P lătești 7 lei de persoană la ghereta ascunsă undeva în spatele clădirii monstruoase lipită de intrarea peșterii – în care popa din localitate și preoteasa lui vând chinezărisme turistice drept „neaoșe” – și te aștepți să fii condus în Peștera Dâmbovicioarei de cineva care se pricepe la …peșteri. Când colo, de undeva de sub linia orizontului tău limitat turistic îți apare un puștiulică îmbrăcat în trening de fâș cu căciulă și borsetă atârnată de gât, ca un combinator, și care te ia în primire cu glas subțirel:
– Bună ziua, eu voi fi ghidul dumneavoastră astăzi!
De fapt e un fel de a spune că te ia în primire, pentru că de fapt îi ești dat în primire chiar de către tipul care ți-a luat banii pe bilet. Se produce un schimb de priviri complice între ei și gata, ești pasat ca o marfă.
Prima dată zici că ai nimerit în ziua aia în care copiii fac schimb cu părinții de job-uri, ca să vadă și ei cum e munca. Dar ziua aia e în fiecare zi la Peștera Dâmbovicioara, unde o ciurdă de copii de diverse vârste, din sat, se bat pe grupurile de turiști descălecați întâmplător în Cheile Dâmbovicioarei. Mă rog, cică de când „se ocupă” și-i organizează tipul care taie bilete nu se mai bat, așteaptă cuminți la intrare să li se distribuie turiștii în ordinea venirii.
Al nostru zice inițial că are opt ani, apoi se încurcă în socoteli când spune că face pe ghidul de un an de zile, de când avea 6 ani. „Am zis că am opt ca să par mai mare”, recunoaște el la finalul scurtei și monotonei ghidări printre stalactite, stalagmite, urme de „ursus paleus”, grote de pustnici și forme închipuite de diverse păsări sau animale. Litania spusă de copil e învățată „de la verii mei” și sună ca Scrisoarea a III-a recitată obosit pe la miezul nopții, după prea multe repetiții în fața unui profesor pretențios. Copilul nici nu încearcă să-și ascundă plictisul, dar la final înțelegi, totuși, ce-l mână printre stalactite:
– Dacă v-a plăcut peștera poate vreți să-l răsplătiți pe ghid.
– Păi de ce, nu primește și ghidul cotă parte din prețul biletului?
– Nu, zice el.
– Și care e tariful tău?
– Cât vreți să-mi dați.
La ieșirea din peșteră își primește cei câțiva lei de la turiștii bulversați, ca mine, cu același gest firesc cu care mai târziu în viață va învăța să primească șpaga în orice post se va angaja. Pe puști îl cheamă Vladis – cel puțin așa s-a prezentat la insistențele mele – și a cam ezitat când l-am întrebat dacă merge la școală. O sursă din sat mi-a spus că atunci când e rost de turiști la peșteră ( și știu ei bine zilele alea) cam chiulesc de la școală, pentru că mai presus de plictisul de a recita același discurs, copiilor le cam plac și banii.
În ziua în care am fost noi la peșteră erau șase ghizi minori, dar informațiile sunt că mai mulți copii din satele învecinate fac „job-ul” ăsta. Unii păreau chiar mai mici decât Vladis al nostru, cel puțin de statură. Că o fi bine și pentru ei să se învețe de mici cu munca, nu zic nu, dar faptul că treaba durează deja de ani, sub patronajul mai mult sau mai puțin legal al Primăriei Dâmbovicioara și al tipului de la intrare asta sună deja a caz în care ar trebui să arunce un ochi și Protecția copilului. Dacă, evident, n-ar fi tot în subordinea primăriei care încasează banii pe bilete.
Oricum, dacă vreți să vă simțiți ca în India, în filmul „Vagabondul milionar”, mergeți la Peștera Dâmbovicioarei. Păcat că nu mai avem și noi concursul ăla, că poate îl vedeam mâine poimâine pe Vladis câștigând milionul cu răspunsul la întrebarea „ce specie de urs a trăit în Peștera Dâmbovicioara?”.
Pai deh, cind am fost eu la pestera Dimbovicioara (eram prin generala, inainte de ’80), nu era nici dracu’ pe-acolo, doar liliecii dinauntru. Am intrat cu ai mei, toata familia, cu lanterne tzapene, si am stat toata ziua inauntru. Tin minte ca am facut un concediu intreg in vara aia vizitind pesteri. One of the best I remember. Dimbovicioara a fost cea mai putin spectaculoasa din concediul acela, pot spune. Ar fi batut-o pestera Muierii, daca nu ar fi fost atitia gura casca de Bucuresti cu galagia la ei pe-acolo, da’ asa, cel mai mult mi-a placut pina la urma Polovragi. Cu pestera Muierii m-am delectat in liniste in alta vara. Cea mai misto din Romanica. A batut-o, multi ani mai tirziu, Postojna. Si sper s-o bata in vara care vine Lascaux, sau Altamira, sau cine stie, vreodata, Petra sau pestera inotatorilor din Egipt, cind nu s-or mai bate aia…
mda, nu m-a dat pe spate peștera, vizita a durat 5 minute maxim, cred, cu tot cu poza făcută ghidușului 😉
Ghicesti cine „pastoreste” cladirea aceea monstruoasa? 🙂
Un preacucernic intreprinzator, evident.
Copiilor poti sa le dai cate o ciocolata in loc de bani. Aceea cu siguranta le ramane lor.
Pestera de acolo nu mai este pestera. Este doar o grota cu becuri. Pentru automobilisti este insa foarte buna (cand nu apare cate un urs care sa arunce cu pietre si radacini de pe vreun versant :-)) )
Alte minuni arhitectonice nu ai vazut prin zona? Meritau niste poze 🙂
scrie în prima frază despre preacurcernic
Da, scuze, asa este. Graba nu e buna.
Dar sa stii ca preacucernicul prea-largitor fara autorizatii lumesti a fostei carciumi a „cooperatiei de consum” este un ingeras nevinovat in comparatie cu ctitoriile de pe valea oarecum paralela, cea a Dambovitei (pestera de acolo e inchisa -teoretic- si n-are nici becuri, nu vin turistii ca n-au la ce).
Pe copiii ghizi nu trebuie sa te superi. Este vorba doar de un prim pas spre adecvarea sistemului de educatie la cerintele economiei de piata. Parca asa era formularea.
Acu vreo 20 si ceva de ani , eram deci tanara speranta ..am fost si eu in pesterita aceasta . Mecanismul era acelasi ..niste copii erau pusi sa faca pe ghizii si la sfarsit sa ia ceva bacsis.
Se vede faptul ca reteta functioneaza din tata in fiu si inainte de 89 si dupa .
🙂 E posibil ca , doar in acest fel sa erpetueze obiceiul locului de a jecmani orice om care are cutezanta sa-i viziteze .
mai citeam deunazi , diverse povestiri despre locurile acelea si locuitorii minunati .
Oricum aveti un talent deosebit in a scrie ….
aha, deci e tradiție milenară chiar 😉
@ Dollo – daca ai „pile” si-ti place sa faci ceva efort du-te la Jupinesti in Mehedinti!. Mergi prin pestera, inoti prin pestera, etc. si are un circuit destul de inchis. Merita!
pile la cine tre să am?
http://www.TLB.ro
La custode. Adica la cel care s-a jurat ca va avea grija de pestera ca de ochii din cap, ca o va feri de „antropici” si nu va permite accesul decat in anumite conditii care sa nu produca daune mediului sensibil.
Pestera Dambovicioara am vizitat-o si noi prin 2010 cred… acelasi peisaj neimpresionant (de fapt imprejurimile sunt de vazut mai degraba as zice eu). Ghidusii i-am vazut evident si atunci la fel de neexperimentati, la fel de dedicati job-ului si la fel de minori. Un gust amarui am si azi cand imi amintesc de ei… nu ma refer la neprofesionalismul in fata unor turisti straini, ci in special la maniera in care tarisoara noastra isi educa generatiile viitoare
Eeeh, pai asta inseamna turism in unele parti din tarisoara asta a noastra