Să vă spun, să nu vă spun unde am fost să mă dau cu parapanta și am mâncat bulz? E una din situațiile alea în care te bucuri că ai avut pentru tine un loc atât de frumos și liniștit, și parcă n-ai vrea să-l vezi cotropit de turismul de masă, deși asta ar fi poate bine pentru gazde, că doar n-au făcut toate investițiile alea doar pentru tine și alți câțiva.
Dar hai că vă spun, că nu suntem așa mulți pe blogul ăsta așa că n-o să fie pericol în următoarea perioadă pentru Carmen să nu mai facă față rezervărilor 😉 Am fost la Podul Dâmboviței, satul din care începe să-și sape în stâncă Dâmbovicioara cheile. Tabăra Oratia, la care am înnoptat după ziua aia plină de adrenalină, e construită între niște dealuri, ascunsă vederii drumețului care nu se abate de la asfalt.
Turistul român nu prea ajunge aici. Fie se înfige în Bran, venind dinspre Brașov și Râșnov, fie se duce pe Valea Prahovei. Ba am constatat cu ocazia asta – mergând și noi până la urmă să vizităm Branul, Râșnovul și celebra peșteră Valea Cetății – că în perioada asta a apărut o specie nouă de turist român atras în special de locurile astea aglomerate de promenadă: românul venit în țară în vacanță, care-și permite probabil abia acum să viziteze frumusețile patriei. Asta e doar o supoziție, judecând după rumeno-italiana auzită adesea prin locurile amintite. Cealaltă supoziție e că mulți oameni cu care ne-am intersectat în acele locuri și-au uitat acasă deodorantul și poate chiar săpunul, dar faptul că vizitând castelul Bran m-am simțit ca în metrou la București nu este subiectul acestei postări.
Tabăra Oratia, pe de altă parte, e genul ăla de cabană austriaco-elvețiană, făcută din piatră și lemn, înconjurată de verdeață și flori, ținută de o familie care păstrează obiceiul locului și-i pune pe masă turistului ce produce în gospodărie: ouă de la prepelițele crescute în deal, unt și brânză de la oile și vacile din sat, roșii din seră, miere din spatele casei și dulcețuri făcute de gospodină din fructele care cresc prin pădurile locului. The mother and the father of the place, cum ar zice domnul Crin, este Carmen, care de când s-a mutat acolo tot trage și de vecini și de autorități să ridice satul din negrul anonimat și să-l pună pe harta turistică. Mapa ei cu proiecte care așteaptă finanțare e la fel de bine garnisită precum cămara cu borcane de murături și dulcețuri. Din păcate numai cămara repurtează succese și like-uri pe Facebook, deocamdată. Dar Carmen e bănățeancă aprigă, nu se lasă ea cu una cu două.
Dacă vă tentează ce v-am spus, ca sugestie de vacanță, să vă mai dau niște coordonate practice:
– până la Podul Dâmboviței se ajunge cu mașina personală (din București prin Pitești-Câmpulung) sau cu rata din Militari până în Rucăr. E un drum de maxim trei ore și acum e bun;
– dacă vă cazați acolo puteți face excursii în împrejurimi – în Rezervația Piatra Craiului, pe o rază de 30 de km se află suficient de multe atracții turistice cât să nu vă ajungă o săptămână de vacanță activă;
– capacitatea de cazare a Taberei Oratia este de 18 locuri, în camere single sau cu mai multe paturi, deci cred că locul ar fi perfect pentru câteva familii cu copii, mai ales că tabăra are și un club în care se cântă, se dansează, se citește – acolo găsiți cărți dintre cele pe care le-am donat și eu – sau se fac baluri mascate. Pe deal deasupra taberei e amenajat locul în care la cererea publicului se face celebrul foc de tabără;
– nu vă dau prețuri, pentru că totul se negociază cu „mother and father” 😉 dar vă asigur că sunt mai mult decât rezonabile. Pentru discuții aplicate, rezervări și alte interese trebuie sunată Carmen, la numărul 0722.229.810. După asta sunteți pe cele mai bune mâini 🙂
*Acesta ar putea fi considerat articol publicitar dacă nu aș fi prietenă cu Carmen „de o viață” cum zice ea. Și adevărul e că suntem de-o seamă, și destul de similare în unele aspecte 😉 Așa că luați-l ca pe o recomandare din suflet, iar dacă veți ajunge vreodată pe acolo o să vedeți că articolul e palid pe lângă frumusețea locului.
Google map Romania mai are muuuuuuult de lucru. (Desi fata e 2009 a avansat enorm. In 2009 la SInaia aparea harta aia de era/este in centru. SI sunt convins ca e munca multor voluntari si entuziasti, carora le aduc multumiri.)
Nu da nimic cu Podu Dimbovitei si nici tabara Oratia. Cel mai aproape pare a fi Dimbovicioara, dupa descrierea facuta.
Sunt amator de locuri nebatute de turistopiteci.
Pozele arat promitator.
Si pare un loc interesant.
Piatra Craiului e superba!!!!!!!
L-am notat ca posibila destinatie.
Tabăra e spate în spate cu Cheile, pe următoarea stradă la stânga de la drumul principal.
Pe-acolo sint mai multe chei (zic unii ca ar fi cea mai mare concentrare de chei din tara, niste zeci de kilometri prin insumare; eu cred ca exagereaza). Da-i omului indicatii precise ca altfel cine stie pe unde ajunge.
podu’ dambovitei este chiar pe soseaua principala campulung-brasov, mai sus de rucar. e cam greu de ratat satul.
tabara nu stiu unde este, dar presupun ca o simpla intrebare in sat lamureste problema.
dambovicioara e un satuc si mai mic, pe cheile dambovicioarei, din podu’ dambovitei se face stanga (sensul de la campulung la brasov); cam pe la jumatatea cheilor e pestera dambovicioara.
daca o vizitati (pestera) sa-mi ziceti si mie daca mai sunt copilasi/pustani care fac pe ghizii si care din cand in cand avertizeaza „atension a la tet, atension a la pied” (citat exact, intr-o transcriere fonetica execrabila; se vrea in franceza). legenda spune ca pe cand era lupu’ catel si bunica fata mare in sat a fost un invatator care s-a implicat serios in viata comunitatii si i-a invatat pe copii despre pestera, formatiuni, etc. explicatiile lui, invatate ca pe o poezie au trecut din generatie in generatie si copii satului mai fac si acum un ban aratand pestera turistilor.
Multumesc. Am localizat pe harta.
Am fost in zona prin 2006-2007, dar n-am stat in sat, am urcat nitel prin cheile Dambovicioarei si-am gasit o pensiune chiar pe malu’ apei. Pe-atunci pensiunile din rezervatie le numarai pe degetele a doua maini. Acum banuiesc ca sunt mult mai multe. Oamenii ne-au pus la masa, ne-au ospatat. N-aveau meniu, ne-au intrebat simplu ce-am pofti sa mancam. Preturile mai mult decat ok.
Oamenii ne-au invatat sa punem berea rece in Dambovicioara si dupa vreo 4-5 ore cand ne-am intors din haladuit a fost super buna.
Și apa e bună acolo, la tabără curge la robinet apă de izvor 🙂
Apa aceea o gasesti la hipermarket sub numele de „Apa Craiului”. Se imbuteliaza chiar in sat dar… vine mai de sus.
stiu, e biznisul primarului
Recunosc locul din poza a doua. Am trecut si eu pe acolo anul trecut in drum spre Transfagarasan. Am evitat si eu sa fac poze la gunoaiele de pe marginea drumului. 🙁
Catei de vanzare? ‘tf?
Ciobanesc carpatin de Rucar. Rasa pura cit timp sint mici. Cind mai cresc se mai schimba si… originile 🙂
Esti sigura ca ai lasat numarul de telefon corect? Am sunat dar se pare ca raspunde altcineva. Alec
da, e bun
Ce carti ai donat? :-))
de joc
N-am replica. Recunosc spasit: am omis iremediabil un „i”.
dollo, zona aia, rucar-podu’ dambovitei-dambovicioara, e pe harta turismului cam de cand ma stiu eu pe lume si chiar mai demult. mai intai la negru, rude care aduc prieteni, prieteni care apoi vin singuri, apoi aduc alti prieteni, etc.
ma gandesc ca poate de aia n-a cunoscut vreo explozie, pentru ca cine se ducea acolo se multumea cu conditiile modeste din casele oamenilor, dar reveneau pentru ca le place. si de vreme ce oaspetii lor nu aveau nus’ ce pretentii (baie proprie, de exemplu) nici oamenii n-au facut prea multe investitii. sau poate aberez cu gratie.
recunosc ca nu m-am cazat niciodata in zona din motive de casa/masa gratis la bunica-mea, nitel mai jos, la campulung. 🙂
ps floricelele alea ciclamen eu le stiam drept „garofita pietrei craiului”.
Garofite le ziceam si noi, la poalele Surului. Probabil ar fi fost o jignire sa le zicem ale Pietrei Craiului… cand cresteau sub Piatra Surului. 🙂
In 2004 am trecut si noi prin Cheile Dambovicioarei si ne-am intristat. Pana atunci nu mai vazusem o apa de munte, curgatoare, cu atat de multe gunoaie in ea. La casacadute si valtori se roteau sute de sticle de plastic. Nu doar de apa sau suc. De ulei de gatit si de ulei de masini, de asemenea… Pe Malul Dambovicioarei, in fata unei pensiuni cu flori, am stat si am plans… Spune-mi ca acuma e altfel.
Garofita Pietrei Craiului nu o vei gasi in sau linga sat. Creste spontan prin alte parti (nu foarte departe).
Gunoaiele din Cheile Dimbovicioarei deranjeaza pentru ca le vezi imediat. Se pot stringe relativ usor (si, intr-un fel, inutil deoarece se „regenereaza” imediat).
Sint insa alte probleme acolo, mult mai grave. Mai greu de observat in doua zile de week-end. Am sa dau un singur exemplu. Prin sat trece Dimbovita. Cu 20 de ani in urma copii satului prindeau peste in Dimbovita folosindu-se de o banala furculita. Cu 50-60 de ani in urma pe Dimbovita se transportau busteni legati in plute. Acum riul este un fir de apa ce se strecoara printre depozite de mil. Situatie care in scurt timp se va regasi pe mai toate apele de munte din Carpati. Unii ii spun „energie verde”.
Zona s-a degradat foarte mult in ultimii 20 de ani. Iar procesul de „civilizare” continua in viteza. Mai sint si alte probleme (multe) dar cred ca deja am abuzat de amabilitatea gazdei (cer scuze!).
Bucurati-va acum de ceea ce mai exista. Miine… va fi prea tirziu.
am fost la Tabara Oratia de curand.sunt de prisos cuvintele daca nu ti iei inima in dinti sa mergi acolo sa te convingi.este un colt de Rai din toate punctele de vedere (peisaj, arhitectura, arta culinara) . noi am fost cu copii de sub 2 ani si nu am avut nicio problema.D na Carmen a fost o draguta si ne a pregatit un meniu mai special pentru a putea manca si micutele. Precizez ca nu am mancat branza de burduf mai buna niciodata. Sala de enterteinement cum am denumit o noi poate fi folosita in nenumarate scopuri, e spatiu mai mult decat suficient.Pe langa toate frumusetile de acolo, fiind parinte nu pot sa nu apreciez faptul ca n am avut nicio problema in ceea ce priveste siguranta celor mici.au avut loc de joaca suficient si nu am stat cu teama ca ar putea iesi in strada.cum am zis mai sus….cuvintele sunt de prisos, v as putea vb despre tabara pana maine si cred ca n as termina.MERGETI LA TABARA ORATIA!!!!!!!!!!!!!!!!
Coridorul Rucar – Bran, unul din cele mai cunoscute si promovate zone turistice din Romania, inca din anii ’50. E puuutin mai departe de Buc., (160 – 190 km), poate d-aia nu prea vine lume’n draci (si e mai bine ca nu vine!!!), dar este, intr-adevar spectaculoasa ca zona. Nu „iertati” Fundata si Fundatica, de o frumusete mirifica.
O alta zona superba, spectaculoasa: zona Siriului, mai ales de la Nehoiu in sus.