Poziția copilului, părerea mamei

Cronică la patru mâini, cum a văzut mama mea prestația Luminiței Gheorghiu, mama lui Barbu, din filmul „Poziția copilului”.

N icio replică spusă de Luminița Gheorghiu în filmul „Poziția copilului” nu mi-e străină. Pe toate le-am auzit în viața mea de copil dominat de o mamă autoritară. E plin de clișee, din punctul meu de vedere, filmul ăsta, dar asta nu îi știrbește din valoare, dimpotrivă. E un must see pentru fiecare femeie care a dat vreodată viață unui copil și crede că asta îi dă dreptul să-i controleze viața până la adâncile lui bătrâneți.

E plin de sensuri, metafore, simboluri încât cred că dacă Netzer ar fi ales să-l facă mut ar fi fost cel puțin la fel de bun. Deja știți probabil subiectul: un băiat de bani gata omoară un copil cu mașina, iar părinții lui – în special mama – încearcă să-l scoată basma curată prin relațiile pe care familia le are. Filmul nu este, însă, despre această „modă” românească a posesorilor parveniți de Audi și BMW, ci e despre două mame care îți pierd copiii. Una pentru că fiul celeilalte a apăsat prea tare accelerația, cealaltă pentru că se încăpățânează să nu înțeleagă, după 30 de ani, că al ei „Cuculeț” este un bărbat pe care ea încearcă să-l castreze zi de zi, așa cum a făcut o viață și cu soțul ei. Probabil că nu poți să guști filmul ăsta dacă nu te-ai aflat vreodată într-una dintre ipostaze. Dar la fel de probabil e că lumea e plină de modelul mamei autoritare și a copilului dominat, de vreme filmul a avut un astfel de succes internațional.

Nu am a-i reproșa ceva. E un pic deranjantă maniera de filmare, cu camera mobilă, care pe mine una nu mă dă pe spate, dar înțeleg că asta e moda în cinematografie acum. Dacă treci de primele cadre te captivează subiectul și nu mai sesizezi tremuratul imaginii. Până și sunetul e perfect, pentru prima dată văd un film românesc la care se aude și se înțelege și ultimul oftat. Actorii sunt impecabili, de parcă toată viața lor i-ar fi pregătit pentru rolurile astea: Barbu – Bogdan Dumitrache –  folosește cuvinte puține, jumătate dintre ele înjurături, și face un rol remarcabil interiorizând o dramă a fiului risipitor din care fiecare înțelege ce poate; tatăl – Florin Zamfirescu – un chirurg care nu s-a implicat prea tare în viața copilului, considerând probabil de ajuns plicurile cu euro-șpaga plantate în diferite sertare prin vila impunătoare a familiei; șoferul martor – Vlad Ivanov – întruchipează perfect licheaua cu mașină puternică și care nu se lasă depășit în trafic, cu prețul victimelor colaterale. Și Cornelia – Luminița Gheorghiu – mama care nu ajunge decât în ultimele momente să priceapă și să se identifice cu cealaltă mamă. Scena confruntării, în care cinismul familiei bogate este învins iremediabil de drama pe care Barbu a provocat-o altora și mai ales lui însuși, este o bijuterie, un monolog cu atât mai dureros când afli că Luminița Gheorghiu și-a pierdut în viața reală unul dintre copii.

Filmul șochează încă din primele momente prin limbaj. Am simțit reculul în scaun al mamei, la auzul expresiei pe care Cornelia a folosit-o încă din primele secunde, ca să-i povestească cumnatei cum i-a zis fi-su: „îmi bag pula în tine!”. Au urmat apoi altele și mai dure, așa că la final, când am ieșit, prima reacție a mamei a fost așa:

„Păi dacă ei, oameni de condiția lor, educați, vorbesc așa urât, ce pretenții să mai ai de la noi, ăștia mai amărâți?!”

Am întrebat-o dacă s-a recunoscut vreun moment în Cornelia. Mi-a răspuns mirată: „Eee, dar ce, am eu relațiile ei ca să fac asta pentru tine?”. Nu s-a pus problema că n-ar face, ci că nu ar avea relațiile necesare. Încolțită, n-a recunoscut niciun moment că ar avea ceva din mama lui Barbu. Pusă în fața unui astfel de film nicio mamă nu cred că ar fi capabilă să-i dea dreptate Corneliei, chiar dacă se poate pune ușor în pielea ei. M-a întrebat râzând încurcată: „Dar ce, eu îți fac ție așa ceva?”.

Nu, acum nu-mi mai face pentru că noi am avut cândva acea discuție pe care și Cornelia o are cu Barbu în film, către final. Și nici n-a fost nevoie să trecem printr-o astfel de dramă ca să priceapă. Îmi place să cred că în final Cornelia înțelege dimensiunea în care mai poate să-și păstreze fiul. Ultima replică  dă măsura întregului film: Barbu rostește pentru prima dată în cele două ore cuvântul mamă: „Mamă, mă deblochezi și pe mine?!” O replică încărcată de sensuri și dureroasă ca moartea propriului copil. Mama s-a ridicat un pic nelămurită din scaun: cum, ăsta e finalul? Păi da, la ce te așteptai? Mă așteptam să mai vorbească între ei, nu poate să rămână așa…

Eu cred că, dimpotrivă, nu mai era nimic de spus.

P.S. Ăsta e unul dintre cele două filme pe care le vom comenta pe 23 martie la clubul de carte&film. Celălalt a Amour. Alături de cartea lui Radu Paraschivescu – „Cu inima smulsă din piept”.

 

Etichete: , , , , , ,

18 comentarii la “Poziția copilului, părerea mamei” Subscribe

  1. Vio Constant 12/03/2013 at 14:07 #

    Ups!!! am omis sa cer acordul sotului!! Nu ma dati cu sifonu’ ….(n-am putut pentru ca sa ma abtin =)) )

  2. fucky 12/03/2013 at 16:32 #

    nu vad nimic anormal in abordare
    imi place aia cu sotul 🙂
    dollo – e randul tau 😛

Lasă un comentariu

Oldies but goldies

Viceroy vrea să-și ia permisul, Bianca – doar să se mărite

IMG_2114

Pentru că statusul social adevărat stă în Dacia papuc, cu care se poate căra „marfa”, și în numărul de puradei agățați de fusta nevestei. Restul e deșertăciune.

Cum s-a întors ţurcana în Haţeg, în loc să emigreze

iovaneasa

Şapte tineri de la poalele Retezatului s-au apucat să crească oi când alţii ca ei voiau să emigreze. În câţiva ani au adunat în jurul lor peste o sută de crescători şi speră să fie urmaţi şi de consătenii care acum stau la poartă şi-i bârfesc.

Ziua 8 – Dumneata scrie ce trebuie, eu mă fac că nu văd… și semnez

Sursa foto: http://monstersketch.blogspot.com/2009_05_01_archive.html

Cea mai drăguță văduvă din blocul recenzat de mine, mă roagă să nu-i arăt ce am bifat la starea civilă, pentru că ea încă îl simte alături pe bărbatul ei mort de 35 de ani.

De ce ea? (3)

tarau-victoriei

Viața de după: reabilitarea, mai grea decât pușcăria, a muncit la negru pentru că nu o angaja nimeni, victoria de la CEDO și rejudecarea procesului în țară, pierderea și regăsirea dosarului, apariția unor „victime” noi atrase de ideea de potențial câștig, facultatea de drept, doctoratul și victoria finală.

Cât ne costă să „stârpim” prostituția și cât am câștiga dacă am legaliza-o

ashley

Statul a cheltuit un milion de lei și doi ani de anchete ca să descopere că prostituția se face și prin mica publicitate. Printre „proxeneți” – o femeie de serviciu care cumpăra prezervative la un salon de masaj, o studentă care-i organiza agenda unei fete, un ziar de mică publicitate…

Pedeapsa norvegiană, cum s-a ajuns la ajutor și n-au rămas la răzbunare

opera2

Zicătoare norvegiană: cu ce fel de fost deținut ai vrea să te întâlnești seara, pe o alee pustie? Aplicată în România, zicătoarea ar suna așa: cu ce fel de ziarist sau politician ai vrea să ai de-a face într-o campanie electorală?