Vise de adult de ziua copilului

Când eram mică, examenele și lucrările de control îmi chinuiau nopțile. Acum am alte angoase care-mi bântuie subconștientul :)

M -am predat de bună voie. Am lăsat mașina în parcarea unui hotel vecin cu secția de poliție și m-am dus singură în arest. Era în aceeași clădire cu hotelul, dar la subsol. Ciudat, dar știam că România duce lipsă de spații adecvate pentru deținuți. Lucrez la un articol pe tema asta de mai bine de două săptămâni.

Cum era firesc – așa prevede legea – o doamnă ofițer m-a preluat. Mi-a zis că încă nu au primit decizia mea de reținere pentru 29 de zile, de la instanță, dar că e pe drum, ajunge în maxim o oră. Până atunci puteam să facem formele: predarea efectelor, vizită medicală, tot tacâmul.

Nu știu ce a fost în capul meu până atunci, de n-am anunțat-o pe mama, așa că abia după ce am predat geanta cu tot cu telefon mi-am amintit să o sun. Ca să-i zic măcar să treacă pe la Toshiba cât sunt eu la mititica. Am rugat-o pe ofițereasă să-mi dea un pic telefonul mobil înapoi ca să o sun pe mama. Mi-a pus în brațe telefonul fix de pe biroul ei – unul galben, cu disc – și mi-a zis că am dreptul să dau un telefon, dar nu și să-mi mai folosesc mobilul. Mi-a format ea 9 înainte și mi-a zis că asta va fi singura legătură cu lumea de acum încolo.

Belea! Așa mi-am dat seama că nu știam pe de rost telefonul mamei. Cine mai știe numere de telefon când le are în agenda telefonului mobil și ăla le formează singur doar cu o apăsare pe butonul verde? M-am chinuit de vreo două ori, încercând câteva cifre din memorie, dar evident că la niciunul nu era mama. Am intrat în panică. Nu știam de fapt telefonul nimănui, al niciunui cunoscut pe care să-l sun și să-l rog s-o anunțe pe mama. Mi-am zis că uite asta trebuia să fi trecut în schema aia cu sfaturi pentru „ce faci când te saltă poliția”. Trebuie să ai la tine întotdeauna notate pe o hârtie, lângă buletin, câteva numere de urgență.

Am apelat la bunăvoința ofițeresei. Părea o femeie de treabă, dar s-a dovedit neclintită în chestiunea telefonului. Introducerea frauduloasă a telefoanelor mobile în închisori e un flagel cu care Administrația Națională a Penitenciarelor luptă de ani de zile, fără succes. Numai în 2012 au fost confiscate peste 10.000 de telefoane mobile, din care numai 2000 au fost interceptate înainte de a ajunge la deținuți. Deci filtrele de control sunt ca șvaițeru. Se discută acum cu operatorii de telefonie să bruieze semnalul în zona închisorilor ca să mai scadă fenomenul. Știu tot din documentarea la articolul ăla …. Sunt de acord că regula e regulă, dar cum fac s-o anunț pe mama?

În așteptarea dispoziției de încarcerare stau pe o băncuță pe holul arestului și mă gândesc cum va fi următoarea lună pentru mine. Fără Internet, fără telefon. Nici măcar pe blog n-am apucat să scriu un mesaj că voi lipsi, dar să mă aștepte cititorii cu un reportaj senzațional după. Din pușcărie. Unde mi-a fost capul? Nu puneam la îndoială justeța încarcerării mele, dar îmi părea rău că nu îmi lăsasem lucrurile în ordine înainte de a mă preda. Apoi a venit ofițereasa și m-a condus în celulă. Pe drumul spre celulă mi-am amintit brusc pe cine să-i rog să sune ca să o anunțe pe mama. Pe Niki! De ea sigur știu ăștia de la aresturi….

A fost un vis din alea care te lasă cu senzații multiple după trezire. Când am deschis ochii încă mai încercam să îmi amintesc numărul mamei și aveam în degete senzația că învârteam discul telefonului în zadar. Mă învinuiam că n-am anunțat-o măcar înainte să mă duc să mă predau. Apoi m-am îngrijorat de ce se va întâmpla cu mașina, lăsată în parcarea hotelului. Ăia o să mi-o ridice dacă o las acolo 29 de zile, și o să mă coste după aia o grămadă de bani ca s-o recuperez… Of! Toshiba se uita la mine cu niște ochi mari, verzi, iar afară sclipea un soare orbitor. La pușcărie n-aș fi avut o fereastră atât de mare, deci clar sunt încă acasă 😉

Demult n-am mai avut un vis atât de veridic. Am zis să vi-l povestesc și vouă, că tot văd că e la modă să scriem de ziua copilului ce visam noi să ne facem când vom fi mari 😉

 

Etichete: , , , , ,

8 comentarii la “Vise de adult de ziua copilului” Subscribe

  1. Niki 01/06/2013 at 14:15 #

    Clar, dileala e contagioasă.

    • Dollo 01/06/2013 at 14:24 #

      deci te-au sunat pana la urma! ma bucur ca n-o sa putrezesc nestiuta si nevizitata in puscarie 🙂

      • Niki 01/06/2013 at 21:11 #

        M-au sunat. Sau am visat că m-au sunat.

  2. ady 01/06/2013 at 14:32 #

    am avut o perioada cand visam de puteai sa scoti un romanas (sau macar o nuvela/povestire mai lunga dintr-un vis d-ala). vise d-alea cu inceput, cuprins si incheiere, compuse din problemele mele curente, vreo problema d-aia de ma rodea de mult si cu insistenta si ceva idei din vreo carte si/sau film ce mai vazusem ultima oara.
    dar, macar, intr-un anume fel, stiam ca-s vise. imi amintesc vag de unul in care stateam cu tata, fratelo si cumnata pe iarba, pe marginea drumului, intre campulung si rucar sau rucar si bran (undeva la un moment dat sunt niste bolovani de o forma ciudata, localnicii le zic „mireasa”; acolo eram) si a venit o manisa in care era bunicul meu partern, mort inainte s-o cunoasca fretelo pe cumnata, o ruda pe care n-as fi putut s-o identific vizual, dar despre care stiam ca facuse puscarie politica, mort de asemeni, la data visului si sotul unei matusi (vara cu tata) pe care nu-l mai vazusem de un veac.
    sau un vis in care verificam nu stiu ce acte ale unor vampiri, sa fie in original (actele, nu vampirii 🙂 ) (am sters zilele trecute niste mail-uri din arhiva de la job, am gasit visul asta povestit unei prietene, acu’ vreo 2 ani).
    ps. eu stiu numarul de fix de acasa. e acelasi din copilarie si tata insista sa nu renunte la telefonul fix.

    • Dollo 01/06/2013 at 14:38 #

      mama a renuntat la telefonul fix

  3. valentin 04/06/2013 at 14:52 #

    De ce nu scrii romane politiste – mai mult sau mai putin (auto)biografice?
    Le-as citi cu placere, cum fac si pe blog de obicei…

  4. Cornel 05/06/2013 at 21:25 #

    Ce lejer scrii! Nenorocul tau e ca n-ai fost desoperita inca. Fara niciun misto. Dar cum niciodata nu-i tarziu, spera si persevereaza, ca poate, poate…M-as bucura sa aud ca te-ai realizat cu toate ca m-ar intrista faptul ca nu te-ai mai ocupa de blog si nu as mai avea ce citi. E singurul blog pe care-l vizitez si care ma destinde. Bafta

    • Dollo 06/06/2013 at 09:06 #

      S-a realizat cineva din scris prin România? 🙂

Lasă un comentariu

Anunță-mă prin email când apar comentarii noi.
Te poti abona si fara sa comentezi.

Oldies but goldies

Cum a salvat Vodafone caii din Deltă

Cai din Letea

Ca un violator care promite să ia fata de nevastă, ca să nu facă pușcărie, Vodafone promite să hrănească cu 20.000 de euro caii salvați de alții anul trecut. După ce le-a folosit imaginea fără să-i întrebe, ca să-și facă publicitate.

Generaţia „Silicon Valley” de România, după 50 de ani (II)

Bucuria revederii dupa 50 de ani

Noi nu am muncit pentru un regim politic, ci pentru bunăstarea unui popor. Am rămas aici ca o datorie față de cei care ne-au învățat. Însă acum în România specialiștii sunt tratați în bătaie de joc. Eu încă nu sunt pensionar, deci nu simt că atentez la siguranța țării, cum sunt considerați acum pensionarii, cu veniturile lor

Din câte încercări reușește un nevăzător să intre la metrou

florin georgescu metrou2

Din cel puțin două, la fel ca noi ăștia care nu nimerim să băgăm cartela cum trebuie în noii turnicheți. Asta de când s-a lansat aplicația gratuită Tandem acces, care le permite nevăzătorilor să folosească metroul ca toată lumea

Sărăcia se învață în familie și e ocrotită de stat

teclas

În Deltă oamenii se zbat ca peștii pe uscat: nu au de lucru, dar fac copii ca să trăiască din alocații. Copiii lor le vor călca pe urme. Needucați, necalificați, vor fi următoarele generații de votanți cu sacoșa.

Cum s-a „optat” pentru ora de religie

scoala

Curtea Constituțională îți dă, dar nu-ți bagă și-n traistă. Motive pentru care peste 90% dintre părinți au făcut cereri ca să-și înscrie copiii la ora de religie.

Și ce ne-a dat nouă UE? Mai mult ne-a luat!

dabuleni

Cum se vede Uniunea Europeană de la margine, de pe malul românesc și mai prost al Dunării – de la Cazane până la Dăbuleni.