C oncertele caritabile din turneul făcut de violonistul Alexandru Tomescu cu vioara Stradivarius au fost refuzate de Biserica Ortodoxă, pe motiv că muzica și instrumentele muzicale nu au ce căuta în casa domnului. Bisericile catolice au fost mai receptive la instrumentul drăcesc și la muzica lui Bach, așa că au găzduit cu succes concertele. Adevărul publică azi și explicația unui preot, ca nu cumva să rămână credincioșii nedumeriți:
În primul rând, bisericile sunt lăcaşuri de cult, sfinţite în acest scop. Ele nu pot funcționa ca săli de spectacol, oricât de nobil ar fi scopul, deoarece s-ar minimaliza importanţa liturgică a lăcaşului. Altfel spus, în faţa Sfântului Altar nu se poate veni decât în stare de rugaciune şi contemplaţie a divinităţii, restul activităţilor omeneşti având locuri special amenajate.
În al doilea rând, catolicii acceptă acest lucru deoarece Occidentul secularizat şi secularizant a adus cu sine o provocare: golirea bisericilor de credincioşi. Aşadar, la ei este o chestiune de readucere în atenţia opiniei publice a Bisericii, ca instituţie şi ca lăcaş. Pe de altă parte, practica a confirmat că acest pogorământ al catolicilor nu a dus la rezolvarea problemei.
În al treilea rând, instrumentele muzicale nu sunt folosite în lăcaşul de cult deoarece există riscul de a produce o percepţie de spectacol muzical asupra slujbei, ceea ce ar fi o denaturare a scopurilor cultului: de închinare, de sfinţire şi de învăţare. Se ştie prea bine din psihologia umană că muzica instrumentalizată predispune la delectare şi distracţie
, spune preotul Eugen Tănăsescu.
Așadar, nu putem risca să găzduim concerte de Bach, fie ele și caritabile, în biserici ca să nu pățim cumva ca decadenții ăia de vestici, care au transformat bisericile în săli de concerte și degeaba. Noi rămânem adevărații păstrători ai credinței în luptă cu modernismul și mai ales cu tendința omului de a se „simte bine” în biserică.
Băi, dar cum se împacă totuși Hristos cu boxele montate în fiecare biserică, atât în interior cât mai ales afară? Cum se împacă Dumnezeu cu termopanele care au sluțit multe din bisericile monument istoric? Cum se împacă Patriarhia, care bănuiesc că a slobozit aceste reguli de largă respirație religioasă, cu faptul că toate bisericile au pagini web, unii preoți fac slujbe online și, piei drace, unii răspund chiar la telefoanele mobile care le sună în timpul slujbelor. Cum acceptă oare Dumnezeu prezența aparatelor de aer condiționat în biserici? Dar ce zic eu, hai să o luăm și mai din spate: cum acceptă oare Biserica Ortodoxă Română candelabrele cu becuri în locul lumânărilor produse în cadrul monopolului propriu?
Cu părere de rău pentru Alexandru Tomescu, dar nu mă pot abține să nu ilustrez acest text cu poza asta. Cred că va fi următorul pas în propovăduirea credinței strămoșești.
Vaai , de capu’ meu. Pai eu, care nu prea dadeam pe la biserica, credeam c-am gasit solutia sa impac cultura cu evlavia si ma mai duceam la cate o cântare din asta cu orga, pian, cor, cand la biserica catolica, cand la cea evanghelica. Odata chiar au cantat patru baieti la vioara, harpa si alte chestii. Îi ziceau ei muzica de camera, desi era ditamai biserica. Ca la mine-n târg nu vin trupe din alea sataniste care umplu stadioanele si n-am unde sa ma duc.
Acu’, m-ai lasat Dollo si fara asta….
… și desigur că behăielile diverșilor popi fără umbră de voce sînt plăcute lui Dumnezeu îndemnînd la „închinare, sfinţire şi învăţare”. Explicația infernalului refux de civiliație al ortodoxiei în general și al BOR în special ne-o furnizează Daniel Barbu, Bizanț contra Bizanț, pag.126-127:
Conformism la vîrf, ritualism alternativ la bază, indiferenţă la toate nivelele ierarhiei sociale. Pe firul veacului al XVIII-lea Biserica românească pierde cursa împotriva timpului… Răspunsul ar trebui, probabil, căutat în dispozitivele intelectuale prin intermediul cărora Biserica răsăriteană şi-a elaborat conştiinţa de sine… construite de ierarhia ei încă din Evul Mediu. Caracterul dogmatic împlinit o dată pentru totdeauna, mai presus de orice examinare, reevaluare şi interpretare, izolaţionismul doctrinar ce a rezultat din lipsa unei instanţe magisteriale şi din obiceiul de a privi spre trecut ca spre unica sursă de inspiraţie, relaxarea disciplinară… în era post-bizantină, sînt tot atîţia factori care au împiedicat Ortodoxia tradiţională… să-şi reînnoiască periodic căile ce duc la „bietul om” concret… Chiar şi cărţile ce se compun în scopul instruirii preoţilor, ca de pildă Învăţătura bisericească tipărită de Antim Ivireanul în 1710, nu depăşesc, prin conţinutul lor elementar, nivelul catehismelor baroce destinate copiilor.
Q.E.D.
Ei si tu? Stii bine ca intr-o biserica ortodoxa numai popa si la alegeri, politicienii, au voie sa deschida gura. Asa e traditia stramoseasca, ce vrei! :p
P.S. Mai jos sunt poze de la concertul de la catedrala catolica din Iasi:
https://www.facebook.com/media/set/?set=a.481289171939350.1073741832.181389455262658&type=1
oare asta unde se incadreaza? https://www.facebook.com/photo.php?v=10200794973451993
:)) e o taină 🙂
cine are cap sa priceapa ce zice popa asta…cine nu…sa se mai gandeasca…
Nişte băetzaşi dă băetzaşi (genul care poartă bărbi ca ZZTop şi aur ca maneliştii) au fost puşi în situaţia să explice de ce nu le plac slujbele de la catolici şi de ce fac ca trenul când îi întâlnesc.
Bărboşii în cauză au răspuns aşa: catolicismul este o religie formalizată, disciplinată, aproape ca la armată. În ritualurile lor, pun accent pe ordine şi formulă. De asta mulţi români (inclusiv popi) sunt foarte plăcut impresionaţi de ordinea şi civilizaţia slujbei la catolici.
Din punctul lor de vedere, defectul acestei religii „a ordinii şi civilizaţiei” stă în faptul că în epoca modernă îi lipseşte misticismul furibund-isteric al Evului Mediu (al „epocii inchizitorilor şi rugurilor”). Popa vine la slujbă aşa cum restul oamenilor se duc la birou, spune rugăciunile, dă împărtăşania, ascultă spovedania publicului cum face psihologul la cabinet, face donaţii prin parohie într-un mod la fel de disciplinat ca şi Crucea Roşie. Pentru personajele în cauză, o slujbă ortodoxă plină de babe semi-ţicnite care se închină cu curul în sus -deşi poate să pară barbară şi absurdă- oferă cu adevărat senzaţia de „altă lume”, e „transcendentală” în sensul că te scoate în afara mediului obişnuit de viaţă şi a lumii reale.
Veeeeeeeniiiiiiti de luaaaaaaaaati laaaaaaapte SFAAAAAAAAAAAANTTT!!!
Puuuuuuuuunettiiiiiii boooooooooooooooooooooootu’ coleeee shaaaaaaaaaa si traaaaaaageti cuuuu puteeeeeeeerrrreeeeeeeeeeeee!!!
AAAAAAAAAAAAMIN!
Poate ați văzut, poate nu… (Nu că m-aș omorî după popii în cauză… )
„Alexandru Tomescu a decis ca ediţia din 2013 a Turneului Naţional Stradivarius să se desfăşoare în Biserici deoarece acestea reprezintă în viziunea sa spaţiul ideal pentru a asculta muzica Sonatelor şi Partitelor de Johann Sebastian Bach. Atât violonistul, cât şi organizatorii evenimentului ţin să sublinieze că găzduirea Turneului Naţional Stradivarius nu a fost refuzată de BOR, tocmai pentru că nimeni dintre cei implicaţi în realizarea evenimentului nu a adresat o cerere în acest sens către instituţia amintită, cunoscându-se a-priori restricţiile existente în cadrul cultului ortodox în ceea ce priveşte muzica instrumentală.”
http://www.alexandrutomescu.com/_/upload/06-media/comunicate-de-presa/ComunicatStraddezmintire.pdf