Cum e să strângi din fund de frică

Prima experiență pe motor, momentul ăla când nici măcar frunzele morcovului nu se mai văd dintre fesierii tăi încordați ;)

A m aflat aseară, după ce am ieșit de la filmul despre cele mai bătrâne curve de la Amsterdam. M-am întâlnit cu niște prieteni care veniseră la film cu motoarele, și din vorbă-n vorbă, eu că aș vrea să simt și eu vreodată vântul în plete, ei că nu lăsa pe mâine ce poți face azi, m-am și pomenit că-mi arăt pulpițele în toată splendoarea lor la tot cartierul Pantelimon până în Iancului și înapoi. Pentru că, ați ghicit, eram în fustă. M-au echipat ei cu cască și geacă de motociclist, dar asemenea picioare nu puteau fi eclipsate de niciun echipament de protecție 😉 Să aibă o bucurie și șoferii care s-au nimerit astă noapte pe la 10-11 prin zonă.

Așadar, te urci numai prin stânga, te ții cu o mână de mijlocul omului care conduce, și cu cealaltă, la spate, te ții, dar te ții (!) de un soi de bară metalică pusă acolo de constructorul de motociclete special pentru ăia care vor să-și tonifice mușchii fesieri prin curse cu motorul prin oraș. Nu te lași nici pe stânga, nici pe dreapta, stai relaxat (îhm), nu ți se va întâmpla nimic. În cască se aude vocea liniștitoare a tipului care conduce. A lucrat înainte în asigurări de viață, știe să te aburească 😉 Din față bate vântul cu miros de tei și de noapte bucureșteană, iar când treci pe lângă mașinile din trafic îți imaginezi că o să-ți julești genunchii așa că mai bine nu te uiți în jos și poate nu se întâmplă.

Când accelerează îi bagi mâna în burtă omului din față, strigi în casca aia cât te țin plămânii și te încordezi ca înecatul în jurul paiului. La curbe strângi din fund și de bara aia din spate, atât de tare încât dacă n-ai avea mănuși pe mâini degetele tale ar lumina alb în noapte, ca lămpile de marșarier. Nimic nu mai e relaxat în tine, iar când omul care conduce îți zice râzând să nu te mai balansezi, îți ia ceva timp până să-ți dai seama că încearcă să te relaxeze balansând motorul ca să-ți dea senzații tari 😉

Și toate astea la numai 60 de kilometri la oră. Când ești la volan ai senzația că stai pe loc la viteza asta. Dar în bătaie vântului, a traficului, pe o chestie duduitoare asupra căreia nu ai nicio influență, control sau echilibru, te simți ca un câine pe o pistă de formula 1, între bolizii vâjâind. Dar per total mi s-a părut o experiență de repetat. Acum că tot am învățat cum e să strângi din fund de frică. Poate data viitoare încep să mă relaxez pe bune. Oricum, am trecut-o la capitolul nefăcute, și dacă nu reușesc să mă dau cu parapanta până de ziua mea, cum am pus de gând, o să bifez în carnețelul meu de premiere că anul ăsta am mai făcut una.

*Mulțumesc Raluca și Cosmin pentru asta 😉  Și lu tanti Suzuki, sper că nu ți-am îndoit bara aia de la spate 😉

Etichete: , , , ,

18 comentarii la “Cum e să strângi din fund de frică” Subscribe

  1. val 22/06/2013 at 23:24 #

    eu mi-am adaugat si categoria A prin ’96 sau ’97, dar motor inca nu mi-am luat. m-am dedulcit la aia cu 4 roti 🙂

  2. dojo 23/06/2013 at 17:12 #

    Urmatorul pas e sa mergi cu jetski-ul. Singura de preferat, nu in spatele cuiva, desi chiar si asa ai parte de adrenalina. Am fost cu un ranjet din ala pe care nici naiba nu l-a sters de pe moaca vreo 3 zile dupa faza asta. Traznet senzatia 😀

  3. ileana 23/06/2013 at 20:39 #

    Bravo Dollo! Am ras cu lacrimi.
    Daca stiam ca vrei adrenalina, te luam cu masina in prima mea luna de condus.

Lasă un comentariu

Oldies but goldies

Pe barba mea, poliția face ce vrea

barba

În era datelor biometrice, în care computerul face recunoașteri faciale chiar și sub burka, poliția română îi refuză unui bucureștean înnoirea permisului de conducere pentru că nu vrea să-și radă barba

Ce înseamnă să fii cioban

cioban

În pofida unei potenţe proverbiale, datorată chipurile cărnii de oaie, ciobanii nu mai au căutare la fete, iar o viaţă de celibat şi mizerie la oi nu mai e pe placul tinerilor.

Când religia contrazice nevoile societății – eșecul german

biserica catolica

Biserica are monopol pe protecția socială în anumite zone din Germania, așa cum vrea și România să facă. Nemții își dau seama, după 50 de ani, că au greșit.

Pentru Dan. Și pentru toți cei care au murit „ca fraierii” la Revoluție

O bunică de pe strada care-i poartă numele lui Dan

Azi e doar un nume de stradă în Berceni. Pe ea locuiesc oameni. Probabil unii dintre ei s-au enervat acum câțiva ani când au fost nevoiți să-și schimbe buletinele pentru că primăria le schimbase numele străzii.

Cu prejudecățile la Roma

Vaticanul după ploaie

Cum am cheltuit pensia pe o lună a mamei la o masă de fițe la Pierluigi în Roma

Moartea iedului, mănânc și trăiesc

cioban-ied

Ciobanul mi-a zis să nu mă uit, că la ei femeile pleacă de acasă când se taie mieii. Am decis să nu-l ascult. Credeam că o să fiu mai tare ca Labiș și n-o să mai pot mânca după asta.