Știu că v-ați obișnuit numai cu români care se întorc acasă cu speranța că vor aplica aici ce au învățat „dincolo”, cu speranța că s-a mai îndreptat și România între timp, cât au lipsit ei prin cele străinătățuri, și că până la urmă fie pâinea cât de rea, tot mai bună-n țara mea. Și cam așa e, numai că destul de repede cam fiecare își dă seama că nu-i convine nici pâinea asta rea, și începe să se uite cu jind în urmă.
Cam așa era un domn pe care l-am cunoscut recent într-una din pușcăriile patriei. Stătea într-o cameră înghesuită, cu încă 15 inși și vânau ploșnițe pe pereți. Era trecut de 50 de ani, resemnat dar nu înfrânt, avea și ceva umor, și o singură doleanță: mâncarea să fie ceva mai variată, nu numai cartofi, cartofi, cartofi, toată ziua.
De mâncare de fapt s-au plâns cam toți din penitenciarul respectiv, dar domnul în cauză avea și un termen de comparație greu de egalat. Pușcăria din Marea Britanie în care stătuse câteva luni, înainte de a cere să fie transferat acasă.
– Nouă meniuri diferite aveam, doamnă acolo, din nouă meniuri aveam de ales, în fiecare zi. Și variate, și cu diverse tipuri de carne, și cu fructe, legume, vitamine. Ce ar fi dacă ne-ar da și nouă aici măcar un măr la prânz? Cred că nu ar fi așa scump…
– Și cum s-a făcut de v-ați întors aici, dacă era mai bine acolo? îl întreb eu, mirată ca tot românul de așa întoarcere.
– Păi am cerut eu, doamnă, să mă trimită, că mă simțeam acolo ca un extraterestru, dacă nu știam limba….
– Cum așa, dar ce-ați căutat în Marea Britanie dacă nu știați limba?
– Păi îl știam pe unul care se ocupa cu bancomatele, am „lucrat” cu el o vreme. Apoi l-au prins pe el și m-au prins și pe mine, și gata.
„Extratereștrii” au început să ni se întoarcă acasă în ultimii ani (transferați de la închisorile din străinătate) iar asta se vede în creșterea de la o lună la alta a numărului deținuților, înghesuindu-se pe același număr insuficient de metri pătrați din închisori și adăugând guri în plus la același cazan în care se face mâncare de 3 lei/zi/deținut. Știu, asta nu va înduioșa pe nimeni, e doar o imagine oarecare a unei părți din lumea în care trăim.
Nu suntem noi singurii care ne enervăm că deținuții mai trebuie să și mănânce. De pildă acest articol (din care am reprodus poza alăturată) zice că și englezii sunt revoltați că trebuie să plătească 40.000 de lire anual/deținut ca să țină în închisorile lor 11.000 de străini care n-au ce căuta în țara lor. Românul nostru, extraterestru sau neaoș, ne costă numai 6.500 de euro anual, bani din care de fapt două treimi se duc pe plata angajaților din sistemul penitenciar.
La asta se mai adaugă din când în când câte o condamnare la CEDO pentru condiții proaste de detenție (ultima a fost acum câteva zile), dar cine le mai socotește și pe alea… are livada mere.
Din partea mea ar putea sa manance paine cu apa in fiecare zi. Sau o data la 5 zile, sa facem economie. 😀
in puscarie ajung si oameni care au gresit pentru ca au nimerit intr-un context la care nu au facut fata. ajung si oameni care au gresit din neatentie, si oameni care au gresit cu buna stiinta, dar la presiunea unora mai sus ca ei.
nu e nevoie sa manance bio sau dupa nu stiu ce diete, dar in caz ca 1% dintre ei chiar vor sa se reintegreze dupa ce ies de acolo, macar sa mai fie in stare sa munceasca.
ca altfel, noi astia bunii, i-am putea impusca direct din sala de judecata, imediat ce se pronunta sentinta si e cea mai buna economie.
asa-i la facultate, mancarea e proasta 🙂
sesizez un ton ironic in articolul tau..pe aceeasi linie..ce ar fi sa le asiguram puscariasilor , in numele ‘drepturilor omului’…desigur..conditii de hotel de 5 stele inclusiv femei, sali de sport, internet, sali de cinema, etc ( ca in Albion), in conditiile astea nu stiu daca ti-ar conveni sa-ti patrunda talharii in casa sa ti-o traga tie si familiei tale la mufa, pentru jaf si ‘placere’.. (ca oricum lor nu le pasa..stiu ca se duc la puscarie ca intr-o vacanta..)
eu inteleg altfel; ca vrem-nu vrem, exista niste legi ale Uniunii Europene care ni se aplica si care reglementeaza una-alta despre conditiile de detentie. conditii pe care romania nu le respecta si se mai gasesc 1-2-enspe puscariasi care dau in judecata statul roman pe tema la CEDO si castiga, iar statul roman trebuie sa le plateasca niste bani. iar banii statului sunt ai nostri.
eu nu vad nicaieri ca dollo ar fi de parere ca tre’ sa asiguram puscariasilor conditii de otel de jde stele, femei sau mai stiu eu ce, si o atitudine de „radem ca sa nu plangem” pe tema „legislatie europeana incalcata/compensatii prin hotarare CEDO”.
si poate trebuie sa-mi pun alte dioptrii, dar vad si o atitudine de „si aia sunt oameni- au furat, au omorat, au facut aia si ailalta, dar daca te uiti bine (uneori iti trebuie lupa) si ei sunt oameni”.
ps. „ci o atitudine de „radem ca sa nu plangem””, nu „si……”.
ce face un cuvant din fraza?! 🙂
daca imi pun si io dioptrii la ochelari, simplificat imi rezulta ca…’cedo’ ne cere ‘conditii umane’ inclusiv pentru criminali in serie, sau pedofilie urmata de moartea victimei (in americutza in unele state astia sunt executati. au doar ‘libertatea’ de a alege intre metoda de executie) si nimeni (includ cedo si puzderia de ong-uri pt ‘apararea drepturilor omului’) nu sare de cur in sus..iar daca sare, cade pe ceva tare si isi rupe noada..
cred totusi ca si in americuta pedofilii/criminalii in serie „se bucura” de aproximativ aceleasi conditii de detentie ca si restul pana cand sunt executati sau pe tot parcursul pedepsei, dc nu au primit pedeapsa cu moartea. (nu vorbim aici de nivelul de securitate, ci de chestiile de baza- aglomeratie, mancare, etc). iar cedo nu cere doar romaniei un anumit nivel de conditii de detentie. le cere asta tuturor statelor membre ale UE. am vrut in eu, trebuie sa respectam toate legile, nu doar p-alea care ne plac noua.
ma irita modalitatea duala de a privi legea si impunerea ei. cam toata lumea pe care o cunosc care a iesit din romania e picata in cur (dollo, iarta-mi limbajul) dupa civilizatia din vest. civilizatie, pe care ei insisi recunosc, ca la inceputuri a fost impusa cu „batul legii”. „ca, vai, in tara cutare, platesti amenda de mori pt depasire de viteza/parcare nu stiu cum/mai stiu eu ce”. „vai ce bine ar fi sa se aplice si la noi la fel”.
dar cand e vorba de o chestie care nu ne convine o dam in diverse. ca in cazul asta: „ei si-au cautat-o, ca au furat/omorat/violat” sau daca indraznesti sa ai o parere contrara, ai parte de comentarii de genul ‘sa vezi cum o sa gandesti cand/daca o „sa-ti patrunda talharii in casa sa ti-o traga tie si familiei tale la mufa, pentru jaf si ‘placere’.”” sau chiar urari de bine in sensul asta (citat din mesajul dvs de mai sus).
in plus, dollo lucreaza acum la proiectul asta si ne spune despre asta. cand o lucra la alte proiecte (cat mai multe si platite bine ii urez) o sa ne spuna despre alea.
“ca, vai, in tara cutare, platesti amenda de mori pt depasire de viteza/parcare nu stiu cum/mai stiu eu ce”. “vai ce bine ar fi sa se aplice si la noi la fel”.
Se aplică deja, dacă socoteşti ce înseamnă punctele amendă ca procent din salariul minim pe economie şi ce înseamnă să îţi iei 20 de puncte.
Dar faptul că omul legii ţi-a dat amendă sau închisoare înseamnă exact atât: că ai primit amendă sau închisoare.
Cel de la care ai furat, chiar dacă şi-a recuperat o parte din bunuri şi te-a văzut închis, nu are nicio satisfacţie. În ochii lui faptul că ai furat de la el e o traumă, o umilire, ca şi cum i-ai fi zis „muie, bă, dacă vreau îţi dau şi una în cap, fiindcă io sunt tot jmecher dă cartier şi tu un prost.” (Fiindcă IQul mediu în România e de 94, e uşor de realizat ce procent din populaţie se încadrează în definiţia prostiei.)
O treime din 6500 de euro anual pe puscarias inseamna cam 820 de lei lunar. In conditiile in care spui ca mananca doar cartofi de 3 lei pe zi, cum mama dracului se ajunge la suma asta? Ca eu nu ajung la suma asta nici cu abonamente de net, mobil, metrou, concerte si alte dracii de care presupun ca nu se pune problema in inchisoare…
nu sunt chiar 800, dar în banii ăștia intră sau așa ar trebui și întreținerea, apa, căldura, asistența medicală
Si eu am de platit astea (si ma indoiesc ca ma depaseste vreun puscarias la numar de minute petrecute sub dus). Plus draciile insirate mai sus. Plus ca garantez ca fac mult mai multa risipa cand vine vorba de produse de curatat, ca-s putin obsedata la capitolu’ asta si mai e si vorba de casa mea. Si tot nu ajung la suma aia.
Si daca faci calculul ((6500/3)/12)*4.5 iese peste 800.
eu pusesem 4.4 lei euro 🙂 uite am dat aici o socoteală mai detaliată a cheltuielilor unui penitenciar, dacă vrei amănunte:http://cursdeguvernare.ro/sistemul-penitenciar-din-romania-cat-costa-un-detinut-si-de-ce-nu-munceste.html
cred ca la CEDO aparatorii Romaniei ar avea mai multe sanse de cistig daca ar prezenta fotografii cu cetateni liberi care stau cite 2-3 intr-un pat la spital, sau cu 200 de cetateni liberii sufocati intr-un autobuz, ori cu 40 de copii liberi care dorm la prinz in 15 paturi intr-o gradinita de stat , precum si cu meniul unor cetateni in virsta de la un camin de batrini.
diferența e că oamenii din libertate au posibilitatea să aleagă să nu meargă cu autobuzul, să nu stea la grădinița aia, să nu meargă la un spital de stat. când ești privat de libertate nu mai ai nicio alternativă. Iar pedeapsa primită se referă doar la privarea de libertate, nu și la înfometare, mizerie, aglomerație etc.
Gandindu-ma la statisticile ONU si la limita venitului pe zi pentru care esti considerat „sarac” nu pot sa nu observ ca intr-o tara in care sunt peste 3 milioane de pensionari cu o pensie sub 1000 de lei si inca vreo 850 de mii cu pensia sociala a lui boc de 350 de lei, „libertatea de a alege” lipseste la tare multe persoane care nu sunt dupa gratii.
Cam la vreo ora dupa ce am postat mi-am reamintit de faptul ca acum 2 luni un sef ne servise celebra butada „cu puiul” referitoare la statistici cind voia sa convinga un VIP care isi manifesta uimirea fata de cifrele seci ale graficelor. Asa ca revin ca sa o postez, neuitind totusi de seriozitatea subiectului: „Daca timp de o luna eu maninc cite un pui in fiecare zi iar Vasile (un coleg – mai zvelt!) nu maninca nimic, statistic eu si Vasile am mincat timp de o luna cite jumatate de pui!”
pai daca mergem asa de departe cu liberalismul aplicat alora din libertate (pardon de repetitie), adica presupunem ca toti au posibilitatea de a alege intre spital de stat sau privat, gradinita de stat sau privata, transport public sau cu masina personala – si sint sigura ca majoritatea din Romania nu au luxul asta-, deci, daca mergem asa de departe cu liberalismul, indraznesc sa spun ca si puscariasii aia au libertatea de a alege intre a face sau a nu face faptele alea pentru care sint acum la puscarie si la meniu de cartofi.
cum maninca detinutii de la penitenciarele care au gospodarii agrozootehnice?
majoritatea penitenciarelor au gospodării agrozoo, unde lucrează deținuți. totuși calitatea hranei e cam uniformă în sistem, cu excepții pe ici pe colo.
tu vrei de fapt sa intrebi:
„cum mananca familiile angajatilor de la puscariile care au gospodarii agrozootehnice ?”
Nu, am intrebat pentru ca vroiam sa stiu daca in penitenciarele cu gospodarii AZ detinutii nu mananca mai bine sau mult mai bine decit media.
Despre familii, m-am intrebat uneori ce poti sa faci ca sa dipara „sacosa de la plecare” din dotarea angajatilor de la bucatarie ori aprovizionare, atat de la stat cat si de la privat, mai ales pe praful acesta.
Remarca lui val mi-a amintit de un prieten care se plingea cit de proasta era mincarea in armata, pentru ca toti furau. Ca unul trecut prin armata, l-am intrebat daca atunci cind era de serviciu la bucatarie nu dadea deoparte cele mai bune bucati , oua etc si nu isi faceau o cina separata pentru baietii de serviciu. a recunoscut ca da dar nu a inteles de ce eu il mai intrebam si daca nu avea regrete fata de ceilalti colegi de leat care trebuia sa manince un meniu si mai sarac!