M ama s-a decis astă vară, când a fost la cimitir la tata, să-i facă o colivă anul ăsta când se împlinesc 7 ani de când a murit. Mă tot bătea la cap cu asta de ceva timp, că ce să gătească, că pe cine să cheme la masă, că una, că alta. Până n-am mai răbdat și am întrebat-o:
– Dar de ce ții tu să-i faci colivă, când sunteți despărțiți de atâta timp și tu ai aflat că a murit abia anul trecut?
– Păi dacă tot am aflat, să-i fac, de ce să nu-i fac? Dacă nu știam mă durea în fund, dar așa…
– Păi atunci de ce mă întrebi pe mine ce să gătești, că doar n-am trăit eu cu el, fă ceva ce-i plăcea lui.
– Dar eu mai știu ce-i plăcea? Nu mai știu, mamă.
Deci au fost căsătoriți timp de șapte ani, acum 40 de ani, de atunci nu și-au mai vorbit decât ca să se chinuie unul pe altul, nu s-au mai văzut de cel puțin 20 de ani, ea a aflat abia după șase ani că el a murit, și totuși creștina din ea vrea să-i facă „rânduiala” asta 😉
Știți bancul ăla cu ce fel de nevastă e bine să ai în funcție de vârstă? La 20 de ani e bine să iei o unguroaică, pentru că e focoasă în pat cică; la 30 de ani e mai bună o nemțoaică, știe să-ți educe copiii; la 40 de ani o englezoaică, pentru că e o lady și nu te face de râs în societate; la 50 de ani o americancă ar fi o companie plăcută în excursii; iar după 60 de ani cea mai bună e o româncă, pentru că face o colivă și niște pomeni…!
Tata n-a avut decât soții românce din câte știm, dar se pare că numai mama i-a supraviețuit, așa că deși a fost măritată cu el la tinerețe și-a luat abia acum rolul în serios. Toată săptămâna s-a dat peste cap, în stilul caracteristic, a făcut ciorbă de burtă, niște aperitive speciale (gen salata asta de pește, icre etc), friptură, cozonac, negresă și… nelipsita colivă. Și-a invitat la masă toți nepoții și chiar strănepoții, le-a arătat poze cu ea și cu tata, ca să știe și ei în amintirea cui mănâncă și s-a enervat un pic când ei nu i-au savurat cum se cuvine gastronomia, unii fiind oarecum intimidați de felurile prea elaborate: „bre, mătușică, pomana asta e de fițe!”
Când ne-am așezat la masă toată lumea aștepta ca ea să zică „Tatăl nostru”. Mama s-a așezat în capul mesei și când să zică rugăciunea are un moment de pauză (toți eram cu furculițele în aer și ne uitam la ea) apoi zice:
– Neah, lasă că s-a zis destul la biserică. Luați și mâncați și ziceți bogdaproste!
Am râs toți și ne-am apucat care de ce i-a plăcut mai mult. Cred că pe acolo pe unde o fi tata își dă seama acum că măcar pe una dintre neveste a ales-o cum trebuie 😉
Shogetten pe colivă? Breee…
E, și tu. Parcă numai bomboanele de ciocolată la chil îs bune de pus pe colivă!
Schogetten voiam să screw.
da, e modul mamei de a îndulci crucea văduvei 😛
Cool! 🙂
Si mama e cu pomenile, a fost destul de incercata, si eu voi continua traditia( am reteta de coliva scrisa). Si cu mine se va termina acest ciclu.
Draga Dollo,te-am gasit acum un an cand cautam o reteta de coliva si de atunci te citesc zilnic.Felicitari mamei pentru ca este o buna gospodina si fiindca are o fata asa ca tine!
mulțumesc, o să-i transmit 🙂
ehe, o coliva buna te unge la suflet. mai ales daca poti fura cat mai multe bomboane colorate de pe margine.
cat a tinut arpacasul la umflat? :))
vezi că e rețeta în link-ul de la colivă 🙂
intrebam pentru ca stiam o reteta in care se lasa graul peste noapte in apa, sa se umfle. variatiunea asta e ceva regional si de asta eram curios. bunica mea din moldova asa face.
Ti-o face ea coliva buna, dar tot ea e cea care te baga in pamant prematur.
Amin!
Am un unchi mai simpatic, asa. Faceam coliva pentru o pomana si era prezenta toata familia. Cand am ajuns la partea cu bomboanele, o intreaba pe bunica: Si acum ce facem, scriem ‘La Multi Ani!’? 🙂
Acum e in lumea de dincolo si va asteapta. In subconstientul mamei tale, se pregateste pentru reintalnire. De reintalnire nu scapa nimeni, tot ce poti sa faci e sa te pregatesti.
Dumnezeu sa-l ierte !
Asa, de curiozitate, de unde stiti cu atita certitudine ca „de reintilnire nu scapa nimeni”? Inca nu s-a intors nimeni de acolo sa povesteasca/sa confirme ca asa e.
Acum, om bun, că tot am citit, hai să te întreb, pe cine așteaptă? parcă erau mai multe, nu? și unele au „ajuns” deja, dacă bine am reținut, nu? Unde o fi lumea aia de dincolo eu nu știu, dar îmi aduc aminte ceva de povestea femeii cu mai mulți bărbați, …da, aia din Biblie :-), nu cea cu pietrele, ci cea cu șapte… oare ea sau cea de la fântână?!… n-am biblia la îndemână… … … Am făcut o pauză, mi-am adus aminte că este net, :-P, da, cea cu șapte frați :-).
Adorabil scris
Bravo !