E ziua mea, nu vreți să fiți drăguță cu mine?

O scenă de comerț capitalist din minunata Capitală a României. Clienta se roagă de vânzătoare să-i taie fripturile frumos, pentru că azi e ziua ei și are musafiri la masă.

M -am enervat adineauri într-o alimentară de lângă casă, unde intrasem ca să cumpăr niște carne. Înaintea mea, o doamnă elegantă, la vreo 55-60 de ani, plină de bijuterii, care emana un aer de bunăstare prin suma țoalelor de pe dânsa, tot scociora prin vitrina frigorifică din fața raionului cu cărneturi, întrebând vânzătoare, la intervale regulate, dar asta ce e? dar ăștia sunt ficăței de pasăre sau de … ? dar astea cum sunt?

Vânzătoarea, una de maxim 25 de ani, sictirită ca o dimineață de luni înnorată, îi cântărea ceva deja, și îi răspundea cam monosilabic la întrebări. La un moment dat i-a atras atenția clientei, pe un ton acru autoritar, să închidă frigiderul ăla odată că se strică.

Clienta bogată închide frigiderul, revine în fața galantarului și mai cere niște ceafă de porc. Vânzătoarea se apucă de tava cu cefe și dă să taie dintr-o bucată mai mare. Nu întreabă nimic – cu os, fără os, cât să fie etc – dar se enervează când clienta îi atrage atenția că vrea să fie fără os.

– Păi de ce n-ați zis înainte?! tresare nervos vânzătoarea.

– Vă rog să mă scuzați, nu m-am gândit să spun dinainte, dar acum că v-am văzut că tăiați cu os… se scuză clienta.

– Păi trebuia să spuneți, doamnă, eu de unde să știu?!

Se apucă de cealaltă tavă, aia cu cefe fără os, o scoate din frigider și începe să taie felii. De după tejghea, clienta mai are o pretenție:

– Vă rog să mi le tăiați mai frumos, că azi e ziua mea și am niște musafiri la masă!

WTF!?, îmi vine să exclam, așa ca de la rac la rac, și să-i spun doamnei să nu se mai roage atâta de tută. Că ăla e job-ul ei și dacă nu-i convine în final ce-i dă aia ar trebui să lase toată carnea aleasă și să plece la alt magazin. Slavă capitalismului, nu mai e ca pe vremuri să n-ai de unde alege.

Vânzătoarea nici nu clipește, nici nu întoarce capul sau privirea ca să dea de înțeles că a auzit dorința clientei. Taie bucățile de ceafă și le pune pe cântar. În final o întreabă dacă mai dorește ceva, clienta spune că nu, îi dă bonul și se duce să plătească. Pentru o clipă mi-a trecut prin cap ideea nebunească: să vezi că-i trântește un „La mulți ani!” la final. N-a fost așa, nici măcar pentru că femeia aia a făcut cumpărături de 99 de lei din magazinul ăla de cartier – de la care ea primește salariu și de la care oamenii de regulă cumpără mărunțișuri – și nici pentru că azi e ziua ei și… are musafiri la masă.

Etichete: , , , ,

19 comentarii la “E ziua mea, nu vreți să fiți drăguță cu mine?” Subscribe

  1. dojo 01/07/2013 at 15:32 #

    Clientii pot sa fie extrem de nesuferiti, dar asta nu inseamna ca e OK sa-i tratezi cu dosul. Gagica asta, asa ametita cum este, a PLATIT marfa, si din banii ei se vor acoperi tot felul de daravele, inclusiv salariul vanzatoarei. Dar e mai greu de gandit asa, la doar 20 si ceva de ani de cand un vanzator din asta era un semi-zeu, pentru ca de cum i se nazarea depindea daca apuci sa mananci si altceva decat slanina de porc sau nu.

    • Stelian 02/07/2013 at 16:25 #

      Sigur ca clientul poate fi nesuferit. Dar el are banii pe care tu, comerciant ii vrei de la el. Si in Romania concurenta e slaba. Cind or fi lanturi de magazine concurentiale sa vezi atunci bataie pe clienti.
      Clienti care iau o cutie de lapte, consuma din ea o parte si vin cu restul la magazin ca s-a stricat, iar politica magazinului e sa-i dai alta in loc sau sa returnezi banii. (Evident ca vine si cu factura).
      Notiunea si meseria de vinzator de azi are radacinile in sistemul socialist, unde nu se vindea ci se dadea, unde pe linga 1 kg de zahar mai primeai (evident platind) si niste peste congelat stricat, iar pe linga carne primeai la pret de carne macra si niste oase super lustruite fara nimic pe ele, iar in cartonul de oua aveai macar 1-2 sparte, iar daca vociferai strigau cei din spate la tine, iar vinzatorul sarea sa-ti ia tot cartonul: „Daca vrei domnule, ca uite citi sunt in spatele dumitale”.
      Sa primesti factura si bon fiscal fara sa fii intrebat, sa primesti restul pina la ultimul ban, nu bombonici sau gumite sau altceva. Maruntul nu e problema mea, ci a lor.
      Pot sa intru in magazin si sa probez 10 pantaloni si ce mai vreau eu. Pot sa iau un articol sau nici unul. Este dreptul meu. Iar vinzatorul trebuie sa-mi spuna „Multumesc” si „LA REVEDERE”, chiar daca n-am luat nimic.
      Mai vorbim de magazine unde poti gusta cite ceva (din produsele de acolo) si poti sa iei sau nu?

  2. Lucian Mustaţă 01/07/2013 at 15:55 #

    Dojo, eu cred că Dollo e e fapt revoltată pe „tuta” de vânzătoare. Şi are tot dreptul să fie. Mie, aici la ţară, îmi vorbeşte vânzătoarea la per „dumneavoastră”, deşi mă ştie de când făceam naveta cu fiul ei la acelaşi liceu…

    • dojo 01/07/2013 at 22:33 #

      Pai de asta vorbeam si eu 😉

  3. fefe 01/07/2013 at 15:58 #

    Nu stiu ce sa zic… si vanzatorul ala e om … cunosc specimenul asta de client … mie imi intoarce stomacul pe dos.

    • ioana 01/07/2013 at 16:32 #

      De ce fefe, nu-ti place sa ti se spuna „va rog”, „ma scuzat” si „multumesc”?

  4. fefe 01/07/2013 at 17:17 #

    hai sa-ti povestesc… vine, iti intoarce toata marfa cu susul in jos, o tranteste in galantar cum are chef (nu-i a apartine doar, altul nu o sa o mai cumpere), se scarpina in cap jumatate de ora, n-ai din aia, n-ai din ailalta, dar parca aia e mai buna, dar de fapt vrea din cealalta, in spate se face coada, cativa clienti deja iti pleaca nervosi din magazin, desi era evident ca voiau sa cumpere ceva, dar s-au saturat sa stea in coada clientei pe care nu ai voie sa o superi, desi fiecare ar fi bucuros sa-i traga un sut in poponeata. da, vanzatorul trebuie sa fie politicos, dar nu e vreun scalav de care iti bati joc, si trebuie tinut seama ca mai sunt si alti clienti.

    • unapenet 01/07/2013 at 17:23 #

      e usor sa scapi de clientii astia. le spui frumos: pina va mai ginditi il servesc pe urmatorul client.

  5. Lucian Mustaţă 01/07/2013 at 17:38 #

    Fefe, în situaţia pe care ai descris-o, problema devine a clienţilor. Eu, să fiu unul din clienţii din coadă şi dacă nu aş avea multe de cumpărat, mi-aş pregăti bani ficşi sau cât mai aproape de preţul a ceea ce vreau să cumpăr, mi-aş cere scuze (vă rog să mă scuzaţi, dar până vă hotărâţi dv îmi iau ţigările/ guma/ pâinea etc) şi aş pleca în treaba mea (de fapt chiar am făcut asta şi nu a avut nimeni nimic de obiectat vreodată). Iar dacă aş avea mai multe de cumpărat, ori mi-aş aştepta rândul răbdător, ori i-aş face observaţie clientului (prea) nehotărăt, ori aş pleca la alt magazin. Trăim într-o lume plină de riscuri…

  6. Fluieratorul 01/07/2013 at 18:53 #

    Pina la urma, ca vinzator, vrei sa vinzi sau nu? Vinzi, bine, nu vinzi, nu bine. La asta se reduce toata discutia. Vinzatoarele din Romanica oricum sint certate cu minimul bun simt, din orice generaie ar fi. Exceptii am intilnit foarte putine. Nu spun ca un client are dreptul sa fie nesimtit, dar are dreptul sa ceara ce doreste, mai ales cind cere de la tejghea si nu ia de pe raft de la supermarket, si exact aia sa plateasca. Nu sint nici prea „picky” si nici prea „jumpy” de felul meu, da’ am lasat de multe ori marfa si am plecat din fata nesimtirii. Nu de alta, dar am variante, si nu vreau sa ma enervez…

  7. Nautilus 01/07/2013 at 20:08 #

    Prin vara 2006, mă duc la o staţie OMV la spălătoria auto. Mai precis, staţia de la Electromagnetica. Al cărei client fidel eram de ceva vreme şi avusesem grijă să le stimulez zelul muncitoresc ţiganilor care pun benzina cu pompa, prin metoda fanariotă a bacşişului.

    Achit costul spălării la casă şi mă duc la coadă …unde văd că era intrată peste rând o epavă de Audi A4 de pe vremea când era Helmut Kohl june, cu număr italienesc. Bineînţeles, în faţa acestei nesimţiri, mă duc la casă şi îi cer fetei de acolo să îmi înapoieze banii, fiindcă nu mai spăl nimic la ei, nici atunci şi nici altă dată.

    Din spatele altei case iese o scârbă de ţărănoi lung şi slab ca un somalez, cu gelul sclipindu-i în freza unsuroasă de parcă încercase cineva să-i ejaculeze în gură şi nimerise în păr, care, nici una, nici două, îmi ia bonul din mână şi mârâie ca un maidanez flămând să mă car de acolo, că nu-mi dă nimic.

    Bineînţeles, unsurosul a avut parte de un scandal pe măsura nesimţirii lui, în ciuda faptului că mârâia în continuare “îţi dau una, îţi dau una…”, dar asta e mai puţin relevant.

    Numeroasele apeluri din următoarele zile la şefii lui au nimerit la nişte urechi cam surde în prima fază.

    Dar posibilitatea de a-şi auzi isprăvile pe la Judecătoria Sector 5 şi publicate în Libertatea se pare că i-a pus niţeluş pe gânduri, fiindcă am avut până la urmă o întrevedere cu şeful staţiei, care mi-a oferit o spălare completă din partea firmei şi promisiunea că unsurosul nu va mai lucra la OMV, nici acolo şi nici în altă staţie.

    Din câte am avut ocazia să văd în următorii 3-4 ani, nu a mai apărut mutra lui pocită nici acolo şi nici într-un alt OMV din Bucureşti sau împrejurimi vreodată. (Din decembrie 2010 nu mai am cum să fie sigur fiindcă nu mai intru în vreun OMV sau Petrom.)

  8. dan_ 01/07/2013 at 20:09 #

    Multe dintre magazinele de cartier au dincolo de tejghea niste toape agresive, care cred ca tiganii put, clientii sunt niste oligofreni si ca doar nesimtitii cer sa li se taie o portie dintr-un produs.

    Cu aceste experiente si invataturi mergem la hypermarket si incepem sa ne varsam nervii pe casierite. Femeile alea au un serviciu mizerabil, dar noi nu vedem dincolo prostiile pe care ni le-am bagat in cap. Umanitatea ne-a fost inlocuita de clisee: clientul-stapanul-nostru, saracii-isi-merita-soarta, banii-nostrii-ne-fac-mai-buni.

    Din fericire, in ultima vreme am inceput sa vad mai multi clienti amabili si mai multe vanzatoare politicoase.

    • Nautilus 02/07/2013 at 08:13 #

      Greşit. Vânzătoarele şi casieriţele de supermarket sunt recrutate dintre femeile cu experienţă ca vânzătoare, deci au lucrat tot la magazine de cartier (unde serviciul e la fel de mizerabil şi plătit tot cu 800 de lei pe lună) şi şi-au păstrat caracterul de ţoapă agresivă.

  9. ady 01/07/2013 at 20:40 #

    adevarul e undeva la mijloc. cele mai multe vanzatoare (vorbesc de vanzatoarele clasice, in general in magazinele alimentare sau la piata; alea prin magazinele de toale si ale chestii sunt stimulate cu bonusuri din vanzari si dup-aia ne plangem ca prea stau dupa curu’ nostru) nu dau p-afara de buna-crestere, interes sau politete. (pe mine ma scoate din papuci orice individ care mi se adreseaza la persoana a doua singular cand nu l-am invitat eu sa o faca; eu una folosesc oricand pluralul daca adrisantul pare sa fi depasit varsta de 12-13 ani; inainte risc sa se uite restul poporului la mine de parca as fi scapat de la balamuc). dar nici clientii nu-s niste culmi de politete si buna-crestere.
    acu’ serios vorbind, voi n-ati inchis niciodata usa vreunui frigider d-asta de magazin uitata deschisa de vreun client care se uita in frigider ca la televizor? (vorba unei colege; ea il folosea cu referire la taica-su si frigideru’ personal, dar imi place expresia). eu da. pe bune. sa nu mai vorbim de marfa vrasulita de care zice fefe.
    si sincer, mi se pare normal sa indic vanzatoarei exact ce produs doresc, atunci cand in galantar sunt mai multe asemanatoare (chiar in seara asta am cerut „muschi file afumat, din cel de x,yz lei; erau vreo 3-4 feluri de muschi file in galantar). tuta aia si-o fi luat suturi ca ofera marfa mai scumpa (ceafa fara os) ori de cate ori clientul nu preciza expres. a pus mana pe aia „cu os” din reflex.
    ca unii vanzatori sunt plecati cu capra la raze am constatat-o intr-o dimineata cand am cerut „septolete cu miere si lamaie” (la farmacie, nu la alimentara). mi s-a oferit mai intai strepsils nu mai stiu de care, apoi septolete cu lamaie si intr-un grandios final ceea ce am solicitat clar si cu toate cuvintele inca de la inceput.
    iar, ma indoiesc ca poti servi urmatorul client pana se hotaraste nehotaratul. la galantarul intern fara casa de marcat nu, ca tipa ca n-a terminat, la casa de marcat nu, ca pana nu „inchizi bonul” (sau cum s-o chema operatiunea) nu poti sa treci la urmatorul client, chiar daca ala are o paine si o apa.
    n-am lucrat in vanzari (n-as fi in stare sa vand un suc rece unui calator prin sahara), dar am lucrat cu publicul. dupa mai putin de 3 ani imi doream sa lucrez intr-un laborator, eu, marmura/faianta rece si 3 microbi. am continuat sa am cosmaruri vreo 2 ani dupa-aia. (bine-inteles, toata lumea ma cauta pentru ca eram cea mai draguta, politicoasa si care explica cel mai clar; numai eu stiu cati nervi m-au costat dragalasenia, politetea si explicatiile clare; sa mor daca aveam un chef nebun sa fiu politicoasa cu ala care, servit cu un fursec, a cerut o tuica; la 9.30 dimineara; pe bune, probabil o sa mi-l amintesc cat oi mai avea macar 2 neuroni la mine; dar eram politicoasa ca asa am invatat in aia 7 ani d-acasa, nu din cauza de cuantumul salariului sau pentru ca imi luam salariul din ce plateau aia ca nu plateau un leu).

    • Dollo 01/07/2013 at 21:53 #

      Ady, mai verificăm și noi emailul ăla? 😉

      • Adi 02/07/2013 at 23:40 #

        Nu, ca s-o descoperit telefonu’! 😀

  10. Kitana 02/07/2013 at 12:01 #

    eu imi fac majoritatea cumparaturilor la magazinele din cartier,la noi toata lumea zice buna ziua si multumesc si va rog, rar am dat de vreuna mai noua sa fie mai „fitoasa”

Lasă un comentariu

Oldies but goldies

Miron Radu Paraschivescu, jurnalul unui comunist fără partid

Miron Radu Paraschivescu

Cine ar ști să se roage cu adevărat pentru sufletul meu decât o curvă – însemnările unui ratat oarecare din România secolului trecut. Miron Radu Paraschivescu, Jurnalul unui cobai

De ce țin oamenii cu PSD

flyere

Deoarece în multe județe e cel mai mare angajator. Pe banii noștri, baronii PSD patronează instituții de stat supradimensionate cu angajați fictivi care muncesc în realitate pentru partid. Înțelegeți de ce se oftică Dragnea că el e singurul fraier judecat pentru o astfel de faptă pe care o practică cu succes toți colegii lui în continuare?

A venit toamna, acoperă-mi gresia cu niște antiderapant

placi

Robert Negoiță, iubitorul primar al sectorului 3, a lipit bucățele de material antiderapant pe plăcile de gresie de pe Bulevardul Unirii – pe care a dat 10 milioane de euro – ca să nu-și rupă trecătorii picioarele când merg să-și plătească impozitele.

Slăbiciunile unei femei puternice

katharine-graham

„Personal history”, de Kay Graham, cândva cea mai puternică femeie din America, la cârma Washington Post: despre jurnalism, politică, feminitate și neîncredere. O carte despre cum era America great în secolul trecut.

Cum se aproba un film pe vremea lui Ceaușescu

gabriela petre

Povestește Mihai Constantinescu, regizor care și-a început cariera cu niște pușcărie pentru delict de opinie, a stat pe bară zece ani după asta, fiindu-i interzis să lucreze în branșă, apoi a făcut un balet ideologic ca să nu-i fie rușine azi cu filmele semnate în vremea aia

Când un gard pe mijlocul drumului e cel mai smart lucru din oraș

bucuresti

Gabriela Firea are mai multe atuuri decât au avut predecesorii ei: un buget mare, un consiliu obedient, guvernul de aceeași culoare politică și marele talent de a vorbi ca la televizor. Este un mister de ce nu reușește mai mult decât niște paranghelii jenante.