D incolo de concluzia asta personală, filmul văzut aseară la HBO este probabil cel mai complex portret al unui cuplu destrămat , în care niciunul și fiecare are dreptatea lui, de aceea te găsești incapabil la final să alegi personajul pozitiv.
Povestea e aproape banală: Marius (Șerban Pavlu) vrea să-și ducă fiica de 5 ani un week-end la mare, o excursie îndelung așteptată și plănuită deoarece nu are dreptul să-și vadă copilul decât 15 zile pe an, în urma divorțului. Fosta soție (Mihaela Sârbu) și actualul ei iubit (Gabriel Spahiu) încearcă să-i strice planurile pentru că de fapt ar cam vrea să reducă la zero interacțiunile tatălui cu copilul. În relația asta paternă se bagă toată lumea care „știe mai bine” cum ar trebui să fie. De la Stela și Arșinel (părinții lui Marius) la Otilia și Aurel (fosta soție și „boschetarul” ei de iubit care s-a instalat samavolnic în căminul conjugal) și Coca, alias Bursucul (Tamara Buciuceanu, mama Otiliei).
Marius are, ca orice mascul modern, o bipolaritate care pare că i-a făcut imposibilă relația cu fosta soție și în timpul căsniciei și după. Rezonezi cu el o vreme după care îți dai seama că el mai și minte. Nici fosta nevastă nu e chiar întruchiparea sincerității, și ea pare să aibă un motiv ascuns pentru îndepărtarea lui Marius din viața copilei. Să fie răzbunare, să fie teamă? Până și Sofia, fetița, pare că le mai înflorește câteodată, încurajată de întrecerea părinților de a-i demonstra că el e mai bun decât celălalt.
Filmul e un crescendo de ură și agresivitate, cu momentele aferente de lamentări și implorări sentimentale din partea lui Marius. Între „te-am iubit, mă proasto!” și „n-am încetat să te iubesc și de aia fac toate astea, pentru tine și copilașul nostru”, Marius face suficiente lucruri care ar fi necesitat intervenția reală a poliției, dacă legea noastră impotentă nu i-ar fi ținut pe agenți în dreptul soneriei.
Marius a luat premiul Gopo pentru cel mai bun actor în rol principal, secondat de fosta soție și iubit, și ei premiați pentru rolurile secundare. Au meritat toți trei, fără îndoială, însă Pavlu, pe care nu l-am mai văzut până acum în vreun rol principal, mi s-a părut remarcabil. Aș fi curioasă câți dintre spectatori au văzut în el personajul pozitiv 🙂
Spunea cineva că micuța Sofia este atât de adorabilă în film încât parcă ar fi o invitație la făcut copii. Mie, dimpotrivă, mi s-a părut că filmul te invită să te gândești bine cu cine faci copilul și de ce. L-aș recomanda mai ales ălora care consideră că un copil sudează un cuplu sau rezolvă problemele din căsnicie. Și da, știu că un copil e o binecuvântare, bla, bla, dar ăia care se grăbesc să spună asta să vadă filmul ăsta și să se gândească cu ce rămâne copilul ăla în cap despre tata.
Filmul regizat de Radu Jude a luat premiul Gopo și pentru regie și a fost declarat cel mai bun film românesc cu aceeași ocazie. Produs de Ada Solomon, producătoarea Poziției copilului.
Zici bine in primul paragraf (cel bolduit) pentru ca eu m-am simtit ca acasa. Banuiesc si ca regizorul are antecedente in sensul asta. Nu vad cum sa scoata asa ceva la lumina fara o experienta proprie consistenta.
Serban habar n-aveam ca exista. Omul asta e de urmarit pe unde joaca.
Copilul era la modul cel mai real speriat in unele secvente. Dar mi-a zis ca i-a trecut, cand am intrebat-o vineri la Muzeul Taranului. 🙂 .
Filmul intr-o fraza: viata absolut fireasca, un nivel de intelegere in care se poseda fiinte vii, razboi de ego-uri, violenta fizica si verbala pe un postament solid de frica.
Deci și tu ai rămas cu aceeași dilemă: Otilia voia să se și răzbune un pic, avea și frică de pornirile lui.
Eu nu mai am nici o dilema vis-à-vis de situatie: am rezolvat-o cu multi ani in urma 🙂
Tabloul e clasic si probabil definitoriu pentru societatea noastra:
-Marius este produsul firesc al unui tata coleric si dictator si al unei mame cocolositoare.
-Otilia perpetueaza felul de-a fi cocolositor al maica-sii, dar ea in plus este o luptatoare si nu plange usor.
-Aurel e pacifist, miserupist fata de copil, dar e nevoit de conjunctura sa faca front comun cu Otilia.
-copilul este papusa din carpe de care trag cei doi adulti incrancenati sa-si apere dreptul la proprietate, prinsi in cursa pentru locul I “eu sunt adevarata victima, realul martir in povestea asta”
-copilul este traumatizat psihic, fapt ce il va insoti toata viata si va perpetua modelul cocolositor si posesiv al inaintasilor
sau
va avea un moment de luminare peste ani si va intelege ca modelul de acasa este “asa nu”.
Toate personajele sunt ghidate de frica in actiunile lor.
Cea mai mare frica o are Marius, si o dovedeste prin cantitatea si intensitatea raului pe care il produce.
Marius este marele perdant: a fost negat ca mascul, e singur, taica-su il acuza de „nebarbatie”, a ramas fara casa la care a cotizat, i se incalca dreptul de proprietate asupra obiectului “copil”.
Reperele lui de stabilitate in lumea materiala sunt afectate major, de aici frica ce-l face sa-si piarda mintile.
Cine a făcut trailerul a depus toate eforturile pentru a fi sigur că nimeni nu se duce să vadă filmul ăsta.
Hai să vedem nişte amănunte:
– tipul „bea apă dimineaţa”. Cunoscătorii ştiu ce înseamnă expresia.
– el vrea să-şi ducă neapărat fetiţa la mare la CORT şi numai în zilele respective pentru că are şi el alte chestii de făcut cu restul zilelor libere.
– el vrea să-şi satisfacă dorinţa de posesie indiferent de starea fetiţei. Revin: o fetiţă bolnavă urmând a sta şa cort.
– mincinos incorigibil. Revedeţi filmul şi vă veţi convinge, începând cu primele fotograme în care-şi citeşte sms-urile „pe care nu le-a primit”
– desele referinţe la moarte (acena înmormântării, îndemnul gardianului „Ridică-te, Lazăre”.
Ceea ce mă face să cred că avem de-a face cu un om mort sufleteşte
Eu nu sunt cunoscatoare, ce inseamna expresia?
Fetita iti pare bolnava? Relache, tu esti?
„E băiat bun dar… bea apă dimineaţa” – adică este beţiv; deshidratarea produsă de alcool provoacă setea de a doua zi.
Fetiţa vă pare în stare să stea la cort trei zile? Nu aveţi de unde să ştiţi. Doar remarcile de „specialist” ale stomatologului, ăla de dăduse în bară cu propria lucrare dentară.
N-ar fi mai bine în locul ironiilor de doi bani să revedeţi filmul?
Aveti dreptate stimate domn.
Azi am vazut filmul „Cand se lasa seara peste Bucuresti”si cred ca toti cei care fac film in Ro sufera de aceeasi boala. „4,3,2”:decizii cretine ale unor adulti. Fata in cauza este o imbecila si prietena ei ii salveaza pielea…Subiectul? As zice
rasuflat pentru noi. La fel de interesant ar fi
si unul despre casiera de la Mega Image.
In filmul cu Bucurestiul si seara…personajedepresive, puerile, fade, cu reactii nefiresti, subiecte plicticoase, discutii la fel. Filmul cu familia…again, adulti anormali, reactii idioate, familii anapoda, relatii nefiresti…”Lover boy”: perfect. Fata iubeste baiatul, amandoi sarantoci, inculti si fara viitor. Ea devine curva, el pune mana pe ceva bani. Lista e lunga:puscariasi, saracie, prostitutie, injuraturi, depresii etc. Ca variatie: faceti un film unde personajele sa reactioneze normal, asa…ca la carte…Nu suntem destul de sonati si asa, ne mai faceti si voi cu filme gri.
Si eu vin dintr-o familie la fel de destramata. In rest, zero asemanare. Cred ca ai mei erau chiar banali…taica-miu nu sarea sa ii zboare dintii iubitului maica-mii, bunica-mea nu ii arunca florile pe geam, bunicul meu in loc sa arunce un scaun in cap, il lua la o sueta, cat eram eu gata sa plec. Chiar plicticos, nu-i asa?