La Veliko Tarnovo

Dacă tot nu ne mai interesează să intrăm în Schengen, am zis să mă obișnuiesc cu ideea că vom rămâne noi între noi, loazele, așa că am dat o fugă la bulgari zilele astea.

Până la urmă are și guvernul dreptate, nu trebuie să fii masochist să te uiți mereu peste gard la ăia mai deștepți ca tine, și să bălești în speranța că te vor primi și pe tine pe gazonul lor verde. Mai bine stai la tine în curte, cu proștii tăi, și te simți bine nefăcând nimic, ca și până acum.

Și ce poate fi mai explicit în sensul ăsta decât trecerea podului Giurgiu-Ruse, care are tot atâtea cratere în asfalt câte mașini îl traversează zilnic. Dar lasă că guvernul muncește din greu, pune ban pe ban ca să ne ia altul nou, mai la primăvară, când o răsări asfaltul de 2013. Nu vă spun o noutate că taxa percepută de români pentru pod e de 6 euro, iar de bulgari de 2 euro. Ai noștri au motivat că au nevoie de bani ca să asfalteze drumurile și să plătească creditele. Și au dreptate, la câte gropi sunt în zona aia, bulgarii au scăzut taxa că deja și-au reparat gropile, nu mai au nevoie de bani.

   

Destinația noastră a fost Veliko Tarnovo, cel mai vechi oraș al bulgarilor, undeva în nordul țării, cam la 160 de km de București. Se ajunge destul de ușor, dacă reușești să eludezi meandrele concretului de la ieșirea din țară. Iar trecerea dintr-o țară în alta aproape că nu se simte – cu excepția gropilor care dispar la bulgari – ceea ce te face să înțelegi de ce ăștia din Schengen ne-au băgat în aceeași oală de atâta vreme.

Orășelul ăsta medieval e situat pe trei coline, are și vreo două universități în el și e supranumit orașul țarilor, că a fost întemeiat de niște capete din astea încoronate, care nu așteptau pe vremea aia să fie primite în împărăția de la Apus, că îi aveau în coaste pe turci. Nu e prea bine conservat, mai degrabă e un amestec de case dărăpănate și unele reabilitate, plus nelipsitele blocuri ridicate anapoda, ca la noi, în urma siluirii repetate a planului urbanistic inexistent, de către comuniști, la vremea lor, și de capitalul privat parvenit, în ultimele decenii. În capătul uneia dintre coline șade semeață cetatea, cu o biserică în mijloc, iar pe  malul râului Yantra, care șerpuiește printre coline, e amplasată o altă biserică din fața căreia erupe o țepușă înconjurată de caii țarilor întemeietori.

   

Sunt câteva panorame frumoase, iar dacă nimeriți Hotelul Bolyarski – unde am stat noi – aveți la dispoziție și o terasă pe care puteți savura o bere ieftină și bună bulgărească, la apus.  N-am stat suficient prin zonă ca să vizitez și satul Arbanași, care înțeleg că e la fel de pitoresc precum satele noastre din preajma Sibiului, dar dacă vă decideți să mergeți acolo cu vreo ocazie, să știți cam ce e de făcut.

Punctele forte ale locului nu stau însă în facilitățile orașului, mai ales că acum e răscolit tot de șanțuri – se pare că va fi capitală europeană în 2019 și se pregătesc pentru asta – ci în ospitalitate. Cine m-a dus pe mine acolo spune că în Veliko se petrec mai mereu festivaluri muzicale la final de săptămână, există o viață de noapte antrenantă în cluburi, iar peste toate se mănâncă bine și relativ ieftin cam peste tot prin zonă. Ce mai, e ca la bulgari, renume pe care și l-au câștigat deja de când ne-au luat fața cu all inclusivul lor de pe litoral. Dacă intrați într-un restaurant găsiți meniuri în engleză sau chiar română, dar mai ales o varietate de preparate pe care n-am mai întâlnit-o în multe locuri.

Ce mi-a mai plăcut acolo a fost obiceiul de a purta mărțișoare – martinite – al tuturor. Copacii erau împodobiți cu martinite, clădirile, străzile, bărbați, femei, toți purtau la încheietura mâinii brățări cu șnur alb-roș. Tradiția spune să le poarte până când văd berzele că se întorc din țările calde sau rândunicile. Dar cum în orașe e mai greu să vezi berzele, s-a dat o derogare și orășenii pot să poarte martinitele până când le înfloresc copacii. Cele câteva tarabe cu martinite nu vindeau și alte prostii – ceea ce arată că mărțișoarele lor n-au „evoluat” în bijuterii kitch ca la noi – ci strict brățări din astea mai subțiri sau mai groase, cu diferite mecanisme de închidere, de regulă o mărgică prin care erau trecute capetele firului.

  

Una peste alta, dacă vreți o evadare de week-end într-un loc în care oamenii sunt primitori, mâncarea bună și diversă, iar peisajul calm și relaxant, Veliko Tarnovo pare o destinație la îndemână. Se intră pe bază de buletin și bani, iar bulgarii nu se sperie că le cotropim țara, dimpotrivă. Ne întâmpină cu numeroase echipaje de poliție pe drum, ca să ne încetinească goana.

Etichete: , , , , , , ,

7 comentarii la “La Veliko Tarnovo” Subscribe

  1. mihai 03/03/2013 at 20:15 #

    ai facut vre-o data sex ?
    stii cum e ?

    • Dollo 03/03/2013 at 20:28 #

      trebuie că e mai ușor decât gramatica

  2. sileria 04/03/2013 at 02:06 #

    uite ce bine imi vine articolul asta..de cite ori ma duc in tara, in vacanta, merg prima data la Giurgiu ca sotu’ meu e de-acolo si mereu am vrut sa merg la bulgari da’ nu prea aveam referinte.
    Big like pt raspunsul la comentariul anterior dar am dubii serioase ca a inteles unde bati 😉

    • Dollo 04/03/2013 at 14:19 #

      Din Giurgiu se ajunge și mai rapid și poate nu aveți nevoie nici de cazare, faceți excursii se o zi.

  3. coryamor 04/03/2013 at 12:47 #

    ah, deci ai trecut prin minunatul meu oras, Giurgiu! vrei sa spui ca gropile sunt la locul lor, de cand n-am mai trecut eu pe acolo? 🙂 de ce nu ma mir?

    • Dollo 04/03/2013 at 14:19 #

      Da, sunt acolo, rezistă cu stoicism 🙂

  4. coryamor 04/03/2013 at 15:52 #

    Giurgiu rulz! loool

Lasă un comentariu

Oldies but goldies

Ce zice FMI de finanțarea găurii negre „biserica”, de la buget?

prefericitul Daniel arata calea

Biserica Ortodoxă Română nu vrea concurență pe piața lumânărilor și a locurilor de veci, dar vrea bani de la buget pentru salarii și catedrale. Oare FMI știe?

Mama mi-a zis să nu mă duc, dar eu nu și nu…

parapanta3

Cu parapanta e ca și cu un bărbat, prima dată nu e bine, dar ceva te face să mai vrei măcar o dată 😉

Viața și moartea într-un sat românesc. În 2012

Ale lor mâini bătrâne

Despre mutarea clasei muncitoare de la oraș la sat, înmormântarea organizată de firma de pompe funebre a preotului, despre UE care ne obligă să nu mai ținem mortul în casă, dar noi vrem să facem economie. Și despre politicieni.

Recursul la argumente

ilusion

De ce în 2017 e nevoie să le explici unora că oamenii sunt egali în fața legii și au aceleași drepturi indiferent de rasă, sex sau etnie – pentru că la televiziunea națională vine un avocat al poporului și neagă Holocaustul, și nimeni nu-l contrazice, deși avem și o lege care-l face pasibil de pușcărie pentru asta.

Parcul meu IOR

Parcul IOR

Mi-a fost alături 40 de ani, m-a crescut și relaxat. Acum e rândul meu să-l apăr de șmecheri. Dacă sunteți din sectorul 3, veniți mâine la Titan ca să ne păstrăm parcul.

Je suis doamna de la litera B

realitate

Doamna care răspunde de litera B mănâncă dintr-o caserolă, lucrează la un birou care nu se vede de dosare, zilnic cu o armată de oameni nerăbdători la ușă, care nu lasă nici măcar timpul să iasă bășina celui dinaintea lor din birou, că dau năvală să-i ia locul. Nu vreau să știu ce s-ar întâmpla dacă pe doamna ar apuca-o pântecăraia.