A m aflat relativ recent de faptul că în România se dezvoltă o afacere de nișă pe un domeniu care în țările civilizate nu e un biznis, ci o obligație a sistemului medical față de pacient: second opinion. A doua opinie a unui medic, uneori și a treia, e binevenită atunci când ai de luat decizii de viață sau de moarte pentru pielea ta. Românii nu prea au educația asta, iar motivele sunt diverse. Dacă reușește să ajungă în cabinetul unei somități pacientul român consideră că vindecarea e pe jumătate făcută numai datorită faimei aceluia, și-și lasă viața în mâinile doctorului precum sufletul sub patrafirul popii. Nici prin cap nu-i mai trece să verifice dacă ce i-a spus un medic se vede la fel și din alt cabinet. Poate e și chestie de bani, dar o să vedeți din ce vă voi povesti că nu banii sunt cauza principală.
Am fost azi la o discuție cu mai mulți medici dintr-un domeniu care dă fiori oricui: oncologia. În România anual sunt diagnosticați cu diverse cancere peste 60.000 de oameni. Tot anual, 46.000 mor. Rata de deces din cancer la noi este mai mare cu 20% decât media mondială. Pentru că la noi nu se face screening, că nu există educație, prevenție, tratamentele sunt învechite sau ajung prea târziu la pacient. În domeniul ăsta și medicii preferă uneori să-și trimită pacienții și pe la alți doctori, pentru că oricât de cinic te-ar face moartea văzută zilnic nu poți să-i spui omului cu ușurință că mai are de trăit doar câteva luni. Îl mai trimiți și la altul sperând că e mai luminat ca tine.
O clinică privată (Gral Medical) a descoperit prin 2009 că există această cerere de second opinion în România, venită mai ales din partea pacienților care nu aveau cunoștințele, puterea financiară necesară sau curajul să plece de capul lor să se trateze la Viena. Au început să aducă medici de la Viena ca să consulte pacienți români, și să le ofere o a doua opinie aici, iar un an mai târziu au decis să-și facă propriul spital de oncologie (Oncofort) în care să trateze pacienții aici cu prețuri pe sfert față de Viena.
Între timp au apărut și alții pe segmentul ăsta: firme de asigurări medicale care se ocupă să-ți trimită dosarul medical la clinici din străinătate, apoi să trimită pacientul acolo, dacă își permite; sau clinici din străinătate care își racolează prin „second opinion” pacienți români. Există chiar firme care numai cu acest „trafic” de second opinion se ocupă, intermediind legătura între clinicile din vest cu pacienții din estul Europei – unde se știe că serviciile medicale lasă de dorit.
De ce merge acest biznis de nișă la noi? Pentru că la noi obligația medicului de a te informa despre boala ta și alternativele de tratament sau consult în altă parte sunt doar teorii legislative. În practică, așa cum spuneam la început, nici pacientul nu știe sau nu are curajul să-l „jignească” pe medic cerând o a doua părere, dar nici medicii nu sunt încântați de această perspectivă. Spunea cineva azi că în Austria medicul este obligat ca la plecarea din cabinetul lui să-ți pună la dispoziție o listă cu nume de alți medici pe domeniul respectiv, pe care-i poți consulta ca să fii convins că iei decizia corectă în ceea ce te privește.
Desigur, nici aici nu te ține nimeni legat de primul medic la care nimerești, dar… iată ce se poate întâmpla în realitate. Un primar dintr-o localitate mai mică, de provincie, a descoperit că are cancer. Pe filieră politică (baronul județean l-a trimis la baronul central) a ajuns la București, la un medic relativ celebru în branșă (simpatizat sau poate chiar membru de partid), la un spital de stat. Consultat, i s-a spus că gata, trebuie „tăiat”. Înainte de operație i s-a oferit ocazia să fie consultat măcar și de un medic austriac, venit la București. Era a doua opinie pe care primarul a refuzat-o inițial pe motiv că „nu vrea să-l jignească” pe medicul relativ celebru la care ajunsese cu pila de partid. În plus, șpaga dată la medicul de la stat era și ceva mai mare decât tariful medicului de la privat și s-o fi gândit omul că merită toți banii. A fost deschis și închis, pentru că respectivul cancer n-ar fi trebuit operat. Ulterior a ajuns și la medicul austriac, care i-a spus că în condițiile date (răul fusese făcut) ar trebui să i se prescrie un tratament anume, care ar putea măcar să stopeze cancerul în evoluție. Altfel mai avea doar 3 luni de trăit.
Medicul relativ celebru de la stat i-ar fi replicat pacientului, când a aflat de „trădare”, că va primi acel tratament anume doar când va dori el, nu când zice medicul austriac. Eu reproduc o poveste spusă de un medic. Nu garanez că nu conține și niscai legende/orgolii medicale. Nu știu nici dacă primarul respectiv se mai bucură de viață, dar ceva mă face să cred că povestea e reală și se petrece mai des decât ne imaginăm în viața cotidiană. Sistemul nostru moral este atât de dat peste cap încât pila a ajuns să bată și instinctul de supraviețuire.
ha, tocmai azi am aflat ca unei colege din provincie i s-a descoperit un nodul la san, cu diangnosticul prezumtiv „cancar”. din vorba in vorba si din om in persoana incearca sa ajunga la un alt medic, in bucuresti, de data asta, pt „second opinion”.
acum un an jumate, la o ecografie mi s-a gasit un nodul, tot la san, cu diagnosticul prezumtiv „nu e nimic”. am cercetat si am ajuns la un alt medic (foarte cautat, si sper ca foarte bun, avand in vedere ca tre’ sa fac programarea cu 4-6 luni inainte) pt „second opinion”. din fericire diagnosticul a ramas „nu e nimic”.
cand ai de-a face cu d-astea, ceri „second opinion” si cand ti se zice de bine si cand ti se zice de rau. ca sa confirmi binele sau sa infirmi raul.
din nefericire, frica de-a nu supăra este practic atotcuprinzătoare în cuprinsul mentalului neaoș românesc nu numai în domeniul medical așa cum acordarea unui „feed-back” critic dar onest este mai întotdeauna interpretat drept afront personal
Eu am o teorie in legatura cu cum ar putea fi tratat cancerul.
La infometare, organismul isi consuma prima data rezervele de grasime, dupa ce le termina, isi consuma muschii si organele. Toate astea se patrec putin si in paralel. Dar daca infometarea dureaza destul de mult, rezervele de grasime pot fi consumate complet, iar organele interne de asemenea pot fi consumate in proportii importante (50% sau mai mult).
Un bolnav de cancer are teoretic doua sanse sa se vindece daca ar urma „tratamentul” asta(chiar in paralel cu tratamentul conventional):
1. Organismul ar vedea celulele canceroase ce pe cele de grasime sau macar le-ar consuma inaintea organelor.
2. Partile de organe afectate de tumori ar putea fi primele portiunii consumate de organism din organele respective.
As fi interesat sa aflu parerea unui specialist oncolog in legatura cu teoria asta.
Ca fapt divers, am citit de un studiu facut in SUA in care se spunea ca majoritatea pacientilor care nu mananca cu doua zile inainte de administrarea tratamentului, nu au efecte adverse ca cei care mananca(stare de rau).
deci teoria ta e ca o boala din cauza căreia mor anual milioane de oameni și pentru care nu s-a găsit încă un tratament, deși se cheltuiesc sume colosale și lucrează la asta cercetători de top, se tratează prin înfometare.
de ce trebuie să deranjezi un specialist oncolog pentru asta?
„pentru care nu s-a găsit încă un tratament, deși se cheltuiesc sume colosale și lucrează la asta cercetători de top, se tratează prin înfometare.”
Bun, si daca s-ar descoperi ca asta merge, cum si-ar scoate respectivii banii cheltuiți pe studii?
„A doua opinie” …
Poate fi ceruta din cauza neincrederii in „prima opinie”. Dar in acest caz nu inteleg de ce te-ai duce un specialist in care nu ai incredere …
Poate fi ceruta in speranta ca „al doilea” va spune ceva mai putin infricosator decat „primul”. Dar in acest caz urmeaza si „a treia opinie”, „a patra opinie” … si cate opinii sa ai ca sa te linistesti ?
Adevarul este ca, daca ai simtit o usoara ezitare la „primul”, ai inceput deja sa rasfoiesti in gand agenda de telefoane, cautand pe „al doilea”. Mai ales daca este vorba despre ceva foarte serios.
„A doua opinie” chiar este o „palma” data sistemului medical fiindca se datoreaza, de multe ori, neincrederii in actul medical initial, in profesionalismul „primului”.
„“A doua opinie” chiar este o “palma” data sistemului medical fiindca se datoreaza, de multe ori, neincrederii in actul medical initial, in profesionalismul “primului”.”
In cazul cancerului in vest ești trimis din principiu la „a doua opinie”. Nu e nici o palma la nimic. Lipsa celei de-a doua opinii e o palma la adresa unui sistem medical. Sunt cazuri in care oamenii au fost tratat de cancer/operați, fara sa fie nevoie. Am o matusa diagnosticata cu cancer de sân, si după ca i-au fost extirpati sânii, a aflat ca de fapt n-a avut cancer.
Am avut o experienta cat se poate de nefericita : o ruda apropiata a avut cancer. Am mers la Spitalul „A. Obregia” cu tomografia. Specialistul – din cel la care se sta la coada. Am stat la coada. Raspunsul a fost din cel care iti ia respiratia. Recomandarea a fost sa nu speram ca o operatie va rezolva problema, la cum se prezenta situatia nu se putea rezolva nicaieri. Nu am cerul a doua opinie, am cerut operatia. Au „deschis”, au curatat, au „inchis”. Asta i-a prelungit viata cu cateva luni. Si acum cred ca diagnosticul a fost corect si nu imi pare rau pentru efortul care i-a mai dat cateva luni de viata.
Imi pare rau pentru situatia trista pe care ai avut-o. Este pacat ca medici veterinari au acces la clinici umane. Este pacat ca asemenea felceri scad increderea in specialistii pe care (inca) ii avem. Este pacat sa traiesti intr-o sociatate in care poti sa crezi ca „l-a deschis” doar ca sa isi ia comision.
Eu am avut intotdeuna incredere in medicii cu care am discutat. Daca nu as fi avut incredere, nu as mai fi discutat. Daca ceri a doua opinie este clar ca nu ai incredere in prima. Iar medicii nu pot fi pusi pe acelasi plan cu zigravii – „ce zici draga, a iesit nuanta ?” si daca nu a iesit, nu-i nimic, mai dam un trafalet …
da, că se știe că doctorul e dumnezeu pe pământ. cine a mai auzit de doctori care să se înșele.
deci dacă te duci la medic că te doare capul și ăla spune că trebuie să îți extirpeze o bucată de creier, să nu cumva să te îndoiești, nu ai vrea să „dai o palmă sistemului medical”.
deci eu nu înțeleg cum poate un om care trăiește în românia (dacă trăiești aici), să se jeneze atât în fața sistemului medical românesc.
mie mi-a zis un dermatolog să îmi tratez o formă destul de gravă de acnee (care s-a dovedit apoi, la analizele recomandate de un alt dermatolog, a fi provocată de un streptococ) cu apă. adică da, să mă clătesc doar cu apă pe față și să aștept să treacă. pam pam
Si eu am auzit povestea asta, acum vreo 2 luni, circula pe net si spuneau ca ar fi adevarata 🙂
Mama, cancer pulmonar in stadiul IV .
– medic de la Inst. Marius Nasta : o operam, scoatem tumoarea, nici o problema – asta mi-a zis mie, oi fi avut fata de proasta.
– prof Chiricuta : ori moare pe masa de operatie, ori ramane in scaunul cu rotile.
Macar a murit in patul ei…
Este interesanta povestea si mesajul transmis. Spun asta deoarece eu am fost cu pacientul la OncoFort, la second opinion, si credeam ca povestea va ramane in familie…din pacate primarul nu mai traieste. Dupa experienta de la stat cu orgoliile medicilor, dupa aproape 3 luni, i s-a spus ca este prea tarziu. A incercat sa revina la medicul austriac si sa fie tratat la el insa nu a mai apucat sa ajunga in Bucuresti.
Si nu v-ati mobilizat pentru un mic proces de malpraxis?
Malpraxis pe partea de second opinion? eu am vorbit personal cu baiatul primarului sa tina cont de recomandarile austriacului, insa de multe ori, „pilele” anterioare se transforma in ” sa nu se supere dl profesor”…la sfarsit nici nu mai era de gasit. Interesant este ca dincolo de protocoale se afla experienta si cazuistica diversificata care te ajuta sa spui cand se schimba tratamentul sau nu.
Malpraxis pentru operatia daunatoare si pentru cele 3 luni in care n-a mai fost de gasit. Proces intentat de fiul mostenitor.
Renumitul medic de la stat a deschis doar si a inchis. Apoi medicul oncolog nu a tinut cont de un singur medicament recomandat de austriac. Cred ca protocolul medical ii acopera pe medici, insa mai grav este ca medicii iti iau banii desi stiu ca nu mai ai nicio sansa si nu doresc sa colaboreze dintr-un orgoliu prostesc.