N u știu cum o fi pentru alții, dar pentru mine The Great Gatsby e din categoria filmelor care au depășit cartea – gen Love story – așa că admit din start că n-am citit-o. Robert Redford s-a suprapus pe profilul acestui bărbat misterios, senzual și îndrăgostit iremediabil de nevasta altuia (Mia Farrow), așa că nu mi-am mai bătut capul să aflu mai mult. Bine, nici nu e una dintre poveștile fără de care n-aș putea trăi în viață, dar admit, pentru mine Redford este Gatsby.
Acuma, trebuie să mai recunosc și că Leonardo DiCaprio nu e genul de bărbat pe care să-l râvnesc, deci e lesne de înțeles de ce nu m-a dat pe spate prestația lui din noul Gatsby. Veți întreba atunci ce naiba am căutat să văd filmul? Păi era reducere la Hollywood Multiplex, cumpărai un bilet și intrai doi, așa că am zis de ce nu? 😉 Plus că biletul avea o parte răzuibilă, și am câștiga dreptul de a mai merge o dată la film, cu și mai puțini bani.
Bun, pe lângă asta am avut și ocazia nesperată de a împărți aceeași sală cu o hoardă de mâncători de floricele, chipsuri, aripioare picante sau mai știu eu ce alte delicatese de fast food. Și să mă ierte domnul DiCaprio, dar asta mi se pare mai interesant de comentat decât prestația dumnealui actoricească. În prima jumătate a filmului 3D-ul de pe ecran a fost depășit în sunet și arome de masticația și deglutiția din sală.
Așadar, stimați spectatori, mă oamenilor, care-i treaba cu mâncatul la film? Muriți dacă nu îngurgitați nimic timp de o oră-două cât ține un film? Am înțeles cu floricelele, moda americană pe care era musai s-o importăm și noi, deși erau poate mai sănătoase semințele noastre de bostan și floare. Dar când au început ăștia să vândă sosuri picante în cinematografe? Am senzația că numai un film mă mai desparte de momentul acela când vor sfârâi grătarele jos lângă ecran, iar spectatorii vor face coadă pe culoarul dintre scaune în pauza publicitară la mititei cu muștar și bere.
La Gatsby a fost un festin culinar în sală, în jurul meu. Petreceri fabuloase pe ecran, 3D, mirosuri, zgomote și plescăituri dolby surround în sală. De undeva din dreapta venea un iz puternic de sos dulce acrișor, iar din spate cineva râgâia peridic un damf de ceapă. Sau poate de „de toate” dintr-o shaorma strecurată fraudulos în poșetă pe sub nasul controlorului de bilete.
Noroc că purtam ochelari ca să vedem filmul 3D, că la atâtea biciuiri ale simțurilor la filmul ăsta, nu m-ar fi mirat să se stropească și din ecran cu niscai șampanie. Altfel, cum vă spuneam, filmul nu mi s-a părut o mare realizare cinematografică. Acum când nu ai ce să spui nou într-un domeniu, îi arzi niște cadre 3D și zici că ai făcut o capodoperă. Cinematograful oricum își scoate banii din vânzarea de mâncare. Că la cât costă „accesoriile” astea culinare ale filmelor s-ar zice că de fapt te duci la cinema ca să mănânci, și adițional mai zgâiești ochii la un film. Pe vremea mea, maică, și a lui Gatsby-Redford, singurele chestii 3D care se petreceau în întunericul sălii de cinema erau niște sărutări și niscai pipăieli prin fundul sălii. Și parcă erau mai picante 😉
tu ai fost la 4D 🙂
pai daca te duci la multplexuri d-astea?!
daca e sa vad un film in targ, prefer cinema studio, cel din piata romana. 8 lei biletu’ primele 2 spectacole, inclusiv in week-end, 10 lei la celelalte ore, maxim 15 la vreun film mai pe val (cum a fost „pozitia copilului”). e adevarat, lume cam de la 30 si ceva de ani in sus (pana la peste 70 🙂 ), dar niciodata n-am avut parte de spectacole d-astea culinare (cel mult vreun fasait de ambalaj de bomboana inainte sa inceapa filmul; nici macar in partea aia de trailere) sau de telefoane sau cometarii mai mult sau mai putin porcoase din sala.
curat (spre deosebire de patria sau scala care imi aminteau de cinema-ul de la mine din oras), sunet dolby nus’ de care.
singurul minus, panta in care sunt asezate scaunele e un pic cam blanda, chestie care imi poate crea probleme mie personal. pe de alta parte, panta foarte dura din multiplexuri nu-mi permite pozitia favorita la cinema: „cu antebratele pe scaunul din fata si barbia sprijita de dosul palmelor”- bineinteles, daca nu sta nimeni pe scaunul din fata. 🙂
n-am vazut/citit „marele gatsby” in nicio versiune. robert redford nu e printre favoritii mei (mie mi-a placut in „jeremiah jhonson”), mia farow chiar nu-mi place, iar subiectul nu m-a atras.