Tradițional grecesc pe insula Thassos

Micul dejun continental, că așa cere turistul, popa cu adidași și pițipoancele de la slujba de înviere coafate, parfumate și cu tocuri de 15. Că așa cere moda.

cotofene

Chestia asta cu micul dejun continental cred că a fost inventată de un constipat. Opusul total al celui care a avut geniala idee a magneților de frigider pentru suvenir. Micul dejun continental este, după părerea mea, cea mai mare nenorocire care i s-a întâmplat turismului mondial. La Asprovalta – localitatea în care am înoptat lângă Salonic – gazdele ne-au servit cu o felie de cașcaval din ăla bleg, care se pune la bugerii de la McDonald, o felie la fel de lipsită de gust de șuncă, un ou fiert, ceai sau cafea. Am cerut lapte la cafea, iar proprietara hotelului, care ne servea și la masă, s-a scuzat că nu are din ăla la cutiuță, deoarece e început de sezon și încă nu are toate contractele setate, așa că mi-a adus o cănuță cu cel mai gros, gras și gustos lapte pe care l-am băut în ultima vreme. Îmi venea să mă uit după capra din curte și să-i mulțumesc.

La Hotelul Coral din Thassos, la fel: cașcavalul ăla de gumilastic, șunca de plastic, oul fiert, cafeaua, margarina, gemul de fructe la cutiuțe standardizate. Aici diferența o fac iaurtul gras – tot de capră – și măslinele pe care ni le-au oferit abia azi, deși hotelul se află într-o livadă de măslini, iar proprietarii hotelului sunt și stăpânii lor. Niște măsline posmogite, dar cu un gust minunat.

peste traditionalAna, soția patronului, îmi spune că lucrurile stau așa „la cererea clienților”. Când am întrebat-o unde se poate mânca tradițional grecește, că de aia am venit aici și nu m-am dus la orice restaurant din București, a făcut ochii mari și s-a mirat. Că toți clienții lor le-au cerut doar un barbeque, și că în general tavernele din jur nu fac nimic tradițional acum, pentru că turiștii nu vor asta. Trebuie să sunăm înainte ca să comandăm „tradițional”.

Turiștii, ce-i drept, făceau coadă la supermarket în sâmbăta dinaintea Paștelui, ca să-și cumpere ulei de măsline, Ouzo și tot felul de alte chestii „tradițional” făcute pentru lanțurile internaționale de supermarket. Nu știu ce să zic, or fi unii turiști altfel, dar eu când merg într-un loc străin așa îi gust savoarea, mâncând ce mănâncă și ei.

Așa că Ana ne-a invitat la petrecerea lor de familie. Cu miel la proțap, ied umplut cu orez și ierburi aromate, salate grecești, țipuro (că Ouzo îți dă dureri de cap, e doar pentru turiști) și bere de o naționalitate incertă. Au fost și niște prăjituri de casă care nu ne-au dat pe spate. Mama a conchis, după ce le-a degustat, că grecoaicele nu se pricep la dulciuri, dar la gătitul mielului sau al ideului sunt bune. Compensează apoi și cu dansul, dar acolo au și pereche.

Unde-i biserica, părinte?

O să vă povestesc zilele astea despre personajele de la petrecere, pentru că a fost un babilon prietenesc: mai mulți englezi, un canadian, un neamț, două jamaicance, o portugheză, niște greci și cu voia dumneavoastră, ultimele pe listă două românce verzi 😉 Sună a banc, dar a fost doar „petrecerea tradițională de Paște” a familiei patronului de la Hotelul Coral. Toți – mai puțin noi – stabiliți pe insulă pentru că … printre altele iubesc modul de viață grecesc.

popaAcum vreau să rămân tot la tradiție și să mă leg de pițipoancele care au venit la biserica din sat la slujba de înviere. Pentru că, evident, am ajuns și acolo, dar nu pot să spun că mi-a părut rău. Ana mă prevenise dinainte cum va fi: grecii se adună și ei, ca și noi, pe la 23.00 la biserica din sat. Fiecare are la el o lumânare și câte un ou pe care-l ciocnește cu ceilalți. Se pupă, își zic Hristos Anésti și Alithós Anésti! apoi dau drumul la artificii.

Ca să fiu sigură că nimerim biserica noaptea pe străduțele alea înguste de munte și întortocheate ale satului am mers de ziua în recunoaștere. N-am găsit biserica deși ne-am învârtit destul de sârguincios prin sat. Nu era nici țipenie de om pe stradă, am strigat la o bătrână care era la etajul unei case, dar evident că nu știa engleză. I-am zis biserică, church, agia, Julio Iglesias, și în final am desenat o cruce în aer. La ultima a reacționat și și-a făcut și ea cruce, apoi mi-a arătat s-o iau în dreapta. Am luat-o și, ce să vezi, era să-l calc pe popă, care stătea în mijlocul drumului. M-am dat jos din mașină și l-am întrebat „where is the church, father?”. Iar el, șugubăț, îmi întoarce un zâmbet și zice: „you mean where is my house?!”. Aș fi putut să jur că mi-a făcut și cu ochiul, dar e posibil să fi fost din cauza soarelui care-i bătea în ochi. Oricum, e cert că popa nu era unul obișnuit. În jur de 40, încălțat cu niște adidas colorați care nu scăpau ascunși de rasa neagră.

S-a urcat cu noi în mașină și a mers ca să ne arate „casa lui”. Pe drum ne-a și spovedit printr-un small talk agreabil: de unde sunteți? România. Aaaa, Daniel! Prima dată în Grecia? Da, mama e prima dată plecată de acasă. Și cât stați, unde, cum vă cheamă? Etc.

bisericaAm ajuns la biserică, ne-am dat seama că treceam pe lângă ea fără s-o băgăm în seamă pentru că nu semăna cu ale noastre. El ne-a zis că e de la 1800, eu i-am zis că noi avem în orașe multe foarte noi, construite după comunism, că știți, înainte n-am avut voie. El s-a mirat și a zis că din câte știe el Iustinian și Teoctist nu au avut probleme cu comuniștii. Șmecher părintele! În final ne-a invitat călduros la slujbă și s-a urcat iar în mașină, comandând să-l duc înapoi de unde l-am lăsat.

Înviere cu artificii

Zis și făcut, seara la 11 ne-am înființat în poarta bisericii. Mama avea o grijă: că nu avem și noi ouă roșii și dacă vor oamenii să ciocnească și cu noi și noi nu suntem pregătite. Zic lasă, măi mamă, că doar e Paștele, or veni și ei cu mai multe ouă să facă pomană, s-or gândi că sunt și amărâți la biserică. Spiritul creștinesc, chestii. Dar măcar am avut o lumânare.

Ceremonia a început bubuitor: popa s-a apucat să tragă clopotele pe la 11.30, ca să cheme lumea la biserică. De 12 ori a câte trei dangăte. Nu avea clopotar, din câte se pare, iar cei câțiva bărbați care erau deja prin zonă îl priveau oarecum ironic pe preot făcând operațiunea asta.

popa2copil-bisericaÎn fine, lumea s-a adunat pe neașteptate, s-a umplut biserica și curtea. În altar popa se îmbrăca la vedere – mama zice că ai noștri întotdeauna trag perdeaua când fac diverse pe acolo – cu haina de sărbătoare, albă cu cruci mari roșii. Nici la operațiunea asta nu-l ajuta nimeni, așa că a durat ceva până și-a legat toate șireturile. Apoi a ieșit în fața altarului și a început să recite o rugăciune probabil, cu spatele la audiență și fața la altar. Evident în greacă. Mimica lui și rezonanța limbii, tonul pe care spunea ce spunea, de parcă cerea ceva cu aplomb de la icoanele de deasupra lui, mai dădea și din mâini, părea o scenă desprinsă dintr-un film cu don Corleone.

Amuzant era, însă, și spectacolul din biserică. Un amestec de parfumuri, coafuri, tocuri, toalete de ocazie de zici că veniseră la o premieră cu Maria Callas, după ce fusese părăsită de Onasis. Printre spectatori, patru piți coafate de aceeași mână de maestră – cu tapaj la spate și mult fixativ – fardate puternic și cu tocuri de 15-20 cm, nu știu cât măsurau, uriașe în tot cazul. M-am gândit că știu fetele ceva din anii trecuți, o fi ca la noi, îmbulzeală care să ia primul lumina de la popă, așa că tocurile alea le avantajează că sunt cu un cap mai mari ca mulțimea.

mamaciocnitori-ouaAș, la momentul oportun nu s-a călcat nimeni în picioare. Popa a ieșit din altar cu lumânările, iar oamenii s-au dus civilizat, câte doi-trei, la el, și și-au aprins lumânările. Printre ei și mama, evident.

Apoi am ieșit toți afară, unde era mulțimea. Și unde au început să dea cu artificii și să tragă clopotele în același timp. Ce mai dangăt, ce mai pocnet! Lipseau băieții cu mitralierele descărcate în aer. Mai zicea și popa ceva la microfon, dar oricum nu se mai înțelegea nimic. La urmă au început toți să se pupe și să-și ciocnească ouăle. Mama, dezamăgită, îmi zice: vezi, ziceai că fac și ei pomană, n-a venit unul cu un pachețel la biserică, pentru săraci. Poate tradiția lor nu e așa, ca la noi, ei dau cu artificii, lumină la tot poporul, noi ne călcăm în picioare pentru un pachețel cu pască și ouă. Chestie de tradiție.

boiBomboana de pe colivă a fost, însă, buluceala de la plecare, pentru că ulițele lor s-au dovedit prea strâmte pentru numeroasele mașini, destul de multe de lux. Care au vrut să plece toate în același timp. Și nimeni nu voia să cedeze: nici ăia care coborau de la biserică, nici ăia care urcau spre sat. Așa că a mai durat încă o slujbă să se descurce blocajul în trafic de după miezul nopții. Printre numerele grecești din coadă am văzut unul sugestiv: BOI. Erau și câteva mașini din România.

Azi am aflat, tot de la Ana, care e povestea popii. De ce e el așa mai …diferit. Pentru că se află acolo în primul an de preoție. Cel dinaintea lui, bătrânul, probabil că nu atrăgea pițipoancele cu tocuri. Pe când ăsta tânăr… reînvie tradiția mersului la slujba de Înviere, ca la mall. Ba chiar a mers și din casă în casă la Crăciun, cu botezul, de s-au mirat toți că nici nu mai știau că așa se face.

***

În concluzie, ce voiam să vă zic era asta: că tradițiile sunt bune și contează. Părerea mea. Dacă am venit în Grecia am vrut să văd cum petrec ei Paștele. Chiar și așa, cu tocuri și artificii. Că nici la noi nu sunt mai breze enoriașele. Dar măcar să fie cu meniu grecesc, nu continental. Nu m-am dumirit încă dacă de vină este turistul care cere să mănânce ce știe el că e sigur sau localnicul care preferă să nu-și vândă prea mult din suflet pe altarul ospitalității. Ar putea fi un indiciu faptul că pe insulă, de exemplu, așezările localnicilor sunt ascunse în munți, rămase acolo de pe vremea când țărmurile erau atacate de pirați și ulterior de turci. Acum poate că văd în turiști tot un soi de pirați, cine știe. Data viitoare vă povestesc despre petrecerea cosmopolită la care am mâncat (nu numai) grecește și am combătut cu niște englezi chestiunea UE. Ca un teasing așa, vă spun că toți englezii au zis că mama seamănă cu regina Marii Britanii, și i-au dat și onorul după câteva pahare de țipuro 😉

Etichete: , , , , , , , ,

13 comentarii la “Tradițional grecesc pe insula Thassos” Subscribe

  1. Elena 07/05/2013 at 00:35 #

    M-ai amuzat tare de tot la final! Or stii ei ce stiu, englejii astia! Long live Mom!
    Apropos de continental and such: Horatiu a fost socat de un tanar canadian care, si dupa o saptamana in Tailanda, tot la McDonald’s manca… Era ingrijorat de igiena celorlate locuri unde mancau turisti. Calatoresc oamenii, in general, pentru experienta completa a locului. Dar mai sunt si unii care au frici sau nu au curaj…

  2. Elena 07/05/2013 at 00:38 #

    Poti sa mai pui tu un i la turisti, sau un calificativ in fata cuvantului, such as ceilalti? 🙂 Or, poate e OK aa cum e, daca se ia in gluma – localnicii mancau turisti. 🙂

  3. Xanaxdoo 07/05/2013 at 09:18 #

    A propos de popa, eu spun ca esti generoasa daca ii dai doar 40 de ani (vorba aia, „fara simbete si duminici”). Mai apoi, sora-mea imi povestea de un sat unde a fost ea in Grecia (in Sud de tot), unde popa lucra in restul saptaminii drept chelner in micul lui birt de pe malul marii. Atirnat pe un perete, era si un costum de pompier, pentru ca a reiesit ca, atunci cind e nevoie, mai avea si slujba asta. Profesa tot in adidasi.

    Legat de pitipoance, eu spun ca esti cam rautacioasa. Nu uita ca esti, totusi, intr-un sat din Grecia. Eu am fost de Pasti in Maramures la biserica, si sa vezi acolo unghii facute cu lac si pantofi cu platforme ametitoare si tocuri asociate costumelor traditionale. Provincialismul trebuie privit ca atare, oriunde esti. Nemaivorbind de balcanismul in care ne tragem zilele.

    • Dollo 10/05/2013 at 12:59 #

      În realitate arăta mai tânăr, pozele îl dezavantajează 🙂 Oricum avea carismă, iar asta clar întinerește 😛

  4. dojo 07/05/2013 at 09:49 #

    Sunt convinsa ca a fost una dintre cele mai reusite sarbatori de Paste pentru mama ta si pentru tine. Ati vazut cum sarbatoresc altii, ati vizitat, veniti acasa cu experiente noi 🙂

  5. Gogu 08/05/2013 at 10:33 #

    Io cand am fost in Grecia am primit doar mic-dejun bufet suedez (si-ala foarte divers, consistent si bio).
    Intr-un singur hotel am primit mic-dejun continental. Hotelul era in Athena, pe-o strada ultra-circulata. Daca inchideai geamul sa opresti zgomotul, in 10 minute nu mai puteai respira de caldura in camera. Micul dejun a fost dupa cum zici si tu o felie de salam + una de cascaval (ambele lesinate), 2 felii de paine si doar 1 cubulet de unt. Ca sa se duca masa copioasa am fost serviti cu ceai de provenienta necunoscuta calculat fix 1 ceasca pentru fiecare.

    In rest, prin insule si pe unde-am mai oprit, numai iaurt d-ala grosu’, fructe proaspete, miere eco la castron, paine facuta in casa si-alte minuni.

    • Dollo 10/05/2013 at 12:58 #

      Între timp i-a lovit criza, deh

  6. Dana 08/05/2013 at 12:43 #

    Mmmm, maslinele alea cu gust ca pe vremea lui Ceasca, dar aspect bleah…d-abia astept sa le vanez iar, doar in Thassos le-am gasit. Daca urcati pana in creierii dealului, la Theologos, poate vedeati si femeia cu barba, laoilalta cu maslinele proverbiale 🙂

    • Dollo 10/05/2013 at 12:57 #

      N-am intrat prea mult în munți, ne-am limitat la plaje data asta. Poate data viitoare avem mai mult timp de colindat.

  7. JB 08/05/2013 at 16:31 #

    Mai Dollo mai, sa nu te recunosc, zau!!!
    Pare-mi-se ca Biserica nu ti se mai pare chiar „evil dead”…..

    „Englejii” iubesc UE, aproape, la fel de mult ca Gadea de la A3…. Si stiu ce si cum cu UE tot la fel ca Gadea&co.
    Daca mai vorbesti cu ei intreaba-i ce si cum cu EFTA si de ce a dat faliment o organizatie facuta dupa mintea si asemanarea UK…. Care-i treaba?!? de ce n-a mers ceva conceput chiar de ei… Si se rugara,frate, vreo 10 ani sa intre si ei in organizatia nenorocita.

    • Dollo 10/05/2013 at 12:56 #

      Biserica nu e evil dead, că doar nici mall-ul nu e, dacă știi să-l prizezi cu măsură 😉

  8. Andra 08/05/2013 at 19:00 #

    Buna Dollo. Cu aprox. o luna in urma ti-am descoperit blogul si de atunci te citesc, cu mare placere, zilnic. Insa, mi-e dor de Toshiba, ce mai face ? Nu ai mai scris nimic de ea in ultima vreme, Sper ca e bine, sanatoasa si la fel de poznasa.

    • Dollo 10/05/2013 at 12:55 #

      Și mie mi-a fost dor de ea săptămâna asta cât am fost în Grecia. Și ei de mine, judecând după cât de miorlăitoare și afectuoasă e de ieri de când am revenit 🙂 Deci e bine.

Lasă un comentariu

Anunță-mă prin email când apar comentarii noi.
Te poti abona si fara sa comentezi.

Oldies but goldies

„Căpșunarii” care construiesc metroul din Drumul Taberei

Faur, Gheorghe și Vișovan în fața scutului cu care vor săpa tunelul de metrou

Au plecat de 10-20 de ani din țară, s-au specializat în săpat tuneluri în Spania sau Italia, și acum vin ca specialiști „străini”. Vestea proastă e că vor să plece înapoi. Sunt dezamăgiți că România nu a ajuns Europa din urmă cât timp ei au fost plecați.

Copiii proști nu ies din școli proaste, ci din părinți

Lasă și tu copiii la școală

După ce dau lunar, la grădiniță, sume cât salariul mediu pe economie, părinții se înghesuie să plătească oricât ca să-și vadă plozii înscriși „la o școală bună”, dar își păstrează intactă lipsa de disponibilitate pentru a petrece timp cu copilul lor.

Sărăcia se învață în familie și e ocrotită de stat

teclas

În Deltă oamenii se zbat ca peștii pe uscat: nu au de lucru, dar fac copii ca să trăiască din alocații. Copiii lor le vor călca pe urme. Needucați, necalificați, vor fi următoarele generații de votanți cu sacoșa.

Când un gard pe mijlocul drumului e cel mai smart lucru din oraș

bucuresti

Gabriela Firea are mai multe atuuri decât au avut predecesorii ei: un buget mare, un consiliu obedient, guvernul de aceeași culoare politică și marele talent de a vorbi ca la televizor. Este un mister de ce nu reușește mai mult decât niște paranghelii jenante.

Depre ziduri

pano

și oamenii care se încăpățânează să le construiască și să repete istorii de care omenirea ar trebui să se rușineze.

Stăm prost cu nervii

sacrificat

O jumătate de oră într-un autobuz Mercedes, în cel mai bogat oraș al țării.