Uelcăm tu Romenia!

Lecții de supraviețuire și „descurcăreală” românească, predate gratis turiștilor de Aeroportul Otopeni și autogara Militari

P ă unde o iau și io ca să ajung la Botoșani?, întreba astă noapte, în Aeroportul Otopeni, o tânără cu un copil de câteva săptămâni în brațe. Avea șlapi în picioare, îmbrăcată sărăcăcios, abia coborâtă din cursa de Paris cu un căruț plin de papornițe soioase. Tipul de la măsuța la care se sună după taxi o privește nedumerit. El era pus acolo doar ca să dea bonuri de ordine celor care comandau un taxi, nu să dea indicații spre Botoșani. Așa că din nedumerirea asta se naște un răspuns și mai tâmp decât neștiința femeii:

– Dar unde vreți să ajungeți?

– Păi nu spusei? La Botoșani. Pe unde o iau?, insistă femeia.

Tipul bălmăjește ceva despre un autobuz expres care ar duce-o undeva… poate la gară, poate în centrul Capitalei noastre dragi? Vreți să ajungeți în centru?, insistă tipul de la măsuță. Nu, la Botoșani!, persistă ea. Până la urmă femeia pleacă tot nelămurită. Apăruse între timp în fața tipului o pițipoancă de Italia, cu tocuri de 15, jeans strânși pe cur și o tonă de bijuterii. Nu știa românește, vorbea doar italiană. Ea voia în centru. Dar tipul de la măsuța de taxi nu știa nici italiana. Îl cheamă în ajutor pe un polițist din aeroport. Bărbatul în uniformă o întreabă englezește ce dorește. Italianca, nimic. Parlare numai pe limba ei, așteptând în zadar o reciprocitate de gintă latină. Polițistul se lasă păgubaș și pleacă bombănind:

– Nu mai vorbește nimeni engleza, toți vorbiți italiana acuma!

Lângă mine, un tip la costum, cu un cartonaș în mână, așteaptă un oaspete tot de la cursa de Paris. Pe cartonaș scrie că e de la uzinele Dacia. Bărbatul butonează nervos un telefon și înjură neaoș, cu năduf:

– Futu-ți gâtu mă-tii de prost, deschide-ți, bă, telefonu!

Cum eram vecini de așteptare zic să-l calmez un pic și-l întreb de ce e supărat. Îmi zice că avea de luat trei oameni de la aeroport, doi veniseră deja de o oră și toți îl așteptau pe al treilea, care așa face de fiecare dată – întârzie. Și de data asta nici nu și-a deschis telefonul când a coborât din avion. Cursa de Paris, pe care și eu o așteptam, avusese o întârziere de jumătate de oră, și unii pasageri – ca și cei pe care-i așteptam eu – aveau probleme cu bagajele. Deosebirea era că ai mei răspunseseră la telefon, al lui, nu.

***

Am petrecut aseară aproape două ore pe Aeroportul Otopeni, așteptând pe cineva care venea de la Paris și trebuia să ajungă la Sibiu. Rolul meu era de transport din aeroport, în autogara Militari, de unde urmau să ia un autocar spre casă. M-am interesat înainte pe internet, să văd când e primul autocar spre Sibiu, ca să știu cât au oamenii de așteptat. Era abia la 6.30 dimineața. Peste noapte nu pleacă nimic din București, nici din autogară, nici din Gara de nord. Ne-am făcut socotelile, nu prea aveai cum să-i trambalezi pe oameni aiurea prin oraș pentru câteva ore, așa că am decis de comun acord să-i duc direct în autogară, unde ar fi stat până la ora autobuzului.

M-am gândit, așteptându-i, că dacă oamenii n-ar fi cunoscut pe nimeni în București, care să-i aștepte și să-i ghideze de colo-colo, ar fi fost precum femeia cu copilul care voia să ajungă la Botoșani. Clasica, deja, ospitalitate de Otopeni te lasă să te descurci singur în multitudinea de direcții în care poți să pornești din principala poartă a patriei. Teoretic există un birou de informații pe aeroport, dar semnalizarea lasă de dorit. În plus pare că nici oamenii puși acolo cu diverse alte job-uri nu sunt în stare să te îndrume spre acel birou. Toți se comportă în stilul „nu e treaba mea, eu sunt pus aici pentru altceva” când le-ar fi foarte ușor să ajute oamenii cu informații. Sigur că s-a îmbunătățit un pic treaba cu taxi-urile, de la pățania japonezei ucise, dar dacă vrei mai mult decât un taxi până în oraș ești tot pierdut în Otopeni. E un fel de botez în descurcăreala românească, făcut cu forța încă de la intrare. Scapă cine poate, cine nu, nu merită să ne cunoască frumusețile patriei.

Și ca să fie tacâmul complet, lucrurile nu sunt mai breze nici în Militari. Bănuiam că autogara Militari n-o fi chiar Hilton în sala de așteptare, dar realitatea mi-a întrecut așteptările. După întârzierea avionului și întârzierea bagajelor – care până la urmă n-au mai venit deloc, că se pierduseră undeva pe traseu –  am ajuns în Militari cam pe la 1 noaptea. În autogară porțile închise. În curte erau doi oameni de serviciu care măturau.

– A, e închisă autogara, mâine dimineață veniți!, zice unul dintre cei doi.

– Păi nu aveți sală de așteptare, unde putem aștepta până la 6 când pleacă primul autocar? întrebăm noi.

– Avem sală, dar acuma e închis, că se face curățenie noaptea. Reveniți dimineață.

Am zis să mergem să bem o cafea. În jur totul era închis. Am mers înapoi spre oraș preț de câteva stații până când am găsit un Doner kebab deschis. Cred că era singurul loc din Militari animat la ora aia. O aurolacă, doi polițiști care mâncau o shaorma la farfurie, și câțiva mai țigănoși care pierdeau vremea pe acolo. Am cerut și noi niște sucuri ca să ucidem orele astea mici din noapte și ne-am așezat la o masă.  Ce să faci până se crapă de ziuă?

Aurolaca se răstea la polițiști că vrea să ajungă la Secția 21 cu mașina poliției. Cei doi i-au zis să-i lase și pe ei să mănânce și apoi o duc și la Bellu, dacă vrea. Ea a zis că vrea, așa că tot venea din timp în timp înăuntru și le amintea:

– Mâncați liniștiți, dar după ce terminați vreau să mă duceți la Bellu. Ați auzit, Poliția Română!?

După ce ne-am impregnat hainele cu iz de shaorma am plecat iar spre autogară. Ne-am gândit că or fi terminat ăia curățenia în sala de așteptare și se îndură să-i lase pe clienți înăuntru. Aș! Înăuntru nu se mai zărea nimeni. Era ora 2 și afară mai stăteau doar niște haite de maidanezi plictisiți și câțiva taximetriști adormiți. Până la 4 dimineața, când a venit prima cursă, nu au lăsat pe nimeni să intre în autogară. Pe poarta închisă scria că e proprietate privată. Ca toată România de altfel. Dacă intri aici o faci pe riscul tău.

Etichete: , , , , ,

40 comentarii la “Uelcăm tu Romenia!” Subscribe

  1. Ariel 29/04/2013 at 09:16 #

    Să vezi ce „tare” e când trimiți cu trenul niște străini pe ruta Craiova – TM, de altfel cu o situație materială peste medie – la ei acolo – și ajung să împartă compartimentul și berea la PET cu un conațional de-al nostru ce plecase din CT și stădea desculț …

    Demn de notat, că străinezii au cerut expres o călătorie cu trenul, apoi n-au mai pus piciorul în RO.

  2. sin 29/04/2013 at 09:59 #

    Pe de alta parte, descurcareala asta de Romania mi-a prins mereu bine prin alte locuri pe unde m-a mai lasat avionul 🙂

    E bine sa stii sa te descurci singur, nu sa-ti spuna unul si altul ce sa faci.

  3. vlad 29/04/2013 at 10:47 #

    Ospitalitate – da la tine acasa nu puteai sa-i duci pe saracii oameni 4-5 ore? In cel mai rau caz ii puneai pe niste scaune in bucatarie si aia era (daca n-aveai unde-i culca)

  4. florin 29/04/2013 at 12:46 #

    Pai asta e Bucurestiul lui Oprescu, astfel de probleme vor fi rezolvate doar când vom avea un primar care va circula prin Bucuresti ca un cetatean obisnuit, lovindu-se astfel de problemele spinoase ale Bucurestiului.

    Pana atunci vom trai in cartiere pline de maidanezi, parcurile se vor transforma in mormane de gunoi sau cladiri de birouri ..

    • Cristian Ioan 25/06/2014 at 09:50 #

      Corect, dar incomplet!
      Oparescu este doar mandata de noi se conduca orasul.Majoritatea locuitorilor au apreciat cum s-a descurcat, si i-au dat un nou mandat.
      NU este vorba de fiul generalului de securitate sau de Consiliu, ci de NOI! Noi vrem un astfel de oras, clar, alminteri era simplu sa votam un ALTFEL de primar!
      Nu, nimeni nu putea relova peste nopate problema traficului din Capitala, dar faza cu autogara imputita si inchisa nopatea, numai din cauza noastra este!

  5. Militaristul 30/04/2013 at 10:03 #

    Presupun ca Doner kebabul deschis non-stop de care vorbesti se afla pe Bdul Iuliu Maniu, in dreptul statiei de autobuz Valea Lunga.
    Un loc mirific si plin de pasiune, unde dragostea se impleteste intim cu visele ascunse, un spatiu special, sacru…..
    Frumosul cartier Militari ! 🙂

    • Dollo 30/04/2013 at 16:53 #

      Dacă zici tu, asta cu pasiunea n-am sesizat-o 🙂 Cred că era dominată de foamea polițiștilor 🙂

  6. Matei 01/05/2013 at 22:51 #

    Cu Otopeni ai dreptate, cu Militari nu prea. Individul de la masuta cu taxiuri din OTP e abominabil, mai ales cu strainii, un sinistru.
    In Militari, ce ai patit se cheama planificare proasta sau prostie pura, fara suparare. Fie ai pe cineva care sa te duca direct la Sibiu, fie stai o noapte la cineva sau chiar la hotel. Gasesti lejer hoteluri decente de la 25/30 de euro/noapte. Pt o economie de 25 de euro v-ati petrecut o noapte aiurea. Ce sa faci pana se crapa de ziua? Te duci la hotel, dormi, faci un dus si pleci la Sibiu ca un om normal. Nu e vina nimanui in afara de a voastra asa ca nu te mai vaicari.

Trackbacks/Pingbacks

  1. To the airport | Coandă Eugen Blog - 30/04/2013

    […] noaptea am fost la aeroport pentru a lua pe cineva. Citind ieri articolul asta, via zoso, mi-am adus aminte de sentimentul pe care l-am avut așteptând […]

  2. To the airport | iogen, cu accent pe i - 18/06/2014

    […] noaptea am fost la aeroport pentru a lua pe cineva. Citind ieri articolul asta, via zoso, mi-am adus aminte de sentimentul pe care l-am avut așteptând […]

Lasă un comentariu

Anunță-mă prin email când apar comentarii noi.
Te poti abona si fara sa comentezi.

Oldies but goldies

Tata

tata

Mama, aplecată asupra crucii lui, exclamând cu o imperceptibilă urmă de satisfacție: „Deh, Nelule, ai murit așa cum ai trăit, ca un câine!”. Mi-am dat seama că ea nu l-a iertat niciodată.

Viceroy vrea să-și ia permisul, Bianca – doar să se mărite

IMG_2114

Pentru că statusul social adevărat stă în Dacia papuc, cu care se poate căra „marfa”, și în numărul de puradei agățați de fusta nevestei. Restul e deșertăciune.

De ce ea? (3)

tarau-victoriei

Viața de după: reabilitarea, mai grea decât pușcăria, a muncit la negru pentru că nu o angaja nimeni, victoria de la CEDO și rejudecarea procesului în țară, pierderea și regăsirea dosarului, apariția unor „victime” noi atrase de ideea de potențial câștig, facultatea de drept, doctoratul și victoria finală.

De unde ne informăm în epoca dezinformării

informare

Câteva metode de informare alternativă și de verificare a știrilor, pentru aceia debusolați și preocupați să nu se lase manipulați de presă.

Stăm prost cu nervii

sacrificat

O jumătate de oră într-un autobuz Mercedes, în cel mai bogat oraș al țării.

De ce nu-i prieşte Mioriţei iarba din UE

turma-alergand

Oieritul românesc supravieţuieşte cu greu, între subvenţia europeană care vine târziu, dezinteresul tineretului pentru meseria de cioban, şi supremaţia supermarketurilor care ne bagă pe gât brânză de import.