Facerea de bine și pomana la români

Cum poți să dai de pomană mobilierul vechi (dar bun) dintr-o sufragerie, în țara în care toată lumea se plânge că n-are bani și o duce rău.

M -am chinuit aproape o săptămână să dau mobila de sufragerie a mamei de pomană. E drept că nu era de la Ikea, dar era din lemn, făcută acum 40 de ani și încă într-o stare suficient de bună ca să mai crească o generație. Nu ceream nimic pe ea. Doritorul trebuia doar să vină cu o mașină, să o încarce și să zică bogdaproste. În final am sunat la o firmă care cumpără mobilier vechi ca să-l recondiționeze și să-l revândă. Au venit rapid și în câteva ore mi-au golit sufrageria.

Pe Facebook, pe blog, pe freecycle, i-am tot popularizat mamei biblioteca, vitrina, canapeaua, scaunele, covorul, bibelourile. Au fost doritori, încă de la primele anunțuri. Ba unul care voia covorul m-a sunat la 7 dimineața ca să se asigure că e primul și nu i-o ia nimeni înainte. I-am zis adjudecat, așa cum am făcut, de bună credință, cu fiecare dintre cei care și-au anunțat dorința de a avea un obiect sau altul. Așa că la numai o zi după primele anunțuri am început deja să le scriu celor care mai voiau obiectele respective că îmi pare rău, dar sunt deja antamate.

Maare greșeală! De unde să știu că doamna care voia canapeaua și vitrina – că a făcut casă dar nu mai are bani și de mobilă –  o să-mi zică după aproape o zi de așteptare că nu are mașină ca să vină să le ia, iar domnul care adjudecase scaunele și biblioteca m-a ținut în șah până a doua zi ca să-mi spună că, la fel, nu găsește mașină. Mama îi pregătise tipei căreia îi dădea canapeaua și vitrina și o lenjerie nouă plus o cuvertură și un preș, ca să fie pomana completă și avea de gând să le tămâie și să-i zică că sunt pentru sufletul ei când n-o mai fi, că știe ea că eu, hapsână, nu-i mai dau nimic de pomană 😀 În fine, matinalul cu covorul mi-a zis abia azi, când era ziua de ridicat, că a vorbit cu soția și ea nu-l vrea că nu se potrivește cu specificul camerei pentru care el îl ceruse.

Între timp refuzasem celelalte oferte, așa că a doua zi m-am apucat să le scriu celor refuzați, să le spun că uite, am fost fraieră și i-am crezut pe alții, nu vreți voi să fiți mai paroliști? Nț!, a venit răspunsul unuia care zisese inițial că vine el să le ia pe toate. După aia a zis că dacă nu mai există și bibelourile la pachet – că alea se dăduseră totuși – nu mai vrea restul. Care „rest” era de fapt toată mobila. Adică eu aș fi zis că restul erau bibelourile și nu vițăversa.

O amică îmi zice că de ce nu sun la Crucea Roșie, că ei știu de oameni din ăștia sinistrați, cărora le-au luat apele casele, și au nevoie de orice, bla, bla. Am sunat. O doamnă îmi zice aproape indignată că „dar noi nu ne ocupăm cu așa ceva!”. I-am zis că totuși, mobila e bună, n-aș vrea s-o arunc, poate o familie nevoiașă ar zice mersi… Da, doamna mă înțelege că vreau să fac o faptă bună, dar nu mă poate ajuta. „Nu avem în prezent niciun proiect pentru așa ceva!”.

În fine, a treia zi m-am apucat, resemnată, să sun la firme de ridicat mobilier vechi și aruncat la gunoi. Cinstit, mă cam ofticam că trebuie să le arunc, pentru că încă mai pot fi folosite. Costa 150 de lei ca să vină cineva să le ia. Atât mi-au cerut două firme la care am sunat. Mă gândesc la femeia aia care se lamenta că și-a făcut casă dar nu mai are bani de mobilă. Chiar așa, să nu-și fi permis nici măcar 150 de lei ca să ia mobilă pentru o cameră?

Ieri mi-a venit, totuși, ideea salvatoare să sun la niște firme care recondiționează mobilă veche. Prima sunată a fost și promptă. Au venit cinci băieți, au încărcat tot într-o dubă și au zis și mulțumesc. Azi zugravii s-au apucat deja să văruiască. Acum urmează să fac rost de un parchetar care să recondiționeze parchetul și să cumpărăm altă canapea pentru mama. În caz că vă trebuie un covor stil persan … încă mai e făcut sul, în așteptarea unui stăpân. Îl dau contra cost, uite așa de-a naibii! Că văd că pomana în România e ca … facerea de bine:P

Etichete: , , , ,

46 comentarii la “Facerea de bine și pomana la români” Subscribe

  1. corina 24/03/2019 at 07:15 #

    Pentru angela: daca vrei sa donezi aceasta mobila, sunt interesata.

    • angela 24/03/2019 at 09:57 #

      Am o vitrina, o biblioteca mica, 1 divan 1 televizor, o comoda. Mobila este in sectorul 2, zona Doamna Ghica si se poate ridica dupa 1 aprilie.

  2. corina 24/03/2019 at 10:35 #

    angela, te voi contacta pe facebook zilele astea. multumesc!

    • Iulia 25/05/2019 at 12:55 #

      Buna, Corina. Am si eu de dat un fotoliu-sezlong de prin anii 50 – structura din lemn + sezut pe arcuri. Multumesc!

  3. Anișoara 30/10/2019 at 17:12 #

    dacă nu e prea târziu ași vrea si eu nr. tel. al firmei respective…
    te roog

    • Dollo 02/11/2019 at 11:43 #

      E prea târziu

  4. luminita 29/02/2020 at 22:38 #

    Aveti dreptate,si eu ma chinui sa donez cuiva dulap lemn’s cu 3usi si oglinda si unul cu 2 usi, perfecta stare,dezasamblate.
    Doritorilor le pottrimite poze cu ele asamblate in casa inainte de zugravire.

Lasă un comentariu

Oldies but goldies

Epoca post adevăr, UE ține presa de mână și o încurajează să meargă spre lumină

eu-oficials

Jurnaliști europeni cer Comisiei Europene să-i apere de bogați, de politicieni și de ura cititorilor. UE știe că moartea presei = sfârșitul democrației, dar habar n-are ce e de făcut nici pentru salvarea uniunii, nici a presei.

Ce înseamnă să fii cioban

cioban

În pofida unei potenţe proverbiale, datorată chipurile cărnii de oaie, ciobanii nu mai au căutare la fete, iar o viaţă de celibat şi mizerie la oi nu mai e pe placul tinerilor.

Îmi pasă de turci, dar de noi mi se rupe

proteste-turcia

Mai știe cineva azi de ce au ieșit revoltații noștri la Universitate în iarna lui 2012? Merge sănătatea mai bine? Țara e mai bine guvernată? Au ieșit din foame cetățenii ăia însetați de demnitate?

Cum am fost jefuiți în Valparaiso

20180312_112948

Tâlhăriți de bagaje în piața centrală a celui mai vechi port sud-american, Valparaiso, orașul chilian de patrimoniu UNESCO.

A venit toamna, acoperă-mi gresia cu niște antiderapant

placi

Robert Negoiță, iubitorul primar al sectorului 3, a lipit bucățele de material antiderapant pe plăcile de gresie de pe Bulevardul Unirii – pe care a dat 10 milioane de euro – ca să nu-și rupă trecătorii picioarele când merg să-și plătească impozitele.

De ce nu plecăm din România

Mâini de români - copiii culegători de afine din Pasul Prislop

Dacă despre curajul și nerăbdarea celor care pleacă s-a tot scris, teama, lenea, sentimentalismul și, de ce nu, curajul de a rămâne al celorlalți a fost lăsat în umbră.