Vino, dragă, să semnezi, ca să avem spații verzi!

Mai mult de 800 de oameni au fost ieri în Parcul IOR/Alexandru Ioan Cuza ca să semneze pentru păstrarea verde a porțiunii retrocedate.

Doamna cu 32 de ani de căsnicieDoamna are părul alb, e îmbrăcată elegant și cochet. Își scrie numele pe foaie și semnează, apoi vrea să-i scrie și numele soțului, dedesubt, dar are un moment de ezitare. În jurul ei zeci de oamenii așteaptă foaia și pixul, ca să semneze și ei. Doamna ridică ochii de pe hârtie și zice, zâmbind:

– Stați că am uitat cum îl cheamă pe soțul meu, hi, hi!

– După câți ani de căsnicie? o întreb și eu amuzată.

– După 32 de ani! îmi zice apăsat și cu mândrie în glas. Apoi își amintește cum îl cheamă și-i scrie numele. După asta îl strigă:

– Vino, dragă, să semnezi, că asta nu fac tot eu pentru tine!

*

Iubitorii parcului, de toate vârsteleAu fost ieri în Parcul IOR, în interval de câteva ore, câteva sute bune de oameni, de două-trei ori mai mulți decât se așteptau organizatorii, care pregătiseră numai 300 de poziții pe tabelul de semnături. Cifra provizorie a trecut de 800, dar vom afla zilele astea câte au fost exact. Între timp s-a aflat că mai există un demers similar, făcut online de altcineva. Așadar, cine dorește poate semna și acolo. Scopul e același.

Jandarmii și negociatorulOamenii veneau cu cățel, cu copil, cu bunici și după ce stăteau la coadă și semnau, plecau care încotro în parc ca să se bucure de ziua aia splendidă de primăvară. Singurii care au stat câteva ore cu ochii pe fluxul ăsta de vizitatori au fost câțiva jandarmi (cu un negociator îmbrăcat ca atare) și niște polițiști locali. Cu cine or fi crezut ei oare că ne vom bate?

La polul celălalt al vieții față de doamna care-i uitase numele soțului era un băiețel de șase ani care se temea că va fi pus să semneze și el nu știe toate literele. Cât a stat la coadă cu părinții a tot strigat că cineva trebuie să scrie și pentru el acolo! 🙂

L-au liniștit organizatorii care au zis că nu trebuie să semneze decât majorii. Chiar și pentru minori. Sau mai ales pentru ei.

**

Porțiunea încercuită cu roșu este zona retrocedată din parcul IORLa spartul târgului ieri cică a venit și primarul Robert Negoiță, care a promis că va face și va drege, că nu va da autorizație de construcție, că va ataca în instanță dispoziția Capitalei de punere în posesie cu terenul de 12 hectare din parc …etc. Vom vedea. Mie mi s-a părut încurajator că oamenii s-au mobilizat și au venit să-și susțină parcul. E un început frumos și un semn bun. Dacă vrea să mai câștige un mandat Negoiță ar trebui să se gândească la asta.

*Porțiunea încercuită cu roșu de pe hartă reprezintă zona retrocedată.

** Scrisoarea comună și semnăturile vor ajunge atât la primărie de sector, cât și la Capitală, și la Ministerul Mediului.  

 

Etichete: , , , ,

21 comentarii la “Vino, dragă, să semnezi, ca să avem spații verzi!” Subscribe

  1. Béranger 14/04/2013 at 09:27 #

    Inutil. Degeaba. Retrocedările astea ne fut țara.

    • Dollo 14/04/2013 at 10:04 #

      Da, dar măcar să nu ne lăsăm pe spate;)

    • cinic-si-rau 14/04/2013 at 14:33 #

      deci, sa mai nationalizam odata? n-am putea incepe cu proprietatile tale si ale familiei? Daca cei din S3 (poate fi si consiliul, ca de aia au ajuns acolo cu 35% din 20% prezenta la vot) doresc un parc acolo, PE PROPRIETATEA LOR, atunci sa-l exproprieze!!! PS. A nu da autorizatie inseamna ca-l si obliga pe proprietar sa faca alei, sa puna banci, iarba pe buzunarul sau? Dupa care sa puna si foto lui Kim Ir Sen daca tot ne intoarcem la Coreea de Nord

      • JB 14/04/2013 at 22:33 #

        Haide bă ca dr.de prop.nu e absolut, ce dracu’ !?! In padurea proprietate privata poti sa construiesti?!? Pe terenul tau arabil poti sa construiesti fara sa-l fi scos din circuitul agricol?!?
        Sint situatii cind binele public trebuie sa prevaleze. Si asta n-are nimic de-a face cu Kim Ir Sen.
        E clar ca statul/autoritatile nu au ceva cu proprietarul. Dar e o situatie de fapt unde ingradirile aduse dr.de prop.reprezinta un evident lucru pozitiv.

        • cinic-si-rau 15/04/2013 at 11:37 #

          LEGEA (stii ce e aia?) spune ca binele public poate expropria cu justa despagubire. Iar acest „bine public” trebuie demonstrat in instanta, nu prin adunarea a cateva sute de semnaturi (apropos, cati locuitori sunt in zona?).

          • JB 15/04/2013 at 18:31 #

            Adica, pre limba noastra, „dreapta si prealabila despagubire”….
            Doar ca pe fond dr.de prop.nu e un dr.absolut si comporta ingradiri clare si fara echivoc intr-o tara cu un sist.de dr.normal.
            In speta, asa cum am argumentat mai sus, si dr.de prop.asupra terenurilor agr.si a padurilor presupune numeroase ingradiri a exercitarii: usus, fructus si abusus….

            Sint state f.f.democratice europene sau nord-americane unde scoaterea unui teren din circuitul agricol este un demers f.dificil si care comporta conditii, usor, interpretate chez nous drept comunism.
            De zone impadurite nu mai vorbim ca acolo e aspru….

            Aici binele public se refera explicit la pastrarea destinatiei de parc al unui teren care in ultimii 45 asa fost. Daca un parc, in conditiile si standardele de aglomeratie urbana ale sec.XXI, nu reprezinta un interes public inseamna ca traim pe lumi diferite si discutia cu un extra-terestru bizar nu-si are rostul.

            Dar eu nu spun ca omul sa nu aiba parte de o despagubire dreapta. Dar dreapta inseamna dreapta ptr.TOATE partile si nu comporta ideea unei imbogatiri speculative…..

  2. VASILIU MIRCEA PAUL 14/04/2013 at 12:27 #

    Inima sus ! Inima sus ! Nu vă lăsați ! Orice lucru mare e făcut din mii de lucruri mici (zis-a chiar papașa Stalin) sau „Dumnezeu e în detalii”. Locuiesc la 500 de km. și nu vă pot ajuta decît cu vorbe, dar tot o să-l FUT pe Beranger-cel-cu-accent-franțuzesc. Iată ce ne spune Daniel Barbu despre Țările Române în „Bizanț contra Bizanț” pag. 81:

    „De fiecare dată în astfel de situații, reacția supușilor prezintă cîteva caracteristici tipice: membrii clasei politice care nu au căzut încă victime ale represiunii se exilează, masa contribuabililor nu mai alimentează în suficientă măsură veniturile publice, fie prin sustragerea directă de la plata dărilor („a da bir cu fugiții”), fie prin scăderea voluntară a ritmului activităților economice și prin dezinteresul față de acumularea de bunuri impozabile. Oricît de generală ar fi, la un moment dat, această reacție de împotrivire, ea nu generează totuși centre de rezistență, nu-l transformă pe supus în insurgent. De regulă, revoltele sînt rare, spontane, accidentale și marginale. Formele de opoziție preferate sunt nemulțumirea, resentimentul, rumoarea, exilul, reducerea la minimul necesar supraviețuirii a oricărui efort social și economic. PARADOXAL, MODUL DE MANIFESTARE A OPOZIȚIEI ESTE LIPSA ORICĂREI OPOZIȚII, ÎN SENSUL UNEI CÎT MAI COMPLETE DEZANGAJĂRI CIVILE. ȚARA DEVINE OARECUM INVIZIBILĂ, APROAPE DE NEGĂSIT CA PARTENER POLITIC, IAR PRINCIPELE RĂMÎNE SINGUR, LIPSIT DE RESORTURILE PUTERII.

    Bai-bai Beranger – rămîi invizibil în Evul Mediu fanariot.

    Bine ai venit Dollo – trage-ne în secolul XXI !

  3. pragmatic 14/04/2013 at 14:37 #

    Cei care au semnat plus Robert Negoita au de raspuns la cateva intrebari simple, simple: A. a cui e proprietatea in cauza B. a cui autoritate LIMITEAZA dreptul proprietarului la… dar nu si la…. C. interzicerea a [ceva] creaza automat un parc public acolo? D. cine suporta cheltuiala zilnica de a intretine acel ceva pt. care au semnta???
    PS. daca e de interes public, poate fi expropriat cf. legii si nu cf. propagandei PSD

    • Dollo 14/04/2013 at 15:46 #

      Atâta vreme cât pe locul ăla în anii 50 era o groapă de var cu gunoi și mortăciuni, poate că trebuie să răspundă „proprietarul” ce i se cuvine din fosta groapă, transformată în anii 60 în parc, și prin munca patriotică a unor oameni care, apropos, ieri au fost în parc și au semnat. Cele 12 hectare retrocedate nu sunt în afara parcului, ci în parc, deci nu e nevoie de vreo investiție pentru alei. Ele există, la fel și pomii.

      • xx 14/04/2013 at 16:32 #

        Asta imediat dupa ce proprietarul este compensat pentru uzufructul a 50 de ani de expropriere, nu?

        Cred ca proprietarul ar prefera o groapa de gunoi cu mortaciuni, pe care sa nu i-o fi luat nimeni niciodata.

        ps: tovarasi, ducetiva acasa in coreea.

        • Dollo 14/04/2013 at 16:44 #

          Sigur, asta se vede peste tot în România, că proprietarii preferă să-și lase pârloagă pământurile sau ruine casele, dar să stea cu actul de propitari sub fund. Iar doamnei în cauză oricum nu i se mai poate lua acum proprietatea fără o justă despăgubire, deci să nu ne inflamăm degeaba, ci să așteptăm să ajungem acolo.

          • xx 14/04/2013 at 17:49 #

            ok, i’ll bite.

            Sa zicem ca e adevarat si 50% dintre micii proprietari vor sa lase pamantul nelucrat si sa admire actul de proprietate deasupra semineului(sobei). Ok, si? E dreptul lor. Stim ce inseamna cuvantul drept, nu? Sau oare in numele „nevoii sacre imanente a pamantului de a fi cultivat” le vom lua lenesilor/paraziti pamantul din proprietate cu forta? Daca ce imi face mie placere nu dauneaza nimanui, atunci pot sa admir pamantul cat vreau eu. Sunt hippi/tree-hugger.

            Eu am o proprietate pt ca am muncit pt ea, NU pentru ca tu(o terta persoana adica) imi dai mie voie din mila mariei tale sa posed acea proprietate. Ala e feudalism :).

            Nu vreau sa fiu ironic, dar ce oameni cred ca cu semnaturi si cu manifestatii publice in fata guvernului se rezolva ceva in viata. Numai bine! 🙂

          • Dollo 14/04/2013 at 18:16 #

            Oameni care vor să influențeze cumva lumea în care trăiesc. E una dintre modalități.

        • JB 14/04/2013 at 23:01 #

          Bă XX, nu te da savant, zău.
          Nu repari o nedreptate cu alta si mai mare.

          Pai in spiritul ideii tale cu uzufructul eu propun ca Ro sa compenseze orice proprietar sau urmas ale carui bunuri au fost nationalizate cu despagubiri ptr.lipsa de folosinta si ptr.cistigul nerealizat…. Asta, evident, in afara retrocedarii propriu-zise….
          Si sa facem din acesti urmasi o clasa de rentieri si din restul o clasa de platitori de rente. E ok?!? E realist?!?

          • Adrian 18/04/2013 at 10:18 #

            Dar pentru BOR se poate, nu?

    • Radu 14/04/2013 at 17:05 #

      A. Asta se stabileste in instanta. Pana una alta, sa zicem ca e proprietate privata, asa cum s-a stabilit pana acum. Insa acest lucru, in mod normal, nu are niciun avantaj pentru proprietar – teoretic nu ar avea voie sa construiasca nimic acolo – vezi B.

      B. Ordonanta 114/2007 interzice schimbarea destinatiei spatiilor verzi, indiferent de situatia lor juridica, cu exceptia lucrarilor de utilitate publica. Bineinteles, din ce am auzit (nu am verificat) zona respectiva nu este catalogata ca spatiu verde, desi e parc acolo de peste 40 de ani – poate ar trebui sa va indignati si vizavi de asta.

      C. Exista deja parc acolo, nu trebuie facut nimic

      D. Primaria de sector, din impozitele pe care le strange de la aia care au semnat. Ca si pana acum, de altfel.

      • pragmatic 15/04/2013 at 11:34 #

        @radu.
        B. parcul (de 40 de ani) a fost creat pe un teren care NU apartinea celor care au realizat parcul. Pe o logica similara vin la tine in curte si amenajez un parc si iti aplic exact arugemnetele tale
        C. chiar nu stii ca ORICE trebuie intretinut? copaci toaletati, iarba intretinuta, alei refacute etc. Asta daca vrei sa-l folosesti. Altfel se degradeaza
        D. adica primaria INVADEAZA proprietatea cuiva si face ce-i trece prin cap????? Darama gardul si da acces liber? cum ramane cu incalcarea dreptului la proprietate?
        PS. calea LEGALA este exproprierea DACA si numai DACA se dovedeste in instanta interesul NATIONAL pentru asta. Dar in capetele neo-comunistilor exproprierea nu exista decat daca ei sunt proprietarii terenului.

        • JB 15/04/2013 at 18:52 #

          Ce vorbesti mai „pragmatic”?!?

          De ce nu poti sa defrisezi propria-ti padure decit in conditii strict impuse de lege?!?
          De ce proprietarii de terenuri agricole trebuie ca intii sa obtina scoaterea din circuitul agricol a terenului si de abia dupa aceea sa poata construi. Si nici atunci orice ci doar ce se poate construi acolo….
          De ce un proprietar de teren aflat in apropierea pistei unui aeroport nu poate construi asa cum vrea el, adica vreun bloc turn de 30 de etaje ?!?? Si retine: asta chiar daca detine terenul inaintea existentei aeroportului…. Se construieste aeroportul si dupa aceea dr.de prop.al respectivului se restringe substantial.

          Tu dai cu gura aiurea nesesizind ca interesul public (nu national) este limpede.
          Un pic de rezonabilitate si civism n-ar strica, zau.

  4. Totio 14/04/2013 at 16:31 #

    Am fost acolo si-am vazut ca erau multi, multi oameni dar nu cum ma asteptam sa fie, o m,are oameni. La cat de mare este sectorul asta ar fi trebuit sa vina „cat e frunza si iarba” dar nu numai din sectorul 3 ci din toate sectoarele ca vin de peste tot sa admire acest minunat parc despre care un tanar olandez stabilit prin zona spunea „ca la ei nu este asa ceva” Trebuia sa vina si Videanu si sa spuna ca nu el a retrocedat parcul (asa cum mananca CACAT cei ce au scris pancartele alea) ci consiliul general care la vremea aia putea de psd-isti caci ei erau la putere atunci (ca si acum) Babaciunea aia care chipurile s-a imbogatit peste noapte de la unu care cica i-a dat lui (mortii masii cine) ditamai halca de pamant, aia trebuie suspusi la detectorul de minciuni sa vedem daca-i curata tarasenia caci pute de la o posta. Stau in acest sector din anii 60 si acolo era o cloaca, un maidan al nimanui. Tot ce s-a facut s-a facut cu banii si cu munca noastra si acum s-a trezit un grup de imbecili sa puna mana pe acest pamant fara sa dea o letzcaie. Daca dormiti o sa va ia si chilotii din cur. N-am inteles ce cauta militia acolo. Pentru asta-i platim? Vreau sa apuc vremea cand vor fi dati afara ca in Georgia ca sa rad si cu curu de ei.

  5. LStefan 14/04/2013 at 20:53 #

    Eu cred ca-i o initiativa buna. Am semnat online. Zona aceea trebuie sa ramina parc; avem putin spatiu verde in Bucuresti. Retrocedare? De ce nu a cerut cu vehementa acum 35 de ani locul acesta, de exemplu? Stiu, stiu, propritatea, principii etc. Dar obrazul?

    • Adrian 18/04/2013 at 10:59 #

      Acum 35 de ani statul iti fura proprietatea.

Leave a Reply to xx

Oldies but goldies

Primăria Capitalei cumpără lumina soarelui la suprapreț

panouri

Aministrația parcurilor București a cârpit sistemul de iluminat din Parcul Tineretului cu niște panouri fotovoltaice pe care le-a cumpărat cu de patru ori prețul pieței, de la o firmă care a făcut în viața ei o singură afacere: asta.

Ice age cu comision bancar argentinian

perrito moreno

Trecerea granițelor din Argentina în Chile și retur sau comisioanele bancare nesimțite l-ar face și pe un eurosceptic să iubească UE.

Ce bucurie aș vrea eu să-mi facă Volksbank

bucurie

Banca pe care au dat-o mii de clienți în judecată oferă trei „lozuri” de câte 1000 de euro pentru satisfacerea unor bucurii omenești. Bucuria mea de client ar fi să-mi achit mai repede creditul la ei și să nu-i mai calc pragul niciodată.

Cum a distrus Oprescu o investiție de 14 milioane de euro, deturnând 5 milioane

oprescu_telegondola

Pentru o datorie de 5 milioane de euro a RATB către Metrorex, Primăria Capitalei preferă să arunce la coș o investiție de 14 milioane de euro, parte a unui proiect mai amplu, de 35 de milioane de euro, făcut din credite externe.

Ziua 7: Facerea de bine e ca recensământul fără CNP

Cuvantul recenzorului de la blocul meu

Azi am recenzat prin telefon o persoană care se afla la coadă la moaștele sfântului x. CNP-ul încă era facultativ.

Dacă ai vrea să trăiești doar atât cât poți

maini

Când mai vedeți reclame cu bătrâni râzând cu toată placa într-o lumină caldă, solară, să știți că ăia nu sunt nici români, nici la azil. Și poate nici așa bătrâni 😉