Să vă spun, să nu vă spun unde am fost să mă dau cu parapanta și am mâncat bulz? E una din situațiile alea în care te bucuri că ai avut pentru tine un loc atât de frumos și liniștit, și parcă n-ai vrea să-l vezi cotropit de turismul de masă, deși asta ar fi poate bine pentru gazde, că doar n-au făcut toate investițiile alea doar pentru tine și alți câțiva.
Dar hai că vă spun, că nu suntem așa mulți pe blogul ăsta așa că n-o să fie pericol în următoarea perioadă pentru Carmen să nu mai facă față rezervărilor 😉 Am fost la Podul Dâmboviței, satul din care începe să-și sape în stâncă Dâmbovicioara cheile. Tabăra Oratia, la care am înnoptat după ziua aia plină de adrenalină, e construită între niște dealuri, ascunsă vederii drumețului care nu se abate de la asfalt.
Turistul român nu prea ajunge aici. Fie se înfige în Bran, venind dinspre Brașov și Râșnov, fie se duce pe Valea Prahovei. Ba am constatat cu ocazia asta – mergând și noi până la urmă să vizităm Branul, Râșnovul și celebra peșteră Valea Cetății – că în perioada asta a apărut o specie nouă de turist român atras în special de locurile astea aglomerate de promenadă: românul venit în țară în vacanță, care-și permite probabil abia acum să viziteze frumusețile patriei. Asta e doar o supoziție, judecând după rumeno-italiana auzită adesea prin locurile amintite. Cealaltă supoziție e că mulți oameni cu care ne-am intersectat în acele locuri și-au uitat acasă deodorantul și poate chiar săpunul, dar faptul că vizitând castelul Bran m-am simțit ca în metrou la București nu este subiectul acestei postări.
Tabăra Oratia, pe de altă parte, e genul ăla de cabană austriaco-elvețiană, făcută din piatră și lemn, înconjurată de verdeață și flori, ținută de o familie care păstrează obiceiul locului și-i pune pe masă turistului ce produce în gospodărie: ouă de la prepelițele crescute în deal, unt și brânză de la oile și vacile din sat, roșii din seră, miere din spatele casei și dulcețuri făcute de gospodină din fructele care cresc prin pădurile locului. The mother and the father of the place, cum ar zice domnul Crin, este Carmen, care de când s-a mutat acolo tot trage și de vecini și de autorități să ridice satul din negrul anonimat și să-l pună pe harta turistică. Mapa ei cu proiecte care așteaptă finanțare e la fel de bine garnisită precum cămara cu borcane de murături și dulcețuri. Din păcate numai cămara repurtează succese și like-uri pe Facebook, deocamdată. Dar Carmen e bănățeancă aprigă, nu se lasă ea cu una cu două.
Dacă vă tentează ce v-am spus, ca sugestie de vacanță, să vă mai dau niște coordonate practice:
– până la Podul Dâmboviței se ajunge cu mașina personală (din București prin Pitești-Câmpulung) sau cu rata din Militari până în Rucăr. E un drum de maxim trei ore și acum e bun;
– dacă vă cazați acolo puteți face excursii în împrejurimi – în Rezervația Piatra Craiului, pe o rază de 30 de km se află suficient de multe atracții turistice cât să nu vă ajungă o săptămână de vacanță activă;
– capacitatea de cazare a Taberei Oratia este de 18 locuri, în camere single sau cu mai multe paturi, deci cred că locul ar fi perfect pentru câteva familii cu copii, mai ales că tabăra are și un club în care se cântă, se dansează, se citește – acolo găsiți cărți dintre cele pe care le-am donat și eu – sau se fac baluri mascate. Pe deal deasupra taberei e amenajat locul în care la cererea publicului se face celebrul foc de tabără;
– nu vă dau prețuri, pentru că totul se negociază cu „mother and father” 😉 dar vă asigur că sunt mai mult decât rezonabile. Pentru discuții aplicate, rezervări și alte interese trebuie sunată Carmen, la numărul 0722.229.810. După asta sunteți pe cele mai bune mâini 🙂
*Acesta ar putea fi considerat articol publicitar dacă nu aș fi prietenă cu Carmen „de o viață” cum zice ea. Și adevărul e că suntem de-o seamă, și destul de similare în unele aspecte 😉 Așa că luați-l ca pe o recomandare din suflet, iar dacă veți ajunge vreodată pe acolo o să vedeți că articolul e palid pe lângă frumusețea locului.
baietelul meu impreuna cu clasa au fost anul trecut in tabara Oratia si au stat 2 zile si au fost supermultumiti de cazare,imprejurimi,meniul bogat si diversificat,fara portie si cu bucate traditionale.acasa nu manca papanasi,dar acolo a fost prima data cand a servit asa ceva si a fost f incantat.
deasemenea gazda a fost nemaipomenita si f.serviabila.distractie pe greu si mult aer curat,drumetie in zona
Va recomand cu multa caldura aceasta oaza de frumusete !