Nu știu dacă s-a născut veșnicia la sat, dar sigur ipocrizia mimării europenismului îți scoate ochii de la intrare. Constatam pe drumul de întoarcere din satul lui tata cât de frumoase sunt satele transilvane, chiar și alea prin care n-au fost sașii majoritari. Am venit din Bicaz prin Borsec-Toplița-Praid-Odorhei-Brașov, iar drumul pe acolo e poveste frumoasă. Acoperișuri de țiglă roșie, turle de biserici, dealuri verzi și o panglică de asfalt șerpuind printre ele. În Harghita, de exemplu, m-au dat pe spate totemurile pe care sunt montate plăcuțele cu numele localităților. Niște pari din lemn sculptați parcă de Brâncuși, ca stâlpii de verande de la țară, foarte potriviți în context, și dispuși în diverse aranjamente, pe care sunt bătute plăcuțele simple, de tablă, cu numele satului. Simplu, potrivit pentru rolul pe care trebuie să-l îndeplinească, tradițional. Nu știu dacă sunt noi sau au rămas așa din lipsă de fonduri, de pe vremuri. E cert că nu arată deloc rău sau neîngrijite.
Cum treci în județul Brașov, te izbesc totemurile alea mari, hidoase, din plastic, cu steagul UE și tricolorul, eventual și luminate din interior, cu bine ați venit și Dumnezeu să vă binecuvânteze, și drum bun și primăria vă dorește numai binele. Nu știu cine a avut ideea asta de prost gust, de a împânzit România cu indicatoare din astea „europene”, dar arată fix ca niște termopane puse la un castel medieval. (poza cu totemul „european” e luată de pe site-ul unei firme care fabrică așa ceva, că mi-a fost lene să mai opresc să fac poze și la astea urâte, dar sunt sigură că dacă ați circulat prin România ați văzut destule astfel de indicatoare)
Paradoxal, ungurii din Harghita par să fie singurii păstrători ai tradiției populare, în timp ce românii din restul județelor se chinuie să mimeze europenismul. Bine că avem steagul UE la intrare și la ieșire din sat, dar ne căcăm în fundul curții și cărăm apa de la fântână. Și periodic ne mai extaziem că vine prințul Charles sau Gerard Butler să se îndrăgostească de satele noastre.
***
Pe de altă parte, treaba cu mimatul stă fix la fel și la oraș. M-a amuzant recent când am aflat că o multinațională dorește să cheltuiască niște bani ca să-și promoveze o imagine de „susținător al regenerării urbane”. Multinaționala cu pricina are sediul într-una dintre cele mai înalte clădiri din București, construită în stilul miserupist din ultimii 20 de ani de arhitectură capitalistă – îi f..tem un turn într-un cartier de case, că oricum nu se aude de jos când strigă vecinii că le-am luat soarele, și ne facem că nu vedem că stăm câteva ore în trafic zilnic ca să ne cocoțăm în turnul ăla, de unde propovăduim urbanismul responsabil, că e una dintre temele trendy de CSR (Corporate Social Responsibility, pentru amicii care mă tot întreabă ce e aia).
Sigur, nu multinaționala a construit turnul, ci un băiat deștept care știa sigur că va găsi clienți pentru el, după ce va fi gata. Dar faptul că acum multinaționala propovăduiește regenerarea urbană cocoțată în vârful turnului ei înfipt într-un oraș cu o arhitectură ca o veșnică rană purulentă mi se pare cam ipocrit. Știu, unii ar zice că asta e definiția alternativă a CSR, dar parcă la unii nu te izbește așa din prima.
Dollo, pai daca erai patrihoata montai si tu in Tassos vreo doi totemi din aia. Export de cultura si arta traditionala
acu’ ma bucur ca multinationala la care prestez (nus’ exact ce propovaduieste) locuieste intr-un turnulet (numa’ 5 etaje) construit intr-un cartier format in procent de 90% din turnuri si turnulete corporatiste. 🙂
si ma mine ma zgarie pe retina turnurile corporatiste intre case. (orice ar propovadui corporatiile).
Hmmm… vezi tu mai Dollo…. totemurile acelea sunt de fapt stalpi funerari pentru barbatii decedati, barbati care nu au fost casatoriti vreodata. O sa-i gasesti in marea majoritate a cimitirelor vechi transilvane. O amintire lasata de soldatii romani apartinand Legiunii a XIII-a Gemina in vremelnica lor impunere a „Pax Romana” pe pamantul dacilor.
Bunicul meu(D-zeu sa-l ierte) s-ar fi suparat daca ar fi citit ca „Paradoxal, ungurii din Harghita par să fie singurii păstrători ai tradiției populare”.
Pacat ca nu avem cine sa ne invete istoria neamului romanesc…… cu bune si rele …
Alt destept.
Multumesc frumos … mai, Pogonici !