T rebuie să admit că am citit-o greu. Nu pentru că n-ar fi fost bună – e cea mai vândută carte franțuzească a secolului trecut, până la urmă – ci pentru că mintea mea a fost sorcova în concediul ăsta, și ceea ce ar fi fost o lectură de două seri maxim, s-a lălăit pe aproape o lună, că aproape uitasem de unde am pornit.
Dar, ca și subiectul cărții, am sprintat și eu pe ultimele 50 de pagini și am înfrânt în cele din urmă. Ce să zic, sunt sigură că dacă altfel ar fi arătat vara asta a mea, altfel v-aș fi vorbit și eu despre carte, dar cum viața nu-ți stă întotdeauna înainte, ci mai dă și colțuri pe neașteptate, punându-ți un zid în față când te aștepți mai puțin, vă zic doar pe scurt: e vorba despre un puștiulică arab, crescut la periferia Parisului de o fostă prostituată evreică, într-o comunitate formată din drojdia societății franceze din anii 70: travestiți, curve, proxeneți, imigranți din lumea a treia. Puștiul e precoce, pentru cei 10-14 ani ai lui, ba chiar bate în cinism cu multe din observațiile tragi-comice pe care le face despre lumea care-l înconjoară, așa că întreaga poveste este de fapt o lungă descriere critică a societății franceze, așa cum o vedea nu mai puțin cinicul Romain Gary. Este, dacă vreţi, un soi de cinism incompatibil cu adolescenţa, pe care l-am remarcat și în „Eleganța ariciului”. Doar că aici avem a face un un băiat din pătura cea mai de jos a societății.
Scriitor de origine poloneză, Gary – care luase deja premiul Goncourt pentru „Rădăcinile cerului” – avea peste 70 de ani la data la care a decis să-și inventeze încă un pseudonim și să scrie romanul „Ai toată viața înainte”. Așa a apărut Émile Ajar, care a stârnit entuziasm cu romanul său, și a primit „și el” un Goncourt pentru asta. Câțiva ani mai târziu s-a sinucis, recunoscând în biletul de adio scris „către presă”, că tot el a fost și Ajar. De altfel întreaga biografie a omului pare cel puțin la fel de pasionantă ca și romanele sale.
Cartea cred că merită atenție mai multă decât i-am acordat eu, așa că vă invit s-o citiți – o găsiți gratis în format electronic pe Internet – și să vă puneți și voi întrebarea care l-a urmărit pe Momo (puștiul arab povestitor) de la început: se poate trăi fără iubire? Eu cred că nu. Și el la aceeași concluzie a ajuns la final. O nuanță în plus pe care aș pune-o eu la întrebarea asta ar fi: ce e mai important: să iubești sau să fii iubit? Puteți răspunde chiar dacă nu citiți cartea și nu veniți la club, mă interesează la ce concluzie ați ajuns până acum din experiențele voastre 😉
Pentru clubul de carte, cei care o citiți și vreți să veniți, vă propun tot Lente Cafe (de la Armenească), sâmbătă, 7 septembrie vineri, 13 septembrie, de la ora 19.00. Ce ziceți? Am modificat data la cererea publicului.
*poza e din ecranizarea romanului „Ai toată viața înainte”, cu Simone Signoret în rolul madamei Rosa:
Nici, nici. Dependenţa de altul e păguboasă any way you look at it – ori că iubeşti, ori că eşti iubit, tot o cuşcă este. Faptul că poate fi şi de aur n-o face mai puţin cuşcă. Mi se pare mai important să fii sănătos pe cât posibil, să te simţi bine în propria-ţi companie, să ai linişte, prieteni şi bani. Trust me, experienţele vorbeşte 😀
Hm, și față de prieteni nu simți nimic? Iubirea e de multe feluri. nu?
Este mai important pentru sufletul tau personal, pentru tot ceea ce esti ca individ, sa iubesti. Sa iubesti tot ce te inconjoara, natura, animalele, oamenii, universul.Numai in asta consta adevarata frumusete a sufletului, numai asta iti poate aduce fericirea si linistea . Sa fii iubit e frumos, dar daca nu iubesti si tu, ce folos?! Iubirea altora pentru tine, neimpartasita fiind, se va transforma curand , in ceva plictisitor, obositor, neinteresant. In timp ce sufletul altuia vibreaza, tu sa fii rece si indiferent…unde e frumusetea vietii in asta?!Si cat va mai dura pana cand iubirea celuilalt, de orice fel ar fi ea, se va transforma si ea in indiferenta? Ce poate fi frumos in asta?…
Iubind, vei fi iubit. Asa cred eu. Si cu toate ca e greu sa iubesti orice si pe oricine ( cred ca numai despre Iisus s-a spus asta, si de atunci altul ca el nici n-a mai existat.) , putem macar sa incercam sa iubim in fiecare zi mai mult, pentru propria fericire.Cred ca asta ne poate face si mai buni.
Doua reflectii despre tema iubirii. Prima, a unui mare scriitor, iar cea de a doua, a unui mare actor de teatru si cinema.
Somerset Maugham in „Valul pictat”: „Ceeace e important e sa iubesti, nu sa fii iubit. Nici nu esti recunoscator celui care te iubeste, caci daca nu-l iubesti, el te plictiseste doar…”
Jean-Louis Barrault, despre sotia sa, actrita Madeleine Renaud: „Cand un barbat iubeste total o fiinta, aceasta fiinta devine in acelasi timp mama sa, fiica sa si sora sa. Marile dragoste sunt intotdeauna incestuoase.”
n-am citit-o, de fapt n-am recitit-o. am inceput-o si apoi m-am dat seama ca metroul nu-i un mediu proprice pt asemenea carte. apoi am lalait-o pe coclaurii concediului. dar pana sambata la 17.30-18 cand ar trebui sa plec eu de acasa mai e. asa ca daca nu se intampla ceva absolut neprevazut, vin sambata cu tema facuta. 🙂
acuma, cu iubirea: omul prin natura lui e o fiinta sociala. nu poate exista/trai/dezvolta/fiinta cu adevarat decat impreuna cu altii (exceptiile sunt putine si sunt „exceptii” si probabil, daca le cauti bine oaresce implicatii prin tratatele de psihologie/psihiatrie). de la simpatia colegiala/amicala pana dragostea patimasa de-ti frige sufletul si arde inima si apoi pana la uitarea de sine a dragostei parintesti (nu fac discriminari 🙂 ), sa iubesti si sa fii iubit este………… dincolo de cuvinte.
care-i mai importanta, n-as putea sa spun. presupun ca tine si de om. dar fiecare ar trebui sa macar odata in viata sa iubeasca, macar odata sa fie iubit, si macar odata sa fie „cu vice-versa” 🙂
pfuuuuuuuuuuui, acum am citit mai bine. pana pe 7 septembrie am timp s-o citest de 10 ori. 🙂 (si inca vreo 3 carti pe langa 🙂 )
Dar „Dincolo de limita aceasta biletul isi pierde valabilitatea ati citit?”