Despre oameni, porci și asemănările dintre ei

Când Ghiță JR s-a trezit în dimineața aceea de februarie era într-un loc complet străin de ferma în care se născuse și crescuse până la frageda vârstă de trei luni. Faianța strălucea septic pe pereți, iar din boxele vecine se auzeau respirațiile neliniștite ale celorlalți purcei care fuseseră aduși ca și Ghiță, cu o zi înainte, de la fermă. În mirosul puternic de dezinfectant se ițea fin o notă astringentă de cocină impregnată inevitabil în fibra vremelnicilor oaspeți ai Spitalului Delta din inima Capitalei.

Ghiță JR și-a amintit emoțiile excursiei și foamea cu care a adormit gândindu-se la ce urmează să li se întâmple a doua zi. Nu le-au dat nimic să mănânce pentru că așa cerea protocolul. Toată noaptea a visat că cerea porumb și primea nutrețuri concentrate. Mațele lui, care i-au ghiorăit înainte de culcare ca un cântec de leagăn, urma să fie vedete pe câteva ecrane din sala de operații de alături. Clipa în care a văzut uniforma verde a asistentei care i-a administrat sedativul a fost ultima pe care Ghiță JR a înregistrat-o pe retina lui de purcel de 40 de kg, înainte de a fi răstignit pe masa de operație.

20% dintre chirurgi nu pot face asta

Domnul Aurel are 52 de ani și 175 de kg. A venit din proprie inițiativă la Delta ca să i se taie din stomac pentru că altfel nu poate să slăbească. Iar kilogramele astea le simte zi de zi, tot mai grele, ca un sac plin cu porumb ce-l apasă pe inimă. E răstignit pe masa de operații, iar doctorul Cătălin Copăescu mânuiește câteva tije metalile înfipte în burta impresionantă a domnului Aurel, la fel de firesc cum ai mânui furculița și cuțitul în farfurie. La stânga doctorului stă mâna lui dreaptă, care-i ține două dintre tijele înfipte în burta pacientului – cea care are în capăt o cameră de luat vederi și cealaltă, cu care ridică ficatul sau stomacul domnului Aurel, ca să-i facă loc doctorului să taie sau să capseze. La căpătâiul pacientului, anestezista, iar în dreapta doctorului un chirurg arab venit în vizită de specializare la Delta. Toată lumea stă cu ochii pe ecranele de deasupra pacientului, de parcă acolo s-ar petrece toată acțiunea.

E o operație laparoscopică. Pacientului i se fac patru găuri în abdomen, prin care sunt introduse instrumentele chirurgicale cu cozi lungi de jumătate de metru. Operația decurge ascunsă în burta pacientului, iar doctorul o vede doar pe ecran, de parcă n-ar fi făcută de mâinile lui. Ăsta e și motivul pentru care mulți chirurgi nu reușesc să învețe procedura. Deși i s-a dus vestea că e mai ușoară pentru pacient, operația laparoscopică e mai grea pentru medic.

„Pentru că tu nu te uiți la mâinile tale, ci pe ecran, deci relația ochi-mână e alterată, și trebuie să-ți controlezi gesturile prin alt simț. Ca să muți vârful instrumentului către stânga trebuie să dai de coadă la dreapta și invers – gesturi contraintuitive. Ca să coși cu astfel de instrumente îți trebuie un exercițiu aprofundat. Medicii au aflat că nu e ușor să faci laparoscopie, ci e mai ușor să operezi clasic. Ca să nu fie supuși unei perioade stresante de instruire le-a fost mai ușor unora să le spună pacienților că nu se poate, că e o chirurgie experimentală. Că nu are indicație pentru orice fel de afecțiune. Unii le spuneau pacienților: Cum îți închipui dumneata că o să poată să scoată un organ așa de mare printr-o găurică așa de mică? Și cum crezi că poate vedea chirurgul printr-o găurică cât gaura cheii? 15-20% dintre chirurgi nu pot face niciodată asta pentru că nu pot învăța.”, explică doctorul Copăescu,  unul dintre pionierii chirurgiei laparoscopice bariatrice din România.

Grey’s Anatomy cu purcei de la Periș

În sala în care Ghiță JR zace răstignit sunt șase mese de operație, fiecare cu câte două ecrane și un grup de medici în jur. Se folosesc aceleași instrumente cu tije lungi, introduse în burțile flancate de mameloane ale purceilor adormiți. Fiecare purcel are parte de un doctor instructor și patru-cinci doctori veniți să învețe. Sunt rezidenți sau chirurgi pediatri, pentru că asta e tematica cursului din luna asta, dar specializările pe care Spitalul Delta le face în laparoscopie vizează diverse domenii.

Învață să facă colecistectomii, splenectomii, să rezolve hernii hiatale sau refluxul gastro esofagian, o boală frecventă la copii. Ghiță junior a încăput pe mâinile unei doctorițe de la Marie Curie, venită acolo să-i învețe, pro bono, pe colegii ei mai tineri. E un pic surescitată de dotările cu care lucrează. „Noi la Marie Curie nu avem nici jumătate din ce există aici”, spune ea în timp ce-mi explică cum decurge operația clasică pentru refluxul gastro esofagian la copil, acolo unde nu există dotări pentru laparoscopie. Practic îl spintecă pe burtă de sus până jos. „E o operație dificilă pentru că lucrezi pe lângă vena cavă și aortă, dar beneficiul laparoscopic e uriaș. Înainte era considerată o operație pentru avansați, acum o fac și începătorii”, zice ea.

În timpul ăsta o începătoare încearcă să-l lase pe Ghiță JR fără colecist. Alături, se petrece același lucru, doar că purcelul sedat a trecut deja în lumea celor drepți. E ceva firesc, purceii sunt sensibili și uneori mor înainte de finalizarea operațiilor. Fie din cauza sângerărilor, fie din cauza stresului, îmi explică Dana, asistenta șefă. Îndrumătoarea din grupa care operează purcelul mort îi explică doctoriței care taie colecistul că s-ar tăia mai ușor dacă l-ar „mângâia” înainte. Prin mângâieri repetate, dar cam stângace, doctorița reușește să taie în sfârșit pielea aia grăsuță, care după atâta cauterizare arată ca o bucată de slăninuță perpelită pe grătar.

Pe peretele abdominal al purcelului se vede o gaură – urma scăpării aparatului de cauterizat în timpul tăierii colecistului. Întreb ce ar fi pățit pacientul real dacă ar fi fost găurit așa în realitate? Coordonatoarea îmi spune în glumă că „aia nu se vede că vine plămânul peste”, apoi zice că dacă era viu pacientul făcea penumotorax. Și murea? Nu, se drena și gata. Recunosc un pic cinismul rezidenților din Grey’s Anatomy. Câteva mese mai încolo doctorii chicoteau dacă e cazul să se pozeze cu colecistul scos din „pacient” precum pescarii cu prada.

Un stomac de om normal

Scoaterea colecistului la domnul Aurel a durat mult mai puțin, dar procedura a fost similară. Doctorul a introdus printr-o gaură o mănușă chirurgicală înnodată în dreptul degetelor, cu o pensă a ținut mănușa deschisă în burtă, cu cealaltă a băgat colecistul în mănușă, având grijă să nu scape din el piatra strânsă de domnul Aurel la bilă cu atâta trudă. Când a deșertat mănușa în tăvița chirugicală, asistenta a pipăit cu pensa după piatră. Nu era. S-a dat alertă. Dacă o fi rămas înăuntru? Scuturată bine, mănușa a dat drumul pietrei de dimensiunea unei măsline.

A urmat scoaterea stomacului tăiat – o lungime de maț gros, trasă afară prin gaura pe care fusese introdusă unul dintre cele patru instrumente. Partea tăiată din domnul Aurel e cât un stomac de „om normal”, îmi spune asistenta.

Operația asta se face în România din 2002, cam de când a început și în lume. Americanii făceau în anii 50 operații de by pass gastric sau montări de inele de silicon pe stomac ca să ajute pacienții să slăbească, dar în anii 80 își arătau neajunsurile și se interziceau. România abia atunci le descoperea. Acum doctorul Copăescu spune că ține pasul cu lumea medicală, ba chiar pe anumite proceduri are ambiția să conducă plutonul european.

Cât de greu e să operezi un pacient cu greutate

Privite pe ecran interioarele de la om și de la porc nu sunt diferite. Organele domnului Aurel sunt ceva mai îngălbenite de grăsime, în timp ce Ghiță JR nu a apucat încă să o acumuleze până la Ignat. Ficatul lui e roșu și pare că n-are nevoie de vreo operație. Ficatul domnului Aurel e mare și gălbui, traversat de o vinișoară albastră. Pulsează în ritmul „muzicii” date de aparatul care-i veghează respirația. Volumetru se numește armonica aia care urcă și coboară ritmic într-un borcan la căpătâiul pacientului. Dacă ar încremeni într-o poziție n-ar fi bine. Ar însemna că pacientul nu mai respiră. Dar asta nu se poate întâmpla decât în cazuri extreme. După cum spune doctorul Copăescu, Delta este singurul spital din România și chiar din Europa de Est unde pot fi operați în condiții și cu dotări de ultimă generație pacienți care bat și 350 de kg pe cântar. Numai masa pe care sunt așezați la operație costă peste 150.000 de euro.

Cam 500 de astfel de operații pe an face doctorul Copăescu, adică mai mult decât fac toate cele 15 spitale din România la un loc, unde se tratează obezitatea.

Ghiță JR e căutat la sex ca să vadă doctorii dacă-l pot cumva opera și de ceva boli femeiești. Nu că ar fi cazul la copii, dar dacă tot s-a sacrificat Ghiță pentru știință măcar să i se facă toate operațiile posibile. Cum el nu e posesor de ovare se caută altă masă, unde un doctor specialist în chirurgie ginecologie predă acum o histerectomie.

Într-un alt purcel, un doctor care a pus greșit un clip metalic încercând să taie un colecist se chinuie să-l scoată. Închipuiți-vă că vreți să desfaceți o capsă de hârtie cu niște pensete lungi de juma de metru, uitându-vă în oglindă la ceea ce faceți. „E cam greu, totuși!”, remarcă doctorul. Îndrumătorul îi spune să lase clipul acolo: „Lasă-l Dumnezeului de clip, cum stă cu cinci poate să stea și cu șase. Nu e ca și când lași înăuntru o compresă, totuși. Am avut un coleg care insistând să scoată dintr-un pacient om un clip pus greșit a făcut ditamai leziunea.”  Purcelul ăla va merge pe lumea cealaltă cu șase clipuri pe ceea ce cândva a fost colecistul.

În anii 90, la începuturile laparoscopiei în România, doctorul Copăescu își convingea pacienții să se lase operați așa și nu clasic, cumpărându-le clipurile, care costau câteva zeci de dolari pe vremea aia.

Cât costă viața lui Ghiță JR

Acum 15 ani, când doctorul Copăescu a început să organizeze cursurile astea pe laparoscopie pe purcei nu exista nici Spitalul Delta, nici măcar Facultatea de medicină nu era capabilă să le găzduiască. Nici azi nu e. „Primul curs pe porci a fost în 1995 la Periș, la Combinatul de porci. În colaborare cu Facultatea de medicină veterinară. La început am făcut de două ori pe an, ulterior mai des, la Facultatea de medicină veterinară, în cadrul secției de chirurgie. Ne duceam cu echipamente, cu purceii pe care-i căram cu mașina personală de la Periș. A fost o perioadă romantică. Aveam mașină cu portbagaj mare, modernă, un Opel Senator, elegantă, pe care trebuia s-o spăl atent după ce scoteam purceii din portbagaj. 15 ani a durat această colaborare. Până în 2011 când am început cursurile aici, la Spitalul Delta”. 

Pe vremea aia doctorul Copăescu era angajat la Spitalul Sfântul Ioan, și învățase în străinătate cum să facă operațiile astea. Pe banii părinților. A zis că din experiența lui ar trebui să le arate și altora. De asta și acum face lunar cursuri la spitalul privat pe care și l-a amenajat, deși unii ar privi asta ca pe o utopie. Cum să-și școlești concurența? Asta ar trebui să fie treaba statului. „Un curs aici costă 300 de euro. Eu l-am făcut la Strasbourg, când nu exista Delta, cu 2000 de euro”, îmi spune doctorița de la Marie Curie. Cel mai mult în economia cursului costă purcelul.

Ce mănâncă chirurgul după ce taie stomacul altuia

Între timp doctorul Copăescu trece în sala a doua de operație, la pacienta de 80 de kg și 30 de ani. Organele ei sunt rozalii și frumoase precum hăinuțele blondei de la Drept, dar sunt înconjurate de o pătură groasă de grăsime gălbuie. Ei nu i se taie stomacul, ci doar i se face un buzunar în interior, de sus până jos, ca să încapă în el mai puțină mâncare. E o operație care costă mai puțin decât a domnului Aurel, dar necesită mai multă măiestrie din partea chirurgului. După câteva mișcări cu pensa și o ață chirurgicală care pe ecran arată ca o sârmă albastră, stomacul pacientei ajunge ca o tobă umplută. Gata, asta a fost! ne anunță calm doctorul Copăescu, apoi își invită colegul arab să ia prânzul. Pentru mine e de neînțeles cum mai poți să mânânci după ce vezi atâtea burți preapline. Apoi trag cu ochiul în farfuria medicului: carne de vită fiartă, legume și o salată.

Alaa Alhazmi, chirurgul din Arabia Saudită, are 35 de ani și a studiat medicina în SUA. Dar a venit să învețe tips & tricks de la doctorul Copăescu, pentru că e faimos în lumea medicală pentru modul în care folosește instrumentele laparoscopice. Doctorul e fascinat de dotările de la Delta și spune că e visul oricărui chirurg să aibă așa ceva la îndemână. În Arabia Saudită zice că are o clientelă numeroasă. 60% dintre femei și 40% dintre bărbați suferă de obezitate. Iar faptul că l-a asistat pe doctorul Copăescu la patru operații în numai patru ore i se pare și mai fabulos.

Moartea lui Ghiță JR

Dacă n-ar fi purceii, doctorii ar putea să învețe pe un simulator care e ca o cutie din plastic în care se introduc instrumentele și se mimează mișcările. Probabil și o femeie gonflabilă ar fi mai satisfăcătoare. Alte șanse pentru un doctor începător ar fi să învețe pe viu, dacă doctorul titular îl lasă să experimenteze pe pacient.

Oricum, partea proastă e că cei mai mulți care învață acolo pe porci cum se face nu prea au pe ce să exerseze la spitalele la care lucrează. Cel mai des din lipsă de instrumentar.

În sala cu purceii, după mai bine de patru ore de operat nimeni nu dă semne de oboseală. Cu excepția purcelului mort înainte de vreme toți respiră prin volumetre, sub cearceafurile bleu. Pe ușă intră doctorul Copăescu și-i întrebă pe toți: Stimați colegi, nu vă e foame, nu vă e sete? Purtați pampers? Râde. Nu-i răspunde aproape nimeni, toți sunt captivați de ce se petrece pe ecrane, ca niște copii în fața primei tablete.

Atmosfera e incredibilă și nimic din ce se petrece acolo nu are vreo legătură cu salariile mici, mizeria din spitale, bâlbâiala veșnică a politicienilor, reforma din sănătate. Deși toți oamenii ăia din sală le trăiesc pe pielea lor, zi de zi, acolo unde lucrează, aici sunt prizonierii unei pasiuni care bate orice neajuns. Iar din pasiunea asta se vor naște ulterior vieți, chiar dacă pentru asta acum trebuie să moară niște suflete.

Când toate operațiile au fost exersate, finalizate, evaluate, corectate, când toți doctorii au învățat cel puțin cum să țină camera și cum să ridice lobul unui ficat ca să dezvăluie colecistul, asistenta șefă umblă de la o masă la alta și oprește volumetrele. Anestezistul avusese grijă înainte să le administreze celor cinci purcei supraviețuitori injecția finală. Volumetrul lui Ghiță JR s-a oprit și el, lăsând să iasă din pieptul subdezvoltat ultima gură de aer. Cu excepția burții dezinfectate, restul șoriciului fraged încă mai miroase a cocină. Luna viitoare altul îi va lua locul aici, pe altarul științei puse în slujba omului.

***

Dacă vreți să aflați mai multe despre doctorul Copăescu, cum s-a specializat el și cum a făcut Spitalul Delta, citiți aici un interviu în două episoade.

Dacă v-a plăcut acest text sau vreți pur și simplu să susțineți acest blog puteți lua în calcul o donație prin butonul de like-uri în euro, de pe coloana din dreapta.

 

Etichete: Cătălin Copăescu, doctor, obezitate, operație laparoscopică, operații pe porci, porci, Spitalul Delta