Great Gatsby cu sos dulce acrișor și ceapă. 3D

Se mai sărută cineva în fundul sălii de cinema sau toată lumea plescăie la floricele și fast food în timpul filmului?

N u știu cum o fi pentru alții, dar pentru mine The Great Gatsby e din categoria filmelor care au depășit cartea  – gen Love story – așa că admit din start că n-am citit-o. Robert Redford s-a suprapus pe profilul acestui bărbat misterios, senzual și îndrăgostit  iremediabil de nevasta altuia (Mia Farrow), așa că nu mi-am mai bătut capul să aflu mai mult. Bine, nici nu e una dintre poveștile fără de care n-aș putea trăi în viață, dar admit, pentru mine Redford este Gatsby.

Acuma, trebuie să mai recunosc și că Leonardo DiCaprio nu e genul de bărbat pe care să-l râvnesc, deci e lesne de înțeles de ce nu m-a dat pe spate prestația lui din noul Gatsby. Veți întreba atunci ce naiba am căutat să văd filmul? Păi era reducere la Hollywood Multiplex, cumpărai un bilet și intrai doi, așa că am zis de ce nu? 😉 Plus că biletul avea o parte răzuibilă, și am câștiga dreptul de a mai merge o dată la film, cu și mai puțini bani.

Bun, pe lângă asta am avut și ocazia nesperată de a împărți aceeași sală cu o hoardă de mâncători de floricele, chipsuri, aripioare picante sau mai știu eu ce alte delicatese de fast food. Și să mă ierte domnul DiCaprio, dar asta mi se pare mai interesant de comentat decât prestația dumnealui actoricească. În prima jumătate a filmului 3D-ul de pe ecran a fost depășit în sunet și arome de masticația și deglutiția din sală.

Așadar, stimați spectatori, mă oamenilor, care-i treaba cu mâncatul la film? Muriți dacă nu îngurgitați nimic timp de o oră-două cât ține un film? Am înțeles cu floricelele, moda americană pe care era musai s-o importăm și noi, deși erau poate mai sănătoase semințele noastre de bostan și floare. Dar când au început ăștia să vândă sosuri picante în cinematografe? Am senzația că numai un film mă mai desparte de momentul acela când vor sfârâi grătarele jos lângă ecran, iar spectatorii vor face coadă pe culoarul dintre scaune în pauza publicitară la mititei cu muștar și bere.

La Gatsby a fost un festin culinar în sală, în jurul meu. Petreceri fabuloase pe ecran, 3D, mirosuri, zgomote și plescăituri dolby surround în sală. De undeva din dreapta venea un iz puternic de sos dulce acrișor, iar din spate cineva râgâia peridic un damf de ceapă. Sau poate de „de toate” dintr-o shaorma strecurată fraudulos în poșetă pe sub nasul controlorului de bilete.

Noroc că purtam ochelari ca să vedem filmul 3D, că la atâtea biciuiri ale simțurilor la filmul ăsta, nu m-ar fi mirat să se stropească și din ecran cu niscai șampanie. Altfel, cum vă spuneam, filmul nu mi s-a părut o mare realizare cinematografică. Acum când nu ai ce să spui nou într-un domeniu, îi arzi niște cadre 3D și zici că ai făcut o capodoperă. Cinematograful oricum își scoate banii din vânzarea de mâncare. Că la cât costă „accesoriile” astea culinare ale filmelor s-ar zice că de fapt te duci la cinema ca să mănânci, și adițional mai zgâiești ochii la un film. Pe vremea mea, maică, și a lui Gatsby-Redford, singurele chestii 3D care se petreceau în întunericul sălii de cinema erau niște sărutări și niscai pipăieli prin fundul sălii. Și parcă erau mai picante 😉

Etichete: , , , , , ,

2 comentarii la “Great Gatsby cu sos dulce acrișor și ceapă. 3D” Subscribe

  1. evghenia 21/07/2013 at 17:20 #

    tu ai fost la 4D 🙂

  2. Ady 21/07/2013 at 20:39 #

    pai daca te duci la multplexuri d-astea?!
    daca e sa vad un film in targ, prefer cinema studio, cel din piata romana. 8 lei biletu’ primele 2 spectacole, inclusiv in week-end, 10 lei la celelalte ore, maxim 15 la vreun film mai pe val (cum a fost „pozitia copilului”). e adevarat, lume cam de la 30 si ceva de ani in sus (pana la peste 70 🙂 ), dar niciodata n-am avut parte de spectacole d-astea culinare (cel mult vreun fasait de ambalaj de bomboana inainte sa inceapa filmul; nici macar in partea aia de trailere) sau de telefoane sau cometarii mai mult sau mai putin porcoase din sala.
    curat (spre deosebire de patria sau scala care imi aminteau de cinema-ul de la mine din oras), sunet dolby nus’ de care.
    singurul minus, panta in care sunt asezate scaunele e un pic cam blanda, chestie care imi poate crea probleme mie personal. pe de alta parte, panta foarte dura din multiplexuri nu-mi permite pozitia favorita la cinema: „cu antebratele pe scaunul din fata si barbia sprijita de dosul palmelor”- bineinteles, daca nu sta nimeni pe scaunul din fata. 🙂
    n-am vazut/citit „marele gatsby” in nicio versiune. robert redford nu e printre favoritii mei (mie mi-a placut in „jeremiah jhonson”), mia farow chiar nu-mi place, iar subiectul nu m-a atras.

Lasă un comentariu

Oldies but goldies

Respect pentru sfânta prostie națională

prostie

Senatorii Ficățel și Miki Șpagă vor să ne oblige să le arătăm respect, printr-o lege care ne va măsura sentimentele și va sancționa prompt abaterile de la sentimentele sănătoase, naționale, de iubire și respect față de tot ce e românesc, creștin și … tricolor

De ce nu-i prieşte Mioriţei iarba din UE

turma-alergand

Oieritul românesc supravieţuieşte cu greu, între subvenţia europeană care vine târziu, dezinteresul tineretului pentru meseria de cioban, şi supremaţia supermarketurilor care ne bagă pe gât brânză de import.

Generaţia „Silicon Valley” de România, după 50 de ani (II)

Bucuria revederii dupa 50 de ani

Noi nu am muncit pentru un regim politic, ci pentru bunăstarea unui popor. Am rămas aici ca o datorie față de cei care ne-au învățat. Însă acum în România specialiștii sunt tratați în bătaie de joc. Eu încă nu sunt pensionar, deci nu simt că atentez la siguranța țării, cum sunt considerați acum pensionarii, cu veniturile lor

Generaţia „Silicon Valley” de România, după 50 de ani

Politehnica Bucuresti, Falcultatea de Electronica si Telecomunicatii - Generatia 1960 - numai vise

Au absolvit în 1960 Politehnica. Erau 150. Mai târziu unii au emigrat și au ridicat cu creierele lor celebra Silicon Valley din California. Cei care au avut cu adevărat vână de aventurieri au rămas aici, în România. Acum mai sunt vreo 50.

„Căpșunarii” care construiesc metroul din Drumul Taberei

Faur, Gheorghe și Vișovan în fața scutului cu care vor săpa tunelul de metrou

Au plecat de 10-20 de ani din țară, s-au specializat în săpat tuneluri în Spania sau Italia, și acum vin ca specialiști „străini”. Vestea proastă e că vor să plece înapoi. Sunt dezamăgiți că România nu a ajuns Europa din urmă cât timp ei au fost plecați.

De ce a fost mai bine în iarna lui 54

București în iarna din 1954

Pe vremea aia oamenii știau să-și facă provizii pentru iarnă, să se scoată singuri din rahatul alb și reușeau să îndeplinească și planul în uzină. Acum avem televiziuni de știri al căror unic rol educativ e ăla de a perpetua mentalitatea asistată a cetățeanului care în curând va aștepta să fie șters și la cur de către autoritățile incompetente.