U rmarea firească a discuției cu mama de deunăzi, când mi-a spus că a învățat din telenovele să-și ofere serviciile apropiaților „în nevoie”, a fost sfânta bârfă de după înmormântare.
A fost nasol!, a început mama direct cu concluzia. La înmormântare a venit practic tot blocul, lucru neașteptat de fiica decedatei, prin urmare pregătirile au fost neadecvate. Crede ea (nici prin cap nu i-a trecut că poate așa a vrut familia). În fapt nu a existat pomană, ceea ce mamei i s-a părut inadmisibil. „Cine a mai pomenit înmormântare fără pomană?!”. Le-a oferit niște pachețele cu diverse gustări, cumpărate de la o firmă de catering, coliva a fost „o bătaie de joc, curgea din pahar”, însă faptul că nu au avut prilejul să mănânce cot la cot și să comenteze la aceeași masă le-a frustrat teribil pe babele din bloc. Au comentat ele câte ceva pe drumul de la cimitir spre casă, dar nesatisfăcător. În final mama i-a spus fiicei moartei că „la 6 săptămâni o să-ți fac eu o colivă de o să mă pomenești!”. Vrea, nu vrea, biata femeie va trebui să-i dea satisfacție mamei și să țină obiceiurile că altfel o bântuie vecinele, dacă n-o bântuie mă-sa.
„Că o să mi se întoarcă și mie pe lumea ailaltă”, și-a făcut mama socoteala. Pentru ea înmormântarea asta a fost ca o repetiție cu costume la propria ceremonie. Mi-a trecut în revisă toate neajunsurile văzute la alții, prețurile și tertipurile practicate de popi și a plănuit deja cum are să se întâmple îngropăciunea ei. Și totul i s-a clarificat azi în minte, pe drumul de la cimitir înapoi.
Va fi așa: nepoții (verii mei) se vor ocupa de tot, respectiv alergat după popă, tocmit groparii, cumpărat mâncare și gătit. „Tu (adică eu) nu faci nimic, doar le dai bani și stai lângă mine. Că alea vor fi ultimele momente când mai ai timp să stai lângă mă-ta. După aia nu mă mai vezi. Stai la capul meu și mă plângi!”
Vrei să facem și o repetiție înainte? am întrebat-o amuzată. N-am nevoie de nicio repetiție, că am eu grijă de acum să dau ordine precise și să las scris cum trebuie procedat. Să nu vă prind că nu faceți așa. Și mai ales pomană, să chemați lumea acasă și să mănânce, ce e aia să dai doar pachete la cimitir?
Va fi greu. Până acum am reușit să-i parez orice plan din ăsta absurd, spunându-i să facă bine să-și dea singură de pomană tot ce are nevoie „pe lumea cealaltă” să nu stea în baza mea că eu nu-i fac datinile. Într-o vreme se amăgea cu gândul că o să plătească ea din timpul vieții o sumă la o mânăstire, să-i facă măicuțele de acolo colivile și pomenile de până la un an. Între timp și-a cam pierdut încrederea în sistemul mănăstiresc, așa că văd că pică măgăreața pe mine. Ceea ce înseamnă că vom avea lungi conversații spiritiste și negocieri postume.
pozele sunt de aici
Ce mostenire i-ai lasat fiicei…sa te arda. Tocmai tu care pastrezi datinile.
Tocmai pt ca eu am fost nevoita sa pastrez datinile…zeci de pomeni, bani cheltuiti, timp, etc nu stii ce inseamna o pomana la tara cu tot satul si popa. 🙂
E bine sa respecti traditiile. Asta nu inseamna sa dai de pomana la tot satul si popa.
Pomana se da la cei sarmani, la cei care au nevoie, astfel „este primit”. Vezi ce spun sfintii parinti in legatura cu acest lucru.