Pe-al nostru steag e scris …

De ce americanii au voie să-și ardă steagul și noi nu? Vom avea încă o Constituție sforăitoare pentru un popor veșnic nepregătit pentru libertate.

U rmăresc de câteva zile cu interes lucrările comisiei pentru „cârpirea” Constituției. Transmisiile live de pe Hotnews ne arată că avem în Parlament reprezentanții perfecți ai țâțelor și fundurilor din emisiunile de noapte. Sigur, n-au ajuns nici la jumătate cu modificările, dar nu cred că trebuie să așteptăm să cânte „grăsana” ca să ne dăm seama că vom avea o Constituție mai proastă decât a tătucului Iorgovan sau oricum mai inutilă decât actuala. Cine ar fi crezut?

Nici nu știu dacă e de râs sau de plâns faptul că în secolul ăsta un parlamentar al minorităților (Varujan Pambuccian) îi explică unuia liberal (Crin Antonescu) că gradul de civilizație al unei societăți este dat de recunoașterea drepturilor animalelor, așa cum nu demult era dat de recunoașterea drepturilor femeilor. Iar liberalul să-l ia în glumă și să zică hai domnule că avem treburi mai importante…

De altfel constat cu surprindere că liberalii au niște amendamente perfect anacronice la Constituție. În spiritul unei expresii atât de dragi politicienilor de orice culoare – poporul nu e pregătit pentru asta! – viitoarea „biblie” a națiunii mai mult va interzice decât va permite. Că ne-au ajuns 20 de ani de anarhie. De exemplu ăsta cu profanarea drapelului și manifestările contrare bunelor moravuri. (Apropos, ce sunt alea bune moravuri?)

Amendament adoptat Art.30.- (7) Sunt interzise de lege defăimarea țării și a națiunii, profanarea drapelului, îndemnul la război de agresiune, la ură națională, rasială, de clasă sau religioasă, incitarea la discriminare, la separatism teritorial sau la violență publică, precum și manifestările obscene, contrare bunelor moravuri. (grup PNL)

Amendamentul propus de societatea civilă – respectiv APADOR-CH – era mult mai …„suplu”, cum îi place premierului să spună:

(7) Sunt interzise de lege, îndemnul la război de agresiune, la ură naţională, rasială, de clasă sau religioasă, incitarea la discriminare, la separatism teritorial sau la violenţă publică, precum şi manifestările obscene .

Amendamentul APADOR-CH are la bază niște experiențe concrete, ale altor popoare, care își venerează steagurile mai mult decât iubim noi micii, dar cu toate astea au stabilit că libertatea de exprimare e mai importantă decât orice simbol național. Pentru că simbolul este golit de sens atunci când cetățeanului i se pune pumnul în gură și i se impune ce să creadă.

Iată de exemplu ce se întâmplă la americani, pe care îi invidiem adesea pentru patriotismul lor uneori tâmp. Ai zice că nimic nu e mai sfânt la ei decât drapelul. Și totuși:

 

O hotărâre relevantă este Texas vs. Johnson, judecată de Curtea Supremă a SUA în anul 1989. În timpul unui marş de protest împotriva guvernului SUA, dl Johnson a dat foc drapelului american, în timp ce alţi manifestanţi scandau lozinci de protest. Nimeni nu a fost lovit sau insultat cu acea ocazie, însă unele persoane prezente s-au simţit ofensate de arderea steagului ţării.

Curtea Supremă a SUA a decis achitarea lui Johnson, cu motivarea că fapta de a arde steagul constituie exprimarea unei opinii politice iar o condamnare i-ar încălca libertatea de exprimare. Curtea Supremă a precizat că libertatea de exprimare nu se rezumă la vorbe/discurs (‘elemente verbale’), ci include şi gesturi/acţiuni (‘elemente nonverbale’) întrucât şi ele au capacitatea de a comunica opinii şi idei. Acuzarea a invocat două motive de condamnare pentru arderea steagului: incitarea la violenţă şi protejarea steagului ca simbol al naţiunii şi al unităţii naţionale. Cu privire la primul motiv invocat de acuzare, Curtea Supremă a afirmat că « Un rol important al libertăţii de exprimare în sistemul nostru este de a invita la dezbateri. Acest scop poate fi mai bine atins atunci când [prin exprimare] se insuflă o stare de nelinişte, se crează nemulţumiri faţă de o situaţie existentă  sau chiar se stârneşte indignarea sau furia publicului… Nu vom permite guvernului să pretindă că orice exprimare a unei idei provocatoare incită la violenţă şi considerăm, în schimb, că o astfel de exprimare trebuie examinată cu grijă pentru a stabili dacă ‘are ca scop incitarea sau generarea de acţiuni ilegale şi dacă are şi capacitatea reală de a genera astfel de acţiuni’. »  Cu această motivare,  Curtea Supremă a decis că acţiunea de ardere a steagului ţării nu a constituit un act de incitare la violenţă.

Cu privire la cel de al doilea motiv invocat de acuzare, Curtea Supremă a afirmat: “Dacă există un principiu fundamental ce derivă din Primul Amendament [care garantează dreptul la libera exprimare] acesta este că autorităţile nu pot interzice exprimarea unei idei doar pentru simplul motiv că opinia publică sau societatea o consideră a fi, prin ea însăşi, ofensatoare sau neplăcută. (…) Chiar şi un simbol atât de important pentru naţiune şi pentru unitatea naţională cum este steagul ţării, nu se poate situa deasupra principiilor ce privesc dreptul la libera exprimare.

Curtea respinge ideea că dacă se îngăduie cuiva să ardă steagul ţării se subminează unitatea naţională. Dimpotrivă, efectul poate fi contrar, de creştere a solidarităţii între cei care dezaprobă arderea steagului. În fine, Curtea consideră că răspunsul potrivit faptei de a arde steagul nu este sancţionarea penală, ci susţinerea unei contraargumentaţii.  Modalitatea de a proteja semnificaţia specială a steagului nu constă în pedepsirea celor care au alte opinii cu privire la aceasta, ci de a-i convinge că greşesc. Nu ne putem imagina un răspuns mai potrivit arderii unui steag decât fluturarea altuia identic, nu există o cale mai bună de a contracara mesajul transmis prin arderea steagului decât salutul adresat steagului care arde, nu este un mijloc mai sigur de a apăra demnitatea, chiar şi pentru steagul care a fost ars, decât –aşa cum a şi făcut unul dintre martori- îngroparea rămăşiţelor sale cu solemnitatea specifică unei ceremonii funerare. Noi nu asigurăm respectul faţă de steag prin pedepsirea celor care-l profanează, deoarece dacă am face astfel am lipsi de conţinut tocmai ideea de libertate pe care acest simbol păstrat cu grijă o reprezintă. – sursa APADOR-CH.

 

Cam același lucru înseamnă și defăimarea țării sau a națiunii. De exemplu, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a stabilit că „defăimarea țării sau a națiunii” este admisibilă dacă este într-o dezbatere cu bună credință și de interes public. Libertatea de exprimare presupune și dreptul de a exagera, de a ofensa, a șoca sau deranja pe unii și alții cu părerile tale.

Dar, probabil că poporul nu e pregătit să fie șocat cu prea multe libertăți, așa că mai bine-l aburim cu texte sforăitoare inutile și inaplicabile. Unde am ajunge dacă le-am permite la toți să-și bată joc de țara asta? Mai bine să punem steagul în ramă și să ne închinăm la el, în cadrul unor ceremonii organizate în grup, cu clasa, cu organizația de partid și cu parohia, atunci când ne dă voie comandantul suprem. Ar fi de preferat ca pe viitor națiunea să poarte și niște uniforme, diferențiate clar pe sexe, astfel încât să nu reușească vreun scârbavnic de homosexual să se împreuneze cu altul la fel ca el, și împreună să ne spurce bunele moravuri ale acestui popor creștin.

Dat fiind că oricum Constituția asta se va vota cu autobuzul, în sistem Teleorman, zic că oricum se muncește prea mult la dezbaterea amendamentelor.

Poza e  o propunere Kamikaze destul de inspirată de altfel.

Tags: , , , , , ,

23 Responses to “Pe-al nostru steag e scris …” Subscribe

  1. fefe 06/06/2013 at 17:09 #

    Aux armes citoyens,
    Formez vos bataillons.
    Marchons! Marchons!
    Qu’un sang impur
    Abreuve nos sillons

    La Marseillaise

    • Dollo 06/06/2013 at 20:10 #

      Aveam și nou una cu batalioane 😉

  2. Frobenius 06/06/2013 at 19:48 #

    Concluzia? Ca doar n-o sa dam buzna in strada ca turcii. Si nici de la vot nu e bina sa lipsesti ca ramine tara fara parlamenti (sic!) si apoi ne doare la simtul civic. Din dilema asta… hmm… cum iesim?

    • Dollo 06/06/2013 at 20:09 #

      Păi la referendum ai și varianta de a vota nu.

      • Frobenius 06/06/2013 at 20:32 #

        Pina la referendum… timpul trece, leafa merge… dupa care mai facem unul ca avem de unde. Cu simtul civic cum ramine? Il punem pe Facebook sau nu?

        • Dollo 06/06/2013 at 21:00 #

          Păi societatea civilă a făcut propuneri, și-a făcut datoria. Acum constată că alde Crin nu țin cont de ele. Niște amatori să ardă tricolorul s-or găsi, dar nu cred că asta e soluția.

          • Frobenius 06/06/2013 at 22:13 #

            Aha, societatea civila si-a facut datoria. Cu mina ei. (De ce i se spune civila? Ca sa o deosebim de… ce?)
            Eu vorbeam de simtul civic, acela care iti da ghes sau nu. Crini, tricolori, bicolori, terni… doar cazuri particulare vremelnice. Vesnicia pare sa fie cea care ne afuma atmosfera.

          • Dollo 06/06/2013 at 22:51 #

            Poate vorbim mai concret, că nu pricep ce vrei să zici.

          • Frobenius 07/06/2013 at 08:33 #

            Eu cred ca pricepi mai mult decit vrei sa arati (din cauza aceasta imi tot fac drum pe aici) insa nu iti place solutia. Nici mie nu imi place dar alta nu mai am. Iar la referendum… am mai fost.
            Ce s-a mai intimplat cu parcul din cartierul vostru (a fost si al meu cu niste ani in urma)? Cind incep constructiile?

          • Dollo 07/06/2013 at 11:35 #

            Nu încep, deocamdată e în stand by

  3. Motanul 06/06/2013 at 21:07 #

    Avem niște politicieni de tot rahatul! Astia vor sa interzică criticarea țării, Basescu nu vrea sa se vândă terenurile agricole la străini, de parca pot pleca aia cu ele in buzunar, etc, etc. Oricum n-aveam de gând sa votez porcaria asta venită de la rahatii astia de USL-isti. Nu ca PDL-istii (Blaga, Boc, Udrea) ar fi mai buni.

  4. beatrix 07/06/2013 at 10:00 #

    ar mai fi de intrebat de ce tot ii dau cu „ura de clasa”. care clase?
    sau copiaza si ei din cea veche si unde au dubii lasa asa, ca e mai bine sa fie, decat sa lipseasca?

    p.s.:apropo de comentarii anterioare, cred ca una din solutiile soc.civ, pe viitor, ar fi sa treaca la programe de culturalizare a maselor.
    caci noi, astia de pe aici, ne cam intelegem, dar cu aia „prosti da’ multi”, ce ne facem?..

    • Dollo 07/06/2013 at 11:34 #

      educația e soluția, întotdeauna, dar făcută numai de societatea civilă nu atinge oricum masa critică.

  5. Motanul 07/06/2013 at 20:36 #

    Părerea mea e ca avem si o „societate civilă” cu mentalitati ascunse comuniste. Vezi amendamentele lor: „(7) Sunt interzise de lege, îndemnul la război de agresiune, la ură naţională, rasială, de clasă sau religioasă, incitarea la discriminare, la separatism teritorial sau la violenţă publică, precum şi manifestările obscene .”
    Cand interzici ceva, incalci dreptul la alegere al persoanei.
    O Constitutie trebuie (daca chiar e nevoie de ea) DOAR sa garanteze DREPTURILE SI LIBERTATILE PERSOANEI! Nimic mai mult. Restrictiile trebuie puse doar in codul civil si penal. In loc te textul de mai sus, trebuia un articol care sa garanteze dreptul la demnitate, egalitate de șanse, etc. Nu era mai bine așa?

    Aaa, si vezi cuvântul „de clasa”! WTH tovarasi din societatea civilă?

    • Dollo 08/06/2013 at 09:56 #

      Varianta asta e o îmbunătățire a celei deja existente în Constituție. Se pare că la noi e mai ușor să modifici ceva decât să scoți cu totul din lege. Oricum, a interzice îndemnul la război, ură, discriminare nu mi se pare ceva atât de reprobabil.În plus nu cred că există vreo Constituție care să nu aibă și interdicții. Să nu fim atât de naivi să credem că lumea ar fi un loc mai bun dacă n-ar exista reguli. Chestia cu clasele… nu știu, o fi scăpat na… nimeni nu e perfect.

      • Motanul 08/06/2013 at 20:28 #

        N-ai cum sa interzici indemnul la razboi, doar suntem in NATO! Sa ma enervez?:)

        • Dollo 10/06/2013 at 17:20 #

          Păi scrie în Constituție că suntem în NATO? 😉

  6. Adrian 08/06/2013 at 11:27 #

    Dollo, pentru parcul IOR ai scos lumea in strada, de ce nu faci apel si pentru Constitutie? Incep si eu sa intreb: unde sunt toti nemultumitii, ca nu se prea aude (pana in Germania) nimic…
    Eu chiar cred ca prin Legea Fundamentala poti schimba o tara, un sistem, asa ca trebuie umblat cu ea ca si cu moastele (daca imi permiti paralela :P). Astia isi baga $*&#@ in ea de Constitutie intre doua emisiuni ale lui Cacatos.

  7. Gilbert 08/06/2013 at 19:44 #

    Aha! Deci dacă mai spunem că în Ro nimic nu merge bine (everything sucks) se cheamă defăimare a Ţării şi pot să te bage lângă dom’ Gigi?

    Da’ statisticile negative intră şi ele la Art.30.- (7)? Ori tre’ să le prezentăm pe toate în roz? :)))

  8. Krokodilul Chichiricios 24/07/2013 at 20:46 #

    Să punem un muflon. Sau un mofluz. De la muflon la mofluz- calea alegătorului.

Trackbacks/Pingbacks

  1. Spune-mi cu cine votezi ca să te urăsc | România curată - 25/11/2014

    […] trecut în vară, când se lucra intens la modificarea Constituției, am scris textul ăsta, la care cineva mi-a comentat că „ce e aia ură de clasă”?, că ar trebui șters din […]

Leave a Reply

Oldies but goldies

Bolivia: cocaleros, cholitas, sărăcie și frumusețe cât cuprinde

20180320_141433

Frunze de coca amare și politică dulce, socialistă. Bolivia și oamenii ei.

Cum se aproba un film pe vremea lui Ceaușescu

gabriela petre

Povestește Mihai Constantinescu, regizor care și-a început cariera cu niște pușcărie pentru delict de opinie, a stat pe bară zece ani după asta, fiindu-i interzis să lucreze în branșă, apoi a făcut un balet ideologic ca să nu-i fie rușine azi cu filmele semnate în vremea aia

Tata

tata

Mama, aplecată asupra crucii lui, exclamând cu o imperceptibilă urmă de satisfacție: „Deh, Nelule, ai murit așa cum ai trăit, ca un câine!”. Mi-am dat seama că ea nu l-a iertat niciodată.

Ziua presei: Cum pui pe butuci o publicație

free press

Îi interzici secțiunea cea mai profitabilă, sub pretextul săvârșirii unei infracțiuni, apoi tărăgănezi ancheta penală și procesul până când concurența îi ia locul. La final nici nu mai contează verdictul judecătorului. Se întâmplă în România.

USR, mai bine nu se poate

candidati-scena

Am fost la congresul USR ca să-i cunosc mai bine pe oamenii pe care-i susțin. Am vrut să înțeleg de ce Nicușor Dan ține cu dinții și de progresiști și de conservatori, și cum s-a tranșat soarta partidului prin alegerea celor mai buni 21 de oameni care să-l conducă.

Casa Becali, fostă Groza, fostă Auschnit, fostă Manu

casa becali

“Intrați, bey, fotografiați ce vreți voi, vizitați tot, mi se rupe! O să văd eu ce-o să scrieți după aia, dacă sunteți cu sufletul curat… Intrați, faceți ce vreți, numa’ să nu furați!”. Așa ne-a primit Gigi Becali în curtea casei sale din Aleea Alexandru nr.1