D acă se duc la școală se îndrăgostesc de gagii (români) și fug cu ei, deci sunt compromise pentru viața tradițională de familie din sânul comunității. Cam asta e explicația pentru care țiganii nu-și dau fetele la școală mai mult de patru clase sau opt în cazurile fericite. Prea multă școală te zăpăcește de cap, te face să-ți pui întrebări existențiale și te transformă într-o neadaptată, când rolul femeii a fost stabilit de veacuri la vatra familiei, lângă ceaun, copii și bărbat și n-a murit nimeni din asta. Băieții sunt lăsați să meargă la școală, dar nu sunt prea interesați de perspective 😉
Mihaela Drăgan este protagonista celei mai recente piese de teatru-documentar pe tema vieții controversate a femeii rome în comunitățile tradiționale. Piesa se numește „Del duma” – în traducere „Vorbește-le despre mine” – și are un scenariu simplu bazat pe poveștile reale a patru femei de etnie romă, unele mai vesele, altele mai triste, ca viața însăși, toate spuse de aceeași voce, a Mihaelei Drăgan, acompaniată pe alocuri de vocea și chitara lui Radu Captari.
Într-o oră jumate Mihaela intră pe rând în pielea personajelor ei, de la propria „îndrăgosteală” de un olandez pasionat de iarbă, după care s-a dus până la Amsterdam, până la povestea tinerei care a preferat să se pocăiască decât să se lase măritată de la primul ciclu. Registrul oscilează de la glume cu aromă de marijuana olandeză până la bocete sfâșietoare pentru tânăra noră de bulibașă, moartă de dorul familiei pierdute. Un soi de „one gipsy show” căreia tânăra actriță îi face față cu brio.
Piesa e captivantă, actrița e frumoasă, muzica bună, costumele colorate. Alegerea e lăsată la îndemâna privitorului: ce e mai bine pentru comunitățile rome, să-și lase fetele la școală, să evolueze prin educație, sau să păstreze tradiția cu orice preț și să le refuze dreptul de a alege ce vor să facă cu viața lor? Mihaela, ea însăși pe jumătate țigancă – jumătatea mai bună după cum îi place să spună – nu și-a clarificat punctul de vedere, fiind probabil într-unul din momentele alea din viață în care te întrebi: încotro? „Pe mine cu ce m-a ajutat școala?!”, mi-a răspuns tânăra la întrebarea „și tu care crezi că e calea, educația sau păstrarea tradiției?”. O întrebare pe care și-o pot pune cu același năduf mii de tineri „din ziua de azi”, care se trezesc la capătul facultății cu o diplomă incompatibilă cu piața muncii.
Dar pe mine nu numai asta m-a stârnit la piesa asta, ci faptul că unele dintre chestiunile prezentate ca fiind tradiții țigănești sunt de fapt etape de viață prin care am trecut multe dintre noi, femeile ajunse acum la maturitate. Mă gândeam de câte ori am auzit-o pe mama punându-mi întrebarea-capcană, când ziceam că mi-e greață: oi fi gravidă?! Deși eram adolescentă și încă nu aveam o viață sexuală. Era modul ei de a se asigura, de a mă păzi și de a mă avertiza în același timp să nu cumva să-i fac rușinea de a-i veni cu burta la gură la ușă.
Virginitatea a fost multă vreme valoarea capitală a unei femei pentru un măritiș bun, iar educația se pare că a erodat încet și sigur acest bun obicei. Ca să-și păstreze stilul de viață țiganii au fost nevoiți să identifice răul și să-l stârpească de la rădăcină: ce nevoie are femeia de școală? Iar exemplele din societatea modernă le dau dreptate, nu? 😉 Când i-am zis că vreau să dau la litere, mama s-a opus vehement pe motiv că după o astfel de facultate ieși o amărâtă de profesoară și te repartizează într-un fund de țară unde … evident rămâi nemăritată. Era concepția cu care trăiau în anii 80 oamenii de la orașe, căpătuiți de comunism cu o școală minimală, și mutați în confortul de la bloc. Suprema civilizație și devenire.
Bine că n-am dat la litere 😉 În fine, eu zic că piesa merită văzută pentru că pune o problemă pe care o lasă în coadă de pește. Alege fiecare pentru el, șansă pe care teoretic n-o au și tinerele țigănci, obligate să se mărite or să plece din comunitate. Dar practic unele care se decid să riște, se întâmplă să mai și câștige. Nu e o garanție că vei fi fericit în niciuna dintre variante.
Piesa se mai joacă azi, 13 iunie, de la 20.00, în București, tot la Muzeul Țăranului Român, iar pe 19 și 20 iunie, la Iași, la festivalul Fringe, de la 20.00, la Kiddo Cafe. Detalii găsiți pe pagina Facebook a evenimentului.
* Poza e făcută de Robert Frunzescu, iar video de Alex Molovata
tata vede asta in fiecare zi (e prof intr-o scoala mai „de cartier”; nu in bucuresti). fete care nu mai vin la scoala in clasa a v-a, sau uneori dintr-a vii-a. extrem de putine ajung la liceu (fie el si „vocational” sau cum pisici le mai cheama acum sau de specialitate), iar si mai putine (cred ca le poate numara pe cele din 35 de ani de profesorat) ajung mai departe.
majoritatea celor care fac liceu si sau mai sus de liceu se marita cu romani, pentru ca atunci cand termina ele scoala toti barbatii romi, din jurul lor de aproximativ varsta lor sunt insurati si macar 2-3 copii.
ca sa nu mai spunem ca sunt putini barbati (romi sau romani, sau orice natie, cred) care accepta usor (si sa accepte cu adevarat, ca din gura, sa iau ochii cuiva si eu pot sa zic muuulte) ca femeia (sotie, iubita) lor sa aiba mai multa scoala decat ei ei, eventual sa fie singura care are un serviciu sau mai multi bani.
Raspunsul exact la intrebarea: „De ce se marita tigancile de mici” este: „Ca le mananca-n MIJ !
Dar asta-i mult prea putin important pt. noi. Mult mai important este cum de faci tu o ziarista asa de freelancer un asemenea pleonasm in motoo-ul pozei „TOSHIBA ȘI FLUTURELE AFRICAN” situata la dreapta pozei cu tiganca dansand.
Vergile, înțeleg că ești unul care și-a petrecut anii de școală mirosind chestia care le mănâncă pe țigănci, că altfel ai fi citit și tu Luceafărul și n-ai mai fi făcut pe deșteptul p-aci.
Dacă băgai și tu un… „luceafăr blând”, acolo, poate se prindea și… fraieru’. (Sau poate nu? :))
De ce nu scrii si un articol „De ce nu se marita unele femei niciodata?”
Jurnalistul şi politicianul ţigan Petre Florin Manole a spus pe 8 aprilie 2013 în Adevărul cam aşa: „noi, ţiganii, ne-o facem cu mâna noastră, ne plângem că suntem detestaţi, în schimb de umflăm muşchii la Ziua Romilor, scoatem în faţă lăutarii cu vioara şi acordeonul, fetele cu fuste colorate, lumea aplaudă, e cool, e frumos, ia ochii. Dar, în acelaşi timp, femeile rome sunt cele mai oprimate din România: căsătorii la vârsta minoratului, acces redus la educaţie, violenţă domestică. Şi toate astea peste nivelul din societatea românească în general. Fiindcă suntem cea mai conservatoare, misogină, discriminatorie şi închisă etnie.”
Probabil el ştia multe lucruri chiar mai rele decât acelea pe care şi le-a permis să le pună pe hârtie.
Nu stiu cine e dl Petre Florin Manole dar sunt de acord cu dansul. Nu gasesc nimic traditional in a lovi o femeie, chiar daca este consoarta, cu atat mai putin sa fii un pedofil nesimtit care pretinde sprijinul comunitatii in baza unor obiceiuri proaste mostenite din Evul Mediu. Romania este de ani buni un stat mebru al Uniunii Europene si asemenea comportamente criminale ar trebui aspru pedepsite cu ani si ani de puscarie. Numai prin tari ca Afganistan, Pakistan si Yemen mai au trecere niste analfabeti purtatori de penis care se erijeaza in paladini ai pasaricii din frageda etate.
Dincolo de tigani, si romanii s-au dovedit neam prost prin vest. Cand nu fura di bancomate si nu-si bate curvele scoase la produs, romanul infractor violeaza. Ca asta a mostenit din traditionala impreunare a barbarului Decebal cu Traian.
1. E un jurnalist ţigan, absolvent de Istorie 😛
2. „Evul Mediu”, „afganii” şi „talibanii” au legătură cu nişte fenomene prea complicate pentru a fi explicate aici, care implică şi români, şi ţigani, şi comunişti, şi protocronişti, şi vestici.
Un tip de pe la National Geographic a avut nişte lucruri foarte interesante de spus despre fetele de la ţară de prin Argentina şi despre motivele pentru care aspiră la căsătorie, cât mai repede posibil… cu toate că argentinienii nu sunt nici ţigani, nici musulmani şi nici afgani.
Piesa Mihaelei este despre experienţele unor femei rome din comunităţi tradiţionale care încearcă de multe ori să-şi prezerve tradiţiile stând departe de ”ceilalţi” utilizând metode patriarhale inventate de când lumea. Ţinem departe femeile de acces la resurse, educaţie, informaţie că asta le poate deştepta. Este tipic şi pentru societatea românescă. Din punctul ăsta de vedere aţi suprins foarte bine mesajul pe care îl transmit poveştile femeilor. Nu vorbim despre tradiţii rome ci despre un sistem patriarhal. Care are implicaţii mult mai nasoale după cum s-a văzut în piesă tocmai pentru că aceste femei trebuie să reziste şi partiarhatului din interior şi intoleranţei din exterior. Asta face ca ele să fie înre două lumi în care cu greu se pot integra şi care până la urma nu le oferă mai nimic.
Un articol foarte bun pe tema asta a scris si Viorel Ilisoi in 2007. L-am citit cand l-a publicat pe blog anul asta nhttp://www.viorelilisoi.ro/2013/04/cine-ucis-o-pe-grancsa-szomna.html
E povestea unei tinere de etnie roma din Harghita, care si-a dorit foarte mult sa mearga la scoala, ajungand chiar la liceu si care s-a sinucis intr-un final tocmai din cauza ca parintii nu o lasau se se duca la scoala in mod constant.
Melina, povestea Soniei care s-a sinucis pentru ca parintii nu i-au dat voie sa mearga la scoala, este integrata si in piesa mea.Luni de zile am cautat mai multe informatii desprea ea si nu am gasit nimic.Mi se pare incredibil ca ai pus aici acest articol despre ea, poza ei…multumesc mult! Dumnezeu sa te odihneasca Sonia! poate sacrificul ei va insemna ceva pentru celelalte fete de romi!poate piesa mea va schimba ceva!
cu mare placere. ma bucur ca am putut sa te ajut.
am citit articolul din intamplare si m-a impresionat foarte mult.
Cum adica Mihaela Dragan, autoarea si interpreta piesei pune intrebarea „Pe mine cu ce m-a ajutat școala?”. Mi se pare un rasfat aiurea. Daca nu facea scoala, nu scotea capul in afara cratitei, nu gindea suficient pentru a scrie piesa, sau nu avea destula experienta pentru asta, samd.
Mi-e lehamite de lamentarile astea ale celor cu scoala, cum ca „nu i-a ajutat la nimic”, etc. E foarte la moda treaba asta, insa mi se pare de un prost gust incredibil, pentru motive despre care mi-e lene sa scriu.
Pun problema altfel: ce ati fi vrut sa aveti si nu aveti, din cauza ca ati facut scoala?
Xanaxdoo, sincer? Nu scoala m-a ajutat foarte mult sa ajung in punctul in care sa scriu si sa interpretez o piesa de teatru…ci contactele, conexiunile, experientele pe care le-am avut in jurul scolii. Sistemul educational din Romania e jalnic, dupa parerea mea. Facultatea de Teatru nu m-a invatat foarte multe dar faptul ca am avut norocul de a ajunge inca din primul an sa joc la un teatru independent din Bucuresti, da, imi da curajul de a spune ca acolo am „invatat ” sa fiu actrita.
Vorbesc despre faptul ca azi scoala nu ne mai ofera prea multe oportunitati, e greu sa ne gasim de lucru dupa ce ne chinuim sa terminam o facultate…prin urmare daca scoala nu ne mai ofera nicio garantie…e simplu de inteles de ce unii romi nu au incredere in studii. Ca sa nu mai vorbim de toate celelalte dezavantaje pe care le intampina. Despre asta era vorba in contextul in care am spus ca scoala nu m-a ajutat cu nimic.Studiile superioare, pe noi toti nu prea ne mai ajuta la nimic.La innobilarea sufletului poate? Dar nici de lucrul asta nu sunt sigura, tot timpul…:) Totusi, da, scoala e de incurajat din multe alte motive, dar nu e de judecat nimeni care intalnind tot felul de impedimente, nu alege scoala.
Tocmai asta incerc si eu sa spun, ca lumea se asteapta de la „scoala”, ca termen generic, sa fie un fel de Guru care, vorba aceea, iti baga in traista cunoasterea, succesul, certitudinea cu privire la viitor,, dupa un program bine organizat. Asta e un mit care nu a fost si nu o sa fie (poate sa fi fost doar pe vremea lui Platon si Sofocle).
In realitate, scoala este ceea ce faci tu din ea, experientele pe care le ai si felul in care te transforma. Din perspectiva cuiva care a facut 13 ani de studii post liceu, pot spune ca da, a contat ce am invatat din carti, si au contat diplomele adunate, dar mai ales au contat oamenii, experientele si emotiile pe care le-am adunat pe parcursul ‘scolii’, care m-au transformat si m-au facut cine sint acum.
Asa ca nu o sa am niciodata rabdare si intelegere pentru cine spune, nici macar in gluma sau ca fandoseala, textul cu „la ce mi-a ajutat scoala”? Daca nu ti-a ajutat la nimic, inseamna ca e vina ta, nu a scolii. Pentru ca ai o intelegere gresita despre care este rolul scolii.
Nu ii judec pe cei care nu fac scoala (in definitiv nu degeaba exista sintagma „are scoala vietii”-si fara studii oficiale poti sa evoluezi, pentru ca experientele de viata nu sint exclusiv intre zidurile formale ale unei scoli), ci ii judec pe cei care isi bat joc de faptul ca au avut acces la scoala, si iau in deridere si minimizeaza sansa pe care au avut-o (adeseori pe banii si eforturile parintilor. Am observat ca cei care isi platesc scoala din propriul buzunar sint mult mai putin predispusi sa critice scoala facuta).
Mai apoi, ideea asta cu „scoala nu ne ofera oportunitati dupa ce ne chinuim sa terminam o facultate” e un text specific romanesc. Mi se pare tragic ca generatia tinara inca mai are mentalitatea socialista conform careia statul (ca doar ce e scoala daca nu o institutie a statului) mai are OBLIGATIA de a-ti oferi oportunitati, pentru ca tu, vezi bine, te-ai „chinuit” sa faci o facultate. Parerea mea e ca rationamentul e gresit din cel putin 2 motive: intii pentru ca se presupune ca faci facultatea din placere sau pasiune (nimeni nu te obliga sa te „chinui” cu ea – ori renunti, ori o schimbi pe ceva ce iti place). Mai apoi, pentru ca, de cind oamenii au iesit in strada ca sa rastoarne comunismul si economia planificata, se presupune ca natiunea pricepe ca oportunitatile sint date de cine esti si ceea ce faci, nu de catre asistenta sociala.
Cit despre cazul special al romilor, nu vreau sa lungesc aici povestea prea mult, insa un lucru e clar: poate ca educatia nu ajuta prea mult, sau destul, sau prea repede. Insa indraznesc sa pun pariu pe faptul ca lipsa educatiei in rindul romilor nu face decit sa le perpetueze marginalizarea, lipsa de oportunitati si, pina la urma, inapoierea fata de restul lumii. E o chestie de optiuni: se bate atita moneda pe discriminarea lor, insa se tace cu fatarnicie a propos de faptul ca, refuzind educatia, romii isi refuza singuri dreptul la a fi integrati. E foarte frumos si romantic sa poti trai in secolul XXI inca in caruta cu coviltir, la fel ca atitea generatii inaintea ta. Dar daca nu stii sa scrii si sa citesti, nu te plinge ca esti discriminat la orice posibila angajare. Pe de alta parte, parca aud deja argumentul cu „de ce trebuie sa fie integrati, ei pot sa traiasca asa cum au facut-o atitea generatii la rind pina acum”. OK, de acord, dar generatiile anterioare nu cereau drepturi egale cu restul lumii. Pina la urma, e o chestie de consistenta a alegerii: educatie si integrare versus traditie si izolare. Si ma opresc aici, pentru ca am scris prea mult, fara sa spun nimic nou.
as da 1000 de like la commentariul tau, dar nu ma lasa dollo. Sau tehnologia.
Ai suprins ENORM de bine si obiectiv probleme societatii romanesti: inca suntem in deriva, sub umbrela educatiei primite de generatia anterioara.
Si totusi, sunt multe pers. care au strapuns sistemul, si au reusit. Da, si rromi. Ce vor fi exemple pt cei mai tineri.
” E foarte frumos si romantic sa poti trai in secolul XXI inca in caruta cu coviltir, la fel ca atitea generatii inaintea ta”
Există o teorie inventată pe vremea remusului-cernea occidental numit Daniel Cohn Bendit, şi care zice cam aşa: munca e de căcat, e pentru negri şi tractoare, statutul social şi credibilitatea politică depind tocmai de faptul că nu ai carieră, nu munceşti, aşa demonstrezi că eşti anti-sistem 😀