Ziarist în țara lui Satana

T ârzie satisfacție pentru ziariștii care au descoperit și scris despre subiectul schimbului de terenuri dintre Becali și MApN acum 11-12 ani. Târzie pentru că acela care a fost primul – la ziariști e o chestie să fii primul pe un subiect, unii au și murit din cauza asta – nu mai este azi ziarist. E purtătorul de cuvânt al poliției locale din București.

Răzvan Popa, căci despre el e vorba, era la vreme aceea ziarist de investigații la Adevărul, la crucișătorul presei românești (condus de defunctul Dumitru Tinu și de CTP). A descoperit întâmplător subiectul și l-a dezvoltat. Azi a fost invitat, prin telefon, să povestească istoria, la TVR. A încercat, la un moment dat, să-și spună și el oful: acela că deși și-a făcut bine treaba, a descoperit un tun imobiliar făcut de una dintre cele mai de încredere instituții ale statului – armata – a fost „promovat” ca răsplată de la Investigații la secția „utile” a ziarului. Pentru cine nu știe, secția utile e un soi de anexă cu fraieri a oricărei publicații, un loc în care nu trebuie să știi decât să faci copy/paste după comunicate de presă sau să copiezi informații de genul când se oprește apa caldă sau ce tramvaie sunt deviate și pe unde.

Evident mutarea de la Investigații la Utile a unui reporter e o sancțiune. Nu cunosc raționamentul ei de atunci, pentru că TVR nu l-a lăsat pe Răzvan să povestească mai mult. El a apucat să spună doar atât, că după acea anchetă a fost mutat. Pe moderatorul de la TVR l-a interesat mai mult faptul senzațional, acela că Becali l-a amenințat atunci pe Răzvan cu moartea. Lucru care probabil că nu l-ar fi dezarmat pe Răzvan așa cum a făcut-o lipsa de susținere din propria redacție. Iar asta este de fapt cauza principală pentru care România nu mai are acum jurnaliști de investigație. Oricum nu angajați în instituții de presă.

Nu s-a întâmplat numai la Adevărul să fie oprite anchete sau să fie trecuți ziariști pe linie moartă. Iar faptul că Răzvan a ieșit și el în cele din urmă din presă poate nu se datorează numai acestui lucru, dar e sigur o circumstanță care i-a făcut pe mulți să renunțe. E bine că măcar după 12 ani justiția ajunge să-i condamne pe făptași. Niciodată nu e prea târziu. Pentru Răzvan poate că e o palidă satisfacție. Târzie. Pentru stat e egal cu zero, chiar dacă prejudiciul se va recupera. Pentru Becali, Babiuc și Cioflină vor fi câțiva ani la „sanatoriu”, cu reducerea aferentă datorată vârstei, după care se vor întoarce pe grămezile lor de bani. Presa oricum s-a dus dracu între timp în România. Măcar justiția să funcționeze de acum înainte. Poate cu ceva celeritate ar fi și mai bine.

 – (sursa)

Și încă o chestie ironică precum soarta. Becali a declarat azi, într-una dintre numeroasele sale luări de poziție, că e dator să se adreseze Curții Europene pentru Drepturile Omului ca să i se facă dreptate, dacă în România nu a avut parte.  Să râzi, nu alta. După ce a fost ani de zile unica speranță a românului simplu, oropsit la el în țară de politicienii corupți și/sau tâmpiți, CEDO ajunge acum destinație și pentru marii corupți, nemulțumiți că averea ilicită se mai răscumpără câteodată și cu ani de pușcărie. Curat țara lui Satana!

Tags: Becali cu cătușe, condamnare Becali, de ce moare presa, George Becali, Gigi Becali, Răzvan Popa, ziaristi