Salata care a dat-o pe spate pe mama la petrecerea de Paște din Grecia a fost făcută de Brian, după o rețetă adusă din insula lui de baștină – Jersey, din Marea Britanie. Cu cartofi noi, ceapă verde, ouă fierte, boabe de porumb, morcovi și un dressing picant făcut din maioneză, oțet balsamic, muștar și niscai ierburi proaspete. Scormonind prin farfurie, mama a disecat ingredientele ca să afle rețeta, în timp ce eu îi traduceam ce spunea Brian. La un moment dat, pe jumătate serios, el s-a uitat la mama și a zis că se simte ca la examen. A fost momentul în care Nigel, celălalt englez de la masa grecească, a remarcat, în hazul general, că mama arată exact ca majestatea sa regina Elisabeta, și amândoi s-au ridicat de la masă și i-au dat onorul lui „your highness”. Mama s-a îmbujorat, nu știu dacă de la țipuro pe care i-l turnase Nigel în pahar sau de la faptul că doi engleji cam chercheliți au făcut plecăciune în fața ei 🙂
Nigel și Brian au trăit toată viața în UK. Au muncit, făcut copii, contribuit acolo la bunăstarea națiunii lor, cum s-au priceput mai bine. Nigel se apropie de 60 de ani și stă deja de vreo 5 pe insula grecească Thassos, în satul Skala Rachoni. Și el și Kim, soția lui, au ieșit la pensie la 51 de ani. El a fost 30 de ani pompier în Yorkshire iar soția lui asistentă medicală. Dacă ar fi rămas în UK celor doi nu le-ar fi ajuns pensiile ca să trăiască decent, ci ar fi trebuit să muncească suplimentar. „Am foști colegi care după pensie și-au mai luat un job, iar după cinci ani au murit. Am preferat să ne mutăm aici, și să ne mai bucurăm – sper – de vreo 20 de ani împreună”, îmi zice Nigel. Și-au închiriat casa din Yorkshire unor prieteni și în satul ăsta grecesc au închiriat un bungalow. În fiecare an, în decembrie, după culesul măslinelor pe insulă își iau rulota și călătoresc spre țara lor ca să-și vadă fiica de sărbători. Cinci zile dus, cinci zile întors.
Brian a rămas văduv în noiembrie anul trecut. După ce i-a stat alături 40 de ani, i-a dăruit trei copii și l-a spijinit s-o ia de la zero când i-a dat restaurantul faliment, soția lui Brian s-a dus pe neașteptate. Acum încearcă să aducă ceva din insula lui natală aici, pe insula grecească. Cultivă celebrii cartofi de Jersey, dar se lasă ghidat și de sfaturile unei vecine bătrâne, o grecoaică băgăcioasă care toată ziua stă cu gura pe el spunându-i ce și cum să facă prin grădină. De Paște și-a petrecut fiul care venise să-l viziteze pentru ultima dată, în drum spre Australia. „E instructor de tenis, iar în UK nu prea mai găsește de lucru. Se pare că în Australia ar fi nevoie de așa ceva. Am un nod în gât când mă gândesc că e ultima dată când îl văd”, îmi spune Brian cu voce joasă, ca să nu-l audă băiatul. Sensibilă la durerea lui Brian, mama îmi zice să-i spun că poate îl va mai vizita fiul lui, dacă dă de bine p-acolo, prin îndepărtata Australie. „Asta e problema cu acest bine”, răspunde sceptic Brian.
Cei doi englezi nu se consideră greci. Poate că sunt și de prea puțină vreme acolo, încă nu înțeleg tot ce vorbesc guralivii lor consăteni când se adună la petreceri și nici nu sunt încurajați să învețe pentru că grecii li se adresează mereu pe limba lui Shakespeare, presărată abundent cu țe-uri. Dar sentimentele lor pentru poporul ăsta sunt amestecate. Recunoștință – că i-au primit așa de călduros, în timp ce țara lor le-a făcut vânt – un pic de admirație amestecată cu invidie – că nu s-au plecat în fața Bruxelles-ului – și cu îngăduința vesticului față de veșnic petrecărețul estic. „That is the problem with greece”, e o frază destul de des întâlnită în conversațiile lor. Problema că petrec prea mult, că beau sănătos, că nu reciclează, că fac lucrurile în ritmul lor.
De exemplu grecii au avut liber de 1 Mai, ca tot poporul muncitor european, dar pentru că sărbătoarea asta a picat în postul Paștelui, iar poporul nu se putea bucura cum se cuvine de ea, guvernul le-a mai dat liber și marți, a treia zi de Paște, când se putea mânca și bea de dulce.
The problem with Greece is…
Toamna, când se adună măslinele, povestește Nigel, lucrurile trebuie făcute repede. Se face un soi de clacă și oamenii se ajută între ei. În primul lui an acolo Nigel a fost mirat să vadă că nimeni nu dădea zor, viața avea același ritm molcom pentru greci chiar și când ardea cămașa pe ei că trebuiau adunate măslinele, alese sau duse la presă. Întotdeauna există timp pentru câte o pauză, zâmbește Nigel. Deși se simte excelent acolo, iubește oamenii și adoră să colinde munții insulei, ba chiar s-a implicat să organizeze în sat și un soi de serviciu voluntar de pompieri, Nigel povestește cu amărăciune de țara natală. E evident frustrat de faptul că a trebuit să plece, că după o viață de muncă pensia nu-i permite să trăiască decent în casa lui. Că în Grecia trăiește o lună de zile cu banii de o săptămână din Marea Britanie. Îmi spune, parcă cu reproș, că în Londra numai unul din trei locuitori este britanic pur. Restul sunt imigranți.
Totuși nu le reproșează imigranților ceva. Faptul că și-au scăpat viața din mâini și au devenit sclavii unui sistem în care nu mai au niciun cuvânt de spus li se datorează englezilor, crede Nigel. De asta îi admiră el pe greci, că protestează, se împotrivesc. „În timp ce noi stăm în rând și ne supunem. Nu protestăm niciodată”, zice fostul pompier. 25% dintre englezi ar fi votat la ultimele alegeri cu un partid care promite independența Marii Britanii față de UE, iar asta e un semn pentru Nigel. El nu va mai ajunge înapoi pe insula reginei, dar poate asta va conta pentru viața nepoatei lui, care tocmai fusese botezată de Paște.
După ce i-am ascultat pe amândoi am conchis împreună că viața e ironică. Esticii se înghesuie să emigreze și-și dau sufletul pentru bani pe altarele capitaliste din UK, Germania, Italia, iar ei, englezii, sunt siliți să plece din țara lor pentru că viața devine prea scumpă pentru băștinași. Prințul Charles vine și ne învață pe noi cum să ne protejăm satele tradiționale din Transilvania, dar nu a fost capabil să-și învețe supușii să se mulțumească cu puțin.
Apoi mă uit în jurul mesei de Paște, întinsă în curtea generoasă a Hotelului Coral, la umbra măslinilor. Jumătate dintre petrecăreți sunt străini. John este cetățean canadian, dar trăiește în Grecia de 20 de ani. Are o școală americană aici, o soție grecoaică și două fete frumoase, metise. Ana, soția lui Panos, patronul hotelului, este de origine portugheză, dar părinții ei au migrat în Elveția în copilăria ei, așa că a fost educată acolo, unde s-a și căsătorit prima dată. După divorț a ajuns în Grecia, unde are o fetiță cu Panos. Zoe, fetița lor are sânge grecesc și portughez (similare de altfel), înțelege multe limbi, dar nu vorbește deocamdată decât grecește. Hans e german, dar e căsătorit cu o jamaicancă, cu care au un copil. El e un lungan slab și blond, ea e o negresă filiformă frumoasă. Toți trăiesc în Grecia din întâmplare.
Iar petrecerile lor sunt pline de haz. Naționalitățile diferite nu-i împiedică să o aplaude pe grecoaica de la taxe și impozite când se suie pe masă ca să danseze, sau să arunce cu ouă roșii în ea când se încăpățânează să ne zgârie urechile la karaoke. Copiii lor, de la câțiva ani, au deprins deja mișcările unduitoare de pescăruș pe ritmuri de sirtakis. Până și câinele englezului Brian adoră să mănânce bucățele dulci de halva (o prăjitură locală făcută dintr-un soi de griș, nu e halvaua turcească) direct din gura unui grec cam cherchelit la petrecere. Sunt, până la urmă, o mare familie formată întâmplător în ani, unită georgrafic de un mod simplu și sănătos de viață, în pofida UE. Sau poate că tocmai asta a fost ideea cu această uniune!
Ce am mai scris din Grecia:
Mi se contureaza convingerea ca te vei alatura fanilor insulei. 🙂
doar am zis că mă mai duc 🙂
Si mai socant ar fi fost un text cu titlul „Ce cauta englezii in Bulgaria”. Bulgaria aceea unde a cazut GPS-ul din cui 🙂
Presupun insa ca ai stat prea putin pe acolo ca sa iti poti da seama citi sint, asa ca i-ai descoperit taman pe cei din Grecia.
Ni se amesteca limbile, maica! 🙂
and your point is…?
Offf, nimic rautacios, nu ai motiv sa te superi.
Pointu’ ar fi urmat natural dupa comma dar comma n-am mai pus-o, fiind eu mai eliptic din fire treaba a ramas cam boanta. Era vorba doar despre distributia englezilor in Balcani, cauze si unele consecinte in curs de estimare.
De-acum incolo promit sa tac. Ca altceva imi mai ramine? 🙂
Ceva îmi spune că n-o să taci, totuși 😛 Nu m-am supărat, doar că nu pricepeam ce vrei să zici. Dacă ai mai multe informații despre numărul englezilor din Bulgaria… zi. Eu știu că mulți au cumpărat proprietăți în Portugalia, de exemplu, dar de, se trag din ditamai imperiul, sunt obișnuiți să stăpânească lumea. Nu e cazul pensionarilor mei, care trăiesc în chirie acolo.
„mod simplu și sănătos de viață” – ce am vazut/citit e despre mancare si bautura. Esti sigura ca e asa sanatos?
am uitat să spun despre droguri, într-adevăr
Ca de obicei, asa cum ne-ai obisnuit, am citit cu sufletul la gura toata povestea. Foarte bine ca o sa te duci din nou acolo, o asemenea experienta merita retraita. Dupa articol insa, prevad ca o sa creasca raportul romanilor in comunitate. Data viitoare sa faci bine sa pastrezi doar pentru tine 🙂
Românii nu cred că s-ar duce să trăiască cu chirie acolo, iar ca turiști oricum se duc 🙂
spune mai multe, te rog, despre salata aia. morcovi fierti sau cruzi? ce ierburi proaspete?
deja am bagat-o in carnetelul cu retete, sub denumirea „salata din jersey-anglia. „de la dollo (brian din thassos)”. 🙂 la toate retetele scriu de unde le-am cules.
mie, una, mi se pare ca oamenii astia sunt de admirat. s-au pensionat, au constatat ca nu le ajung banii si in loc sa ia un alt job sau sa se lamenteze ca nu le ajung banii, sa ceara ajutoare sociale sau de la copii, sau sa traisca pe sponci, au ales sa ia viata de la capat in alta parte. sa se rupa de viata veche si de prieteni/rude, si sa-si faca o noua viata/prieteni in alta parte.
zau ca uneori as vrea sa vad si la romani atitudinea asta. la mine in bloc (si vorbesc doar de scara mea, 7 etaje, 4 apartamente pe etaj) sunt minim 4-5 batrani singuri (fie unul singur, fie un cuplu care nu are mostenitori). zic de aia singuri, ca la noi e asta cu „lasi la copii”. nu zic, Doamne fereste, sa se duca la tara; tot circul cu lemnele (cumparat/taiat/spart/ adapostit/facut focul, scos cenusa, toata nebuneala) nu e de oameni in varsta, (pe mine, 30 de ani, ma ingrozeste) dar sunt zeci de orase mici, chiar sate mai pricopsite cu gaze/incalzire centrala unde pretul unui apartament sau chiar o casuta e cam 20-30% fata de unul similar in bucuresti. iti mai ajunge sa si traiesti vreo mai multi ani doar cu restul de bani. ce sa zic de preturi. vineri am vazut la crangasi (deci nu vreo piata de fite) mazarea verde cu 12 le/kg. duminica, intr-un orasel d-asta, tata a luat cu 6 lei/kg.
ok, nu-i pentru toti, asa cum nici emigrarea nu-i pentru toti, dar nici macar nu le trece prin cap, iar daca le zici, ti-ai dat foc la valiza. stau si platesc o intretinere de te usuca si mananca ceai cu paine.
O să pun rețeta mai exact după ce o facem. Ca să vorbim pe probate cum s-ar zice 🙂 Ai dreptate despre mentalitatea pensionarilor de la noi, dar și cu mama vorbeam în Grecia că emigratul ăsta nu e la îndemâna oricui, probabil ei au vreo mie de euro pensie, pe când o pensionară ca mama cu 200 de euro nu prea ar avea șanse nici în Grecia să trăiască. Iar mobilitatea chiar și în interiorul țării e încă o problemă pentru mulți români.
Hai ca in India sau China ar trai pensionarul roman asemeni pensionarului englez in Grecia.
n-am zis sa se duca pensionarul roman in grecia sau india/china. dar la slobozia/mizil/caracal/beius/buhusi sau mai stiu eu ce orasel sau chiar sat mai pricopsit i-ar ajunge banii mai bine ca la bucuresti. sa nu ziceti ca acolo a murit reteau de termoficare, ca si la bucuresti s-au debransat sau e blocul debransat pe motiv de neplata. intamplator cam stiu ce vorbesc, am fost (am fost, nu mai sunt, aminteste-mi sa fac cinste 🙂 ) responsabil de scara, asa ca am cam fost nevoita sa stiu ce/cine e prin bloc.
scuze, stiu ca glumesti, dar nu reusesc sa ma abtin sa ma iau prea in serios.
si apoi vreo 10 ani traieste numa’ cu ce i-a ramas din vazarea apartamentului din bucuresti.
nici aici nu vorbesc in dodii. in 2008, inainte de bubuie criza, ai mei au vandut apartamentul: 3 camere, et. 3/4, (parca 65 mp) semidecomandate (si livingul si dormitoareale erau mai mari decat ce am acum), geamuri termopan, balcon maricel (neinchis, ca ai mei voiau sa stea la aer), gresie, faianta in baie, toaleta de serviciu si bucatarie, gresie pe hol,bucatarie suficient de mare ca 4 adulti sa ia masa si sa nu se calce pe bataturi (am fost si sunt inca mirara de „marimea” bucatariilor din apartamentele bucurestene; am intrat in cateva prin diverse cartiere), usa de lemn masiv, centrala, pe lemne (in oras nu-s gaze). 30.000 euro (vandut la pretul maxim posibil, ca tata a tinut la pret ca hagi tudose la bani; din bani s-au mai scazut taxele notariale, impozite si alte balarii). in aceeasi vara, ma apucase amocul si cautam casa. la 30.000 euro, am gasit garsoniera confort 3 (tot in 17 mp, livingul meu e mai mare, daca invarteai o pisica de coada o dadeai cu capu’ de pereti), nerenovat de cand se construise blocul (inca mai avea vopseaua aia in ulei pe care ai mei au dat-o jos in 1982 cu arzatorul) si gazele la usa. 🙂 fie montai gaze, cu toata cheltuiala aferenta, fie carai butelia cu carca.
Nu e chiar asa de mare diferenta intre orase (se poate ajunge la dublu doar daca pensionarul traieste in zona centrala Bucuresti si vrea sa se mute intr-un oras „parasit”). Deci varianta cu mutarea nu ar fi accesibila chiar oricui. Oricum, daca cineva nu vrea sa se mute desi asta ar insemna diferenta intre un trai de pe o zi pe alta si un trai decent -asta nu e decat alegerea lui si nici n-ar trebui sa se planga de bani.
Eu cand o sa ies la pensie, primul lucru pe care vreau sa il fac este sa fac un tur al lumii cu rucsacul in spinare. Adica stau 3 zile in Ungaria, merg mai departe in Austria, mai stau 3 zile, dupa aia in Germania samd pana cand ma intorc prin partea cealalta (Turcia,Grecia,Bulgaria). Ar dura cam 1 an si ar costa cam 20.000 Euro (la preturile de acum) – dar merita sa o fac.
Dupa aceea imi decid locul in care vreau sa imi traiesc batranetiile, tinand cont de costul vietii si de cat de atras sunt de tarile prin care am trecut.
eu ziceam de orasul meu. care nu e chiar parasit. de diferenta de pret dintre bucuresti si orasul meu in vara anului de gratie 2008. exemplul a fost extrem de pe bune si trait personal. ca pret, un apartament similar cu al parintilor mei, intr-un cartier „muncitoresc” (titan si alte zone din sectorul 3, berceni, drumul taberei, crangasi, etc) se apropiau de 100.000 de euro la momentul acela (poate chiar sareau). de la 30.000 la 100.000 e cale lunga.
Ai dreptate, ady. Cei care muncesc in west stiu ca dupa aia, in general, pot alege unde sa se pensioneze. Si mai mult, pensia aia le permite o viata decenta, intr-un loc insorit si cu oameni veseli…
pot alege unde, pentru ca nu-si pun problema sa lase „la copil” tot ce-au agonisit (de regula, casa) si nu tin de aia cu dintii (proteza 🙂 ). nu-si pun problema sa ramana tot acolo, pleaca unde e mai ieftin.
problema e complicata, cu radacini adanci si cu probleme de mentalitate care ni se trag din istorie.
Jersey nu e în Anglia și nu e nici măcar în Marea Britanie. Dpdv legal nu face parte nici măcar din Regatul Unit.
Jersey e o insulă-stat, aflată la vreo 20 de km în largul coastelor Franței, se autoguvernează, are parlament propriu și dreptul la autodeterminare, dar aparține Coroanei Britanice.
Dollo felicitari ptr articol ! ai talent , imi place cum scrii.
referitor la pensionarii romani care stau in bucuresti si dau toata pensia pe intretinere si fac foamea apoi.
la batranete e greu sa iei viata de la capat, in alta localitate, in necunoscut, fara medicul tau pe care il cunosti de 10 ani, etc etc.
in orasul meu , Vaslui, am avut cazuri de oameni care la pensie se duc la tara, si lasa apartamentul copiilor. dar ei practic se intorc in satul natal, se reintegreaza in matca lor, au rude acolo, e cu totul altceva. dar ptr cineva care nu are posibilitatea asta e mult mai greu, nu e doar mentalitatea de vina.
stiu si inteleg ce zici, d-asta ii admiram pe brian si nigel, pt ca ei pot. si probabil ca ei, pot o gramada de alti oameni.
iar medicul poate pleca maine in afara, ca nu mai poate trai din salariul romanesc. 🙂
„În timp ce milioane de estici se dau peste cap să emigreze în vest ca să facă bani”
Ăsta e genul de explicaţie de Gâgă pe care o găsesc tot anglofonii când întreabă de ce se mută John în Thailanda, Jamaica sau Sri Lanka (după care tot ei vin cu „s-a dus acolo după gagici” 😀 )
Nu se compară situaţia pensionarului cu 1000 EUR pensie cu cea a muncitorului-căpşunar sau a intelectualului-progamator sau doctor care pleacă în Vest după bani fiindcă sunt categorii diferite, cu altă educaţie. Pompier şi asistentă medicală sau fost om de afaceri, în prezent falit, şi unii şi ceilalţi oameni în pragul bătrâneţii, care nu mai sunt de mult activi. Nici în UK, nici altundeva nu ar fi avut un standard de viaţă prea ridicat, aşa încât „modul de viaţă simplu şi sănătos” e un fel de compensaţie pentru alte lipsuri.
Fraţii lor anglofoni, americanii, inventaseră mutarea la „retirement community” pentru cel care şi-a încheiat cariera şi îşi vinde proprietăţile.
Io cred ca o sa ma retrag intr-o „bulgarie” sau „grecie” africana cand o sa ajung la pensie. Deocamdata am gasit vreo 2 tari care s-ar potrivi (preturi relativ mici, stabilitate politica). In viitor planuiesc sa le vizitez si sa vedem un inside feel.
Daca o sa treci oceanul o sa constati ca ceea ce ai scris tu despre britisii din Grecia se potriveste si aproape tuturor americanilor de prima generatie (adica cei care nu s-au nascut cetateni americani).
Si athenienilor li se par insulele Greciei un rai, comparativ cu capitala lor infecta, aglomerata, poluata si invadata de turisti mai tot timpul anului. Problema e ca, daca te muti intr-o astfel de zona, trebuie sa faci ce fac ei, sa stii cum sa te gospodaresti si sa nu te doara mana de la un sac de cartofi sau de la un vreasc de lemne…Pe cand pensionarii romani au uitat sa scaoata apa din fantana si nu mai stiu nici sa taie morcovii fara robot de bucatarie. Si credeti-ma stiu ce spun…Plus ca iti trebuie muuuuuuulta educatie ca sa te poti integra intr-o comunitate destul de conservatoare, iar babele alea suncoase care se bat cu mamicile pe scaune in autobuz, nu par sa aiba asa ceva. Miscarea asta cu mutatul trebuie facuta treptat,incepand cu vizitatul, locuitul temporar, integrarea treptata . Noi tocmai ne-am intors de cateva zile din Thassos si ne gandeam, privind anunturile imobiliare din Domnesti si comuna 1 Decembrie, ca prefer sa-mi iau concediu fara salariu vreo 3 luni si sa traiesc in casutele alea de paianta de la Aliki, decat sa dau jumatate de salariu la programul ” prima maghernita de rigips” la care s-au aruncat toti corporatrisitii care lucreaza (lolz) IN PIPERA (adica in partea cealalata a orasului). Si in felul asta, inveti sa traiesti nu din pensie, ci din masline, caci guvernantii romani asta preconizeaza sa ne serveasca la batranete, numai ca ale lor sunt alt soi :))))