despre eutanasie, nu stiu. As vrea ca altii sa poata sa apese butonul OFF pentru mine, dar nu am curajul sa imi asum ca as putea sa o fac eu pentru ei. Tot spilul sta in a decide cind e cu adevarat momentul potrivit. Parintii mei au fost indemnati de medicul veterinar sa accepte eutanasia ciinelui lor, si chiar si acum, dupa 10 ani, au ramas cu intrebarea „oare nu mai putea fi facut ceva pentru el”? Sper sa nu fiu in situatia in care sa trebuiasca sa iau o decizie de genul asta, nici pentru mine, nici pentru altii. Dar as vrea ca altii sa o poata lua pentru mine – lasa ce sint!

  6. val 26/03/2013 at 00:40 #

    @Dollo: un link pentru tine. din cate tin minte, acel Conrad e un cunoscut de-al tau 🙂

    http://www.servustv.com/cs/Satellite/Article/Bier-on-Tour-011259496143137

    • Dollo 26/03/2013 at 10:18 #

      Da, e ziarist la Der Standard în Viena.

  7. Ionut 26/03/2013 at 00:52 #

    Buna,
    Iti recomand sa vezi si filmul Mar adentro. Este inspirat dintr-un fapt real si are aceasi tema ca in Amour. As fi curios sa stiu ce parere ai de el apoi.
    Totate cele bune!

    • Dollo 26/03/2013 at 10:17 #

      Da, l-am văzut demult. Problematica eutanasiei asistate nu e nouă, categoric, și totuși omenirea se codește s-o legalizeze. Mă gândesc că una dintre cauze e fix asta, că legile sunt făcute de oameni în plină putere, care nu concep că cineva ar vrea să moară de bună voie. Faptul că ajungi la mâna unor judecători care trebuie să-ți permită să renunți la propria viață mi se pare aberant. Deși e evident că niciunul dintre cei puși să decidă asta nu și-ar dori să trăiască precum Javier Bardem în filmul ăla. Iar în cazul ăla nu poți să spui că uite, dacă se sinucidea mai rapid nu apuca să trăiască frumoasa poveste de dragoste cu femeia care s-a sinucis înaintea lui. Și la ce l-a ajutat?

      • Adi 30/03/2013 at 13:44 #

        Se codește sa o legalizeze ?!??! De unde ai scos-o?
        Vezi filmul acesta: http://www.imdb.com/title/tt1715802/ si ai sa constientizezi ca este legala.

        • Dollo 30/03/2013 at 18:16 #

          Filmul tău se referă la Oregon, din câte văd din titlu. Eutanasia asistată e legală și în câteva state europene, eu mă refeream la omenire as in the whole world, pricepuși?

  8. afroditus 29/03/2013 at 03:07 #

    bun film, amour asta. l-am vazut la miez de noapte, si pe reprize ca nu rezistam.
    fraier mosu. in locul lui, internam baba la azil, si cu sutele alea de euro ma duceam la statiuni balneoclimaterice sa ma simt bine in ultimii ani de viata.de ce sa o omori tu pe baba, daca nu o poti ajuta, las-o sa se stinga singura, oricat de dureros este, e viata fiecaruia. si pana la urma, daca baba vroia, putea sa-si taie gatlejul cat inca mai era in putere. eu asa o sa fac,,daca o sa am mintea de acum. ceea ce nu-i posibil, sigur o sa gandesc cu totul altfel in fata mortii. daca exista reincarnare, si sinuciderea agraveaza si mai tare karma negativa? nu mai bine suferim acum , si in viata urmatoare o luam de la capat cu forte proaspete?
    dollo, merci de recomandare, bun film.

  9. ovi 31/03/2013 at 11:49 #

    Ai rezumat perfect in final: sa ai in casa un mijloc rapid si usor de eutanasiere. Nevasta-mea zice fix la fel. Daca te uiti la filmul „You don’t know Jack” cu Al Pacino ajungi la aceeasi concluzie. De la un anumit moment incolo, cand viata nu mai are nimic calitativ in ea, cand nu te mai poti bucura in nici un fel ca esti viu, ce rost mai are tot chinul? Doar pt ca niste clerici religiosi ne spun ca nu e bine in fata lui D-zeu? Hai sa fim seriosi. Dumnezeu daca exista si e atotputernic ar trebui sa rezolve el suferinta de pe pamant, iar faptul ca nu o face e pentru mine cea mai buna dovada ca el nu exista. Sau in fine, nu e cel descris de Biblie, Coran si religiile lumii. Ca o fi o civilizatie extraterestra care face experimente pe noi lasandu-ne sa suferim singuri ca sa vada ce se intampla aia da, e mai logic si mai plauzibil.

  10. barbara 20/12/2016 at 09:07 #

    Un film bun nu e unul care iti face placere ci unul care are calitati incontestabile: cat e de veridica prestatia actorilor, cat e de previzibil, cat de mult isi pune amprenta pe sanzatiile, sentimentele tale atmosfera filmului. Si da, sunt bifate toate aceste criterii – filmul contine o atmosfera apasatoare, dezolanta permanent, scenele se deruleaza imprevizibil (cu exceptia scenei „perna pe fata” pe care mi-o inspira toate celelalte anterioare), actorii sunt perfecti in peisaj. Imi place sa urmaresc detaliile, simbolurile, scenele, coloana sonora. Toate formeaza starea, scena.
    Ce spune filmul? Asta e altceva. Filmul nu are legatura (decat superficial) cu eutanasia si nici o legatura cu dragostea. In filmul asta dragostea e marele absent. Sunt in stare sa pariez ca titlul filmului sugereaza ceea ce lipseste. Ce-i leaga pe cei doi soti nu este dragoste, e o convivialitate placuta – mancam impreuna, mergem la concerte, citim impreuna, ne scarpinam pe spate, ne livram cate o aspirina, totul e bine cata vreme putem cadea de acord pe opinii, program, idei. Doi oameni care se iubesc intr-adevar nu se jeneaza unul de altul, isi pot trata reciproc accidentele corporale cu afectiune si umor. Cuplul octogenar din film este varianta frantuzeasca de cuplu – in mare masura un parteneriat. Dragostea, si la 80 de ani, arata altfel. Scena pernei pe fata e prezenta virtual, metaforic, in tot filmul. Cand convivialitatea s-a terminat, sotul se inscrie in modelul lumii civilizate de a face ce trebuie – nu instrainam sotia neputincioasa, n-o eutanasiem, ne luptam sa facem ce trebuie conform cu standardele noastre de viata. A face ce trebuie nu e totuna cu dragostea. Dimpotriva, sta scris ca poti sa faci orice pe lume, daca e fara dragoste, nimic nu e. A nu se confunda dragostea cu standardele morale si vointa.
    N-am vazut in film afectiune reala – nici o emotie. Sotul n-a plans singur prin bucatarie, n-a curs nici o lacrima cand ii dadea sa manance cu lingurita, dimpotriva, si-a iesit din minti si a pocnit un om paralizat, rememorarile nu au legatura cu ei doi, ci cu fricile personale.
    O alta dovada a lipsei dragostei e comportamentul fiicei: nicio compasiune, doar autocompatimire. Nu plange nici macar in bratele tatalui, plange singura, cu spatele, la fereastra. Priveste cu dezgust. Pentru cei care nu stiu inca, copiii sunt martorii vietii parintilor.

Lasă un comentariu

Anunță-mă prin email când apar comentarii noi.
Te poti abona si fara sa comentezi.

Oldies but goldies

Fatalismul mioritic se tratează cu drujba

diana

Vă mai amintiți că în Drumul Taberei începuse construcția unei noi linii de metrou? Asta e povestea oamenilor care i-au împins liniile și peroanele mai pe mijlocul bulevardului, ca să nu le afecteze pomii.

De ce picură în Casa Poporului

casa poporului senat

Un accident umed a fost descoperit ieri, pe Facebook, în Parlament. Pentru că am apucat s-o cunosc pe mama Casei Poporului înainte să moară, vă invit să citiți un text din care veți afla și voi cum e când se sparge o țeavă în Palat, cum intră zăpada în birouri iarna, de ce unii zic că ar fi nevoie de termopane noi, câtă apă, curent și nervi consumă Casa Poporului ca să fie ceea ce este: locul în care cei mai iubiți fii ai poporului muncesc zi de zi pentru propășirea noastră, a tutulor.

Când un gard pe mijlocul drumului e cel mai smart lucru din oraș

bucuresti

Gabriela Firea are mai multe atuuri decât au avut predecesorii ei: un buget mare, un consiliu obedient, guvernul de aceeași culoare politică și marele talent de a vorbi ca la televizor. Este un mister de ce nu reușește mai mult decât niște paranghelii jenante.

O masă cinstită la cea mai umană închisoare din lume

curte

Halden este cea mai nouă închisoare din Norvegia, a costat 250 de milioane de dolari și le oferă deținuților condiții de viață ca în libertate

Zen and the Art of Marcela Maintenance*

marcela

Calitatea service-urilor din București: prețuri europene, servicii făcute românește, pentru că „așa facem noi și n-am avut niciodată probleme”. Avatarurile unui șofer care se încăpățânează să citească manualul mașinii.

Epoca post adevăr, UE ține presa de mână și o încurajează să meargă spre lumină

eu-oficials

Jurnaliști europeni cer Comisiei Europene să-i apere de bogați, de politicieni și de ura cititorilor. UE știe că moartea presei = sfârșitul democrației, dar habar n-are ce e de făcut nici pentru salvarea uniunii, nici a presei.