Poziția copilului, părerea mamei

Cronică la patru mâini, cum a văzut mama mea prestația Luminiței Gheorghiu, mama lui Barbu, din filmul „Poziția copilului”.

N icio replică spusă de Luminița Gheorghiu în filmul „Poziția copilului” nu mi-e străină. Pe toate le-am auzit în viața mea de copil dominat de o mamă autoritară. E plin de clișee, din punctul meu de vedere, filmul ăsta, dar asta nu îi știrbește din valoare, dimpotrivă. E un must see pentru fiecare femeie care a dat vreodată viață unui copil și crede că asta îi dă dreptul să-i controleze viața până la adâncile lui bătrâneți.

E plin de sensuri, metafore, simboluri încât cred că dacă Netzer ar fi ales să-l facă mut ar fi fost cel puțin la fel de bun. Deja știți probabil subiectul: un băiat de bani gata omoară un copil cu mașina, iar părinții lui – în special mama – încearcă să-l scoată basma curată prin relațiile pe care familia le are. Filmul nu este, însă, despre această „modă” românească a posesorilor parveniți de Audi și BMW, ci e despre două mame care îți pierd copiii. Una pentru că fiul celeilalte a apăsat prea tare accelerația, cealaltă pentru că se încăpățânează să nu înțeleagă, după 30 de ani, că al ei „Cuculeț” este un bărbat pe care ea încearcă să-l castreze zi de zi, așa cum a făcut o viață și cu soțul ei. Probabil că nu poți să guști filmul ăsta dacă nu te-ai aflat vreodată într-una dintre ipostaze. Dar la fel de probabil e că lumea e plină de modelul mamei autoritare și a copilului dominat, de vreme filmul a avut un astfel de succes internațional.

Nu am a-i reproșa ceva. E un pic deranjantă maniera de filmare, cu camera mobilă, care pe mine una nu mă dă pe spate, dar înțeleg că asta e moda în cinematografie acum. Dacă treci de primele cadre te captivează subiectul și nu mai sesizezi tremuratul imaginii. Până și sunetul e perfect, pentru prima dată văd un film românesc la care se aude și se înțelege și ultimul oftat. Actorii sunt impecabili, de parcă toată viața lor i-ar fi pregătit pentru rolurile astea: Barbu – Bogdan Dumitrache –  folosește cuvinte puține, jumătate dintre ele înjurături, și face un rol remarcabil interiorizând o dramă a fiului risipitor din care fiecare înțelege ce poate; tatăl – Florin Zamfirescu – un chirurg care nu s-a implicat prea tare în viața copilului, considerând probabil de ajuns plicurile cu euro-șpaga plantate în diferite sertare prin vila impunătoare a familiei; șoferul martor – Vlad Ivanov – întruchipează perfect licheaua cu mașină puternică și care nu se lasă depășit în trafic, cu prețul victimelor colaterale. Și Cornelia – Luminița Gheorghiu – mama care nu ajunge decât în ultimele momente să priceapă și să se identifice cu cealaltă mamă. Scena confruntării, în care cinismul familiei bogate este învins iremediabil de drama pe care Barbu a provocat-o altora și mai ales lui însuși, este o bijuterie, un monolog cu atât mai dureros când afli că Luminița Gheorghiu și-a pierdut în viața reală unul dintre copii.

Filmul șochează încă din primele momente prin limbaj. Am simțit reculul în scaun al mamei, la auzul expresiei pe care Cornelia a folosit-o încă din primele secunde, ca să-i povestească cumnatei cum i-a zis fi-su: „îmi bag pula în tine!”. Au urmat apoi altele și mai dure, așa că la final, când am ieșit, prima reacție a mamei a fost așa:

„Păi dacă ei, oameni de condiția lor, educați, vorbesc așa urât, ce pretenții să mai ai de la noi, ăștia mai amărâți?!”

Am întrebat-o dacă s-a recunoscut vreun moment în Cornelia. Mi-a răspuns mirată: „Eee, dar ce, am eu relațiile ei ca să fac asta pentru tine?”. Nu s-a pus problema că n-ar face, ci că nu ar avea relațiile necesare. Încolțită, n-a recunoscut niciun moment că ar avea ceva din mama lui Barbu. Pusă în fața unui astfel de film nicio mamă nu cred că ar fi capabilă să-i dea dreptate Corneliei, chiar dacă se poate pune ușor în pielea ei. M-a întrebat râzând încurcată: „Dar ce, eu îți fac ție așa ceva?”.

Nu, acum nu-mi mai face pentru că noi am avut cândva acea discuție pe care și Cornelia o are cu Barbu în film, către final. Și nici n-a fost nevoie să trecem printr-o astfel de dramă ca să priceapă. Îmi place să cred că în final Cornelia înțelege dimensiunea în care mai poate să-și păstreze fiul. Ultima replică  dă măsura întregului film: Barbu rostește pentru prima dată în cele două ore cuvântul mamă: „Mamă, mă deblochezi și pe mine?!” O replică încărcată de sensuri și dureroasă ca moartea propriului copil. Mama s-a ridicat un pic nelămurită din scaun: cum, ăsta e finalul? Păi da, la ce te așteptai? Mă așteptam să mai vorbească între ei, nu poate să rămână așa…

Eu cred că, dimpotrivă, nu mai era nimic de spus.

P.S. Ăsta e unul dintre cele două filme pe care le vom comenta pe 23 martie la clubul de carte&film. Celălalt a Amour. Alături de cartea lui Radu Paraschivescu – „Cu inima smulsă din piept”.

 

Tags: , , , , , ,

18 Responses to “Poziția copilului, părerea mamei” Subscribe

  1. Vio Constant 12/03/2013 at 14:07 #

    Ups!!! am omis sa cer acordul sotului!! Nu ma dati cu sifonu’ ….(n-am putut pentru ca sa ma abtin =)) )

  2. fucky 12/03/2013 at 16:32 #

    nu vad nimic anormal in abordare
    imi place aia cu sotul 🙂
    dollo – e randul tau 😛

Leave a Reply

Oldies but goldies

(II) Prostituatele, distracție și sursă de venit pentru polițiști

politie-prostituate

Partea a doua din interviul cu „Profesoara”, una dintre cele mai vechi prostituate din București. După anii de glorie din comunism și zorii revoluției capitaliste, vin anii de hărțuire democratică din partea poliției și jandarmeriei

De ce nu plecăm din România

Mâini de români - copiii culegători de afine din Pasul Prislop

Dacă despre curajul și nerăbdarea celor care pleacă s-a tot scris, teama, lenea, sentimentalismul și, de ce nu, curajul de a rămâne al celorlalți a fost lăsat în umbră.

Ziua 8 – Dumneata scrie ce trebuie, eu mă fac că nu văd… și semnez

Sursa foto: http://monstersketch.blogspot.com/2009_05_01_archive.html

Cea mai drăguță văduvă din blocul recenzat de mine, mă roagă să nu-i arăt ce am bifat la starea civilă, pentru că ea încă îl simte alături pe bărbatul ei mort de 35 de ani.

Mergând pe sârmă

domnul i

Împrumutam bicicleta și mergeam noaptea în parc la Icoanei. Îmi era rușine altfel, pe zi, să nu râdă lumea de mine, că sunt ditamai bărbatul și cad de pe bicicletă. Că am căzut de câteva ori, dar de aia am și ales Grădina Icoanei, că are aleile de nisip și pământ, nu mă răneam prea tare când cădeam. În trei nopți am învățat.

Ziua 7: Facerea de bine e ca recensământul fără CNP

Cuvantul recenzorului de la blocul meu

Azi am recenzat prin telefon o persoană care se afla la coadă la moaștele sfântului x. CNP-ul încă era facultativ.

Cu cât ne-a botezat Samsung Biblioteca Națională

Biblioteca Națională Samsung

Statul român plătește un credit de 104 milioane de euro pentru clădirea Bibliotecii Naționale, iar firma Samsung și-a pus numele pe ea, cu câteva televizoare în valoare de 300.000 de euro. O afacere marca Ministerul Culturii și Patrimoniului Național.