„A murit doamna Oprea!”, îmi zice mama pe tonul acela cu care îmi tot anunță în ultima vreme diverse decese care îi decimează cunoscuții. O cam sperie fiecare plecare din asta. Doamna Oprea fusese vecina noastră de la 5, dar emigrase la fiică-sa în Luxembourg de mai mulți ani, de când îi murise bărbatul. Mama îmi face un rezumat al fișei medicale a doamnei Oprea, plus o scurtă poveste despre cum nu i-au echivalat nenorociții de luxemburghezi facultatea de medicină fetei ei. În fine, ajungem și la întrebarea principală:
– Și au îngropat-o acolo, că zice că era prea scump ca s-o mai aducă acasă. Îți dai seama?! Domnul Oprea a murit aici, și e îngropat aici, ea acolo. S-or mai întâlni ei pe lumea ailaltă? zice mama pe un ton îngrijorat.
– Sigur că se întâlnesc, o liniștesc eu, serioasă. Ce să zici în situaţii din astea?
– Păi eu știu, dacă nu suntem în Schengen, crezi că le dau ăștia voie să se reunească pe lumea ailaltă, el în România și ea în Luxemburg ăsta? zice mama.
Apoi începe să râdă copios. M-a făcut! 🙂 După asta îmi povestește că știe gluma asta de la Buni, care e fericită că s-a întors din Spania și n-a murit pe acolo, că altfel tot așa o îngropa și fiul ei, printre portocali, în loc s-o aducă lângă soțul ei la umbra corcodușului din cimitirul Străulești.
Eu zic că puterile astea vestice ar trebui să se gândească serios că după ce ne-au luat creierele cele mai deștepte, de atâția ani, și ele și-au cărat acolo și câte un părinte supraviețuitor, ar trebui ca de dragul reîntregirii familiilor după moarte să ne bage odată în Schengenul ăla. Măcar ca act umanitar.
Nu ne baga nici morți in Schengen in halul in care suntem ca natie pana nu dispar mafiotii de pe scena politica din România. Unde ați mai văzut tara in lumea asta(nu numai in EU) cu 2-3 miniștrii cu dosare penale si cu unul care ar trebui sa ajungă după gratii(renumitul Felix) care taie si spânzura in tara după bunul plac. A vrut suspendare de președinte chiar daca se încalcă constitutia? Aproape a avut-o(a pierdut „la mustata”)! Maraie un pic la P.M.(si ala o „comoara”), P.M.-ul da din colț in colț ca un soarece. Așa ca sa nu ne mai facem probleme. N-o sa pupam Schengen degrabă.
Bravo maica-tii!!!
In prima noastra toamna in exil, ne-am dus pe un rau sa vedem migratia somonului. Eram induiosata pana la lacrimi de faptul ca somonul se naste in apa dulce, migreaza apoi si traieste in Pacific vreo 4-5 ani, dupa care, cand ii vine sorocu, se intoarce sa isi depuna icrele in paraul in care a vazut lumina ochilor si moare… M-a pus pe ganduri. Noi eram plecati for good din locurile de bastina. Si, nici prin cap nu ne-a trecut, inainte de plecare sau pana la povestea somonului, ce vom face atunci… Daca ne vom intalni sau nu cu cei dragi pe lumea cealalta, in caz ca nu ne vom intoarce, ca somonu, sa ne dam obstescul sfarsit la obarsie, e un alt aspect al aceleasi probleme. Cei plecati in Europa mai au o speranta – intrarea in Schengen. La noi, cei aflati peste Atlantic, te-ai gandit cand ai pus probleme atat de dureroase aici!?
Păi în Alianța Nord Atlantică ne-am integrat demult, mai rămâne să ni se ridice vizele. Militați și voi de pe malul vostru pentru asta, că vezi bine noi facem tot ce ne stă în puteri de p-aci 🙂
Sunt chiar trista zilele astea: Verisoara mea din Bucuresti a trecut la cele vesnice acum doua zile… Oare ce se va intampla cu imbratisarea la care tanjeam si speram sa se intample cat de curand?!
Elena, stai fara grija, in iad nu exista schengen, garantat te vei intalni cu cei dragi.