M i-a scris banca la care am conturile și cardurile să-i fac o vizită ca să-mi actualizez datele, că altfel nu mai pot să-mi furnizeze aceleași servicii minunate de care beneficiez în prezent. Așa că azi, având drum pe lângă filiala cu pricina, m-am prezentat la o doamnă puțin mai amabilă decât bibliotecara de la Metropolitana mea de cartier (veșnic deranjată de oamenii care vor să împrumute cărți de la ea).
Doamna de la bancă, însă, n-a părut chiar așa deranjată. Mi-a cerut scurt buletinul și cardul și a început să mă întrebe cu ochii în calculator:
– Sunteți doamna …?
– Da
– Adresa din buletin este adresa de corespondență?
– Da
– Aveți numărul de telefon ….?
– Da
– Tot necăsătorită?
– … Poftim?
Mă privește condescendent:
– Tot necăsătorită sunteți?
-… Da… e relevant?
– Aceeași adresă de email?
– Da
– Angajatorul este tot … ?
– Nu
– Dar care?
– N-am un angajator, sunt freelancer.
Privire sceptică. Nu mă crede, dar scrie ceva acolo în calculatorul ei.
– Gata, zice.
– Atât?
– Da.
– M-ați chemat până aici ca să mă întrebați dacă m-am măritat?
– Păi ăsta e formularul standard pe care ni-l cere Banca Națională.
– S-a dat acum vreo lege nouă pe tema asta?
– Nu, dar BNR ne cere datele actualizate la șase luni- un an…
E drept că probabil când am deschis contul, acum o sută de ani, oi fi bifat căsuța aia cu starea civilă, nu-mi amintesc, atunci nu mi s-a părut important, și nici băncii nu i s-a părut atâta timp până azi. Deci zău dacă pricep de ce trebuie „actualizată” această informație, care nu schimbă cu nimic starea mea financiară. Dacă nu mă duc la șase luni la bancă să-mi prezint virginitatea sau cearceaful pătat, sunt în pericol să mi se refuze serviciile băncii (așa zicea în emailul ăla de „invitație”), și asta în condițiile în care aia e banca la care am contul curent, nu creditul.
Că pe ăia la care am creditul, de exemplu, nu i-a interesat în ultimii patru ani că mi-am schimbat job-ul, că mi-a scăzut venitul, că uneori abia am strâns din… dinți ca să-mi plătesc ratele – că n-am un bărbat care să mi le plătească 😀 De fapt cred că nici nu vor să știe, zic mersi că mi le plătesc la timp.
Dar ce zic eu, nici pe Obama nu-l interesează situația mea sentimentală – că altfel ar fi cerut să-mi actualizez datele de pe Facebook, nu? În schimb curiozitatea domnului Isărescu… Mâine poimâine mă aștept ca după noua Constituție să mă întrebe și ce orientare sexuală am, ca să vadă dacă merit să am cont în țara asta, și de ce nu, poate vor institui și un nou obicei urban – purtatul miresei pe la sucursala bancară, unde depune certificatul de căsătorie în copie legalizată, înainte de a se așeza cuminte la casa ei, unde-i va mânca banii nefericitului.
eu chiar lucrez intr- o banca (nu dati cu rosii, va rog) si exista legi (l 656/2002 cu toate modificarile ulterioare) si regulamente de aplicare facute de bnr special pt banci (reg bnr 9/2008 sau 8/2009, niciodata nu retin- cand imi trebuie, stiu unde-l gasesc) care obliga bancile sa-si cunoasca clientela mai bine decat isi stie omu’ liniile din palma. inclusiv sa faca periodic actualizari de date. fiecare banca aplica acele legi si regulamente in propriile reglementari interne: la cat timp face actualizarea datelor, ce mai intreaba pe langa intrebarile obligatorii din lege si regulament, etc. (o sa ma uit dc in lege scrie de starea civila).
iar in ceea ce priveste materialele publicitare, in toate formularele (deschidere cont, cerere de credit, actualizare date, etc) ale oricarei banci ar trebui sa existe bifa daca vrei sau nu sa primesti asa ceva. teoretic, daca bifezi „nu”, ar trebui sa nu primesti. practic putini clienti bifeaza ceva („da” sau „nu”), asa ca banca trimite. plus ca uneori sistemul informatic e mai cum vrea el si trimite la toata lumea (sau vreo „decizie de business”- urasc „deciziile de business”).
Si eu lucrez in banking (drept ca nu in RO, dar pe aproape, in Ungaria). Exista Directive ale UE privind protectia datelor personale, si exista, dupa cum stiu eu, si se insista mult pe asta, dreptul clientului la „privacy”. Mai pe scurt, nici o banca nu te poate obliga sa dai date personale (altele decit cele strict legate de identificare), daca nu vrei.
Eh, aflindu-ma in RO in Decembrie trecut, am mers cu tatal si mama mea (separat) la 3 banci diferite, ca sa obtin drept de semnatura pe conturile lor (deci dreptul de a scoate bani din cont, la nevoie).
Am fost siderata ca la 2 din 3 banci mi s-a cerut informatia daca sint casatorita sau nu. Am refuzat sa dau aceasta informatie (de distractie, pentru ca ma interesa reactia lor), si mi s-a spus ca, daca nu completez aceasta informatie, sistemele lor informatice se blocheaza si nu pot procesa cererea de a avea drept de semnatura. La aceleasi 2 banci a trebuit sa dau detalii legate de unde sint angajata, pe ce functie, etc.
Deci, nu pot scoate bani din contul tatalui meu fara ca banca sa stie daca sint casatorita si unde lucrez – e revoltator!
Le-am explicat celor 2 functionarase ca nu vad relevanta acestor informatii pentru a putea scote bani din contul tatalui meu, cita vreme el ma imputerniceste sa o fac. Mi s-a raspuns ca ele au un singur formular tip, fie ca ceri un imprumut (caz in care, hai sa spunem, e justificat sa te intrebe unde lucrezi si citi angajati sint in gospodarie), fie ca vrei alte cele operatiuni bancare. Mai mult, una din functionare incerca sa ma convinga ca adunatul acestor date e in interesul meu, pentru ca, vezi Doamne, daca o sa vreau un imprumut in viitor, banca are deja datele mele si procesul de creditare e mai rapid.
Ideea e ca nu stau destul de mult in Romania in vacante, dar am fost foarte tentata sa fac o plingere la a) protectia consumatorului si b) Ombudsman, a propos de incalcarea drepturilor mele la protectia datelor personale.
Si mai rau e ca oamenii mereu cedeaza in fata genului asta de abuz, asa cum am facut eu. Daca as fi avut mai mult timp la dispozitie (si daca nu ma tineau in friu parintii – cu atitudinea impaciuitorista romaneasca „nu vreau sa am probleme, domnisoara mereu m-a servit cu amabilitate”), faceam un scandal preliminar la banca, plus plingerile mentionate mai sus. Nu de alta, dar stiu (tot din experienta in banking) ca procesele prafuite din interiorul bancilor nu se schimba veci, daca nu sint precipitate de niste investigatii si amenzi usturatoare venite din exterior.
Singurul loc unde nu mi s-au cerut datele astea (doar date de identificare standard – a propos, in Ungaria, banca nu are voie sa iti ceara nici macar CNPul, doar numele, data si locul nasterii, numele mamei – pentru CNP e nevoie de acordul tau in scris) a fost o a treia banca. Pe ei nu i-a interesat starea mea civila, nici unde, daca si ce lucrez – in schimb, i-au cerut tatalui meu plata unei taxe de 5 lei ca sa ii accepte cererea de a ma imputernici pe mine sa semnez in contul lui. Inca nu stiu daca sa calific treaba asta drept abuz sau nu.
N-ar trebui sa te lase deloc sa scoti bani din alt cont in afara de al tau. I-auzi tu, sa golesti cardurile parintilor…ntzzz….ntzzz….
Adrian, lucrezi cumva in sistemul bancar, serviciul informatic? Adica aia care fac niste sisteme de rahat care nu pot gestiona anumite situatii, pentru ca project managerilor nu le-au trecut prin cap niste situatii banale, altele decit „Cererea de creditare”?
Sau poate lucrezi in banking la seviciul legal, carora nu le-a trecut prin cap sa verifice daca sistemul de culegere de date al bancii este in conformitate cu Legile UE (automat aplicabile si in Romanica)?
Ce fac parintii mei cu conturile lor si cui socotesc de cuviinta sa dea imputernicire face parte din drepturile lor cetatenesti (asa e cu capitalismul, maica), oricit de greu iti vine tie sa accepti asta.
Conform gindirii tale, trezorierul unei firme nu poate scoate bani din contul firmei, intrucit contul nu e al lui, un cuplu (casatorit sau nu) nu poate fi imputernicit sa scoata bani din contul partenerului, trebuie neaparat sa isi faca un cont comun. La fel, eu nu ar trebui sa am dreptul sa folosesc cardul de credit al firmei cind calatoresc in interes de serviciu, pentru ca nu e vorba de contul meu, samd. Trezeste-te la viata reala, fratioare! Imputernicirea e un instrument foarte utilizat in societatea noastra, daca nu ai auzit de el, du-te repede si afla!
Calmeaza-te sa nu-ti plezneasca vreo vena la cap! Sau ia un Xanax. Era o gluma. Voi, bozgorii, mai radeti asa, din cand in cand?
Am murit de ras, sinmcer. Dar cred ca are legatura cu numele. Atunci cand te casatoresti, nu mai porti numele de familie, ci cel al barbatului. Are efect asuora datelor de identificare…presupun si eu. Oricum, articolul a fost scris cu o foarte mare dibacie,
E simplu: daca „dispari” (pleci pe alte meleaguri sau dai coltu’) si ai „pasive” (adica datorii), sa mai fie o persoana pe care o pot mulge… Daca ziceai ca te-ai maritat, puteau sa-ti ceara datele sotului. Cand ai cont curent si n-au din ce sa-ti traga comisionul de administrare, e de ajuns vreo 2-3 ani sa-ti tot aplice penalizari si sa vezi ce suma frumusica ai de platit pe urma (tu sau … „sotul”)….
Banca nu are dreptul sa „mulga” un alt membru al familiei pentru imprumutul tau, doar in situatia in care membrul in cauza este co-debitor (adica a semnat si el Contractul de credit). Altfel, datoria se „stinge” odata cu disparitia (sau moartea) debitorului. Nu mai vehiculati aiurea povesti infricosatoare despre banci – nu ca nu ar face timpenii (vezi mesajele mele de mai sus), dar hai sa nu inventam chestii care nu sint reale.