D iscutasem la unul dintre cluburile de carte din vara asta despre un exercițiu de spovedanie publică pe care l-a propus cineva, dar uite că nici eu nici ceilalți participanți de la club nu ne-am învrednicit să-l facem. Să scriem câte un scurt eseu despre frica noastră cea mai mare. Habar n-am dacă ajută la ceva, dar mă știți că-s degrabă vărsătoare de destăinuiri 😉
Ce să vă zic… cu care să încep?:) Care dintre ele e mai mare? Mi-am amintit despre asta acum câteva zile când cineva a postat pe Facebook testul ăsta, pe care vă invit să-l faceți, deși are pe alocuri întrebări la care eu n-aș fi răspuns pentru că n-am astfel de frici. Dar aș fi curioasă să aflu ce rezultate obțin și cititorii mei 😉 Eu am adunat un cinstit 39.
Fricile mele, așadar, au evoluat odată cu mine. La școală mi-era frică să nu mă scoată la tablă și să fiu expusă în fața întregii clase (indiferent dacă știam sau nu), era frica de a fi sub ochii iscoditori/critici ai unei mulțimi. Încă mai am frica asta, de aia nu-mi place să vorbesc în public sau să apar la TV. Mai târziu mi-a fost frică de sarcină, o tâmpenie care și-a pus amprenta asupra vieții sexuale a multor fete crescute în comunism. Presiunea mamelor, a cutumei, lipsa de educație și de mijloace contraceptive ne-a otrăvit probabil cei mai frumoși ani din viață multora atunci. Măcar de asta am scăpat.
Într-o vreme îmi era frică de ideea de a conduce o mașină, dar deciziile de a cumpăra una și a face școala de șoferi s-au produs subit, așa că m-am trezit că schimb teama de condus cu teama de a nu omorî din greșeală pe cineva. Pe asta încă o mai am și mi-o perpetuez de câte ori vizitez vreo pușcărie și-mi dau seama cum poți să ajungi acolo dintr-o astfel de eroare.
Frică de moarte propriu-zis nu cred că mi-a fost vreodată până acum. Cred că e inutil să te temi de ceva ce oricum se va întâmpla. Desigur contează contextul și momentul. Probabil că tuturor ne-ar plăcea să se întâmple pe neașteptate. Cel puțin mie una așa mi-ar conveni. Ideea că aș putea deveni o povară pentru mine sau familie (dacă aș avea una atunci) din cauza unei boli sau a unui accident îmi repugnă, așa că poate de asta mi-ar fi de fapt mai frică. Să nu fiu o legumă care gândește. Cineva îmi spunea că îi e mai frică de faptul că ar putea s-o ia razna și să se facă de râs. Adică să-și piardă mințile. Cred că dacă le pierzi nu prea-ți mai pasă ce se întâmplă cu tine sau ce cred ceilalți despre tine, pentru că nu știi. Cu condiția să nu ai și momente de luciditate.
Totuși, dacă stau să mă gândesc frica de avion, pe care o experimentez cam înainte de fiecare zbor, s-ar putea încadra la frica de moarte, nu? Deși nu mă tem că voi muri propriu-zis, ci de cele câteva minute dinainte. Plus părerea de rău că s-a terminat înainte de vreme o viață care încă n-a confirmat așteptările. Ale mele cel puțin 😉
În fine, dincolo de frica morții, care oricum e contraproductivă, cum spuneam, cred că teama cea mai mare care mi s-a accentuat în ultimii ani este de fapt aceea că pot ajunge să dezamăgesc oameni la care țin sau a căror părere contează pentru mine. Fără să vreau sau poate pentru că am fost investită cu o încredere, sau apreciată nejustificat de acei oameni, ajung să-i dezamăgesc. Și doare al dracu, mai tare ca moartea, pentru că trebuie să trăiești în continuare cu urmările. Și pentru că mi-e frică de asta, mi se și întâmplă, știți cum e cu Murphy 😉 Asta ar fi cea mai mare frică a mea, iar pe măsură ce îmbătrânesc am senzația că mi se întâmplă mai des ca înainte, simt că mă lasă și bruma de inteligență de care aveam impresia că dispun, și perspectiva unei demascări în piața publică a imposturii mele devine tot mai palpabilă 😀
Cam asta cu fricile mele. Sunt sigură că aveți și voi câteva, deci nu mă lăsați singură aici cu ale mele 🙂 V-am făcut destăinuirile astea ca să nu ziceți că vă anunț așa sec că luna asta citim cartea lui Philip Roth – Pastorala americană. Și ne întâlnim pe 26 octombrie, orele 19.00, ca s-o discutăm. Vedeți că e grea și mare – 600 de pagini – dar nu ne sperie pe noi atâta lucru, nu? 🙂
Poate va ajuta asta:
https://www.youtube.com/watch?v=ayXvS5b9jVE
fricile sunt cam iraționale, aia de avion mie una nu mi se trage de la ideea că nu ar fi sigure avioanele…
Ma simt perfect identificata cu „fricile” tale, si as mai adauga una: frica de faptul ca i s-ar putea intampla ceva rau familiei iubite de care ma desparte peste 3.000 km si eu nu as putea face nimic! Se spune ca in general, in viata, trebuie sa treci peste ce ti-e frica ( de ex ca si tine, mi-era teama de condus si acum conduc, cam rau, ce-i drept!), dar sunt asa multe situatii pe care nu le poti controla…..
Eu nu ma tem de aproape nimic! Nici de dentist, nici de avion, nici de cancer, nici de haitele de caini. Ma tem doar sa nu ma fac de ras in public si sa nu ma tin de cuvantul dat.
Revenind la caini;). Eu unul nu pot sa-i inteleg pe iubitorii de animale ca tine si Brigitte Bardot, ce au impotriva eutanasierii maidanezilor! Mor in somn, nu sufera de loc. Ca si cum s-ar culca si nu s-ar mai trezi. Dimpotriva, sufera mai mult abandonati pe strazi,loviti, flamanzi, infrigurati, bolnavi, muscati de ceilalti caini, calcati de masini, la mana psihopatilor, etc, etc.
In loc sa ii acuzati pe cei care pot face ceva ca sunt piaristi(adica catolici care sustin invatamantul gratuit, vezi http://dexonline.ro/definitie/piarist), :D, mai bine ati cere inasprirea legilor(si aplicarea lor) pentru cei care chinuie animalele, si o evaluare psihiatrica obligatorie(multi criminali in serie obisnuiau sa chinuie animalele cand erau copii) pentru cei prinsi ca fac asta.
Oricum, animale abandonate pe strazi nu trebuie sa mai existe intr-o societate civilizata! Punct!
Asa e.Si pe mine m-ai dezamagit.De doua ori.Dar probabil ca nu contez.
Asa e.Si pe mine m-ai dezamagit.De doua ori.Dar probabil ca nu contez.
Nu ma mai deranjeaza minciuna, ipocrizia, lasitatea, ca atunci cand eram tanara – am invatat sa resping gunoaiele din momentul in care apar la orizont, dar prostia ma deranjeaza mai mult ca oricand.
Si cum ai demonstrat ca stii sa legi doua idei, nu cred ca exista pericolul sa ma dezamagesti. Imi place ca iti invarti rotitele creierului, chiar daca uneori in sens invers de ale mele.
Cat despre fobii, imi e teama doar de faptul ca as putea ajuge o povara pentru familie inainte sa mor, eventual de o moarte lenta. Am scos un scor de 34 la test.
35