La poarta Vulcanilor noroioși, un domn hâtru vinde bilete. Pe masa din fața lui, înfășurați în celofan, niște vulcănași în miniatură, ca niște căcați colorați, din ipsos, așteaptă să fie cumpărați de turiști. În timp ce ne rupe biletele (4 lei de căciulă), pun mâna pe unul și-l întreb pe bărbosul cu ochi albaștri:
– Astea ce sunt?
– Niște kitsch-uri!
Râdem și apreciem sinceritatea omului.
– Și înăuntru ce vedem?
– Niște noroaie, domnișoară!, vine la fel de sincer răspunsul portarului.
– Dar sunt doar astea de aici sau mai sunt și în altă parte? insist eu, pentru că pe drum văzusem că drumul se bifurcă între pâclele mari și alea mici. Nu știam exact în care nimerisem.
– Da, peste deal, replică el privindu-mă egal.
– Și acolo ce e?
– Tot așa, niște noroi, închide bărbosul, rotund, conversația.
Era evident nedumerit de ce continuă oamenii să vină să-i viziteze locul de muncă – și să-i mai cumpere și biletele – când era clar: nimic demn de văzut dincolo de scaunul lui. Parcă ar fi stat acolo de când au început să erupă vulcanii, și era sătul de fraierii care tot vin la pomul lăudat.
Dacă vede că persistăm în curiozitate, ne dă biletele apoi ne face instructajul:
– Vă rog să nu fumați înăuntru și să nu puneți mâna pe noroi, da?
– Nu suntem fumători, stați liniștit.
– Da, dar vă spun pentru că noi avem un om care păzește înăuntru, să nu se fumeze, dar programul i se termină la ora 17.00. Așa că vă rog eu să nu fumați, da?!
Era deja trecut de 19.00 când am intrat. Înăuntru, ochiul meu de ziarizdă în vacanță a și descoperit două chiștoace de țigări în crăpăturile primului vulcan. În rest, un peisaj selenar, cu câteva conuri în mijloc, de unde bolborosește calm un noroi, vorba paznicului. Făcut poze, plimbat în sus și-n jos p-acolo, în lumina caldă de apus de vară.
Când ieșim, îmi atrage atenția reclama în versuri de la singura pensiune deschisă chiar în coasta noroaielor. „Nu plecați până nu mâncați ciorbă și cârnați. Nu o să regretați”. Și zău dacă am regretat. Ne-am așezat la o masă la terasă, cu fața la vulcani, și am mâncat cei mai buni cârnați de Pleșcoi la grătar, cu cartofi prăjiți și castraveți murați de vară. Ceea ce vă sugerez să faceți, neapărat dacă treceți pe acolo, în vreun week-end.
Vulcanii ca vulcanii, sunt un fenomen interesant, nu pierdeți nimic dacă-i vedeți. Peisajul din zona Buzău-Berca iar e foarte frumos în perioada asta a anului, și din câte am văzut se poate și înnopta la pensiunea de care vă spun. Tot acolo puteți să faceți diverse sporturi, cum ar fi zbor cu parapanta.
Ca să ajungeți la Vulcani aveți mai multe variante, depinde din ce parte veniți. Trebuie să ajungeți în comuna Berca (cam la 30 de km distanță de Buzău) și de acolo să mergeți 14 km pe un drum șerpuit printre dealurile Subcarpaților. Asfaltul e bun, semnalizarea vulcanilor asemenea, nu vă rătăciți sigur. Iar din Buzău până în București mai aveți alți 100 de km de parcurs pe E 85. Merge și de o excursie de o zi, dacă nu mai aveți concediu, deși cineva spunea că nu merită să faci un drum special până acolo doar pentru asta.
La plecare, bărbosul hâtru se mutase în poarta terasei. I se terminase programul la bilete, deși turiștii continuau să intre acum, pe gratis. Pentru că stând la masă tot văzusem mașini care treceau de intrarea la vulcani și de terasă și mergeau pe un drum mai departe, am zis să-i mai pun blazarea la încercare cu o ultimă întrebare:
– Și pe drum încolo ce mai e?
– Doar o parcare, domnișoară!
Nimicul s-a născut la Berca, între vulcanii noroioși! 🙂
dupa bere rece si inghetata…continuarea ar suna cam asa:
diareea te uimeste!
:)) ești bun, ia vezi poate au nevoie de un asociat la versuri :))
Adică, până, la urmă, ţi-a plăcut?
Nu mi-a displăcut. Pentru ca o excursie/concediu să-ți meargă la inimă e nevoie de mai multe, nu numai lucruri senzaționale. Locul nu a fost senzațional, dar atmosfera, omul hâtru, mâncarea, compania, toate la un loc au făcut o excursie frumoasă 🙂
Mi-am adus aminte de ce ne-a aspus Hanno Hofer de Nigthlosers după un concert. Că s-a dus iarna la locul cu pricina şi că cineva din apropiere i-a spus că vulcanii noroioşi sunt închişi. Şi încă ceva. Oamenii de de la deal-munte sunt hâtri, merită experienţa!!!!!
Dar ai fost şi la vulcanii ceilalţi, la care se ajunge urcând pe jos pe poteca pietruită unde te poţi poza în costum de cosmonaut?
La ceilalți n-am mai ajuns, ne-am luat cu cârnații și ne-am lăsat pe mâna descurajantă a paznicului
erau mai frumosi aia … hi hi