La paradisul femeilor contemporane

Ce legătură e între o ședință haotică de cumpărături la Auchan, cartea lui Zola, La paradisul femeilor, și cinismul tinerei generații de femei care nu mai crede în dragoste, ci doar în marketing și tehnici de vânzări.

A m fost în week-end la cumpărături cu mama. Luase pensia și avea ditamai lista ce trebuia bifată într-un, ați ghicit, hipermarket. Și cum orice astenie de primăvară se cere eradicată la cumpărături, am zis că ce poate fi mai nimerit pentru un week-end decât să șifonezi un pic cardul ca metodă terapeutică printre rafturile cu zahăr, ulei, brânzeturi și mezeluri. Că nu poți să te duci cu o pensie de româncă și un card anemic de freelanceriță în magazinele de firmă de pe Calea Victoriei.

De când am renunțat la țeparii de la Cora ne ducem ori la Auchan ori la Real.  De data asta câștigătorii au fost Auchanii. Am intrat noi ca două floricele ofilite, în căutarea aerului de primăvară și, stupoare! Nimic nu mai era așa cum știam. Raioanele fuseseră reconfigurate, mărfurile, altădată sigur și ușor de găsit la locurile știute, fuseseră mișelește mutate în alte locuri imposibil de găsit. Puhoiul de oameni cu cărucioare tălăzuia haotic de la un raion la altul, căutând în zadar marfa pe care știau de unde o luaseră de atâtea ori. Expresia „mă învârt ca o găină fără cap” fusese inventată la Auchan, într-un week-end aglomerat.

Drept e că nici stilul mamei de făcut cumpărături nu e vreunul organizat. În general ea are o listă, dar de fiecare dată reușește să uite câte ceva pentru care ne întoarcem de multe ori din drumul aparent metodic pe care-l urmăm printre raioane. Însă în dezorganizarea asta a ei are totuși niște locuri sigure în care știe că găsește de fiecare dată ceva anume. Ei, de data asta nici măcar pâinea aia a ei de Vel Pitar, cu semințe și graham, nu mai era acolo unde erau pâinile. Adăugați la asta aglomerația de sfârșit de săptămână și orbecăiala generală a celorlalți și veți înțelege de ce terapia noastră prin șoping s-a dus dracu după nici o jumătate de oră.

Le-am întrebat de vreo două ori pe angajatele puse special la punctele de informare unde se găsește cutare lucru, apoi ne-am lăsat păgubașe și am mers la întâmplare. Una dintre tipe ne-a explicat că totul se datorează lărgirii raionului alimentar, numai că asta nu justifica așezarea unor sortimente de pâine în mijlocul magazinului, spre raioanele de nealimentare, iar pate-ul vegetal pe rafturile de bulion și maioneză. În fine, balamucul a amețit-o pe mama care a decis că nu mai vrea în viața ei în week-end la cumpărături, iar la casă ni s-a dat să completăm un formular de satisfacție. Ajunse acasă s-a apucat cu furie să bifeze primele căsuțe din formular, dar pe măsură ce le completa a văzut că avea vreo patru pagini de bifat, așa că s-a lăsat încă o dată păgubașă și a zis că nici măcar să-și exprime insatisfacția nu mai are chef.

O carte siropoasă de marketing și vânzări

Mie toată experiența mi-a amintit acut de o anumită carte pe care am citit-o de câteva ori în adolescență și fusesem destul de atașată de ea pe vremea aia – La paradisul femeilor, de Emile Zona. Așa că ajunsă acasă m-am apucat să caut în carte acel fragment care descria exact, încă de pe la 1800, tehnica asta de vânzări pe care a testat-o și Auchan pe pielea noastră de femei astenice.

Acest du-te-vino permanent al clientelor le împrăștie câte puțin prin toate locurile, le înmulțește și le face să-și piardă capul. Cum trebuie să fie conduse de la un capăt al magazinului în celălalt, dacă doresc să cumpere, de pildă, căptușeala, după ce și-au cumpărat rochia, aceste călătorii în toate sensurile dau o imagine măreață a magazinului. Vor fi silite să străbată unele raioane unde nu ar fi pus vreodată piciorul, iar tentațiile numeroase întâlnite în cale le vor sili să-și deschidă punga….

Căutând asta în cartea lui Zola mi-am amintit de ce mi-a plăcut așa de mult la vremea ei și m-am apucat să recitesc de plăcere unele pasaje. Apoi mi-am dat seama ce unghi minunat scăpasem eu din vedere și anume acela că întreaga poveste de dragoste din roman, între bogatul și seducătorul domn Mouret și săraca, dar virtuoasa Denise, este de fapt un pretext prin care Zola spală onoarea femeii, pe care altfel o descrie ca ceea ce este de fapt de la începuturile lumii: o consumeristă vicioasă, veșnic aflată în căutare de chilipiruri.

Căutând pe Internet ca să dau un link către cine a editat mai nou cartea asta, am dat peste site-ul unei tinere de 20 și ceva de ani care scria că povestea i s-a părut teribil de plicticoasă, iar personajul Denise foarte șters și slab, dar că a meritat să citească romanul ca pe un manual bun de marketing și tehnici de vânzări. Am fost și mai șocată să văd că și alte tinere care au comentat acolo îi dădeau dreptate. Cinismul tinerei generații de femei m-a pus pe gânduri.

Apoi, aseară am fost într-un club – dap, știu, incredibil, o să vă povestesc zilele astea despre experiență și ocazie – și într-o discuție despre cărțile lui Ionel Teodoreanu am avut iar aceeași senzație. O tipă tânără – în jur de 30 – spunea despre poveștile lui Teodoreanu că sunt siropoase.

Ce-i drept poveștile astea de dragoste cu care am crescut noi ăștia dinainte de 89 pot trece drept siropoase. (Dar ce să mai zicem de alde Sandra Brown sau Amanda Quick?) Sigur că ele au făcut mai mult rău decât bine educației feminine în ultima sută de ani, pregătind așteptările fetelor pentru o viață care nu se (mai) petrece decât în romane, dar încercam aseară să-mi imaginez, totuși, viața mea fără lecturile astea de adolescență și mi s-ar părea teribil de fadă, așa cum ar fi viața însăși fără măcar un pic de dragoste din aia absurdă, nepotrivită, chiar neîmpărtășită câteodată.

Mă  întreb cum o fi, până la urmă, povestea de dragoste pe care femeile din valul tânăr ar considera-o acceptabilă, ba chiar incitantă? Că parcă refuz să cred că le înfierbântă imaginația numai tehnicile de marketing și vânzări. Până la urmă cărțile lui Zola și ale lui Teodoreanu sunt, dincolo de poveștile de dragoste poate siropoase pentru epoca asta, niște fresce extraordinare ale epocilor respective. Na că am vorbit ca în comentariile de la orele de română! Dar mă gândeam aseară dacă am ajuns eu la vârsta la care mă răvășesc aducerile aminte sau tânăra generație de femei a înlocuit inocența și visarea cu cinismul și vânzarea?

***

Cine vine la clubul de carte și film?

Că tot am dat-o dintr-una într-alta, de la terapie prin șoping la cărți tematice pentru femei, zic să vă anunț și că am terminat de citit cartea pentru club și că vă invit să vă anunțați care veniți sâmbătă, 23 martie, la întâlnirea pentru a discuta „Cu inima smulsă din piept” (altă carte de dragoste, dar deloc siropoasă) și filmele „Poziția copilului ” și „Amour”. Pentru că unii nu vor să citească cartea, dar au văzut filmele, și cu mențiunea că nici eu n-am reușit să văd Amour – care am înțeles că nu mai rulează prin București – vă propun să ne vedem sâmbătă astfel:

– de la ora 19.00 să vină cei care au citit cartea, ca să discutăm o oră despre ea,

– de la ora 20.00 să vină cei care au văzut doar filmele și vom discuta despre filme.

În felul ăsta cine nu vrea să stea la ambele dezbateri e liber să aleagă. Dacă aveți și vreun alt loc de întâlnire în minte decât cele de până acum, vă rog să propuneți până joi, când va trebui să rezerv o masă pentru câte persoane se anunță.

Hai că vine primăvara. Dragostea plutește în aer. Și magazinele încep să bage oferte la produsele pentru curățenie, fetelor 😛

UPDATE: Am rezervat o masă la nefumători, la Lente de pe strada Arcului în spatele bisericii armenești, sâmbătă 23 martie de la ora 19.00. Vă aștept cu cartea citită sau, de la 20.00, cu filmele văzute 😉

Etichete: , , , ,

28 comentarii la “La paradisul femeilor contemporane” Subscribe

  1. Motanul 18/03/2013 at 17:36 #

    Despre „Paradisul femeilor”: De cateva luni s-a terminat un serial(„The Paradise”) pe unul din canalele BBC dupa cartea asta. Nevasta-mea se da in vant dupa „period dramas” asa ca l-am vazut si eu. Acum cica se toarna un nou „sezon” din serialul respectiv. Cine e interesat, poate vedea toate canalele BBC(si alte canale englezesti) pe http://www.filmon.com (daca nu le are in oferta de cablu TV).

    • Dollo 19/03/2013 at 11:11 #

      Interesant, nu știam că s-a ecranizat.

      • Motanul 19/03/2013 at 12:16 #

        http://www.bbc.co.uk/programmes/p00vhpsv
        Serialul e „inspirat” de cartea lui Zola. S-ar putea sa nu prea aiba prea multe in comun cu cartea.

  2. Nautilus 18/03/2013 at 18:06 #

    „Ce-i drept poveștile astea de dragoste cu care am crescut noi ăștia dinainte de 89 pot trece drept siropoase. (Dar ce să mai zicem de alde Sandra Brown sau Amanda Quick?)”

    Comentariul gagicilor în cauză e rezultatul tocirii sensibilităţii lor prin supraexpunere la vrăjeală de 3 parale chioare.

    Există o categorie de băetzaşi care nu prea ştiu ce, cum şi când ar trebui să spună în faţa unei femei, dar s-au documentat din Sandra Brown, şi când au ocazia să iasă şi ei cu cineva, dau buzna la duş (după săptămâni de absenţă), toarnă în cap un flacon de parfum din Piaţa Obor, iau din dulap costumul care stă pe ei ca pe gard fiindcă nu sunt obişnuiţi cu el, şi în timpul întâlnirii vorbesc numai şi numai în cel mai siropos şi mai miorlăit stil de care sunt ei în stare.

    Eu le spun „ţărani în costum”, deşi nu prea au legătură nici cu satul şi nici cu mânuirea sapei pe câmp 😀

    ~Nautilus

  3. ady 18/03/2013 at 18:46 #

    bine ca ai zis ca tipa avea 20 si ceva de ani. ca ma credeam tanara si bombaneam ca nu ma incadrez. 🙂
    eu nu merg la shoping in ween-end. intrucat am constatat ca n-are nimeni de gand sa ridice statuie sau macar sa-mi zica si mie „bravo, mai fata”, cam incerc sa plec de la serviciu la ora 5 pm, sau cel putin sa nu stau peste program pana ma uita sfintii, asa ca imi fac cumparaturile in timpul saptamanii de lucru. piata, hipermarket sau haine, nu prea conteaza. evit astfel balamucul de care vorbeai. in plus, la lenea cronica de care sufar, clubul (nostru de carte) e una din putinele chestii care ma scoate din casa in week-end.
    mie mi-ar placea unde am fost data trecuta, e destul de central, se ajuge cu metroul, nu te ratacesti „printre blocuri/case”, mi-a placut localul. si mai ales mi-a placut ca ospatarii/chelnerii, ce erau ei, stiu ce pun pe masa. 🙂
    nu-s eu prea umblata prin crasme, dar am avut experiente aiurite in care ospatarul nu stia ce contine un fel de mancare/un cockteil si nu mi-a placut.
    daca am vazut numa’ un film, pot sa raman si „la filme”? 🙂

    • Dollo 19/03/2013 at 11:10 #

      Da, păi și eu tot numai un film am văzut, cum spuneam. Dacă nu găsesc unde să văd Amour până atunci…

      • Monica Lauleanu 20/03/2013 at 14:27 #

        Il am eu.
        Ti-l trimit?

        • Dollo 20/03/2013 at 17:50 #

          Cum?

          • Monica Lauleanu 21/03/2013 at 08:57 #

            Sau aici:

            sambata 23 martie

            http://www.muzeultaranuluiroman.ro/acasa/noul-cinematograf-al-regizorului-roman.html

          • Dollo 21/03/2013 at 09:56 #

            Super, pică la fix. Mersi. Să înțeleg că vii la club au ba?

          • Monica Lauleanu 21/03/2013 at 10:35 #

            Vin la ambele dezbateri.
            Nu am citit cartea dar imi place sa ascult.
            Filmele le-am vazut.
            Unde?

          • Dollo 21/03/2013 at 10:45 #

            Well, pentru noi ceilalți nu e o soluție să asculți, pentru că ideea clubului e să contribuim fiecare cu ce am înțeles, deci te-aș descuraja să vii la carte, dacă nu ai citit-o, dar te așteptăm la film. O să rezerv o masă la Lente Cafe de la Armenească, unde am fost și data trecută.

          • Monica Lauleanu 21/03/2013 at 11:09 #

            Ma angajez sa respect regulile clubului. (nu pot tine mana pe inima pentru ca tastez)

            Ora 20.00.

          • Dollo 21/03/2013 at 12:10 #

            OK 🙂

      • Madalina 21/03/2013 at 09:51 #

        Poti sa vezi online Amour (si alte multe filme bune mai vechi) aici: http://filmehd.net/. Nu stiu cum e traducerea la el ca l-am vazut la cinema, dar de obicei este destul de buna. Si doara francofoni suntem:)

        • Dollo 21/03/2013 at 09:55 #

          Om fi, dar nu cunosc franceza așa de bine, și nici nu-mi place să văd filme pe laptop. Îmi place să plătesc pentru munca altora, cum mi-ar plăcea să fie răsplătită și a mea 😉

          • Madalina 21/03/2013 at 11:04 #

            Da, ai dreptate, nici mie nu-mi place sa le vad la laptop si nici nu mi se pare corect. Caut sa vad la cinema tot ce ma intereseaza, dar pe site-ul asta am mai gasit unele filme vechi (anii ’60-’70) pe care nu prea am avut ocazia sa le vad in alta parte. De-asta m-am gandit sa-ti spun de el…

  4. ady 18/03/2013 at 18:49 #

    ps. cred ca nici aia de la auchan, nici zola, n-a vazut cum e amenajata ikea. n-ai cum sa eviti sa treci prin absolut toate raioanele. si daca incerci sa eviti aceasta situatie (daca esti un pic atent se gasesc niste scurtaturi), fie te ratacesti, fie ratezi raionul la care chiar ai treaba.

    • Dollo 19/03/2013 at 11:10 #

      Da, dar măcar Ikea a avut din start acest concept, de a te plimba prin toate „camerele” și dependințele într-o ordine oarecare, aceeași păstrată cu anii.

  5. ioana 18/03/2013 at 20:42 #

    Dacă te consolează cu ceva, nu doar femeile de 30 de ani zic ca Teodoreanu e siropos, ci şi eu însămi când aveam nici jumătate din vârsta respectivă am ajuns la aceeaşi concluzie, cu adăugirea că singurele chestii care merită citite din „La Medeleni” sunt volumul I şi insinuările de lesbiansim dintre Adina şi Ioana Pallă, din „Lorelei” e de citit doar ce e despre Nathan şi haziaica armeancă, şi singurele portrete cu adevărat interesante sunt cele ale bunicului şi bunicii din bucăţile eponime. Astea încă îmi plac şi le-am ascultat recent într-o dramatizare radio. Poţi să-l citeşti cu interes pentru fresca de societate. În rest, nu te supăra, dar e dulceag rău, moartea pancreasului, şi trebuie să ai o vocaţie pentru sirop ca să-ţi placă. Pentru o reevaluare a autorului, http://www.editura-art.ro/carte/teodoreanu-reloaded e o lectură interesantă. Nu neapărat şi convingătoare 🙂

    Iar Zola chiar e bun pentru vânzări şi chestii sociale de actualitate, de exemplu reproducerea masivă şi fără discernământ a unora care nu au după ce bea apă, urmată de exploatarea odraslelor rezultate, ambele excelent surprinse în „Germinal”. E mai bun decât ştirile de la ora 5 ale proteveului, şi subiectele sunt aceleaşi.

    • Dollo 19/03/2013 at 11:09 #

      Deh, unii sunt mai romanticoși 😛

  6. ioana 18/03/2013 at 20:43 #

    Lipseşte un „nu” în al doilea rând.

  7. afroditus 19/03/2013 at 01:32 #

    mie mi-a placut mult Teodoreanu, l-am citi in adolescenta cu pasiune, l-am recitit acu doi ani cu nostalgie , cu tristete ptr viata care a trecut ca o frunza in vant.

    cea mai obositoare ocupatie de weeekend nu poate fi alta decat mersul la hipermarket. muierea mea m-o obosit de vreo cateva ori cu Cora ca era aproape, pana cand am bagat-o in origini si s-o dus singura. cumparaturi ieftine si mult mai bune la piata crangasi, si in magazinele unde intri si iesi in 5 min. si timpul petrecut acolo costa bani.

    • Dollo 19/03/2013 at 11:09 #

      Da, dar când faci cumpărături mai de anvergură e bun un hypermarket, că le găsești pe toate la un loc. Altfel, e bună și Piața Obor pentru unele.

  8. Tasepenet 19/03/2013 at 10:39 #

    Probabil ca faza cu rearanjatul raioanelor face parte din strategia de primavara a tuturor. Si la Carrefour Berceni au facut aceeasi treaba si ne-am invartit in week-end-ul trecut ca doua coifuri intr-o caldare prost organizata (de exemplu, cand tocmai vroiam sa o informez pe apartinatoare ca nu exista marca ei preferata de apa plata la raionul de ape, am constatat ca exista doua raioane de ape, separate – unul cu bule, celalalt fara). Iar saracii angajati cred ca au facut niste picioruse ca ale lui Arnold tot ghidand diversii clienti bulversati catre noile raioane („Nu va suparati, unde e pateu’? Aha, la bere? Are sens, ca si alcoolul tot cu pateu’ are treaba. Ce-i drept, al clientului, nu al patrupedului”). Plm, ca sa zic asa; ma duc la Megaimage…
    Pe de alta parte, cat de toanta/intepenita/frigido-pragmatica poti sa te simti ca sa citesti „La paradisul femeilor” ca pe un manual de marketing? Sau „La Medeleni” (ce-i drept, primul volum). Daca volumele alea au facut un mascul de 115 kile sa ofteze (ce-i drept, cand le-am citit aveam mai putine kile si cam 12 ani), nu pot sa cred ca nu zbarnaie nici o coarda in duduia respectiva. Poate ca doar incerca sa fie interesanta („viziunea mea”, „jos babalacii” etc.)
    Partea buna e ca am putea folosi opiniile de genul asta ca sa scapam de tot felul de mizerii romantioase (Valentine’s Day, Dragobete, 1 si 8 Martie, aniversarea casatoriei, a primului sarut, a mutarii impreuna etc.). Pai, ce, astea nu-siropoase?

    • Dollo 19/03/2013 at 11:08 #

      De acord cu concluzia! 🙂

  9. Andreea 22/03/2013 at 21:23 #

    Din pacate, voi rata primul club de carte & film!:( … Va trebui sa plec maine seara din Bucuresti, insa va doresc cu mult drag o seara cat mai placuta !

    Ne vedem la urmatorul club:) … (sunt curioasa ce filme vor fi propuse …)

  10. zibusor 29/03/2013 at 10:06 #

    Se poate si cu poveste de dragoste, si fara sirop. De exemplu Jane Austen, sau Little Women. Ma rog, cam ai de ales: sau cu sirop, sau cu morala

Lasă un comentariu

Anunță-mă prin email când apar comentarii noi.
Te poti abona si fara sa comentezi.

Oldies but goldies

„Bună, ce faci?!” – varianta nipono-americană cu happy end

gene-hitaki

Epstein și Kobayashi – Ce șanse erau ca un evreu și o japoneză, el economist, ea pictoriță, ambii trecuți de 60 de ani, să se întâlnească și să se iubească, în ditamai New York-ul?

De ce picură în Casa Poporului

casa poporului senat

Un accident umed a fost descoperit ieri, pe Facebook, în Parlament. Pentru că am apucat s-o cunosc pe mama Casei Poporului înainte să moară, vă invit să citiți un text din care veți afla și voi cum e când se sparge o țeavă în Palat, cum intră zăpada în birouri iarna, de ce unii zic că ar fi nevoie de termopane noi, câtă apă, curent și nervi consumă Casa Poporului ca să fie ceea ce este: locul în care cei mai iubiți fii ai poporului muncesc zi de zi pentru propășirea noastră, a tutulor.

Nu există o legătură între creșterea avuției bisericii și calitatea vieții enoriașilor

oti

Interviu cu fondatorul Asociației Secular Umaniste din România, Atila Nyerges, despre religie, credință, știință și imoralitatea legăturii dintre biserică și politicieni, pe la spatele poporului prezumat credincios.

Pentru Dan. Și pentru toți cei care au murit „ca fraierii” la Revoluție

O bunică de pe strada care-i poartă numele lui Dan

Azi e doar un nume de stradă în Berceni. Pe ea locuiesc oameni. Probabil unii dintre ei s-au enervat acum câțiva ani când au fost nevoiți să-și schimbe buletinele pentru că primăria le schimbase numele străzii.

Casa Becali, fostă Groza, fostă Auschnit, fostă Manu

Palatul lui Becali din București

“Intrați, bey, fotografiați ce vreți voi, vizitați tot, mi se rupe! O să văd eu ce-o să scrieți după aia, dacă sunteți cu sufletul curat… Intrați, faceți ce vreți, numa’ să nu furați!”. Așa ne-a primit Gigi Becali în curtea casei sale din Aleea Alexandru nr.1

Cu cât ne-a botezat Samsung Biblioteca Națională

Biblioteca Națională Samsung

Statul român plătește un credit de 104 milioane de euro pentru clădirea Bibliotecii Naționale, iar firma Samsung și-a pus numele pe ea, cu câteva televizoare în valoare de 300.000 de euro. O afacere marca Ministerul Culturii și Patrimoniului Național.