Cartea și filmele de luna asta

O carte și două filme vă provoc să discutăm la club luna asta, pe 1 iunie, la mine, așa cum v-am propus data trecută. E vorba despre „Fiica norocului” – de Isabel Allende și filmele Coco Chanel & Igor Stravinski și De partea cealaltă.

În afară de faptul că s-au nimerit în viața mea în ultimul timp, găsesc că toate trei au niște locuri comune care merită discutate. Toate vorbesc despre diverse feluri de iubire și prietenie în epoci la fel de diferite ca și oamenii care le trăiesc.

Într-o ordine cronologică în care le-am citit/văzut și eu ar fi așa:

Fiica norocului

Isabel Allende scrie alert, povestește captivant și te lasă mofluz exact când te aștepți mai puțin să se încheie cartea. E vorba despre povestea romanțată a goanei după aur în America, urmărind călătoria a două personaje principale – Eliza, din Chile până în California și  Tao Chi en, din China până în California, cu o scurtă escală prin Chile unde o cunoaște pe … fiica norocului și se pricopsește cu ea. Pe lângă ei mai sunt câteva personaje interesante, care întregesc tabloul de arhetipuri de la 1840.

Partea slabă a cărții mi s-a părut a fi o șablonare excesivă a personajelor plus o ușoară tentă de telenovelă pe alocuri. Nobilul englez e rigid, lipsit de imaginație, rob al principiilor și regulilor sociale, căpitanul de vas e afemeiat și bețiv, dar bun și drept în forul lui interior, chinezul atinge culmi de înțelepciune și erudiție într-un timp scurt, în ciuda faptului că toată formarea lui e mai degrabă empirică și în fond nu e decât un copil vândut ca sclav de familia lui săracă. Femeile, toate, sunt deștepte, curajoase și au o latură puternic erotică ascunsă sau la vedere, indiferent că e vorba de o englezoaică din epoca victoriană, silită să-și ascundă libidoul între câteva straturi de volănașe, sau de o chinezoaică ajunsă patroană de sclave sexuale în California.

Personajele lui Allende au, însă, majoritatea, un discurs egalitarist și antireligios, o influență pesemne a autoarei din epoca socialistă în care a trăit și s-a format în Chile, ca nepoată a președintelui Salvador Allende.

Partea bună a cărții este, după mine, latura ușor documentară a cărții. Am citit cu plăcere detaliile despre începuturile „civilizării” coastei de vest a SUA, de când a fost descoperit primul dinte de aur până când au apărut zorii lumii libere, când oamenii au descoperit că nu aurul era de fapt valoarea principală care-i dusese acolo, ci libertatea și șansa de a o lua toți de la zero. Mă rog, cu excepția celor care au avut un avans ca întotdeauna în viață.

Coco Chanel & Igor Stravinsky (2009)

Acum vreo câteva nopți, lună plină, insomnie, l-am găsit gata început, pe TVR. Cred că era din categoria filmelor peste 18 ani, judecând după scenele de sex sălbatic dintre emancipata Coco și mult prea căsătoritul Igor. Habar n-aveam că între cei doi a fost o poveste de dragoste, dar nu mi-a părut rău de noaptea albă făcută cu filmul. Pentru că după ce vezi așa o poveste de dragoste imposibilă nu prea mai poți să adormi după 😉

E interesantă pasiunea artistico-carnală a celor doi. Deși ai fi zis că i-a unit simțul artistic, în fapt cred că la mijloc era mai multă chimie decât artă. El era căsătorit cu „cel mai bun critic” al muzicii sale, o rusoaică roasă de oftică, și care-l înlănțuise cu patru copii, și-i tăiase practic șansele de a mai face muzică, pe burta goală. Ea era un designer devenit celebru mai degrabă datorită stilului emancipat și farmecului personal decât a spiritului artistic, pe care el de altfel i-l nega cu superioritate. Și totuși, pentru croitoreasa asta imorală el a fost gata să-și lase bunătate de familie creștină tradițională 😉

De partea cealaltă (2007)

A fost dat astă noapte târziu de ProCinema. O coproducție Germania-Turcia, în regia și scenariul unui turco-german – Fatih Akin, născut în Germania din părinți turci – care înțeleg că a mai atras atenția și cu un alt film înainte de ăsta. La Cannes a luat premiu pentru scenariu, și a fost nominalizarea Germaniei la Oscar.

Filmul e o înlănțuire de fapte bune care sfârșesc prost într-un sos de părintească neînțelegere. Acțiunea oscilează între comunitatea turcă din Germania, lupta pentru cauza kurdă din Turcia și cele câteva personaje excelent conturate care pică la mijloc într-o luptă stupidă. Pendularea contemporană între lumea corectă, regulile, umanismul și civilizația UE și, pe partea cealaltă, orientul, cu aromele, credințele, crimele, promiscuitatea, corupția și violențele gratuite, toate ambalate într-o aspirație de fațadă la UE. Traducerea englezească este „The edge of heaven” – un titlu care unește personajele din ambele lumi pe această „gură de rai” în care se întâlnesc, se iubesc, se urăsc, se salvează sau se ucid.

O prostituată turcă în Germania se sacrifică pentru ca fiica ei să învețe și să devină cineva, în timp ce fiica ei își sacrifică studiile pentru cauza kurdă din Turcia. O nemțoaică bătrână încearcă să-și ferească fiica studentă de greșelile tinereții ei, iar fiica sfârșește prin Istanbul încercând s-o ajute pe fiica prostituatei… E un tablou înduioșător al acestei iubiri profunde și inconștiente dintre părinți și copii, relație în care ambele părți pierd din vedere esențialul: că fiecare e dator să-și distrugă singur viața, nu are nevoie de patronajul nimănui.

Vă aștept așadar pe 1 iunie, la o socată, să discutăm despre cartea și filmele astea (cred că le găsiți pe Internet dacă vă străduiți) și să vă alegeți niscai cărți din biblioteca mea la plecare 🙂 Dați un semn care cum vreți să veniți ca să vă pot spune cum ajungeți.

Etichete: carte, clubul cartii, Coco Chanel și Igor Stravinsky, cronică de carte, cronica de film, De partea cealaltă, Fiica norocului, filme, Isabel Allende