Ai toată viața înainte: iubești sau te lași iubit?

Ați citit, loazelor, cartea pentru clubul de luna asta? Hai să ne întâlnim pentru cartea lui Émile Ajar (zis și Romain Gary) că nu mai avem toată viața înainte pentru asta.

T rebuie să admit că am citit-o greu. Nu pentru că n-ar fi fost bună – e cea mai vândută carte franțuzească a secolului trecut, până la urmă – ci pentru că mintea mea a fost sorcova în concediul ăsta, și ceea ce ar fi fost o lectură de două seri maxim, s-a lălăit pe aproape o lună, că aproape uitasem de unde am pornit.

Dar, ca și subiectul cărții, am sprintat și eu pe ultimele 50 de pagini și am înfrânt în cele din urmă. Ce să zic, sunt sigură că dacă altfel ar fi arătat vara asta a mea, altfel v-aș fi vorbit și eu despre carte, dar cum viața nu-ți stă întotdeauna înainte, ci mai dă și colțuri pe neașteptate, punându-ți un zid în față când te aștepți mai puțin, vă zic doar pe scurt: e vorba despre un puștiulică arab, crescut la periferia Parisului de o fostă prostituată evreică, într-o comunitate formată din drojdia societății franceze din anii 70: travestiți, curve, proxeneți, imigranți din lumea a treia. Puștiul e precoce, pentru cei 10-14 ani ai lui, ba chiar bate în cinism cu multe din observațiile tragi-comice pe care le face despre lumea care-l înconjoară, așa că întreaga poveste este de fapt o lungă descriere critică a societății franceze, așa cum o vedea nu mai puțin cinicul Romain Gary. Este, dacă vreţi, un soi de cinism incompatibil cu adolescenţa, pe care l-am remarcat și în „Eleganța ariciului”. Doar că aici avem a face un un băiat din pătura cea mai de jos a societății.

Scriitor de origine poloneză, Gary – care luase deja premiul Goncourt pentru „Rădăcinile cerului” – avea peste 70 de ani la data la care a decis să-și inventeze încă un pseudonim și să scrie romanul „Ai toată viața înainte”. Așa a apărut Émile Ajar, care a stârnit entuziasm cu romanul său, și a primit „și el” un Goncourt pentru asta. Câțiva ani mai târziu s-a sinucis, recunoscând în biletul de adio scris „către presă”, că tot el a fost și Ajar. De altfel întreaga biografie a omului pare cel puțin la fel de pasionantă ca și romanele sale.

Cartea cred că merită atenție mai multă decât i-am acordat eu, așa că vă invit s-o citiți – o găsiți gratis în format electronic pe Internet – și să vă puneți și voi întrebarea care l-a urmărit pe Momo (puștiul arab povestitor) de la început: se poate trăi fără iubire? Eu cred că nu. Și el la aceeași concluzie a ajuns la final. O nuanță în plus pe care aș pune-o eu la întrebarea asta ar fi: ce e mai important: să iubești sau să fii iubit? Puteți răspunde chiar dacă nu citiți cartea și nu veniți la club, mă interesează la ce concluzie ați ajuns până acum din experiențele voastre 😉

Pentru clubul de carte, cei care o citiți și vreți să veniți, vă propun tot Lente Cafe (de la Armenească), sâmbătă, 7 septembrie vineri, 13 septembrie, de la ora 19.00. Ce ziceți? Am modificat data la cererea publicului. 

*poza e din ecranizarea romanului „Ai toată viața înainte”, cu Simone Signoret în rolul madamei Rosa:

Etichete: , , , ,

7 comentarii la “Ai toată viața înainte: iubești sau te lași iubit?” Subscribe

  1. Ioana 27/08/2013 at 23:37 #

    Nici, nici. Dependenţa de altul e păguboasă any way you look at it – ori că iubeşti, ori că eşti iubit, tot o cuşcă este. Faptul că poate fi şi de aur n-o face mai puţin cuşcă. Mi se pare mai important să fii sănătos pe cât posibil, să te simţi bine în propria-ţi companie, să ai linişte, prieteni şi bani. Trust me, experienţele vorbeşte 😀

    • Dollo 28/08/2013 at 06:19 #

      Hm, și față de prieteni nu simți nimic? Iubirea e de multe feluri. nu?

  2. Cora 28/08/2013 at 07:54 #

    Este mai important pentru sufletul tau personal, pentru tot ceea ce esti ca individ, sa iubesti. Sa iubesti tot ce te inconjoara, natura, animalele, oamenii, universul.Numai in asta consta adevarata frumusete a sufletului, numai asta iti poate aduce fericirea si linistea . Sa fii iubit e frumos, dar daca nu iubesti si tu, ce folos?! Iubirea altora pentru tine, neimpartasita fiind, se va transforma curand , in ceva plictisitor, obositor, neinteresant. In timp ce sufletul altuia vibreaza, tu sa fii rece si indiferent…unde e frumusetea vietii in asta?!Si cat va mai dura pana cand iubirea celuilalt, de orice fel ar fi ea, se va transforma si ea in indiferenta? Ce poate fi frumos in asta?…
    Iubind, vei fi iubit. Asa cred eu. Si cu toate ca e greu sa iubesti orice si pe oricine ( cred ca numai despre Iisus s-a spus asta, si de atunci altul ca el nici n-a mai existat.) , putem macar sa incercam sa iubim in fiecare zi mai mult, pentru propria fericire.Cred ca asta ne poate face si mai buni.

  3. N. Raducanu 28/08/2013 at 12:43 #

    Doua reflectii despre tema iubirii. Prima, a unui mare scriitor, iar cea de a doua, a unui mare actor de teatru si cinema.
    Somerset Maugham in „Valul pictat”: „Ceeace e important e sa iubesti, nu sa fii iubit. Nici nu esti recunoscator celui care te iubeste, caci daca nu-l iubesti, el te plictiseste doar…”
    Jean-Louis Barrault, despre sotia sa, actrita Madeleine Renaud: „Cand un barbat iubeste total o fiinta, aceasta fiinta devine in acelasi timp mama sa, fiica sa si sora sa. Marile dragoste sunt intotdeauna incestuoase.”

  4. ady 28/08/2013 at 19:14 #

    n-am citit-o, de fapt n-am recitit-o. am inceput-o si apoi m-am dat seama ca metroul nu-i un mediu proprice pt asemenea carte. apoi am lalait-o pe coclaurii concediului. dar pana sambata la 17.30-18 cand ar trebui sa plec eu de acasa mai e. asa ca daca nu se intampla ceva absolut neprevazut, vin sambata cu tema facuta. 🙂
    acuma, cu iubirea: omul prin natura lui e o fiinta sociala. nu poate exista/trai/dezvolta/fiinta cu adevarat decat impreuna cu altii (exceptiile sunt putine si sunt „exceptii” si probabil, daca le cauti bine oaresce implicatii prin tratatele de psihologie/psihiatrie). de la simpatia colegiala/amicala pana dragostea patimasa de-ti frige sufletul si arde inima si apoi pana la uitarea de sine a dragostei parintesti (nu fac discriminari 🙂 ), sa iubesti si sa fii iubit este………… dincolo de cuvinte.
    care-i mai importanta, n-as putea sa spun. presupun ca tine si de om. dar fiecare ar trebui sa macar odata in viata sa iubeasca, macar odata sa fie iubit, si macar odata sa fie „cu vice-versa” 🙂

  5. ady 28/08/2013 at 19:16 #

    pfuuuuuuuuuuui, acum am citit mai bine. pana pe 7 septembrie am timp s-o citest de 10 ori. 🙂 (si inca vreo 3 carti pe langa 🙂 )

  6. Mihaela 30/08/2013 at 19:56 #

    Dar „Dincolo de limita aceasta biletul isi pierde valabilitatea ati citit?”

Lasă un comentariu

Anunță-mă prin email când apar comentarii noi.
Te poti abona si fara sa comentezi.

Oldies but goldies

Recursul la argumente

ilusion

De ce în 2017 e nevoie să le explici unora că oamenii sunt egali în fața legii și au aceleași drepturi indiferent de rasă, sex sau etnie – pentru că la televiziunea națională vine un avocat al poporului și neagă Holocaustul, și nimeni nu-l contrazice, deși avem și o lege care-l face pasibil de pușcărie pentru asta.

Ziua 4: Și chinez, și ateu, și friguros

Cica daca Adam si Eva ar fi fost chinezi

Azi am explicat unui conclocuitor chinez cum funcționează termoficarea românească; i-am băgat mințile în cap recenzoarei care voia să mă înregistreze doar pentru că trecusem pe la mama, și apoi am bârfit copios cu niște recenzoare bătrâne și puțin ciupite de molii, ca mine 😛

Ziua 2: Dragă, eu unde dorm? că mă întreabă recenzorul….

Ospitalitate, dar nu degeaba

Dacă vă calcă recenzorul oferiți-i, vă rog eu, un pahar cu apă. Nici nu știți ce nevoie are!

A venit toamna, acoperă-mi gresia cu niște antiderapant

placi

Robert Negoiță, iubitorul primar al sectorului 3, a lipit bucățele de material antiderapant pe plăcile de gresie de pe Bulevardul Unirii – pe care a dat 10 milioane de euro – ca să nu-și rupă trecătorii picioarele când merg să-și plătească impozitele.

Cum stăm cu moralitatea, noi ăștia educați în comunism

pionieri

Dacă e adevărat că predarea religiei în școli are rol de moralizare a maselor, atunci noi decrețeii, pionierii, șoimii patriei, de unde am învățat onoarea și moralitatea?

Învățăm greu, mimăm mult și uităm repede

iohannis

Săptămâna trecută, după 25 de ani de tergiversări, dosarul Revoluției s-a închis, fără să fie cineva pedepsit și fără să știm vinovații. Dar asta e deja istorie, acum ne arde incendiul din club, de data asta va fi altfel, acum au murit tineri nevinovați pentru profitul unora, nu pentru democrație și alte abureli.