Cimitirul Buna Vestire, să se fi inspirat Saramago din Arghezi?

E posibil ca Jose Saramago să-l fi citit pe Tudor Arghezi și să-i fi plăcut ideea acestui ultim capitol din best seller-ul arghezian, încât s-o dezvolte magistral în „Intermitențele morții” în 2005?

cimtirul-argheziUltima parte din „Cimitirul Buna Vestire” – cartea de luna asta de la clubul de carte – mi-a lăsat în cap o întrebare sâcâitoare. E posibil ca Jose Saramago să-l fi citit pe Tudor Arghezi și să-i fi plăcut ideea acestui ultim capitol din best seller-ul arghezian, încât s-o dezvolte magistral în „Intermitențele morții” în 2005?

Știu, e o aroganță ce zic, și ca mare admiratoare de Saramago ce sunt credeți-mă că o spun cu mare reținere. Totuși, cele două cărți conțin unele descrieri atât de similare – în privința reacțiilor societății la faptul că nu mai murea nimeni – încât mi-e greu să cred că doi oameni care au trăit și scris la distanță de aproape un secol au avut fără să știe aceeași idee.

Cimitirul Buna Vestire este romanul cel mai cunoscut (și bun zic criticii) al lui Arghezi. Pentru mine a fost o premieră, în școală nu citisem decât poezie scrisă de el, și o surpriză plăcută. E publicat prin 1937, în a doua jumătate a vieții autorului, și descrie sarcastic decadeța societății românești a vremii. Nimic nou, dar totul foarte actual. Vorbește prin gura unui doctorand în litere care trăiește de pe urma scrierii de opere pentru alții, în așteptarea marii numiri pe un post de profesor la Universitate, promisă de Ministrul care îi e și naș.

Cartea începe cu susținerea doctoratului de către personajul principal, și cum vede el procedura inutil de ceremonioasă în condițiile în care era doar o chestiune birocratică. „Precupeții recunosc modestia, că nu dau o festivitate la cumpărarea fiecărui sac de fasole”, zice Unanian (personajul) care se simte ridicol în roba prea mare împrumutată de la portarul facultății, doar ca să le facă pe plac unor rectozauri în fața cărora trebuia să susțină teza ca și când ei ar fi și citit-o. Când ei de fapt nu aveau timp nici să-și scrie propriile opere. „Profesorii și oamenii iluștri suferă de o lipsă de timp îngrozitoare, care nu le dă răgazul să scrie cu mână proprie și cu geniu personal cărțile destinate să-i păstreze”.

Urmează descrieri aparent fără legătură ale societății. De la cartierul care o bănuia pe nevastă-sa că-l înșeală cu Ministrul, și-l saluta pe el cu deferență „ca pe un domn a cărui soție îngrijește genitalele unui ministru”, până la o mică orgie petrecută în casa unui profesor între nepoata-fată bătrână, slujnica gorjeancă și asistenul profesorului. Toate menite să ne arate că societatea se afla într-o teribilă criză morală, și să justifice parabola de final, în care morții din cimitir ajung să învie, iar oamenii din lumea reală să nu mai moară și astfel să se formeze societatea ideală. Cartea e așadar structurată pe rețeta criză-rezolvare, cu o trecere scurtă prin „purgatoriul” personal al personajului, care în loc să primească mult așteptata funcție la Universitate, este numit intendent la cimitir.

„Cimitirul e ca o gară la care cei rămași singuri se întorc neîntrerupt ca să mai vadă o dată linia de-a lungul căreia cei plecați s-au depărtat”, își descrie Unanian locul de muncă, observând cu interes literar personajele care vin să-și viziteze morții, dar și pe cele care trăiesc din industria asta. Medicul, în înțelegere cu dricarul, care-și împart câștigurile și clienții.

Când morții încep să învie și oamenii să nu mai moară se constituie, evident, o comisie, din care face parte ca șef de cimitir și Unanian, alături de șefii de culte religioase și de procuror. Aici încep să apară similitudinile cu cartea lui Saramago de mai târziu. E drept că Arghezi își expune ideea pe mai puțin de 50 de pagini, în timp ce Saramago o dezvoltă magistral în cea mai bună fantezie pe care am citit-o vreodată. Am găsit și la Arghezi aceeași înverșunare împotriva bisericii ca instituție, pe care a pedalat și Saramago. Are un citat elocvent din vicarul care făcea parte din comisia de anchetă:

Va fi negreșit o înviere odată și odată, dar atâta timp cât trăim încă noi nu se poate petrece învierea. Biserica e încă vie și organizată. Ea trebuie să mai facă liturghii, parastase, botezuri, masluri și cununii: activitatea ei nu poate să fie suprimată pentru ce gândește domnul procuror. Cum ar rămâne episcopii și arhiereii, patriahii și chiar Papa, când morții ar putea să învieze fără aprobarea și asistența lor. S-ar putea admite o înviere înainte ca sfintele sinoade să fie încunoștiințate de Cel care le inspiră? La ce capitol de buget va fi vărsat clerul când făcătorul a toate iscând învierea morților va suprima în același timp ierarhia? Poate să rămâie Domnul fără organe ajutătoare? Puteți închipui o contrazicere între Dumnezeu și Biserică? Să facă Dumnezeu un lucru împotriva clerului titrat are i s-a devotat? Nu! Dacă ar învia morții așa cum crede domnul procuror, înseamnă că Biserica nu e a lui Dumnezeu și că Dumnezeu care o păstrează cu atâta grijă nu-i al ei.

zice vicarul vexat de impetuozitatea cu care procurorul era dispus să creadă că morții înviaseră.

Apoi Arghezi continuă să ironizeze biserica, la fel cum reușise să se vadă cu ochi sarcastic și pe el când a primit fără să protesteze postul de intendent de cimitir, deși era ditamai doctorul în litere:

Episcopatul nu a crezut niciodată în așa numita înviere a morților și putința acestui eveniment într-adevăr de necrezut, în loc să-i bucure inima că se împlineau profețiile îl supăra ca o calamitate profesională. Gândul că se putea într-o bună zi să fie scoși din funcțiune și din autoritate de către însuși acela în numele căruia exercitaseră un mandat răscula pe vlădici împotriva lui, bănuind că ținerea unei făgăduințe, făcută de Dumnezeu, venea de la Diavolul, și socotind că Domnul, la începutul veacurilor, inventase un joc de cuvinte pentru trebuințele lor, și că, în cele mai grave și mai adânci pagini ale Sfintei Scripturi, glumise.

Cimitirul Buna Vestire nu a fost chiar de citit pe nerăsuflate, pentru că are un stil arhaic, iar pe alocuri mi s-a părut dificil de urmărit din cauza scenelor aparent fără legătură. Abia către a doua jumătate am înțeles unde bate și am savurat, categoric, ultima parte, fantastică. Mă întreb cum ar fi fost dacă l-aș fi citit mai întâi pe Arghezi și abia apoi pe Saramago 🙂

Dacă ați citit-o și voi, vă aștept sâmbătă, 30 noiembrie, la ora 19.00, la Lente Cafe de la Armenească, acolo unde deja a devenit o obișnuință să ne întâlnim lunar ca să discutăm cartea de la club.

Etichete: , , , , , ,

9 comentarii la “Cimitirul Buna Vestire, să se fi inspirat Saramago din Arghezi?” Subscribe

  1. ioana 26/11/2013 at 04:37 #

    Dupa „cariera” de calugar, cred si eu ca avea o oarecare inversunare impotriva bisericii… Stia omul ce stia! 🙂

    • Dollo 26/11/2013 at 09:50 #

      uite cariera asta îmi scăpase. are sens atunci 🙂

  2. IoanaS 26/11/2013 at 07:53 #

    Eu am primit-o abia ieri. Coincidenta, la o comanda de black friday mi s-a propus in cos fix cartea asta si am zis da. Eu traiam cu impresia ca se dezbate in decembrie 🙂

    • Dollo 26/11/2013 at 09:51 #

      păi 30 noiembrie e ca și când ar fi decembrie, vii?

      • IoanaS 26/11/2013 at 23:20 #

        Pai n-am citit si nici nu pot pana in weekend ca plec 🙂
        My bad, n-am fost pe faza de data asta. Imi imaginam ceva gen jumatatea lui decembrie.

  3. ady 26/11/2013 at 18:46 #

    tocmai am ajuns la ultima parte. cred ca termin pana sambata.

  4. Tasepenet 27/11/2013 at 10:55 #

    Multumesc pentru micro-recenzie! Ma duc sa-mi iau cartea; habar nu aveam ca Arghezi a scris asa ceva (si totusi ma consider un individ cu pasiune pentru lectura, care a facut franjuri – de la citit si rascitit – carti de Saramago, Kadare, Tournier si altii). Ar fi nemaipomenit daca ai continua cu astfel de treceri in revista ale unor carti prea putin cunoscute.

    • ady 28/11/2013 at 18:49 #

      avem 2 ani de club si au fost recenzii pentru toate cartile plus alte carti citite de dollo „de una singura”. vezi in urma, poate iti surad si altele. 🙂

  5. Cristina 28/11/2013 at 09:30 #

    ne vedem sâmbătă

Lasă un comentariu

Anunță-mă prin email când apar comentarii noi.
Te poti abona si fara sa comentezi.

Oldies but goldies

Ce caută englezii în Grecia

karaoke

În timp ce milioane de estici se dau peste cap să emigreze în vest ca să facă bani, englezi, germani sau canadieni vin în Grecia ca să trăiască decent, în căutarea unui stil de viață care nu le mai e accesibil în propriile țări.

Nostalgii maso-comuniste de 1 Mai

steaguri

O frântură dintr-o zi grea, muncitorească, a unui chelner hâtru de la Restaurantul Riviera din Parcul 23 August.

Prezență inedită a lui Budha la răstignirea lui Iisus la București

soldati-jandarmi

Un Pilat din Pont grăsuț și chel a stârnit polemici în rândul audienței de la răstignirea lui Iisus – ediția 2014

Suntem mai proști decât ne credem, dar ne și cam place

ignoranta

Oamenii sunt mai puțin înclinați să caute informații după ce află că se înșală, deoarece le place să se simtă bine, nu incompetenți. În plus, când li se confirmă părerile, chiar false, creierul lor secretă dopamină și se simt ca atunci când fac sex sau mănâncă ciocolată.

Cum am fost jefuiți în Valparaiso

20180312_112948

Tâlhăriți de bagaje în piața centrală a celui mai vechi port sud-american, Valparaiso, orașul chilian de patrimoniu UNESCO.

(III) Clientul român e mitocan și nespălat

sexwork is work

Ultima parte a interviului cu „Profesoara” – una dintre cele mai vechi prostituate din București – face un portret robot al clientului român, de la gunoier și căcănar, până la politician și preot.