A m avut o discuție cu cineva pe tema asta eternă a accesului universal la educație și sănătate. Nu eram de acord cu interlocutorul care spunea că dacă ar fi după el, din banii publici ar finanța înainte de toate educația și sănătatea pentru toată lumea, și dacă mai rămâne ceva facem restul. La educație ne-am mai întâlnit la un mijloc, dar cu sănătatea eu aveam altă părere.
Părerea e năstrușnică, recunosc, și am ajuns la ea pe două căi. Una a fost o discuție cu un fost ministru al sănătății, pe veșnica temă a reformei în sănătate. El spunea că și inovația e bună, dacă ți-o permiți, că cele mai înalte culmi ale științei nu sunt pentru toate popoarele, mai ales dacă au buget mic de sănătate, deci degeaba au inventat unii leacul cancerului, de exemplu, dacă noi nu ni-l permitem. Așa că trebuie să facem niște alegeri: pe cine salvezi, pe cine lași să moară?
A doua chestie care m-a făcut să mă gândesc la soluția asta este faptul că m-am săturat de câte campanii de într-ajutorare văd, câți oamenii apelează disperați la mila publică pentru a-și salva copilul, soțul sau părintele. Și de fiecare dată îmi dau seama că oricât ai dona, nu ai cum să-i salvezi pe toți, pentru că sunt prea mulți. Deci e vorba de o problemă de sistem. Recent Raed Arafat a recunoscut că ministerul nu se aștepta să fie atât de receptivi românii la donat organe, așa că s-au terminat banii alocați transplanturilor din primele luni ale anului. Nasol, și acum ce facem, aruncăm la coș tot efortul făcut cu campania de conștientizare?
Așa ajungem la idee. Ce-ar fi dacă din toți banii sănătății pe care-i are România nu s-ar mai oferi mult promisul pachet de bază la toată lumea, pe principiul solidarității și egalității, bla, bla, ci banii ar fi folosiți cu precădere numai pentru rezolvarea cazurilor de viață și de moarte? Ce-ar fi să nu mai avem medicamente compensate pentru tuse și muci, să nu mai facem internări gratuite pentru orice furuncul, să nu mai facem analize gratuite la toată lumea în numele unei iluzorii prevenții de care nu le pasă decât unora, ci să concentrăm toată resursa financiară – aia puțină – pe cazurile cu adevărat grave: cancere, transplant, boli rare și care îți pun viața în pericol, nu doar îți afectează temporar sănătatea.
Raționamentul meu se bazează pe faptul că probabil majoritatea contributorilor la acest sistem veșnic bolnav al sănătății nu ajung să beneficieze în mod real de contribuțiile lor. Din varii motive. Nu discutăm aici despre management prost, corupție etc. Din ce am înțeles nu există un sistem de sănătate perfect pe lume și nicăieri nu sunt bani pentru toate. România este una dintre țările europene care finanțează cel mai puțin sănătatea, și chiar dacă în mod ideal banii ăștia ar fi administrați corect tot nu ar ajunge să acopere toate nevoile. Avem și cea mai mică alocare bugetară (3% din PIB, în timp ce țări vecine au peste 6% ) și una dintre cele mai mici contribuții individuale – 10,5%, față de 14-18% alte țări. Asigurările private sunt subdezvoltate, pentru că nu sunt încurajate prin deductibilitate din impozit. Iar pe fondul ăsta, în care se contribuie cu puțin pentru mulți asigurați, oamenii își cumpără medicamente și alte chestii legate de sănătate din buzunar, plus că dau șpagă la doctori ca să fie tratați, și toată lumea bombăne nemulțumită. O analiză a Băncii Mondiale zicea ceva de 300 de milioane de euro plăți informale (șpăgi) și un miliard de euro cheltuieli suplimentare cu medicamente&stuff, ceea ce ar reprezenta cam o treime din cheltuielile totale din sănătate făcute din fondurile bugetare.
Pe de altă parte, sectorul privat din sănătate este unul cu o dezvoltare fulminantă în ultimii zece ani, ceea ce arată puterea financiară a multora. Când te doare plătești, nu aștepți la stat chiar dacă ai dreptul. În 2006, în România existau 12 spitale private, iar în 2012 sunt 86. Numai fondurile alocate din bugetul asigurărilor de stat către aceste spitale au crescut cu 40% din 2011 în 2012. (sursa e un raport făcut de Sorin Paveliu pentru Societatea Academică Română)
Așadar, dacă tot nu beneficiem de contribuția plătită cu anii, atunci când ne doare și pe noi în fund o dată, de ce să nu renunțăm definitiv la idee, și să ne gândim așa: noi oricum ne permitem să ne cumpărăm un unguent ca să ne ungem în fund când ne doare, nu trebuie să ni-l compenseze sistemul. Dar din banii strânși și de la noi sistemul l-a salvat pe unul care ar fi murit fără un transplant de măduvă. Știu, o să ziceți că pensionarii, de exemplu, nu-și permit să-și cumpere medicamentele necompensate și vor muri fără ele. Teoretic așa e, nici mama nu și-ar permite să-și ia cele trei pastile pentru tensiune zilnice din pensia ei. Dar mai are o fiică, mai închiriază o cameră, se descurcă. Să fim cinstiți, toți ne descurcăm cumva, atâta vreme cât e vorba de boli pe care le ducem pe picioare.
M-am gândit ce aș prefera din astea două scenarii: să o ajut pe mama ca să-și cumpere lunar pastilele de tensiune, dar să știu că în caz că ar avea o boală gravă care ar necesita zeci de mii de euro pentru tratament – bani pe care clar nu-i am – sistemul ar putea s-o facă bine fără să mă milogesc eu să mă ajute cine poate. Sau să mă bucur că primește compensat niște pastile, dar când mi-ar arde buza cu adevărat n-aș avea banii lui Patriciu pentru un transplant în străinătate sau altă extravaganță care să-i salveze viața. Eu aș alege să plătesc atunci când știu că nu atârnă viața de medicamentul ăla. Voi ce ați alege, dacă ați fi voi la butoanele României? Puteți să completați cu varianta voastră, dacă nu vă convine niciuna dintre cele trei.
Daca nu previ risti sa ai o tara de bolnavi. Majoritatea oamenilor vor renunta la unguentul ala ptr ca nu-l considera important si evident ca vor ajunge in stadiul de boala agravata.
M-am gândit și eu la asta, dar pe de altă parte actualul sistem, în care sunt analize gratuite (teoretic alea uzuale) și subvenționat unguentul ăla, nu-i face pe oameni mai conștienți de necesitatea prevenției. Altundeva trebuie făcută educația asta, mai de la bază, cred.
Pana acum in Franta toti sunt rambursati in acelasi fel, indiferent de venituri. Nu pot sa zic ca nu imi convine, normal, dar mi se pare mai corect sa se dea banii inapoi in functie de venituri, sau sa contribui la asigurarile sociale in functie de venituri.
Cred ca problema e destul de spinoasa, si ca nu ar trebui incurajat sistemul „mama inchiriaza o camera (la negru) ca sa isi plateasca medicamentele ca nu poate numai din pensie”
Ma mai gandesc ca sistem perfect nu o sa existe niciodata, dar ca fiecare er trebui sa aiba acces la ingrijiri medicale de calitate, si sa plateasca pentru ele pe masura posibilitatilor reale, declarate, legale si in ordine.
Eu votez pentru: platesc asigurarile sociale in funtie de venit, am acces la ingrijiri medicale cand am nevoie. Oricum sistemul de sanatate nu se ruineaza cu banii cheltuiti pe un sirop de tuse, sau daca ma duc la doctor si imi da paracetamol cu reducere (2 euro in loc de 3 jumate).
E, așa m-am gândit și eu, cât să coste compensarea pentru buline de tuse și muci? Ei bine costă enorm. Mi-a dat respectivul personaj din sistem cifra, dar n-am găsit-o astă noapte. O mai caut și revin. Se cheltuiește mult pe prostii aparent mărunte.
Pardon, cred ca deja platesc asigurarile in functie e venituri, parca este un procentaj corespunzator pe fluturasul de salariu.
Principiul de a subvenționa orice, inclusiv siropul de tuse și unguentul pentru întinderi musculare nu folosește nimănui, exceptând pe cei care produc sau comercializează produsele subvenționate. E același principiu de a risipi banii ca în cazul alocației pentru copii: copiii sau părinții acestora n-au ce face cu câțiva zeci de lei alocație, dar suma totală alocată pentru nimic e uriașă.
Am exact aceleași temeri, că într-un într-o situație critică n-aș avea banii necesari supraviețuirii, iar în viața de zi cu zi nu mă duc să cer rețetă compensată pentru vitamine și hemorzon. Așa că a fost simplu votul….
In momentul in care toate medicamentele ar trebui cumparate ar functiona mai bine si regulile de piata (cerere si oferta).
Admitand ca pentru o banala infectie as renunta sa cumpar un unguent prea scump (riscand o agravare a bolii) nu credeti ca acestea s-ar mai ieftini? In pretul de acum conteaza putin si faptul ca multe medicamente fiind compensate au a adaosuri comerciale mari (normal, pentru ca banii de decontare vin greu).
De analizele gratuite n-am mai beneficiat din studentie – atunci aveam suficient timp sa pierd prin spitalele de stat dupa doctori si analize. Acum, lucrand, prefer sa platesc o consultatie la privat (cu programare telefonuca), pierd 2 ore maxim nu o zi de munca. Si medicamentele le cam platesc integral.
Da, prefer un sistem in care doar cazurile de viata si de moarte sa fie tratate, spitalizarile mai mari de 3 zile sa fie platite, nasterile la fel iar toate celelalte sa si le suporte fiecare (inclusiv medicamentele).
Cred ca intr-un spital in care doctorii nu ar fi obligati sa consulte toate cazurile care se prezinta ar putea avea mai mult timp pentru specializare….
Dar exista si reversul medaliei: sunt si acum destui asistati care nu-si cumpara medicamentele si totdeauna ei vor ajunge cazurile grave din spitale. Deci ei tot vor beneficia de tratamentele gratuite…
Are cineva niste cifre despre cit costa diversele servicii din sanatate? Ca sa stim despre ce vorbim si ce alegeri facem. Am idee cam cit costa medicamentele, pentru ca mi le cumpar cu pret intreg de la farmacie. Am idee si cit costa o consultatie la medic pentru ca prefer sa merg la clinici private. Dar cit costa o operatie (un os, un ligament sau un menisc rupt, o tumoare benigna, o operatie pe ochi, o piatra la rinichi, etc)? O zi de spitalizare?
Răspunsul oficialilor din sănătate este unul de radio Erevan, dar e real: ce știm sigur în sistemul de stat este că nu știm nimic sigur. În materie de cifre toate raportările sunt viciate de diverse interese. Deși „s-a tot dorit”, clamat, promis, nu a fost nimeni în stare să facă un preț concret pe servicii în spitalele de stat, de la cât costă sângele până la ora sau minutul în sala de operație.
Ce ziceam eu este însă dincolo de preț, mai exact ar trebui să nu conteze cât costă, ci ce urmări are acel serviciu: îi scoate negii omului sau îi salvează viața?
De ce nu pui la sondaj si o a patra optiune: „Statul nu obliga pe nimeni sa contribuie la sistem si fiecare alege solutia potrivita pentru sine” ?
Pentru că nu despre cum se adună banii era vorba, ci despre cum se împart. Indiferent dacă vor fi contribuții individuale sau doar alocări de la buget e o iluzie să crezi că pe tine nu te costă. Și bugetul e făcut tot din taxele și impozitele celor care muncesc, într-un fel sau altul.
varianta no. 4:
O contributie minima . Toate asigurarile devin private si sumele devin 100% deductibile. Spitalele se privatizeaza iar statul va asigura doar serviciul de urgenta din contributia aia minima. Fiecare va beneficia de ceea ce a platit si eventual de o resuscitare gratis. Poate asa isi mai deschide romanul ochii si o lasa mai moale cu horinca, friptanele si mersul exclusiv motorizat. Coonsider ca e anormal ca eu sa subventionez sanatatea unuia care bea de stinge, fumeaza ca locomotiva, si da peste mine cu „gipanu”.
am votat „cate putin din ambele, dupa buget”.
si cred ca e printre putinele dati (daca nu cumva singura) cand nu-s chiar deloc de acord cu tine.
din motivul pe care il spune irina. cat ar costa (la noi, nu afara) acele operatii/interventii care nu-s de viata si de moarte, dar sunt totusi importante.
cine, cum decide care-s acele probleme de viata si de moarte?
sa ma explic. ups, uitasem. chiar folosesc ceva compensat. chiar lunar. picaturile care imi impiedica glaucomul s-o ia complet razna, chestie care ar duce la orbire chestie care m-ar face o povara pt societate.
sa revin, in afara de asta, n-am mai primit un medicament compensat de cand am terminat liceu si n-am mai facut o analiza compensata de 10 ani (in spital, cand m-am operat de colecist).aaaa, si am mai fost odata la urgenta pentru ca nu am reusit sa gasesc programare pentru problema in cauza intr-un timp rezonabil (max 2 zile) si situatia era destul de naspa si ma ingrijora rau. daaaaar..
in copilarie (5 ani) am fost operata de ptoza palpebrala la un ochi. asta inseamna ca pleoapa mea era cazuta, ochiul arata pe jumatate inchis chiar si cand era deschis. numai la un ochi. a fost practic o operatie estetica. acum, dupa cum stii, arata normal, sau cel putin simetric. nu a fost o problema de viata si de moarte, dar cate probleme de incredere in mine mi-ar fi cauzat asta……..
in adolescenta am fost operata de scolioza. la momentul respectiv curbura nu era prea mare, s-a putut remedia suficient sa fiu un om intreg si pe picioarele lui in societate, care-si castiga traiul si plateste impozite. la momentul 14 ani ar fi fost considerata o problema de viata si de moarte. ma indoiesc. in sensul propriu al cuvantului, viata mea nu era in pericol. probabil, in timp, ar fi ajuns in pericol, cand curbura coloanei ar fi fost atat de mare cand ar fi existat modificari ale organelor interne. dar intr-un astfel de moment, situatia nu ar fi putut fi remediata cu acelasi succes, iar eu as fi ajuns o individa cu coloana imbarligata, care cel mai probabil ar fi fost asistata social.
la 23 de ani am scos colecistul. pentru ca la varsta aia sa scoti colecistul, situatia trebuie sa fie destul de albastra (era), dar iar nu era o problema de viata si de moarte. ma mai tinea cu ceva regim, colebil si altele asemenea. dar calitatea vietii nu ar fi fost aceeasi. probabil mi-ar fi fost frica sa mananc aproape orice.
stii cum te simti intr-o criza de dischinezie biliara?! nu stiu cum e cu alea renale, nu le-am incercat, dar intr-una biliara nici macar nu poti sta in picioare. la un moment dar, cu una din aceste ocazii (rare pentru stiu si pot sa ma abtin de la ce imi face rau) i-am spus bunica-mii ca vreau sa ma dau cu capul de pereti, ca sa lesin sa nu mai simt durerea.
aceste probleme nu erau de viata si de moarte. dar au fost extrem de importante pentru mine. viata mea ar fi fost alta (destul de nasoala) fara ele. si este destul de putin probabil ca parintii mei sa-si fi putut permite achitarea tot ceea ce au insemnat aceste probleme medicale. (de exemplu, ma indoiesc foarte tare ca ne-am fi putut permite aceste interventii intr-un spital privat)
ceea ce propui tu, ar insemna sa inlocuim apelarea la mila publica pentru probleme de viata si de moarte, cu apelarea pentru probleme care nu-s de viata si de moarte, dar sunt totusi importante (si cred, statistic, mai numeroase decat problemele de viata si de moarte), iar persoana/familia nu si le poate permite.
ok. nu mai compensam pastilele pt tuse, muci si furuncule, nu ne mai internam chiar orice fleac, dar sa nu exageram totusi si sa punem problema in termeni de „de viata si de moarte”.
Ai dreptate în felul tău, dar cred că pui problema pe stomacul plin. Adică judeci că a fost bine (normal) că ai beneficiat de acele gratuități, la vremea lor, și nu-ți pui întrebarea dacă părinții tăi sau tu mai târziu n-ați fi făcut tot posibilul să achitați cumva acele servicii dacă știați că altfel nu aveați dreptul să beneficiați de ele. Întâlnind la poarta spitalului un cuplu cu un copil cu cancer, oare ce ar fi decis părinții tăi? Ar fi acceptat ca banii de la buget să meargă pe tratamentul lui, în timp ce ei ar fi plătit cumva pleaopa sau dischinezia ta? E o chestie de principiu, oricum, nu că s-ar aplica vreodată. Mă interesa doar să aflu cum gândesc oamenii, nu trebuie să fii de acord cu mine 🙂
Nu cred ca e atat de simplu. Cred ca majoritatea parintilor ar alege tratamentul propriului copil, chiar daca li s-ar rupe inima pentru cel bolnav de cancer.
Ok, nu in cazul unei pleoape lasate, dar daca e o situatie in care copilul are dureri sau daca e vorba de un handicap care il impiedica sa aiba o viata normala, insa e rezolvabil cu o operatie pentru care parintii nu au banii necesari, nu cred ca se vor gandi de doua ori. Daca parintii au salariul minim pe economie, la ce ar trebui sa renunte pentru a strange banii necesari? La mancare? La caldura? La educatia copilului? Si cata vreme ar trebui sa sufere copilul pentru ca s-a nascut in familia nepotrivita?
nu stiu ce ar fi facut parintii mei in cazul in care ar fi intalnit un copil bolnav de cancer. dar in mod sigur si ei si eu s-ar fi dat peste cap sa achite banii ulterior. dar ce te faci cand iti trebuie atunci. faptul ca problemele mele nu au fost de viata si de moarte (sau eu nu le consider de viata si de moarte), nu inseamna ca nu au fost grave. sper ca nu te deranjeaza daca pun niste link-uri.
doar cum arata aceste „probleme”, nu si ceea ce pot atrage ele.
cazul 2
http://www.stamate-teodor.ro/ptoza-palpebrala.php
http://www.google.ro/images?q=ptoza+palpebrala+poze&hl=ro&gbv=2&sa=X&oi=image_result_group&ei=z-ykUZSXKcTe4QSM8YDQCQ&ved=0CBoQsAQ
http://www.google.ro/images?hl=ro&q=scolioza&gbv=2&sa=X&oi=image_result_group&ei=Cu2kUZfZJ-OG4ASutYG4DA&ved=0CCMQsAQ