Great Gatsby cu sos dulce acrișor și ceapă. 3D

Se mai sărută cineva în fundul sălii de cinema sau toată lumea plescăie la floricele și fast food în timpul filmului?

N u știu cum o fi pentru alții, dar pentru mine The Great Gatsby e din categoria filmelor care au depășit cartea  – gen Love story – așa că admit din start că n-am citit-o. Robert Redford s-a suprapus pe profilul acestui bărbat misterios, senzual și îndrăgostit  iremediabil de nevasta altuia (Mia Farrow), așa că nu mi-am mai bătut capul să aflu mai mult. Bine, nici nu e una dintre poveștile fără de care n-aș putea trăi în viață, dar admit, pentru mine Redford este Gatsby.

Acuma, trebuie să mai recunosc și că Leonardo DiCaprio nu e genul de bărbat pe care să-l râvnesc, deci e lesne de înțeles de ce nu m-a dat pe spate prestația lui din noul Gatsby. Veți întreba atunci ce naiba am căutat să văd filmul? Păi era reducere la Hollywood Multiplex, cumpărai un bilet și intrai doi, așa că am zis de ce nu? 😉 Plus că biletul avea o parte răzuibilă, și am câștiga dreptul de a mai merge o dată la film, cu și mai puțini bani.

Bun, pe lângă asta am avut și ocazia nesperată de a împărți aceeași sală cu o hoardă de mâncători de floricele, chipsuri, aripioare picante sau mai știu eu ce alte delicatese de fast food. Și să mă ierte domnul DiCaprio, dar asta mi se pare mai interesant de comentat decât prestația dumnealui actoricească. În prima jumătate a filmului 3D-ul de pe ecran a fost depășit în sunet și arome de masticația și deglutiția din sală.

Așadar, stimați spectatori, mă oamenilor, care-i treaba cu mâncatul la film? Muriți dacă nu îngurgitați nimic timp de o oră-două cât ține un film? Am înțeles cu floricelele, moda americană pe care era musai s-o importăm și noi, deși erau poate mai sănătoase semințele noastre de bostan și floare. Dar când au început ăștia să vândă sosuri picante în cinematografe? Am senzația că numai un film mă mai desparte de momentul acela când vor sfârâi grătarele jos lângă ecran, iar spectatorii vor face coadă pe culoarul dintre scaune în pauza publicitară la mititei cu muștar și bere.

La Gatsby a fost un festin culinar în sală, în jurul meu. Petreceri fabuloase pe ecran, 3D, mirosuri, zgomote și plescăituri dolby surround în sală. De undeva din dreapta venea un iz puternic de sos dulce acrișor, iar din spate cineva râgâia peridic un damf de ceapă. Sau poate de „de toate” dintr-o shaorma strecurată fraudulos în poșetă pe sub nasul controlorului de bilete.

Noroc că purtam ochelari ca să vedem filmul 3D, că la atâtea biciuiri ale simțurilor la filmul ăsta, nu m-ar fi mirat să se stropească și din ecran cu niscai șampanie. Altfel, cum vă spuneam, filmul nu mi s-a părut o mare realizare cinematografică. Acum când nu ai ce să spui nou într-un domeniu, îi arzi niște cadre 3D și zici că ai făcut o capodoperă. Cinematograful oricum își scoate banii din vânzarea de mâncare. Că la cât costă „accesoriile” astea culinare ale filmelor s-ar zice că de fapt te duci la cinema ca să mănânci, și adițional mai zgâiești ochii la un film. Pe vremea mea, maică, și a lui Gatsby-Redford, singurele chestii 3D care se petreceau în întunericul sălii de cinema erau niște sărutări și niscai pipăieli prin fundul sălii. Și parcă erau mai picante 😉

Etichete: , , , , , ,

2 comentarii la “Great Gatsby cu sos dulce acrișor și ceapă. 3D” Subscribe

  1. evghenia 21/07/2013 at 17:20 #

    tu ai fost la 4D 🙂

  2. Ady 21/07/2013 at 20:39 #

    pai daca te duci la multplexuri d-astea?!
    daca e sa vad un film in targ, prefer cinema studio, cel din piata romana. 8 lei biletu’ primele 2 spectacole, inclusiv in week-end, 10 lei la celelalte ore, maxim 15 la vreun film mai pe val (cum a fost „pozitia copilului”). e adevarat, lume cam de la 30 si ceva de ani in sus (pana la peste 70 🙂 ), dar niciodata n-am avut parte de spectacole d-astea culinare (cel mult vreun fasait de ambalaj de bomboana inainte sa inceapa filmul; nici macar in partea aia de trailere) sau de telefoane sau cometarii mai mult sau mai putin porcoase din sala.
    curat (spre deosebire de patria sau scala care imi aminteau de cinema-ul de la mine din oras), sunet dolby nus’ de care.
    singurul minus, panta in care sunt asezate scaunele e un pic cam blanda, chestie care imi poate crea probleme mie personal. pe de alta parte, panta foarte dura din multiplexuri nu-mi permite pozitia favorita la cinema: „cu antebratele pe scaunul din fata si barbia sprijita de dosul palmelor”- bineinteles, daca nu sta nimeni pe scaunul din fata. 🙂
    n-am vazut/citit „marele gatsby” in nicio versiune. robert redford nu e printre favoritii mei (mie mi-a placut in „jeremiah jhonson”), mia farow chiar nu-mi place, iar subiectul nu m-a atras.

Lasă un comentariu

Oldies but goldies

De ce ea?

tarau-victoriei-an

Povestea neromanțată a unei românce care a făcut pușcărie nevinovată, ca urmare a unui lanț de erori judiciare, deschis în 2000 de o anchetă a procurorului Cristian Panait, închis abia după 15 ani de procese

Biblioteca națională s-a deschis, dar nu funcționează

Biblioteca Națională Samsung

Biblioteca te păcălește că-ți face legitimație online, dar nu ți-o face decât la sediu, îți zice pe site că are anumite cărți, dar în depozit ele nu există, și nu împrumută cărți acasă. Niciodată. Avem un sediu ultracentral și modern de 100 de milioane de euro, doar ca suport pentru o reclamă Samsung deocamdată.

Ce zice FMI de finanțarea găurii negre „biserica”, de la buget?

prefericitul Daniel arata calea

Biserica Ortodoxă Română nu vrea concurență pe piața lumânărilor și a locurilor de veci, dar vrea bani de la buget pentru salarii și catedrale. Oare FMI știe?

Nostalgii maso-comuniste de 1 Mai

steaguri

O frântură dintr-o zi grea, muncitorească, a unui chelner hâtru de la Restaurantul Riviera din Parcul 23 August.

Ziua 2: Dragă, eu unde dorm? că mă întreabă recenzorul….

Ospitalitate, dar nu degeaba

Dacă vă calcă recenzorul oferiți-i, vă rog eu, un pahar cu apă. Nici nu știți ce nevoie are!

De ce a fost mai bine în iarna lui 54

București în iarna din 1954

Pe vremea aia oamenii știau să-și facă provizii pentru iarnă, să se scoată singuri din rahatul alb și reușeau să îndeplinească și planul în uzină. Acum avem televiziuni de știri al căror unic rol educativ e ăla de a perpetua mentalitatea asistată a cetățeanului care în curând va aștepta să fie șters și la cur de către autoritățile incompetente.