* Postarea asta conține imagini și descrieri care ar putea să vă afecteze emoțional.
Toată excursia noastră în Grecia nu a fost de ajuns pentru salvarea de la moarte a iedului pe care mama îl arvunise încă dinainte de plecare. Așa că am dat o fugă până la Călărași, unde am și asistat fără să vreau la sacrificarea iedului, pentru că ciobanul preferase să ne arate marfa behăind înainte de a-i tăia beregata. Și ce mai behăia!
Am fost un pic deranjată de chestia asta, pentru că una vorbisem la telefon şi alta s-a întâmplat la faţa locului. Zisesem că mergem să-l luăm gata tăiat. Dar ciobanul ne-a retezat-o scurt: „Doamnă, aicea nu e ca la supermarket, veniți și-l luați din raft. Aicea eu vreau să vadă clientul marfa, că e proaspătă, nu bâzâită de muște!”. Așa că am mers cu el în câmp, la stână.
Cât timp el s-a dus pe pajiște să-l ia din turmă și să-l aducă la stână, m-am tot gândit dacă să mă uit sau nu când îl omoară. Toți carnivorii ne ascundem după ipocrita situație că nu vedem fața animalului care a purtat pulpa sau ceafa sau mușchiul din farfurie. Nu ne dorim să asistăm la sacrificarea lui. De ce să ne stricăm apetitul, nu? Am făcut poze cu caii, câinii, cu bunicul care fierbea jântița ca să facă urda, cu fratele ciobanului care venise să ajute la tunsul oilor, am făcut conversație, dar în cap mi se învârtea dilema. Ciobanul mi-a zis să nu mă uit, că la ei femeile pleacă de acasă când se taie mieii. Iar iezii sunt și mai înduioșători. Am decis să nu-l ascult.
Mă gândeam că poate ar fi o ocazie bună să nu mai mănânc carne după asta. Să fiu mai tare ca Labiș și să nu mănânc. M-am uitat. Iedul era într-adevăr, adorabil. Alb ca laptele, m-a implorat de pe gâtul ciobanului să-l grațiez, precum Obama curcanul, în ultima clipă. Ciobanul a luat cuțitul și i-a întins gâtul spre spate, prizându-i corpul între picioare, ca să-l poată tăia mai ușor. M-am uitat în continuare, masochist, cum iedul s-a zbătut destul, chiar și așa cu ditamai tăietura la gât, cum horcăia aerul din beregata lui ferfenițită, din care sângele țâșnea mânjind albul ăla de lapte al blăniței. Câteva găini la fel de albe ca iedul ciuguleau lacome sângele lui proaspăt, din iarbă. Cândva le va veni și lor rândul.
Ciobanul nu i-a dat răgazul să moară, a început să-i umfle blana suflând cu putere într-o gaură făcută la baza piciorului stâng din spate. Corpul firav al iedului s-a rotunjit ca un buhai, și viața încă nu ieșise cu totul din el. Abia când a început să-i cresteze pielea de pe picioare parcă nu mai mișca. A părut lungă agonia, deși pe ceas nu cred să fi fost mai mult de două-trei minute. Ciobanul tăiase mulți la viața lui, și spune că n-a avut vreo tresărire nici la primul, pe care l-a tăiat când avea 20 de ani. Auzise despre asomare, printre prostiile alea spuse la TV.
„Asta e soarta lor, să le mâncăm, de ce să-mi fie milă?!”, zice ciobanul aruncându-i o bucată de os din piciorul iedului cățelei pe care o mângâiase mai devreme, și care are un pui ascuns într-o groapă pe care tot el, ciobanul, grijului, i-a săpat-o ca să se protejeze de arșița din câmp. În rulota în are doarme mai are câteva mâțe. Iubește animalele. Zice că și-a ales meseria asta în loc să se facă electrician, după ce a terminat liceul. Chiar dacă e muncă la foc continuu, că animalele nu știu că e week-end sau sărbătoare. El preferă munca asta decât să stea la păcănele și „pe ajutor social” ca restul tinerilor din sat. Ar fi vrut să învețe și să argăsească pieile de ied, că uite, pe asta albă și frumoasă, o s-o arunce ca și pe celelalte, că nu le vrea nimeni. Dar nu mai are de la cine învăța, că nimeni nu mai face în sat măcar căciuli de oaie, așa că el a dat o grămadă de bani pe una, deși are ditamai grămada de lână de la oile lui.
Mi-a spus toate astea în timp ce mâinile i-au mers, dibace, pe pielea la fel de albă și tânără a iedului, precum blănița. Îl priveam și mă întrebam: cum le poate iubi, crește, îngriji, apoi să le omoare cu sânge rece? Nothing personal, it’s business, ar zice ciobanul, dacă ar juca într-un film.
În nici jumătate de oră iedul nostru era belit, curățat și ambalat, gata de dus la Capitală. „Să-l mâncați sănătoasă, doamnă!” mi-a urat la plecare ciobanul. Paradoxal, n-am fost mai tare ca Labiș. Am mâncat drob, făcut de mama, și friptură. I-am savurat căpățâna, fiartă, cu hrean și usturoi, Limba aia cu care mă implora să-l salvez a fost delicioasă. La fel și creierașul lui mic, în care probabil nu voi ști niciodată ce a fost înainte de clipa morții.
Știu că pe unii dintre voi îi voi întrista cu postarea asta, dar trebuie să recunosc că nu sunt capabilă să renunț la carne, în ciuda faptului că am văzut cu ochii mei cum e tăiat un animal pentru asta.
OMG, amu ce urmeaza? Sa mergi la procesul de fermentare si apoi sa declari ca nu te poti lasa de bere?
P-ăla l-am bifat demult.
Imagini dure!
http://parade-gegen-pelz.org/
http://osocio.org/images/uploads/Screen_shot_2011-02-01_at_9.49.53_PM_thumb.png
http://www.furisred.com/IMG/pdf/fur_is_red_2.pdf
super experienta, mesajul, articolul. la asta ma gandeam si eu, dupa ce am renuntat la regimul vegetarian, sa ma duc sa asist la taierea unui animal, sau chiar sa particip efectiv. dar nu am avut ocazia. eu am taiat doar gaini cand eram mai mic. cred ca ar putea sa omoare mai rapid mielul daca dupa ce-i taie gatul ii baga un cutit in inimioara.
De la articolul asta mi-a lăsat gura apa. Deseara ma duc la restaurantul grecesc si mănânc miel. Mmmmm…
Mi-a plăcut si catelusul din poza. Ce manusi moi ar ieși din blanita lui!…
Ai fi bună de scris romane și scenarii horror, pe bune!
Taranul de bunicu-meu se pricepea, nu chinuia nici animalele, nici participantii. Nu batea animalele niciodata, si le ingrijea cit putea de bine. Nu si-a batut niciodata joc si nici n-a neglijat vreodata vreun lucru, animal sau om de la el din batatura.
Mie nu mi-a trebuit niciodata carnea unui animal crescut de mine. Cred ca mostenirea taraneasca s-a „epurat”, si pot fara carne pentru ca nu-mi prea place carnea, nu din principiu.
Dur dar asta e realitatea. Pot sa spun este ca la unele abatoare situatia este mai dura.
Ciobanul ti-a spus sa nu te uiti deoarece exista un mit precum ca atunci cand tai un animal daca e cineva in preajma caruia ii este mila anumalul va muri mai greu si se va chinui 😛
Frumos articol creativ…..de aici se vede că ciobanul e ún dobitoc cu doua picioare