Iubesc animalele, dar…

Domestic, un film de Adrian Sitaru, despre animale și oamenii din preajma lor. Un film comestibil, dar cu gust amar, românesc. De vineri în cinematografe, dintotdeauna în fiecare familie ;)

S unt animale pentru joacă și animale pentru mâncare. Câți dintre voi ați avut în copilărie „dreptul” la un animal de joacă viu? Eu n-am avut. Mama, ca majoritatea părinților români siliți să supraviețuiască adesea cu o familie numeroasă în același apartament meschin de bloc, nu concepea prezența în casă a unui animal doar pentru plăcere. Mai ales că educația ei venea din sănătoasa concepție a țăranului: locul animalelor e afară, în ogradă.

Așa că am învățat, ca toată lumea, despre animalele domestice doar la biologie. Abia la maturitate, când am ajuns „la casa mea”, am avut un câine și acum am o pisică. Dar nici asta nu s-a întâmplat voluntar, ci pentru că ele au venit la mine. M-au ales, cum se zice. Probabil că dacă n-ar fi fost așa m-aș fi complăcut și eu ca mulți alții în concepția că nu am timp și spațiu pentru un animal în viața mea, chiar dacă le iubesc, și aș avea disponibilitate pentru ele.

Pentru că „iubesc animalele, dar…”. Cam asta e și replica generică din filmul Domestic, al treilea lung metraj al regizorului Adrian Sitaru, care intră de vineri, 22 martie, pe marile ecrane. Filmul surprinde scene din viața unei comunități mici, de scară de bloc, în relația cu diverse animale domestice, de la maidanezul care doarme pe preș și-i deranjează pe unii, până la porumbelul rănit salvat de un copil și ținut pe balcon sau la iepurele adus acasă de tată, pentru amuzamentul copilului, dar care sfârșește în tocana de pe masa de Crăciun.

Din distribuţia lungmetrajului fac parte Adrian Titieni şi fiica lui de 12 ani Ariadna Titieni, Gheorghe Ifrim, Clara Vodă, Ioana Flora, Sergiu Costache şi Dănuţ Hurduc, un puști de 9 ani care a jucat binișor și în serialul HBO „În derivă”. Pe lângă oameni, firesc, și câteva necuvântătoare: un iepure, un porumbel, o găină, vreo trei câini şi o pisică.

Filmul tratează relația aproape imposibilă dintre oameni și animale, dar ajunge amărui la un soi de happy-end cam utopic, după ce sondează de fapt relația oamenilor cu ei înșiși, și modul în care ei depășesc obstacolele pe care și le perpetuează singuri la maturitate, din pricina educației sau a prejudecăților. Pentru că, așa cum se întâmplă uneori și în viață, personajele parcurg în film aparent imposibilul drum de la „animalele n-au ce căuta în casă pentru că fac mizerie și lasă păr” la „motănița lui tata”, expresie duioasă de alint a pisicii, în care un tată își pune de fapt toată dragostea pe care nu mai are cum s-o reverse asupra copilului.

Este aproape un loc comun în care sfârșesc majoritatea părinților noștri, care s-au ținut tari toată copilăria noastră împotriva animalelor de companie, dar ajung la bătrânețe mari iubitori de diverse personaje cu lăbuțe sau codițe. Tatăl lui Adrian Sitaru este acum cel mai mare fan al unei pisici precum cea din film, după ce lui i-a fost un părinte sever. Mama a ajuns să o pupe în cioc pe papagalița Ica, după ce chiar și încercarea mea de a crește melci în balcon, în copilărie, fusese sortită eșecului. Cine ar fi crezut?

Personajele din film nu ne sunt străine. Toți le știm, trăim cu ele sau suntem chiar noi unele dintre ele. Numitorul comun al lor și al nostru este faptul că deși iubim animalele și unii dintre noi le mai și ocrotim, ba chiar le considerăm membri reali ai familiei, le mâncăm pe unele dintre ele. Deși toți ne ascundem după ipocritul „nu pot să omor o muscă sau să tai o găină”, și totuși ne place o fleică la grătar sau o ciorbă de găină.

Antropologul Vintilă Mihăilescu spunea la avanpremiera filmului că o astfel de intrigă precum cea din film n-ar prea fi înțeleasă de un străin care nu știe, de exemplu, saga maidanezilor în România. „Câinele de pe preș este de fapt în spațiu public sau privat?” a întrebat retoric Mihăilescu, între zâmbete și oftaturi venite din sală. Totuși, străinul acela ar putea înțelege dilema personajelor, pentru că în fond prin procesul ăsta de ridicare a animalelor domestice la rang de membri de familie au cam trecut toate societățile în ultima sută de ani. Unii mai mult decât alții.

O modificare radicală a statutului animalelor, prin recunoașterea drepturilor lor la viață și demnitate, după cum spunea același Mihăilescu, naște acum dileme existențiale în societățile moderne: dacă admitem că animalele au o formă de inteligență, chiar dacă nu se pot exprima, dacă avem un întreg și diversificat segment de servicii destinate animalelor de companie, dacă ne atașăm de ele, atunci cum definim familia în lumina acestor realități? Nu a știut nimeni să-i răspundă, deși cu siguranță fiecare dintre noi care avem un animal acasă îl socotim ca pe un copil, și cu toate astea mâncăm liniștiți alte animale, în virtutea faptului că suntem, până la urmă, carnivori.

Adrian Sitaru, regizorul filmelor „Pescuit sportiv” și „Din dragoste cu cele mai bune intenții”, spune că a făcut acest film ca iubitor de animale, chiar dacă nu are unul acasă, inspirat din propria copilărie, când bunicii i-au gătit porumbeii pe care îi hrănise cu mâna lui în pod. A vrut să fie o comedie, chiar dacă are accente dramatice pe alocuri, și i-au ieșit câteva scene cu adevărat amuzante. Părerile despre Dumnezeu și biserică ale lui Toni sunt foarte interesante pentru condiția personajului din film. Deși „Pescuit sportiv” mi s-a părut bun, filmul „Domestic” nu m-a impresionat prea mult. Nu din cauza problematicii, care e foarte reală și bine ilustrată, ci din cauza unor scăpări în înlănțuirea scenelor. Sunt unele lucruri pe care nu prea le-am înțeles, dar am dedus că pentru regizor nu alea erau importante. În fine, cert e că la final filmul te lasă cu suficient de multe întrebări despre propriile obiceiuri. Mai ales acela de a mânca ceva ce a avut cândva un chip și niște sentimente.

* Puteam să vă ofer o poză cu actorii din film, mai ales că sunt unele foarte bune – le găsiți pe site-ul filmului – însă am ales să ilustrez textul cu o poză pe care am căutat-o mulți ani, și am primit-o abia de curând de la cineva pe Facebook. E Băsescu, pe vremea când era primar, care a pozat în chip de bonă pentru maidanezi, în revista editată de Mircea Dinescu, Plai cu boi dacă nu mă înșel. E o fotografie care vorbește mult mai bine și mai real despre conflictul ăsta „iubesc animalele, dar…” printr-un personaj care, deși avea acasă câini pe care-i iubea, s-a remarcat în istoria orașului ca primarul care a omorât câteva zeci de mii de câini maidanezi. O decizie pe care probabil că n-o regretă și pe care mulți ar lua-o fără să clipească, deși știu că nu asta e soluția. 

Etichete: , , , , ,

38 comentarii la “Iubesc animalele, dar…” Subscribe

  1. Niki 21/03/2013 at 21:02 #

    Faci ce faci si ni-l arati pe Base uman. Ce sa mai, iubesti animalele..

    • Dollo 21/03/2013 at 21:05 #

      Ha, câtă răutate. Am uitat să te întreb, ce mai face Zorro? 🙂

  2. Niki 21/03/2013 at 21:18 #

    Deja da semne ca iubeste pisicile, dar….deocamdata sta in casa.

  3. TNH 21/03/2013 at 21:36 #

    Eu recunosc că nu iubesc şi nu respect animalele atât de mult încât să nu le mănânc.

    Câini, pisici, iepuri, porumbei n-aş mânca. Dar de-abia aştept să-mi ajungă în farfurie găinile proaste care devastează grădina mamei după ce fac găuri în gard şi iezii drăcoşi care deşi au salcâm şi alte ierburi nu se pot abţine să nu rupă lăstarii de pomi şi arbuşti fructiferi.

    Cred că toată filosofia mea se bazează pe ideea de utilitate sau inutilitate. Câinii ajută oamenii să se recupereze mai uşor după diverse boli şi sunt foarte loiali, iar pisicile omoară şoarecii şi şobolanii care atentează la hambare. Porcii nu ajută cu nimic la bunul mers al gospodăriei, găinile la fel, deci e normal să îi mănânc.

    • Niki 21/03/2013 at 22:00 #

      Da’ iepurii si porumbeii la ce ajuta?

      • TNH 21/03/2013 at 23:27 #

        La nimic, dar până acum nu m-au enervat.

    • Motanul 22/03/2013 at 11:29 #

      „Dar de-abia aştept să-mi ajungă în farfurie găinile proaste care devastează grădina mamei după ce fac găuri în gard şi iezii drăcoşi care deşi au salcâm şi alte ierburi nu se pot abţine să nu rupă lăstarii de pomi şi arbuşti fructiferi.”

      1. Gainile sunt mai destepte decat le merge buhul, dovada e ca trec de gardul facut de cel mai inteligent animal de pe pamant(dupa delfin;)), omul.
      2. Iezilor le se rupe de pomii si arbustii fructiferi, mananca si ei ce e mai gustos, ca doar n-or fi fraieri.

      Dar ce e drept, eu n-am nimic cu gainile sau cu iezii, doar imi place de ei si mai ales de carnea lor:). No hard feelings. Chiar ii mananc cu drag:)!

      • TNH 22/03/2013 at 12:21 #

        Apropo, ştiai că ciorile sunt foarte inteligente?

  4. spufi 22/03/2013 at 07:33 #

    „Prin procesul ăsta de ridicare a animalelor domestice la rang de membri de familie au cam trecut toate societățile în ultima sută de ani” – asa este, exista o evolutie in mentalitate care continua, si am speranta ca la un moment dat copiii vor invata la istorie ca stramosii lor erau f primitivi si cruzi si ca pana prin secolul 22 obisnuiau sa ucida si sa manance animale.

    • Dollo 22/03/2013 at 11:40 #

      deci ne mai dai un secol 😉

      • spufi 25/03/2013 at 03:13 #

        brucan si cu mine… niste optimisti!

  5. Glass and Iron 22/03/2013 at 08:36 #

    Si caprioara, care nu este deloc domestica, poate trezi astfel de sentimente contradictorii. A trait-o si povestit-o atat de frumos – „Plang. Ce gandeste tata ? Mananc si plang. Mananc !”

    Poate ca ar fi bine sa relativizam … nu ?
    Daca am crescut un porumbel nu inseamna ca am exclus definitiv porumbel umplut dintr-un posibil meniu. Daca am un prieten de etnie rroma nu inseamna ca toti cei din aceasta etnie imi sunt prieteni.
    Am plantat un cires, Sap, tund, stropesc in fiecare an ciresul, dar asta nu inseamna ca nu am de gand sa mananc ciresele. Cresc gaini pentru a le face tot felul de mancaruri, cu legume, sau fara, fierte sau prajite.
    Xiphophorus maculatus din acvariul meu nu are nimic de-a face cu şalăul in foietaj pe care il pregatesc intr-o duminica. Si asa mai departe.
    Cainele meu nu are nimic de-a face cu ce bag eu in cuptor sau in cratita.

    Si, te rog sa nu te superi, cred ca „chiar dacă nu se pot exprima” nu este adevarat :). Se pot exprima, nu au acelasi vocabular cu noi, nu au aceleasi gesturi cu noi, dar de exprimat, se exprima. Si este atat de frumos cand vine sa iti spuna cat este de multumit de tine … „si scarpina-ma si mai spre dreapta … asa, asa !” …

    • Dollo 22/03/2013 at 11:39 #

      Exprimarea era o formulă generică, dacă ziceam că nu vorbesc ar fi fost la fel, că vorbesc și ele în felul lor, nu? 🙂
      Cireșul zic că n-are ce căuta acolo, că nu-l tai ca să-i iei cireșele. E la fel cu a mulge vaca, mă gândesc…

      • Glass and Iron 22/03/2013 at 14:37 #

        Ma gandeam la faptul ca (doar uneori ?) sunt un profitor – nu sunt total dezinteresat atunci cand fac ceva, asa cum este animalul de companie. Cainele meu imi este devotat, dezinteresat. Este de neuitat povestea cu cainele care isi astepta stapanul pe peronul garii …

  6. Laura 22/03/2013 at 09:07 #

    Cred ca pana la urma totul se reduce la cat de apropiat iti era animalul din farfurie. Daca nu il cunosteai personal inainte creierul nu il mai percepe ca fiind parte dintr-un animal – e doar mancare.

    Pisicile, cainii, papagalii, la unii chiar porcii, etc sunt animale de companie. Dezvoltam voit o relatie afectuasa cu ele, pe de alta parte friptura de pe masa provine dintr-un animal pe care nu l-am vazut niciodata, deci o asociem mai mult cu un concept, decat sa ne imaginam viata animalul de la nastere pana la moarte. Si asta e un lucru bun pentru o specie omnivora/carnivora. E probabil chiar un mecanism de aparare dezvoltat de la inceputurile evolutiei – lipsa de sentimente fata de „prada”.

    Ca intre timp s-au schimbat lucrurile, in termeni evolutivi a trecut prea putin pentru a ne schimba la nivel instincitiv.

    Wow, chiar nu vroiam sa sune comentariul asta a referat la biologie, ce vroiam sa spun e ca nu mi se pare a fi nici o discrepanta in „iubesc animalele, dar…”.

    • Dollo 22/03/2013 at 11:38 #

      Da, dacă nu l-ai privit în ochi poți să-l mănânci. De asta poți să savurezi și un stufat de câine, pe post de miel 😉

      • Laura 22/03/2013 at 13:18 #

        Chiar ma gandeam intr-una din zilele scandalului calutilor din Lasagna ce animale oi fi mancat la viata mea fara sa stiu.

  7. Motanul 22/03/2013 at 10:13 #

    „… Personaj care, deși avea acasă câini pe care-i iubea, s-a remarcat în istoria orașului ca primarul care a omorât câteva zeci de mii de câini maidanezi”.

    Simt aici o oarecare doza de repros;).
    Pai daca n-o făcea probabil aveam doi japonezi si doua-trei femei sfâsiati de câini in București. Omul e si el un animal care încearcă sa-si controleze mediul in care se afla ucigand alte animale. Si nu e singurul animal care face asta, pana si Toshiba cred ca are pe constiinta niște mici animale nevinovate;).Câinii vagabonzi sunt pentru Base, cea ce sunt soarecii pentru Toshiba. So, that’s life!

    • Dollo 22/03/2013 at 11:36 #

      Între timp s-a mai aflat că există și alte soluții decât omorâtul aiurea și fără eficiență. De exemplu sterilizarea masivă și înființarea registrului deținătorilor de câini, ca să controlezi astfel producția de pui din curțile oamenilor și aruncarea lor pe străzi. Omorâtul e ca și când strângi apa cu fărașul dintr-o cameră inundată, dar nu oprești robinetul.

      • Motanul 22/03/2013 at 13:23 #

        „Între timp s-a mai aflat că există și alte soluții decât omorâtul aiurea și fără eficiență. ”
        Pai alte „solutii” sunt mai scumpe, deci mai putin eficiente.
        Uite eu propun un tratat. Cainii vagabonzi se obliga sa nu muste/sfasie trecatorii, iar primariile sa se oblige sa nu-i omoare(oricum nu pot acum cu legea actuala). Pentru caini pot semna asociatiile neguvernamentale in frunte cu „Cutu-cutu”. Cu drepturile trebuie sa vina si niste obligatii, nu? Daca asociatiile respective nu pot garanta ca cainii se vor tine de partea lor de tratat, atunci sa se ofere voluntari membrii asociatiilor respective sa fie muscati la intervale regulate, astfel incat cainii sa nu simta nevoia sa atace oameni neutrii.
        De acord?;)

        • Dollo 22/03/2013 at 14:06 #

          câinii mușcă numai oameni răi 😛

          • Motanul 22/03/2013 at 15:30 #

            Interesant!;) Pe mine nu m-a muscat niciodata vreun caine, desi ar fi vrut cativa, odata chiar in haita. Primul atac a fost cand aveam 9-10 ani si am fost atacat de o catea cu pui. Atunci a fost singura data cand a trebuit sa lovesc cainele care ma ataca. La restul atacurilor, chiar acel cu haita i-am intimidat pur si simplu pe caini. Si-au dat seama ca ei sunt in pericol, nu eu:). Apropo, eu am crescut cu caini(chiar am mancat din conservele lor, dupa spusele parintilor, eu eram prea mic sa-mi aduc aminte) si au fost caini la care am tinut mai mult decat la unii oameni. Acum pur si simplu nu l-as chinui pe-un caine sa-l las singur in casa cat suntem plecati la serviciu in fiecare zi. La pensie probabil o sa tin unul sau mai multi, dar pana atunci mai e. Oricum, parerea mea despre cainii vagabonzi o stii.Daca nu o repet. Sunt prea periculosi pentru oameni pentru a fi lasati in libertate asa cum au dovedit-o moartea japonezului, a femeiii din Bucuresti si a copilului din nu stiu ce sat(a fost cazul prezentat la TV parca anul trecut).

          • Dollo 22/03/2013 at 15:39 #

            păi vezi, tu singur subliniezi două efecte secundare ale aceleiași indiferențe criminale a omului. nu e ok pentru câine nici să fie chinuit singur în casă, nici să fie lăsat pe stradă, dar pentru înmulțirea câinilor oamenii sunt blamabili, deci de ce ar trebui să plătească cu viața tot câinii?

          • Motanul 22/03/2013 at 16:23 #

            „dar pentru înmulțirea câinilor oamenii sunt blamabili, deci de ce ar trebui să plătească cu viața tot câinii?”
            Pai sunt blamabili pentru ca tolerand un „Cutu” pe scara blocului(fie si castrat) invita practic nenorocirile ca cea cu japonezul.
            Daca se poate sa fie tinuti toti cainii in adapost, eu n-am nimic impotriva, desi probabil sunt chinuiti si acolo. Problema e ca atat timp cat exista caini vagabonzi in libertate, exista un risc ridicat de atac asupra oamenilor, asa cum sunt zeci sau poate sute lunar in Bucuresti. Dar daca e sa aleg intre viata a 10000 de caini si viata unui om nevinovat, aleg omul. Daca n-am probleme cu sacrificarea a milioane de vaci, oi, gaini, etc, nu am probleme nici cu sacrificarea a milioane de caini daca e cazul.

          • Dollo 22/03/2013 at 16:31 #

            Vorbim despre lucruri diferite, dar nu e prima dată. Cazuri precum al japonezului sau al femeii omorâte de niște câini dintr-o curte sunt rare, raportate la fenomen. Și pot fi considerate accidente la fel ca orice alt ghinion din viața omului. Și printre oameni există criminali și unii care omoară prin imprudență. Eu vorbesc despre un fenomen generat de indiferență combinată cu niște interese financiare. Câinii ăștia pot fi foarte utili oamenilor, dacă ar exista o educație în sensul ăsta, și iarăși, un interes. E foarte simplu să omori ca să scapi aparent de o problemă, dar ăsta nu e răspunsul speciei evoluate. Și, cum spuneam, nici o rezolvare reală a situației.

          • Motanul 22/03/2013 at 18:04 #

            Pai din cate tin eu minte, japonezul a fost muscat in fata hotelului, nu in curte.
            „Câinii ăștia pot fi foarte utili oamenilor, ”
            Bineinteles, pentru experimente medicale;).
            Daca sunt adoptati de o familie care isi asuma responsabilitatea asupra cainelui si il supravegheaza astfel incat sa nu fie pericol public, n-am nimic impotriva.
            Dar lasatul lor in libertate nu se potriveste cu ideea mea de societate civilizata.

            „Și printre oameni există criminali și unii care omoară prin imprudență.”
            Si in cazul lor se iau masuri, sunt si ei bagati intr-un „tarc” sau omorati in unele tari.

            P.S. cainii musca numai oameni rai? Sa vad eu cum explici asta copiilor muscati de caini:).

          • Motanul 22/03/2013 at 18:33 #

            Revin:).
            Accidentele pot fi prevenite. In tarile civilizate se previn, in cele din lumea a treia nu prea. Totul se reduce la a controla mediul in care trăim, cum am zis la început. Daca câinii comunitari pot fi supravegheati/controlati astfel încât sa nu producă „accidente”, suntem OK. Daca nu, nu. Pana la urma si câinii care ataca oamenii fac același lucru. „Controlează” mediul in care trăiesc.

  8. Xanaxdoo 22/03/2013 at 10:21 #

    Mai, si oamenii iubesc oameni (copii, neamuri, neveste, amante, vecini, postasul, seful, laptarul), dar asta nu-i impiedica sa mearga la razboi sa ii omoare pe altii, pe motiv ca au alta culoare, religie sau au pretentii controversate asupra cite unui teritoriu.

    Problema omenirii este diferenta enorma dintre cazul particular si generalizari. Dau niste exemple aleatoare:
    -Imi place vecinul meu ungur/tigan/evreu (sa nu mai spun ce amintiri am inca de la unguroaica focoasa din facultate), dar as lupta contra ungurilor/tiganilor/evreilor anytime, daca asa imi spune la televizor idolul meu, nu spun cine, persoana importanta
    -Imi place catelul meu, dar ma enerveaza latratul maidanezilor noaptea
    -Lupt pentru drepturile animalelor, dar dau bani grei pe hainuta de blana a nevestei, posetuta si pantofii de piele, cureaua cu care ma dau mare la job.

    Oricit nu le place vegetarienilor gindul, omul e nascut carnivor (si asta nu e o generalizare, e un fapt biologic – avem (inca) canini). Dar nu te obliga nimeni sa fii, har Domnului. La fel cum nimeni nu te poate obliga sa iubesti animalele. Si intr-un caz si in altul, ma irita prozelitismul si privitul in alb-negru de genul „ori iubesti animalele si nu mai maninci nimic proteina animala, ori daca maninci o fleica si un copan automat pierzi dreptul sa iubesti ciinii”. Hai sa fim seriosi. Pina la urma, si ciinele meu e carnivor: deci daca lui ii dau copane (sau pisicii peste), de ce mi-as refuza mie placerea in numele unei iubiri oarecum habotnice a animalelor? De ce sint capabil sa omor (teoretic) animale de dragul ciinelui meu, dar eu ma pretind fara pata? Alternativ, cunosc cazul unor yoghini de-ai lui Bivolaru care au mers pina intr-acolo incit isi hraneau ciinele cu meniu vegetarian, ani de zile. Evident, ciinele s-a ales cu o problema de piele de care nu a scapat pina la moarte. Live and let live, cum spuneam, habotnicia si prozelitismul ma scot din minti.

    • Dollo 22/03/2013 at 11:34 #

      Cum le întorci tu, soro, și ajungi la neamuri bipede:P

    • spufi 25/03/2013 at 03:25 #

      Xanaxdoo, omul nu este nascut carnivor, omul este un animal omnivor. Apoi treaba cu caninii nu are niciun sprijin stiintific. Verisoarele noastre apropiate, gorilele, au niste canini muuult mai dezvoltati si totusi, ce sa vezi, nu sunt si nu au fost carnivore niciodata. Isi completeaza dieta vegetariana cu insecte (probabil de aia au caninii asa dezvoltati, sa sfasie furnicile mai bine).

      • spufi 25/03/2013 at 03:30 #

        si inca ceva: daca am trai asa fara a aspira la o lume mai buna si mai dreapta, daca nu am avea „cauze” pentru care sa luptam, daca nu ar exista cum spui „prozelitism”, femeile nu ar avea drept de vot nici pana azi… ca nu e asa, istoric, ne tragem din societati patriarhale

  9. afroditus 24/03/2013 at 20:09 #

    de ce spui tu, Dollo, ca omoratul cainilor vagabonzi nu ar rezolva problema? daca primaria capitalei ar angaja temporar suficienti hingheri, daca oamenii ar colabora si ar prinde cainii vagabonzi,intr-o luna doua orasul ar fi curatat de animalele periculoase de pe strazi.daca nu ar fi interzis prin lege, eu as omori toti cainii vagabonzi , pe constiinta mea.cum spuneau si multi comentatori de mai sus, atata vreme cat mananc cadavre de animale diverse, gaini, pesti etc, nu am nici o problema sa omor caini, sobolani, muste, paianjeni, viermi intestinali, tot ce dauneaza calitatii vietii mele. cum se face ca in Norvegia, de un an jumate, nu am vazut nici un caine maidanez?cat de prost e romanul fata de alte popoare, de se lasa cotropit la propriu de animale oribile?si ca sa fie tacamul complet, as omori cu placere si oameni, daca asa avea motive intemeiate. de exemplu, niscaiva politicieni vinovati de falimentul inevitabil al Romaniei.si moartea e inca o pedeapsa prea blanda.

    • Dollo 25/03/2013 at 15:27 #

      faptul că lumea e plină de proști nu se rezolvă prin omorârea lor, ci prin educație. părerea mea

      • afroditus 25/03/2013 at 23:46 #

        n-are legatura cu ce am zis eu. oamenii, prosti sau destepti, au dreptul la viata atat timp cat nu sunt un pericol major ptr restul . eu sunt ptr reintroducerea pedepsei cu moartea ptr o gama diversa de infractiuni. dar asta e un alt subiect de conversatie.

        • Dollo 26/03/2013 at 10:26 #

          și cine e omul ca să decidă că alte specii nu au dreptul la viață, dacă nu sunt un pericol pentru nimeni? iar de la un personaj atât de sensibil ca tine, care se simte deranjat de niște termeni naturali precum „bășină” nu mă așteptam să ai astfel de erijări în „Dumnezeu pe pământ” 😉 trăiește și lasă-i și pe alții să trăiască!

          • afroditus 27/03/2013 at 23:23 #

            de cand e lumea si pamantul speciile se omoara intre ele din diverse motive. specia asta a cainilor vagabonzi e un pericol ptr specia aialalta, a oresenilor care nu umbla in cete, cu ciomagul dupa ei. as vrea eu sa te vad tot ata de curajoasa cand o sa-ti vina acasa copilul sfasiat de cainii vagabonzi.

            traieste si omoara-i pe toti cei care nu te lasa sa traiesti!

          • dan 30/03/2013 at 04:18 #

            Aceeasi intrebare as putea sa o pun si eu. Cine e omul sa decida ca un caine merita sa traiasca fara griji in fata blocului (indiferent cat de agresiv e), iar sobolanii, mustele si tantarii nu? Aici nu e tot un soi de decizie, ce animal merita sa traiasca si ce animal nu merita: bazat pe favoritism? Ce ni se pare scarbos trebuie sa omoram, dar animalutele care dau din coada si se uita gingas – trebuie sa fie deasupra tuturor.

          • Dollo 30/03/2013 at 11:02 #

            S-ar putea să ai dreptate, dar trecând peste faptul că muștele, țânțarii și șobolanii sunt de fapt vectorii unor boli mult mai grave decât câinii și pisicile, problema s-ar putea pune și în termeni de subiectivitate: de ce pe unii oameni îi iubești și pe alții nu? Sunt oameni care iubesc și șobolanii.

Lasă un comentariu

Anunță-mă prin email când apar comentarii noi.
Te poti abona si fara sa comentezi.

Oldies but goldies

Pur și simplu Norvegia

16

Impresii de călătorie din Norvegia, încă o țară care nu suferă vreo comparație cu România.

Primăria Capitalei cumpără lumina soarelui la suprapreț

panouri

Aministrația parcurilor București a cârpit sistemul de iluminat din Parcul Tineretului cu niște panouri fotovoltaice pe care le-a cumpărat cu de patru ori prețul pieței, de la o firmă care a făcut în viața ei o singură afacere: asta.

Moarte chiaburilor din sănătate!

Rares Nechifor, embolizare uterina

Care n-a plecat din țară până acum – ca să se trateze sau să profeseze într-un sistem civilizat – e invitat s-o facă de la 1 martie 2013. România nu-și permite să mai încurajeze existența unei alternative private în sănătate.

Tata

tata

Mama, aplecată asupra crucii lui, exclamând cu o imperceptibilă urmă de satisfacție: „Deh, Nelule, ai murit așa cum ai trăit, ca un câine!”. Mi-am dat seama că ea nu l-a iertat niciodată.

Când un gard pe mijlocul drumului e cel mai smart lucru din oraș

bucuresti

Gabriela Firea are mai multe atuuri decât au avut predecesorii ei: un buget mare, un consiliu obedient, guvernul de aceeași culoare politică și marele talent de a vorbi ca la televizor. Este un mister de ce nu reușește mai mult decât niște paranghelii jenante.

Visiting Transilvania: “Traditional roma people on the left!”

Port traditional la un copil care cersea in Sighisoara

Turul bisericilor fortificate săseşti din Transilvania a fost, pentru cei şase ziarişti, o ocazie să cunoască România reală, cu drumuri proaste, cu monumente dărăpănate, cu prea mulţi “roma people” în locuri în care li se spunea că au trăit “the saxons”, dar şi cu oameni ospitalieri şi calzi, cu mâncare multă şi gustoasă, şi cu peisaje fabuloase.