A m fost ieri în Drumul Taberei cu treabă. Nu mai trecusem pe acolo de când începuseră săpăturile pentru metrou. Stând în cozile din trafic (da, am nimerit la una din orele alea) și făcând slalom printre organizările de șantier abandonate, m-a apucat o stare de nervi din aia în care ai vrea să te duci să-l iei de gât pe unul de la putere și să-l întrebi „de ce, mă, de ce?!”.
Câți oameni or locui în Drumul Taberei? Câteva sute de mii. Câți or fi nevoiți zilnic să intre și să iasă din cartier printre gropi și panouri de șantier? Poate jumate? Și câți or fi enervați zilnic de balamucul de la Răzoare, intersecția aia care nici când nu era afectată de lucrările la metrou nu era vreo bucurie? Dacă jumătate dintre toți oamenii ăștia, câteva mii măcar, s-ar duce în fața guvernului, să facă un culoar de ouă stricate și roșii în calea mașinii lui Ponta când intră și iese din clădire – nu mai mult de o săptămână – ce credeți, nu s-ar găsi finanțare ca să se repornească lucrările? Eu cred că da. Dar problema e că nimeni din cartierul ăla nu s-a revoltat pe bune. În afară de o piatră aruncată în geamul centrului de informare Info-metrou din Piața Moghioroș, nu a făcut niciunul nimic. S-au uitat toți la aburelile lui Ponta la TV și l-au înjurat printre dinți. Cum fac probabil în fiecare zi în trafic.
Am fost acolo pentru un interviu cu o fetiță de 10 ani, o mică eroină locală. Acum un an și ceva s-a revoltat că muncitorii de la metrou tăiau copacii alandala din fața blocului ei. Și de la ea s-a constituit un grup mic de cetățeni indignați care a reușit în final stoparea tăierilor și regândirea organizărilor de șantier pentru stații. Zic grup mic pentru că majoritatea oamenilor din cartier nu s-au sinchisit de copaci, clamând dorința de a avea metrou. Cu toate astea de când s-a blocat construcția metroului (din lipsă de fonduri) niciunul nu s-a revoltat măcar pentru metrou.
O să scriu despre fetița asta un articol pentru o revistă, dar în avanpremieră vă dau un citat din ce mi-a spus ea aseară, când am întrebat-o ce sfat le-ar da oamenilor din țara asta:
Generației voastre, ca părinții mei și ca dumneavoastră, îi e frică să facă ceva. Dar nouă, ăștia tineri, nu ne e frică să nu ne rupem gâtul. Ne aruncăm în luptă. Oamenii nu trebuie să se lase duși de nas, și să țină capul sus, să nu se lase descurajați de alții care le spun că nu vor reuși. Asta e!
Fata are 10 ani și vorbește ca un activist hârșâit în lupta cu autoritățile. Probabil că dacă ar fi silită să intre și să iasă zilnic din cartier, și nu s-ar duce la școală lângă bloc, ar face ceva și cu șantierul de metrou. Poate când s-o face mare.
Ia aici Dolo, ceva ptr care sa lupti, eu n-am gasit suport, văz ca tu ai suport pe hotnews:
Drepturile deţinuţilor
by Gogu
Se tot vorbeste despre drepturile omului si respectarea lor. Faptul ca unul imi da in cap si pe urma cica mai are drepturile unui om, este un drept care ma nedumireste. Pai daca a ajuns sa violeze copii eu zic ca nu mai e om, deci nu mai are drepturi. Nici animal nu e, ca jignesc animalele. Este un detinut. Si ce fac “domnii” detinuti in pârnaie? O duc bine, chiar foarte bine, cu bani alocati pentru mancare, intretinere, tv, net. Bani mai multi decat salariul unor cetateni care muncesc cinstit. Care noi, cetatenii, platim aceste cheltuieli de intretinere pentru unii care au ucis, violat sau altele. De ce? De ce, va intreb eu, sa platesc din buzunarul meu aceste cheltuieli pentru niste javre? Ce ar fi daca “domnii” detinuti ar munci pentru patul in care dorm, masa pe care o mananca, caldura de le incalzeste celulele, televizorul la care se uita sau netul pe care-l acceseaza. Statul, adica noi contribuabilii, sa-i asigure pârnăiaşului gratis o podea intr-o celula neincalzita, cu 2 litri de apa si o bucata de paine pe zi. Se poate trai, au demonstrat-o altii inainte.
De aici incolo insa intra in functiune
DREPTURILE DETINUTILOR: Vrea infractoru’ pat , munceste 2 ore. Vrea si incalzit, munceste 4 ore. Vrea o masa mai buna, bun venit in lumea celor care muncesc 8 ore pe zi. Doreste televizor, iaca ore suplimentare. Internet, pai hai si sambata la munca, uneori si duminica cand sunt urgente. Sa se intretina singuri borfaşii. Sa plateasca ei salariul gardienilor, notele de plata la mancare, caldura, tv si net. Ca noi ceilanti le platim.
Acum dupa ce am scris aste randuri imi pare ca suntem luati de prosti, noi cetatenii cinstiti.
Aici nu e problema ce fac sau ce nu fac oamenii din Drumul Taberei, tot oamenii de aici au votat actualul guvern, ca de altfel toata tara, problema e ce face actualul guvern pentru oamenii din Drumul Taberei, si pentru oamenii din restul tarii care asteapta resemnati construirea infrastructurii in Romania.
E frumos ca te plimbi prin Drumul Taberei, dar pe la Buzau cand vii , Mioara,tata? Acolo, unde acum 40 si ceva de ani scriai primele poezii : „n-au inflorit inca magnoliile, n-au inflorit inca, n-au inflorit…” Bafta in toate!
Ziua are tot 24 de ore, oricum ai da-o. Omul merge la serviciu (unde stii bine ca se sta peste program) apoi isi are grija de copii, de casa, etc. Romanii sunt un popor sarac, asa ca e nevoie sa isi gateasca mancarica acasa, ca e mai ieftin – timp in plus consumat. Si tu Dollo ceri sa mai si protesteze…Stiu ce zici, ar fi frumos, ar fi civic, democratic, civilizat, cum vrei tu, dar de unde branza ca oile-s la munte…
Litera cu care incepe „vocabularul libertatii” este A de la „foAme”!
Asa ca daca nu vreti sa iesiti in strada, ca sa va umpleti stomacul (cu mancare proasta, btw), n-aveti decat sa va pierdeti si timpul ala putin, in blocaje de trafic cauzate de lucrarile de la metroul care nu va poate face sa iesiti in strada! 😛
problema metroului nu este numai a unui cartier ci a intregului oras. coloanele de masini care se tarasc dimineata dinspre Drumul Taberei se duc in tot Bucurestiul si il sufoca.
am intalnit destui concetateni care rad dispretuitor de cei care locuiesc in santierul Drumul Taberei.
si zona Buzesti este un santier de cativa ani si in afara de cativa ong-isti nu a protestat nimeni.
oamenilor nici nu le trece prin cap sa protesteze in vreun fel. primarii isi bat joc de banii nostri iar noi ii privim ingaduitor ca pe copiii din parc.