G uvernul vrea să-și asume luna asta răspunderea în Parlament pentru o nouă lege a retrocedărilor. În fapt o altă amăgire a foștilor proprietari, de data asta cu puncte care ar fi valorificabile abia din 2017, după ce guvernele celelalte i-au amăgit ba cu despăgubiri în natură, ba cu „acțiuni” la bursă. Guvernul e mânat de la spate de termenul limită pe care ni l-a impus infama Europă, și Curtea Europeană – acolo unde proprietarii au câștigat procese pe bandă rulantă – să le facem odată dreptate oamenilor ăstora. Nu e vreun secret nici că până acum cine trebuia să-și recapete bunurile confiscate de comuniști le-a primit în bună parte – Casa regală și Biserica Ortodoxă ar fi printre beneficiarii cei mai norocoși, oricât s-ar plânge unii – proprietarii fără noroc ori au murit, ori se mai târăsc prin tribunale, ori au renunțat și și-au vândut titlurile litigioase samsarilor. Adică ălora despre care premierul Ponta spunea azi că nu avem a le datora nimic, ci doar proprietarilor. Lor trebuie să le facem dreptate, vezi bine.
Iar motivul acestei nesimțite tărăgănări este faptul că aceia care trebuie să rupă odată pisica în chestiune sunt mânjiți într-un fel sau altul, au avut de câștigat la un moment dat din acest lucru. Cel puțin așa credeam până azi, că nu poți să te apuci să faci dreptate celor nedreptățiți de comuniști, atâta vreme cât stai tu însuți într-o casă naționalizată, de exemplu.
Azi am fost la lansarea raportului Societății Academice din România (SAR) pe tema „Cum relansăm România”. Printre numeroșii miniștri sau foști care au onorat adunarea cu prezența s-a aflat și fostul premier Călin Popescu Tăriceanu, care în cuvântul său a ținut să puncteze fix asta: că imaginea României în lume/Europa e dată printre altele și de modul în care își plătește datoriile către foștii proprietari de bunuri naționalizate.
„Trebuie să dăm un semnal clar că România privește cu seriozitate și respectă proprietatea privată. Trebuie să facem un act de reparație de o manieră eficientă și efectivă”, a zis cu morga-i obișnuită domnul Tăriceanu, punctând că el unul n-ar fi de acord ca despăgubirile să fie acordate de la buget, pentru că de fiecare dată s-ar găsi alte priorități și proprietarii ăia, săracii, ar fi amânați mereu de la plată. În schimb el ar propune un Fond Proprietatea 2. N-a mai apucat să spună cum ar fi fondul ăsta că i-a sărit lumea din sală în cap, pe motiv că aberează și că ne-a ajuns eșecul Fondului Proprietatea 1.
Nu știu câtă lume din sala aia știa că domnul Tăriceanu a târât vreo zece ani, cel puțin, prin tribunale un astfel de fost proprietar, doar ca să își înzestreze una dintre fostele soții cu o casă naționalizată. Povestea am scris-o în 2005 în Cotidianul și mărturisesc că nu mai sunt la curent cu evoluția situației, poate că deja proprietarul o fi murit, că avea atunci peste 80 de ani. Doamna Tăriceanu 2, dacă nu mă înșel, a rămas bine mersi cu casa. Tăriceanu era atunci prim ministru.
Desigur că exemplu ăsta e unul palid. S-ar putea spune că nu s-a îmbogățit Tăriceanu cu apartamentul ăla de 50 de mp, pe care i l-a lăsat nevestei. Dar fenomenul (ne)retrocedărilor în România e format din marea masă a acestor mici proprietari, iar acest insignifiant caz vorbește perfect, la scară mică, despre tabloul general și interesele din spatele lui.
Poate că singura soluție, ca să se încheie vreodată cât de cât echitabil această sagă pe care România a lungit-o 22 de ani, ar fi mult mai simplă decât orice fond proprietatea x sau lege pe puncte asumate de Ponta pentru guvernul care va veni după el. Cel mai bine ar fi ca toți ocupanții caselor naționalizate să le plătească foștilor proprietari contravaloarea reală a bunurilor. Toate terenurile, pădurile, și ce-o mai fi de retrocedat, să se dea în natură, sau să fie răscumpărate de actualii proprietari, care pe unde le stăpânește. Și așa statul e un prost administrator, s-a văzut.
Tăriceanu are dreptate în felul lui, nu e normal să plătim toți, de la buget, pentru ceva de care beneficiază doar niște privilegiați, cum e fosta lui soție și alți șmecheri care s-au căpătuit în ăștia 20 de ani cu proprietăți pentru care statul român e condamnat la CEDO de fiecare dată. Dacă tot e să facem dreptate, hai să începem cu politicienii și nomenclatura, să dăm un exemplu prostimii. Sunt sigură că o astfel de lege ar întruni o largă aprobare populară, ce părere aveți?
Acuma eu ce sa spun: Tariceanu tot bine arata, si e iar holtei. Sa vedem ce avere primeste nevasta numarul 5. Ca sa nu mai spun ca baietii din primele casatorii ajung si ei la virsta in care ar cam trebui sa se aseze „la casele lor”