Am fost aseară la proiecția de gală a filmului „In the fog”, care a încheiat săptămâna filmului european la București. A fost urmată și de o sesiune de întrebări cu regizorul Sergei Loznitsa și Vlad Ivanov, singurul actor român care a jucat în film, în rolul unui machiavelic ofițer nazist.
Filmul este făcut după cartea unui autor bielorus – Vasil Bykov- și tratează aparent o întâmplare din al doilea război mondial, petrecută într-un sat din Bielorusia, aflat sub ocupație germană. Sushenya, un muncitor de la căile ferate, este prins la mijloc între un act de sabotaj făcut de colegii lui, pedeapsa nedreaptă pe care nemții i-o aplică și lui, și răzbunarea partizanilor care consideră că Sushenya și-a trădat colegii și i-a vândut nemților.
În realitate filmul ridică o dilemă la fel de actuală în timpurile noastre: care sunt șansele unui om bun, familist, iubitor, inteligent, să supraviețuiască prin neutralitate într-o lume condusă și manipulată de caractere infame, preocupate doar de propria supraviețuire? Acest Suschenya nu voia decât să-și vadă de treaba lui, să-și crească copilul și să-și iubească soția. Nu a fost de acord cu ideea stupidă a colegilor care se credeau revoluționari dacă deraiază un tren nemțesc, dar nici nu a avut cum să evite arestarea la un loc cu ei. A mâncat bătaie de la nemți care l-au lăsat apoi liber – în timp ce pe ceilalți i-au spânzurat. Curând Sushenya avea să regrete eliberarea pentru că asta nu i-a adus decât belele, disprețul public al satului – în timp ce spânzurații deveniseră eroi – neîncrederea propriei soții, și în final venirea celor doi partizani care trebuiau să-l omoare ca să răzbune trădarea. Azi s-a inventat Consiliul pentru studierea arhivelor securității care îți dă hârtie la mână că ești sau nu vinovat 😉
E un film rusesc, are scene foarte lungi, aproape plictisitoare, și mizează foarte mult pe jocul mai degrabă mut al celor trei actori principali: Suchenya, Burov și Voitik. Trei prototipuri la fel de întâlnite și azi în orice societate:
Suchenya – omul demn, inteligent, care încearcă să trăiască după niște principii morale, dar nu poate scăpa vârtejului social;
Burov – individul care intervine într-o nedreptate, se implică, acționează și încearcă să răzbune, să regleze situația, dar sfârșește tragic strivit de forțe mai presus de el;
Voitik – licheaua sovietică, laș, indiferent, trădător, nu are nicio remușcare pentru nimic din ce îl înconjoară, e în stare să-i dea pe mâna nemților chiar pe cei care l-au omenit la masă și i-au pus merinde în traistă.
Filmul e turnat în mare parte în pădure, unde soarta lui Sushenya se întoarce de câteva ori, dând senzația până la final că asupra lui există o protecție divină – cum spunea o doamnă din sală. Ai pe parcursul filmului senzația că binele va învinge la final, că iată, dacă ești bun și respecți niște principii, cineva acolo sus va avea grijă de viața ta și te va salva. În timp ce-și sapă groapa așteptând ca Burov să-l împuște, călăul lui e împușcat de nemți. Umanistul Sushenya îl cară în spate pe rănitul Burov aproape tot filmul, în timp ce celălalt partizan – Voitik – se face că lucrează așteptând de fapt ca lucrurile să se rezolve de la sine.
Dialogul final dintre umanistul Sushenya și ticălosul Voitik este cheia filmului. Sushenya se întreabă dacă un război de numai un an jumate poate schimba atât de mult caracterul oamenilor, care preferă să-i creadă pe nemți decât să aibă încredere în vecinul lângă care au trăit o viață și nu i-a trădat niciodată. Voitik îi răspunde că nu războiul i-a schimbat pe oameni, ci că așa sunt ei natural, mai ales când vor să supraviețuiască.
Finalul filmului te lasă… în ceață, și te pune să alegi singur ce vrei să crezi. O spectatoare din sală l-a întrebat la final pe regizor ce religie are, pentru că ea consideră că finalul filmului lasă să se înțeleagă că eroul principal, binele adică, se sinucide, deci comite cumva o crimă împotriva protecției divine care îl însoțise până atunci. Regizorul îi răspunde că întrebarea despre religia lui este prea personală, și că e decizia fiecăruia să aleagă ce dorește la final: de ce nu poate să creadă că de fapt Sushenya a fost împușcat de altcineva?
Dincolo de indignarea ortodoxă a doamnei cu întrebarea de mai sus, regizorul a încercat să explice că timpul în care se petrece filmul este aleator, întâmplări de genul ăsta și caracterele din film sunt prezente și azi în societate. Sergei Loznitsa a vorbit despre manipularea care ne conduce viețile prin știri și ne face să credem cu tărie în niște minciuni, în loc să ne întemeiem credințele și acțiunile pe ceea ce vedem cu ochii noștri. De aceea, oameni buni, binili nu mai poate să învingă, pentru că – după cum Loznitsa lasă să se înțeleagă – oamenii ca Voitik au mai multe șanse să parvină în societatea modernă decât neadaptații ca Sushenya.
There is a clash of personalities in the story. Looking from historical perspective, one can say that under the Soviet regime Voitik-like characters were particularly successful, they survived and multiplied, whereas characters like Sushenya practically disappeared. These are the fruits of social selection.
Chiar dacă mi s-a părut cam lungit, filmul mi-a plăcut pentru că pune o problemă la care te gândești multă vreme după. Nu e ceva în care să alegi, pentru că practic dacă nimerești într-o astfel de situație ca Sushenya nu ai nicio șansă, nu ai cum să acționezi decât eventual în final să-ți iei zilele sătul să tot fii o victimă a împrejurărilor. Filmul poate fi văzut în cinematografele de la noi începând de săptămâna asta. Directorul de imagine este Oleg Mutu, cel care a filmat și „4,3,2” al lui Mungiu. Vlad Ivanov face un rol scurt dar bun în pielea neamțului capricios care îi mai dă un brânci destinului lui Sushenya.
Interesant!
Andreea mi-a placut mult comentariul tau. e tarziu acum in noapte, si nu am timp sa meditez asupra lui mai mult, sa-i inteleg subtilitatile.dar maine cand vin de la munca o sa rog pe cineva sa ma ajute , sa citim dincolo de cuvinte.