Ghidușii din Peștera Dâmbovicioara

Vladis, ghidușul din Peștera Dâmbovicioarei Vladis, ghidușul din Peștera Dâmbovicioarei
Popa și preoteasa vând chinezisme la gura peșterii, primăria taie bilete, iar copiii din zonă fac pe ghizii și învață să încaseze bacșiș de la turiști.

P lătești 7 lei de persoană la ghereta ascunsă undeva în spatele clădirii monstruoase lipită de intrarea peșterii – în care popa din localitate și preoteasa lui vând chinezărisme turistice drept „neaoșe” – și te aștepți să fii condus în Peștera Dâmbovicioarei de cineva care se pricepe la …peșteri. Când colo, de undeva de sub linia orizontului tău limitat turistic îți apare un puștiulică îmbrăcat în trening de fâș cu căciulă și borsetă atârnată de gât, ca un combinator, și care te ia în primire cu glas subțirel:

– Bună ziua, eu voi fi ghidul dumneavoastră astăzi!

De fapt e un fel de a spune că te ia în primire, pentru că de fapt îi ești dat în primire chiar de către tipul care ți-a luat banii pe bilet. Se produce un schimb de priviri complice între ei și gata, ești pasat ca o marfă.

Prima dată zici că ai nimerit în ziua aia în care copiii fac schimb cu părinții de job-uri, ca să vadă și ei cum e munca. Dar ziua aia e în fiecare zi la Peștera Dâmbovicioara, unde o ciurdă de copii de diverse vârste, din sat, se bat pe grupurile de turiști descălecați întâmplător în Cheile Dâmbovicioarei. Mă rog, cică de când „se ocupă” și-i organizează tipul care taie bilete nu se mai bat, așteaptă cuminți la intrare să li se distribuie turiștii în ordinea venirii.

Al nostru zice inițial că are opt ani, apoi se încurcă în socoteli când spune că face pe ghidul de un an de zile, de când avea 6 ani. „Am zis că am opt ca să par mai mare”, recunoaște el la finalul scurtei și monotonei ghidări printre stalactite, stalagmite, urme de „ursus paleus”, grote de pustnici și forme închipuite de diverse păsări sau animale. Litania spusă de copil e învățată „de la verii mei” și sună ca Scrisoarea a III-a recitată obosit pe la miezul nopții, după prea multe repetiții în fața unui profesor pretențios. Copilul nici nu încearcă să-și ascundă plictisul, dar la final înțelegi, totuși, ce-l mână printre stalactite:

– Dacă v-a plăcut peștera poate vreți să-l răsplătiți pe ghid.

– Păi de ce, nu primește și ghidul cotă parte din prețul biletului?

– Nu, zice el.

– Și care e tariful tău?

– Cât vreți să-mi dați.

La ieșirea din peșteră își primește cei câțiva lei de la turiștii bulversați, ca mine, cu același gest firesc cu care mai târziu în viață va învăța să primească șpaga în orice post se va angaja. Pe puști îl cheamă Vladis – cel puțin așa s-a prezentat la insistențele mele – și a cam ezitat când l-am întrebat dacă merge la școală. O sursă din sat mi-a spus că atunci când e rost de turiști la peșteră ( și știu ei bine zilele alea) cam chiulesc de la școală, pentru că mai presus de plictisul de a recita același discurs, copiilor le cam plac și banii.

În ziua în care am fost noi la peșteră erau șase ghizi minori, dar informațiile sunt că mai mulți copii din satele învecinate fac „job-ul” ăsta. Unii păreau chiar mai mici decât Vladis al nostru, cel puțin de statură. Că o fi bine și pentru ei să se învețe de mici cu munca, nu zic nu, dar faptul că treaba durează deja de ani, sub patronajul mai mult sau mai puțin legal al Primăriei Dâmbovicioara și al tipului de la intrare asta sună deja a caz în care ar trebui să arunce un ochi și Protecția copilului. Dacă, evident, n-ar fi tot în subordinea primăriei care încasează banii pe bilete.

Oricum, dacă vreți să vă simțiți ca în India, în filmul „Vagabondul milionar”, mergeți la Peștera Dâmbovicioarei. Păcat că nu mai avem și noi concursul ăla, că poate îl vedeam mâine poimâine pe Vladis câștigând milionul cu răspunsul la întrebarea „ce specie de urs a trăit în Peștera Dâmbovicioara?”.

Etichete: , , , , , ,

13 comentarii la “Ghidușii din Peștera Dâmbovicioara” Subscribe

  1. Fluieratorul 30/10/2013 at 00:36 #

    Pai deh, cind am fost eu la pestera Dimbovicioara (eram prin generala, inainte de ’80), nu era nici dracu’ pe-acolo, doar liliecii dinauntru. Am intrat cu ai mei, toata familia, cu lanterne tzapene, si am stat toata ziua inauntru. Tin minte ca am facut un concediu intreg in vara aia vizitind pesteri. One of the best I remember. Dimbovicioara a fost cea mai putin spectaculoasa din concediul acela, pot spune. Ar fi batut-o pestera Muierii, daca nu ar fi fost atitia gura casca de Bucuresti cu galagia la ei pe-acolo, da’ asa, cel mai mult mi-a placut pina la urma Polovragi. Cu pestera Muierii m-am delectat in liniste in alta vara. Cea mai misto din Romanica. A batut-o, multi ani mai tirziu, Postojna. Si sper s-o bata in vara care vine Lascaux, sau Altamira, sau cine stie, vreodata, Petra sau pestera inotatorilor din Egipt, cind nu s-or mai bate aia…

    • Dollo 30/10/2013 at 10:35 #

      mda, nu m-a dat pe spate peștera, vizita a durat 5 minute maxim, cred, cu tot cu poza făcută ghidușului 😉

  2. Frobenius 30/10/2013 at 09:00 #

    Ghicesti cine „pastoreste” cladirea aceea monstruoasa? 🙂
    Un preacucernic intreprinzator, evident.
    Copiilor poti sa le dai cate o ciocolata in loc de bani. Aceea cu siguranta le ramane lor.
    Pestera de acolo nu mai este pestera. Este doar o grota cu becuri. Pentru automobilisti este insa foarte buna (cand nu apare cate un urs care sa arunce cu pietre si radacini de pe vreun versant :-)) )
    Alte minuni arhitectonice nu ai vazut prin zona? Meritau niste poze 🙂

    • Dollo 30/10/2013 at 10:34 #

      scrie în prima frază despre preacurcernic

      • Frobenius 30/10/2013 at 16:52 #

        Da, scuze, asa este. Graba nu e buna.
        Dar sa stii ca preacucernicul prea-largitor fara autorizatii lumesti a fostei carciumi a „cooperatiei de consum” este un ingeras nevinovat in comparatie cu ctitoriile de pe valea oarecum paralela, cea a Dambovitei (pestera de acolo e inchisa -teoretic- si n-are nici becuri, nu vin turistii ca n-au la ce).
        Pe copiii ghizi nu trebuie sa te superi. Este vorba doar de un prim pas spre adecvarea sistemului de educatie la cerintele economiei de piata. Parca asa era formularea.

  3. misha 30/10/2013 at 12:30 #

    Acu vreo 20 si ceva de ani , eram deci tanara speranta ..am fost si eu in pesterita aceasta . Mecanismul era acelasi ..niste copii erau pusi sa faca pe ghizii si la sfarsit sa ia ceva bacsis.
    Se vede faptul ca reteta functioneaza din tata in fiu si inainte de 89 si dupa .
    🙂 E posibil ca , doar in acest fel sa erpetueze obiceiul locului de a jecmani orice om care are cutezanta sa-i viziteze .
    mai citeam deunazi , diverse povestiri despre locurile acelea si locuitorii minunati .

    Oricum aveti un talent deosebit in a scrie ….

    • Dollo 30/10/2013 at 13:22 #

      aha, deci e tradiție milenară chiar 😉

  4. adib 30/10/2013 at 12:48 #

    @ Dollo – daca ai „pile” si-ti place sa faci ceva efort du-te la Jupinesti in Mehedinti!. Mergi prin pestera, inoti prin pestera, etc. si are un circuit destul de inchis. Merita!

    • Dollo 30/10/2013 at 13:22 #

      pile la cine tre să am?

      • adib 30/10/2013 at 16:57 #

        http://www.TLB.ro

      • Frobenius 30/10/2013 at 16:57 #

        La custode. Adica la cel care s-a jurat ca va avea grija de pestera ca de ochii din cap, ca o va feri de „antropici” si nu va permite accesul decat in anumite conditii care sa nu produca daune mediului sensibil.

  5. cado 30/10/2013 at 14:34 #

    Pestera Dambovicioara am vizitat-o si noi prin 2010 cred… acelasi peisaj neimpresionant (de fapt imprejurimile sunt de vazut mai degraba as zice eu). Ghidusii i-am vazut evident si atunci la fel de neexperimentati, la fel de dedicati job-ului si la fel de minori. Un gust amarui am si azi cand imi amintesc de ei… nu ma refer la neprofesionalismul in fata unor turisti straini, ci in special la maniera in care tarisoara noastra isi educa generatiile viitoare

  6. Om bun 04/11/2013 at 14:39 #

    Eeeh, pai asta inseamna turism in unele parti din tarisoara asta a noastra

Lasă un comentariu

Oldies but goldies

Când un gard pe mijlocul drumului e cel mai smart lucru din oraș

bucuresti

Gabriela Firea are mai multe atuuri decât au avut predecesorii ei: un buget mare, un consiliu obedient, guvernul de aceeași culoare politică și marele talent de a vorbi ca la televizor. Este un mister de ce nu reușește mai mult decât niște paranghelii jenante.

Je suis doamna de la litera B

realitate

Doamna care răspunde de litera B mănâncă dintr-o caserolă, lucrează la un birou care nu se vede de dosare, zilnic cu o armată de oameni nerăbdători la ușă, care nu lasă nici măcar timpul să iasă bășina celui dinaintea lor din birou, că dau năvală să-i ia locul. Nu vreau să știu ce s-ar întâmpla dacă pe doamna ar apuca-o pântecăraia.

Românul s-a născut poet, de aia e mai lent

casca

Când o lucrare unică intră pe mâinile unor muncitori români termenele contractuale devin opționale. Totul în România durează mai mult, zice spaniolul șef de șantier. Dar la final iese o operă brâncușiană, zice inginerul român

De ce nu s-a surpat Bucureștiul când „ne-a făcut Ceaușescu” metroul

metrou5

Pentru că pe vremea aia s-au folosit mulți mineri cu târnăcoape, care au săpat cu grijă tuneluri, pentru că specialiștii de atunci și-au făcut doctoratele pe bune la metrou, nu plagiindu-i pe alții, și chiar și atunci au existat tasări de teren.

„Bună, ce faci?!” – varianta nipono-americană cu happy end

gene-hitaki

Epstein și Kobayashi – Ce șanse erau ca un evreu și o japoneză, el economist, ea pictoriță, ambii trecuți de 60 de ani, să se întâlnească și să se iubească, în ditamai New York-ul?

USR, mai bine nu se poate

candidati-scena

Am fost la congresul USR ca să-i cunosc mai bine pe oamenii pe care-i susțin. Am vrut să înțeleg de ce Nicușor Dan ține cu dinții și de progresiști și de conservatori, și cum s-a tranșat soarta partidului prin alegerea celor mai buni 21 de oameni care să-l conducă.