Ponta și Rădoi cred că suntem boi

Ponta și Rădoi s-au împăcat pe cheltuiala noastră. Metroul scumpește biletele cu 25%. Intrați pe site-ul Ministerului Transporturilor și transmiteți-le gândurile voastre de bine.

C ălătoria cu metroul se scumpește cu 25-33%, conform ordinului semnat de distinsa doamnă ministru a transporturilor, Ramona Mănescu. Probabil n-ar fi un breaking news între atâtea scremeri recente ale guvernanților de a mai naște niște biruri, dar privită retrospectiv, știrea asta se simte exact ca un turnichete din ăla de la intrarea în metrou, luat peste vintre, atunci când te repezi ca boul să intri, iar aparatul nu ți-a validat cartela.

Majorarea asta de tarif nu e, deci, ceva nou sau neașteptat, e doar nesimțit de mare în raport cu orice alt indice la care s-ar putea raporta: inflație, indicele prețurilor de consum, indexarea salariilor, euro etc. E, ce-i drept, mai mică decât anul trecut, când cartela de metrou a fost scumpită cu 50%. Pur și simplu majorarea cu mai mult de un sfert a biletului de călătorie este o măsură la fel de aberantă ca și exploatarea cu nesimțire a spațiilor metroului de către firma sindicatelor condusă de celebrul Ion Rădoi.

Și așa ajungem de fapt la esența chestiunii. Pentru că această scumpire nu are legătură cu viața în subteran a angajaților metroului, cu salariile lor sau cu nivelul serviciilor pe care compania ni le furnizează nouă, călătorilor. Nu are legătură nici măcar cu faptul că toate puterile din ultimii 20 de ani n-au fost în stare să sape o linie nouă de metrou de la zero și să extindă rețeaua întru binele orașului (și a lui Rădoi, desigur). Ci se datorează puterii pe care domnul Rădoi o are de 22 de ani încoace, de când a devenit liderul sindicatului Metrorex. De când chiriile percepute de Metrorex pentru toate chioșcurile, magazinele și panourile publicitare din incinta stațiilor de metrou sunt vămuite cu mai mult de 50%, uneori chiar 75% de sindicat. De când tot ce ține de exploatarea acestei construcții la care contribuim toți, este apanajul exclusiv al unor firme cu legături directe cu sindicatul lui Rădoi.

Am stat de vorbă cândva cu un fost director al Metroului, care îmi spunea ce putere are acest Rădoi, ce frâne pune el de fapt, în calea oricărei intenții de schimbare sau progres venită în companie, și cum nu a reușit nimeni niciodată să „se pună” cu el. Și nu vă iluzionați că „frica” de Rădoi rezidă în faptul că la un semn al lui s-ar paraliza orașul printr-o grevă la metrou. Nu, la mijloc sunt temeri mult mai puțin altruiste. Iar demonstrația asta a fost făcută la vedere, chiar în ultimele luni.

Păstrez această postare în ciorne de prin luna septembrie, când m-a lovit așa ca o gură de aer din ăla puturos de metrou  declarația asta a premierului Ponta, rostită în ședința de guvern, ca răspuns la amenințările lui Rădoi că metroul va intra în grevă la 30 septembrie:

Ei voi salarii mai mari, noi plătim 800 de milioane subvenţii de la toţi cetăţenii României pentru metrou. Ce se poate face, facem, dar în acelaşi timp nu se mai pot face toate afacerile metroului prin firma-sindicat. Asta nu se mai poate şi, dacă asta e supărarea, pe asta nu o putem îndrepta. Firma sindicatului care intermediază toate activităţile metroului, asta nu se mai poate.

Mă întrebam atunci ce l-a apucat pe Ponta, chiar nu știa cine conduce sindicatele de la Metrou de 20 de ani încoace? Nu știa că Ion Rădoi a fost senator PSD în legislatura 2004-2008? Nu contribuise oare Rădoi suficient la bunăstarea partidului? Fusese exclus cumva Rădoi din PSD?

Știrea de azi îmi răspunde la întrebările din septembrie: da, Ponta știe cine e Rădoi. Da, Rădoi este în continuare membru PSD, și da, atât Ponta cât și Rădoi cred că noi toți suntem niște boi.

***

Ordinul ministrei transporturilor privind majorarea tarifelor la metrou este pus chipurile în dezbatere publică până pe 8 noiembrie. Dacă vă deranjează și pe voi că Ponta și Rădoi vă bagă mâna cu nesimțire în buzunar, sub pretextul că vor să îmbunătățească viața salariaților de la metrou, intrați pe site-ul ministerului și scrieți-le ce părere aveți. Că de boicotat metroul nu prea avem cum. Iar după ce mărește metroul prețul biletelor vine și rândul RATB să ceară. Și în curând vom munci doar ca să avem cu ce plăti biletul de călătorie până al serviciu și înapoi.

Deocamdată Rădoi vrea „doar” atât:

1. cartela cu 2 călătorii – de la 4 la 5 lei

2. cartela cu 10 călătorii – de la 15 la 20 lei

3. abonament săptămânal cu număr nelimitat de călătorii – de la 20 la 25 lei

4. abonament lunar cu număr nelimitat de călătorii – de la 60 la 75 lei

5. abonament lunar cu 62 călătorii – de la 50 la 65 lei

6. abonament de o zi – de la 6 la 8 lei

 

*sursa foto

Etichete: , , , , , ,

12 comentarii la “Ponta și Rădoi cred că suntem boi” Subscribe

  1. Rossi 31/10/2013 at 18:24 #

    Actuala clasa politica are o lipsa imensa .. creierul. Nu se gandesc la nimic pe termen lung, la investitii solide ( infrastructura, turism ) ci doar la privatizari prin care sa mai supravietuiasca un an / doi cat sa isi umple buzunarele si sa fuga eventual din tara ( pentru ca miscarile de strada vin din partea privatului satul sa cotizeze pentru un stat incompetent ).

  2. maria 31/10/2013 at 19:03 #

    chiar suntem boi…acceptam sa-si bata astia joc de noi, bonus… ii votam in turma.

  3. VASILIU MIRCEA PAUL 31/10/2013 at 22:03 #

    Vreți să vă povestesc ceva ? Acum două zile urcam scările unei policlinici cînd m-am ciocnit de o tînără țigancă ce-și pusese căruciorul (gol) de-a curmezișul după ce înșirase vreo trei puradei între două nivele. Cu voce fermă (fără exagerări) am atenționat-o că încurcă circulația. Cu obrăznicia tipică etniei mi-a răspuns (fără să spună nimic). Am ridicat tonul rămînînd la un limbaj urban și am dispărut pe coridorul unde aveam treabă.

    Ciurda de concetățeni ce bîntuia pe scara respectivă și se împiedica de căruciorul în discuție A TĂCUT. Tot ce au învățat RROMÂNII în ultima vreme este să facă scandal în hipermarketuri dacă nu sînt deschise suficiente case. Cînd vine vorba de cocalari impertinenți – mîlc-mîlcovici.

    Nu sîtem boi ci OI !

    OAIA CE-A MÎNCAT-O LUPUL # A FORMAT CU EL UN CUPLU (Marin Sorescu)

    Precizare: pot detalia o grămadă de conflicte similare ce se întind din 1980 pînă astazi (și nu toți adversarii au fost gitani – în schimb TOȚI valahii n-au scos nici măcar un „bee !”).

    • Frobenius 01/11/2013 at 08:50 #

      Chestia aceasta se rezolva simplu, fara prea mare efort. Cei mai multi „valahi” deja si-au dat seama de asta. Este suficient sa nu te lasi influentat de rusi, sa nu accepti bani de la Soros, sa nu vorbesti daca n-ai lider, sa nu iesi pe carosabilul vreunui bulevard si sa nu lipsesti de la vot. Par cam multe conditii dar trebuie tinut cont ca toate sunt cu „nu”. Nu este chiar asa de complicat.

  4. Valentin 01/11/2013 at 10:13 #

    Este un punct de vedere poate corect. Totusi, eu zic ca nu este chiar in regula sa se ia bani din toata tara pentru metroul din Bucuresti: transportul in comun, fie el si din capitala tarii, ar trebui sa ramana distractie locala si cei care se amuza umbland pe sub pamant sa achite nota de plata.

    • Dollo 01/11/2013 at 10:45 #

      păi ar trebui să fie subvenționat și metroul, ca și RATB-ul, strict din bugetul Primăriei Capitalei, dar din rațiuni economice și de altă natură, metroul continuă să rămână în subordinea ministerului transporturilor, deși s-a dovedit în ultimii ani că nici măcar așa nu reușește să atragă investițiile necesare.

      • Valentin 01/11/2013 at 11:01 #

        Ideea era ca in provincie nu sunt oamenii atat de bogati incat sa putem sa ii imbogatim si pe ai nostri si pe ai vostri, fiecare cu sindicalistii lui.

        Serios vorbind, sumele de la metrou sunt prea mari chiar si pentru bugetul doctorului Oprescu. Probabil in termeni strict pragmatici investitia nu se justifica tinand cont de populatia capitalei.

  5. RazvanM 01/11/2013 at 11:33 #

    Romania este o tara minunata, cu peisaje minunate, cu munti, paduri, ape si ogoare minunate. Si ce oameni minunati!

    Exista o zicala aplicabila foarte bine alegatorilor din Romania: „You can’t cheat an honest man.” V-am pupat pe portofele!

  6. geo 01/11/2013 at 19:52 #

    In Viena cu 7 euro poti circula timp de o saptamana cu metroul, tramvaiul si autobuzul, nelimitat in spatiu si timp. sa mai spun ca la metrou nu sunt tarcuri si sirma ghimpata dar ca toata lumea prezinta in tren abonamentul controlorilor?

    Nimeni nu si-a pus problema „dar poate incasarile slabe au ca origine tocmai cresterea cu 50% de anul trecut?”

    eu personal, desi mergeam cu masina la munca, imi cumparam un abonament lunar pentru situatiile in care preferam sa ma intorc mai tirziu cu metroul, masina fiind la sotie, ori pentru plimbari de weekend. acum nu imi mai cumpar, scumpirea parindu-mi mult prea mare. prefer sa-i bag in benzina!

    vizualizind proiectul de ordin al doamnei blonde si liberalle de la pseudo-transporturi, indraznesc sa spun ca nu este tocmai potrivit legii. lipseste din partea introductiva mentiunea referitoare la referatul in care sunt determinete/stabilite „ajustarile” potrivit criteriilor din art. II alin. 2 din OUG 57/2011.
    Multumiri pentru faptul ca preturile de la metrou nu mai sunt avizate de consiliul concurentei merita din plin guvernul maroniu al lui Boc si tanti boagiu! vi-i mai amintiti?

    In semn de protest nu voi mai lua metroul decit atunci cind zapada va paraliza circulatia de suprafata! de asemenea voi sanctiona acest gest la alegeri.

    • zwilling 04/11/2013 at 13:13 #

      7 euro?! Pe site-ul asta http://www.wienerlinien.at/eportal/ep/programView.do/pageTypeId/9083/programId/25961/channelId/-31756 zice ca o cartela de o saptamana (Wochenkarte) costa 15,80!

      • geo 05/11/2013 at 13:16 #

        Ai dreptate!. Dupa ce mi-am intrebat soata care mi-a spus de 14 euro, am cautat prin pliantele de la muzeele din viena din 2010 si am gasit un tichet de 14 euro pt 7 zile. Probabil ca am ramas cu pretul de 7 euro in minte pentru faptul ca pe timpul vacantei copii calatoresc gratuit asa ca o adunam si pe fiica-mea in pret!
        Totusi, daca in Viena pretul a crescut cu 12,8% in trei 3 ani la un abonament pe toate mijloacele de transport in comun, in Bucuresti au crescut cu mai mult de 50% abonamentele de la metrou doar anul trecut. ex: de la 30 la 50 de lei.
        Nu inteleg de ce nu trec metroul la Capitala. sa vademe si politicile lui oprescu…

  7. Om bun 04/11/2013 at 14:58 #

    Ponta si Radoi ar tebui trasi in teapa la Univeristate !

Lasă un comentariu

Oldies but goldies

Construcția unei case în România, când nu ai bani, dar ai pretenții (I)

trasare

Arhitectul și proiectul – România geme de Gaudi nedescoperiți; 12 arhitecți în doi ani și al 13-lea care ne-a pus capac; Care e treaba cu proiectul casei – diferența dintre DTAC și PTh

Cum le iertăm greşiţilor noştri

Roland Jahn, intre dosarele Stasi

Şeful arhivelor Stasi din Berlin a aflat, când şi-a văzut dosarul, că avocatul care-l apăra era informatorul securităţii. Acum le predă lecţii de organizare şi de iertare trimişilor din ţările arabe care s-au trezit că au eliberat arhivele şi nu ştiu cum să le mânuiască

Maidanezul antrenat să fie Saint Bernard

Codruț și nepotul lui, Vasile

Codruț a fost cules de pe străzile din Craiova, în 2004, și a devenit azi unicul maidanez cu atestat de câine de căutare și salvare din dărâmături. O performanță la care ajung maximum 10% din câinii de rasă la nivel internațional.

Cu prejudecățile la Roma

Vaticanul după ploaie

Cum am cheltuit pensia pe o lună a mamei la o masă de fițe la Pierluigi în Roma

Cât ne costă să „stârpim” prostituția și cât am câștiga dacă am legaliza-o

ashley

Statul a cheltuit un milion de lei și doi ani de anchete ca să descopere că prostituția se face și prin mica publicitate. Printre „proxeneți” – o femeie de serviciu care cumpăra prezervative la un salon de masaj, o studentă care-i organiza agenda unei fete, un ziar de mică publicitate…

Plasturii lui Negoiță – cât au costat și de ce s-au dezlipit

lipire-plasturi

50.000 de bucățele de „not so safety walk” cumpărate de la 3M au fost lipite bucată cu bucată de oamenii ADPB, pare-se la fel de prost cum a fost gândită toată lucrarea de pe Bulevardul Unirii