Lecturi de week-end

Sexul în noaptea nunții nu mai e ce-a fost, nici Hong Kong-ul ca pe vremea Tai Pan-ului, în schimb Rusia e neschimbată prin părțile ei rurale, de pe vremea țarilor.

C ică mai mult de jumătate dintre mirii americani nu mai fac sex în noaptea nunții. Motivele sunt diverse, de la îmbibarea cu alcool (24% el, 13% ea), la „dragă plânge copilul” ceea ce înseamnă că au avut parte de sex cel puțin cât să procreeze înainte de fatidica noapte a nunții.

De altfel, același articol zice că 95% dintre oameni fac sex înainte de nuntă, deci asta face oarecum inutile sfaturile pentru tinerele mirese de la 1894, pe care mă gândeam să vi le împărtășesc în caz că vă pregăteați să faceți pasul ăl mare.

Așa că nu-mi rămâne decât să vă întreb – așa de amuzament, să vedem și noi cum stă treaba în România – dacă v-ați măritat (fetelor) virgine? iar pe ăia care ați avut parte de vreo nuntă-două până acum, dacă ați și consumat chestiunea în noaptea nunții. Sau în ziua de după, că dacă nunta ține toată noaptea… n-ai cum s-o faci decât eventual dacă te retragi pe undeva între friptură și sarmale.

Eu una admit că nu 😉 Deși cauza nu a fost asta de mai jos 😛

Dar în directă legătură cu chestia de mai sus ar fi nimerit să vă recomand expoziția asta de „ochi” organizată de niște spanioli. Artă, frate!

***

Acum că am lămurit aceste aspecte importante pentru țară, să continuăm cu lecturile mai frivole de week-end:

– După ce am văzut la Beranger cum au rezolvat shanghaienii traversarea într-o intersecție mare, am mai văzut și articolul ăsta despre arhitectura densității în Hong Kong. Nici urmă de Tai Pan, în caz că ați rămas la nivelul ăla cu informațiile despre HK. Vă recomand să le vedeți ca să nu vă mai plângeți de aglomerația din București sau de gustul îndoielnic al primarilor la reabilitarea blocurilor. Merită citit și interviul cu artistul care a făcut pozele, zice la un moment dat cine i le-a cumpărat:

The people who buy my work–it’s quite ironic–because it’s collectors who usually have two or three apartments, each one five or six thousand sq. feet big, and they hang these prints in there because they’re beautiful, but at the same time they don’t realize the irony of people living in 400 sq. feet and they’re here in their huge space, it’s a bit subversive actually, that’s what I like about it.

japonez– Tot Michael Wolf (artistul) a mai fotografiat și casele din aceste blocuri mega-triste, și oamenii din ele. Expresia „cutie de chibrituri” nu va mai putea fi folosită de acum pentru altceva. Nici măcar pentru chibrituri 😉  Ca să încheiem cu Wolf, a mai pozat și niște fețe de japonezi din Tokyo, înghesuiți în metrou. Foarte bun tipul, care a făcut proiectele astea ca urmare a unei crize a vârstei mijlocii, când nu știa ce vrea să facă cu viața lui. A plecat din Europa, plictisit de Parisul ca un decor de film, neschimbat de 120 de ani, și a ales să vadă cum trăiesc înghesuiți asiaticii.

– Iar piesa de rezistență a săptămânii mi s-a părut reportajul ăsta despre Rusia lăsată în urmă, un demers jurnalistic care pe mine m-a făcut invidioasă (din punct de vedere grafic) și m-a ținut în fața ecranului până la ultima literă. E un tablou trist al Rusiei dintre cei doi mari poli economici – Moscova și S. Petersburg –  două aspiratoare care sug tot din jur, oameni și capital. Reportajul urmărește linia celei mai vechi autostrăzi din Rusia, între cele două orașe, și spune poveștile câtorva dintre oamenii care trăiesc la limita sărăciei de-a lungul ei, în țara lui Putin. O să găsiți incredibil de multe asemănări cu România contemporană. Un fragment ca să vă deschid apetitul:

„There are spots on this highway where it seems time has stopped. A former prison guard is spending his savings building wooden roadside chapels, explaining that “many souls” weigh on his conscience. A rescue worker from the nuclear meltdown at Chernobyl is waiting, 27 years later, for the apartment the Soviets promised him as a reward. Women sit on the shoulder, selling tea to travelers from a row of samovars. Above them, pillars of steam vanish into the sky, just as they did in 1746, the year construction on the road began.”

– Iar la final să ciocnim un pahar cu mâțele noastre. Tot niște japonezi au pus pe piață vinul pentru pisici. O bucurie să vii acasă seara, obosit de la muncă, și să ai cu cine bea un vin și mângâia o blăniță 😉

Etichete: , , , , , , ,

7 comentarii la “Lecturi de week-end” Subscribe

  1. ady 19/10/2013 at 13:18 #

    blocurile alea din hong-kong m-au dat pe spate. garsoniera confort 3 din bucuresti pe care am vizionat-o acu’ niste ani pare imensa pe langa cotetele alea. nu stiu cum e cu cutremurele p-acolo, dar as da in paranoia. ca sa nu mai zic ca in unele camare poti muri ingropat sub troace si daca trece tramvaiul.

    • Béranger 19/10/2013 at 18:05 #

      ălea fură dărâmate în 2007, ce vezi în pozele alea „100×100”. dar oricum, le-au făcut capitaliștii englezi în 1953, nu comuniștii.

    • marcian 20/10/2013 at 09:02 #

      Eu am stat cu nevasta intr-o garsoniera de 14 mp. Am tras un perete de rigips si am facut si o mica bucatarioara, aveam o baie de 1.2 mp in care era masina de spalat, buda si o mica chiuveta. Canapelei pe care dormeam i-am scos lateralele pentru a incapea congelatorul. Dar aveam 25 de ani si chiar daca as fi stat in cort cu iubita mea nu mi-ar fi pasat 🙂

    • Nautilus 28/10/2013 at 12:10 #

      Hong Kong are (oficial) o populaţie de mai mult de 7 milioane de oameni, deşi migranţii din alte provincii ale Chinei o umflă mult mai mult decât ar vrea autorităţile să recunoască.

      Suprafaţa totală a provinciei e mai mică decât a judeţului Ilfov, şi cea mai mare parte din ea deluroasă, nepotrivită pentru locuit sau industrie.

      Unde ar trebui să încapă toată chinezărimea dacă nu în cutii de chibrituri?..

  2. dana eugenia 21/10/2013 at 10:23 #

    am lesinat de ras … 1884
    de-asta erau amantele in mare voga … sotiile „destepte” urmau sfaturile tutelor bisericoase si-apoi se-asteptau ca prostul de langa ele sa…ce ?!

  3. Xanaxdoo 21/10/2013 at 18:05 #

    sa fiti sanatoase tu si Toshiba, berea pentru ciini este de mult in magazine, am baut si noi cu al nostru cind a implinit un an. Mi se pare oarecum simptomatic: bere pentru ciini, vin pentru pisici. Ciinii sint acei „buddies” cu care te simti bine, vin cind ii chemi, te poti baza pe ei, etc, etc, deci beau bere, fara fasoane. Pisicile sint sofisticate si cu fite, nu te poti baza pe ele prea mult, samd, deci evident, sint destinate vinului si sampaniei.

    Textul ala pentru mirese nu cred ca e real – ma gindesc ca reverendul nu ar fi fost de acord cu exhibarea chestiunilor private de catre onorabila doamna preoteasa.

    • Dollo 21/10/2013 at 19:25 #

      ai dreptate, dar ca una care a avut și câine, acum are pisică, pot spune că și vinul după bere, e o plăcere 🙂

Lasă un comentariu

Anunță-mă prin email când apar comentarii noi.
Te poti abona si fara sa comentezi.

Oldies but goldies

Slăbiciunile unei femei puternice

katharine-graham

„Personal history”, de Kay Graham, cândva cea mai puternică femeie din America, la cârma Washington Post: despre jurnalism, politică, feminitate și neîncredere. O carte despre cum era America great în secolul trecut.

Când Manhattanu era un soi de Ferentari…

Martha-Cooper-Kids

… iar Martha Cooper, prima femeie fotograf de la New York Post. Azi e septuagenară, dar se aleargă cu poliția și grafferii prin Brazilia ca la tinerețe. Și vine la București în 13-15 octombrie la Make a Point

Sanssouci, casa de la țară a unui rege cool

pajiste

La 1740 oricine putea să intre pe domeniul lui Frederick cel mare al Prusiei, cu condiția să fi fost îmbrăcat corespunzător. Azi intrarea costă 19 euro și îți dezvăluie un colț de rai și o poveste frumoasă.

Cine-l bate pe prinţul Charles, la popularitate, în Viscri

Patul care asteapta musafiri in casa Gerdei din Viscri

Transilvania li s-a arătat străinilor exact aşa cum este. Un ţinut minunat, locuit de oameni în esenţă buni, dar inconştienţi de valoarea moştenirii pe care o au în bătătură.

Scrisoarea pe care n-a mai primit-o Eugen Ionescu

dosarul-profesorul

Povestea profesorului Ion Nițulescu – un „element dușmănos” față de orânduirea socialistă – și a delatorilor săi, dintre care numai securistul șef mai trăiește azi bine mersi, măncându-și pensia într-o vilă somptuoasă chiar în satul natal al victimei sale

De ce nu plecăm din România

Mâini de români - copiii culegători de afine din Pasul Prislop

Dacă despre curajul și nerăbdarea celor care pleacă s-a tot scris, teama, lenea, sentimentalismul și, de ce nu, curajul de a rămâne al celorlalți a fost lăsat în umbră.