Românul s-a născut poet, de aia e mai lent

Când o lucrare unică intră pe mâinile unor muncitori români termenele contractuale devin opționale. Totul în România durează mai mult, zice spaniolul șef de șantier. Dar la final iese o operă brâncușiană, zice inginerul român

U n grup de poeți de la Craiova înalță scara în jurul Turnului de apă din Pantelimon, despre care v-am povestit anul trecut în contextul picturii care s-a așezat pe vârful lui. Pe 1 decembrie, de Ziua Națională, dacă vă aflați prin zonă puteți veni la inaugurarea scării din jurul turnului. Cu asta se întregește un proiect început acum doi ani, și care va transforma un banal turn de apă, construit în epoca industrializării forțate, într-un edificiu cu roluri multiple. Turnul va fi și spațiu expozițional în interior, obiectiv turistic (de pe scară poți să vezi orașul de sus) și își va păstra în același timp funcțiunea inițială – castel de apă.

Pentru că am fost aproape de acest proiect încă de la început, am avut ocazia să discut și anul trecut cu câțiva dintre artiștii care au concurat pentru pictura de pe turn, și anul ăsta cu alt soi de artiști, lăcătușii olteni veniți de la Craiova ca să construiască scara. Lucrările au mers mai greu decât ne-am așteptat, dar pentru asta există o explicație. Mai jos sunt frânturi din discuțiile avute cu ei, iar la final în videoclip îi puteți vedea în toată splendoarea lor 🙂

sudura

Spaniolul Julio: românii sunt lenți, aici totul durează mai mult

Paradoxal, cel care i-a adus pe olteni la București a fost un spaniol. Antreprenorul general al lucrării de la turn, Julio Lucas, este inginer și din 2008 lucrează cu firma lui – Caslu – în România. A construit multe cu fierul la viața lui, de la căile ferate din Spania până la construcții industriale în România. Așa că e în măsură să facă și o comparație între cele două țări, mai ales la stilul de lucru al oamenilor.

„Înainte să vin aici, tot ce știam despre România era de la românii cu care am lucrat acolo, în Spania. Ei spuneau că e o țară urâtă, că e rău aici. Cam toți vorbeau urât despre țara lor. Dar când am ajuns aici mi-a plăcut foarte mult, am văzut că aveți o țară frumoasă. Muncitorii români sunt buni meseriași, dar cam lenți. Salariile sunt mici aici și de asta muncitorii lucrează puțin. Productivitatea e mai mică aici decât în Spania, orice aici durează mai mult”, zice Julio care a avut timp în anii de când e aici să se lase amăgit și dezamăgit de România.

Inginerul Grigorescu: sunt lenți, dar mai poeți

Că muncitorii noștri au fost mai lenți decât prevedea contractul am putut constata și noi în timpul lucrărilor, chiar dacă Julio nu s-a referit exclusiv la ei, ci spunea așa… în general. Dar în România întotdeauna există cel puțin două explicații pentru o stare de fapt. Pe amândouă ni le dă șeful echipei venită tocmai de la Craiova, inginerul Cristi Grigorescu, director de producție la firma Diversmet SA: așa se întâmplă când o lucrare unicat se întâlnește cu o echipă de poeți.

Grigorescu are 27 de ani de muncă la activ – la Combinatul siderurgic Hunedoara, la Combinatul chimic din Craiova, la Petrom Service – conduce un Alfa Romeo roșu cu scaune din piele bej, e fan Julio Iglesias și, evident, are un suflet de artist. Spune că cea mai provocatoare lucrare din viața lui a fost asta, scara elicoidală din Pantelimon.

„Lucrările trebuie să le asimilezi nu numai intelectual, după proiect, dar trebuie să le asimilezi și cu sufletul. Iar această lucrare, la castelul de apă, cum îi spun eu, este o lucrare aparte, unde constructorul nu trebuie să fie numai un foarte bun profesionist, trebuie să fie și un oarecare poet.”, zice Grigorescu zâmbind.

Totuși, nu glumește, „Am motivat toată echipa să privească lucrarea nu numai din punct de vedere profesional, ci și din punct de vedere artistic. Cel mai mult îmi place spirala aceasta arhimedică, scara aceasta care înconjoară castelul, și pe undeva se aseamănă cu o coloană a infinitului lui Brâncuși. Când e soare afară, de departe lucește ca un diamant”.

 

casca

 

Grigorescu recunoaște că poate fi lipsit de modestie din partea lui să facă această comparație, dar trăirile pe care i le-a dat scara asta când s-a urcat până în capătul ei, în vârful turnului, și a privit orașul de sus, sunt de nedescris. Așa că se simte norocos și-i mulțumește destinului că a ajuns să facă o astfel de lucrare.

Când va fi gata? Deja e o întrebare la care nici măcar Brâncuși n-ar fi putut să răspundă când a strunjit coloana. „Lucrarea e cu specific unicat, prezintă un grad de dificultate ridicat, nu are o rețetă, deci nu se pot da anumite termene. Lucrarea îți impune ea ritmul, tu ca executant poți să reduci timpii morți, dar nu poți să faci rabat de la calitate.”, ridică din umeri Grigorescu.

Da, e adevărat că muncitorii români sunt mai lenți, așa cum spune și Julio, dar „sunt și mai poeți”, îi scuză Grigorescu, poezia fiind de altfel un suberfugiu chiar și pentru un om tehnic ca el:

Domniță, eu mă mai hrănesc cu chestii din astea poetice, că schimbări mari în România nu cred că se mai întâmplă. Patronii din România nu înțeleg acest fenomen – plătești salariu mare atunci lucrarea se face repede și mai bine, plătești puțin, el se face că ne plătește, noi ne facem că muncim.

 

De la stadionul olimpic din Atena, la scara din Pantelimon

Constantin Docea este lăcătuș mecanic. A făcut construcții metalice de orice fel în ultimii 30 de ani, și nu credea că o să-i pună priceperea la încercare tocmai o scară. „La început nu mi s-a părut mare lucru. Am zis că e doar o scară de exterior. Dar lucrând la ea mi-am dat seama ce complexă e și ce grad mare de dificultate are. Iar de asta îți dai seama numai în timpul lucrului.”, povestește Docea.

S-a urcat și el pe turn, când s-a montat platforma din jurul picturii, și s-a uitat în zare. Tare frumos i-a părut Bucureștiul de sus, dar ce i-a sărit în ochi a fost stadionul național. „Eu am lucrat în Grecia la stadionul olimpic din Atena. Aia e lucrarea care mi-a rămas mie la suflet.”, își amintește Docea.

Tot așa impresionat de dificultatea lucrării este și maistrul echipei, Claudiu Idita, lăcătuș mecanic de 25 de ani. „Trebuie să pui suflet în fiecare lucrare, iar scara asta e cea mai grea lucrare a mea de până acum. Însă numai pe teren îți dai seama cum e”, povestește Idita. Cea mai grea etapă a construcției a fost sincronizarea muncitorilor de afară, care montau banda metalică pe care se prinde scara, cu muncitorii din interiorul turnului, care trebuia să nimerească aceleași găuri date de cei de afară și să monteze niște plăci metalice în contrapondere pentru banda de pe exterior.

Și cum ați reușit?, îl întreb curioasă pe maistru. „Prin comunicare. Totul stă în comunicare. Prin stații, și chiar prin găurile din zid, am reușit.”, divulgă secretul Idita. Tot așa, prin comunicare, reușește să-i motiveze și pe colegi, pentru că, se știe, „la înălțimi nu poți să forțezi omul”.

Iar acum? „Acum vine migăleala și prindem drag de scară.”, zâmbește și maistrul.

 

Turnul de Arta Pantelimon – Interviuri from Make a Point on Vimeo.

Etichete: , , , , , , , , ,

7 comentarii la “Românul s-a născut poet, de aia e mai lent” Subscribe

  1. Adrian 06/11/2013 at 10:27 #

    Foarte mioritic. Parca ar fi vorba de „stairway to heaven” 🙂

    • VASILIU MIRCEA PAUL 06/11/2013 at 11:43 #

      Un banc vechi „pe situație”.

      Niște canibali prind un englez, un francez și un neamț. Deoarece s-a civilizat urmează ca respectivii să fie ghilotinați ,dar au și o mică facilitate – îndeplinirea ultimei dorinți, oricît de exotică. Englezul vrea un haggis după o anumită rețetă. I se aduce, îl mănîncă, ghilotina se blochează la 1 cm de gît. Zeii au vorbit, este eliberat. Francezul cere să bea coniac îmbuteliat pe vremea lui Rabelais. I se face cheful, ghilotina idem, pleacă fericit.

      Ultima dorință a neamțului: „Dați-mi o șurubelniță să văd ce mama dracului are ghilotina aia de nu funcționează !”

      • VASILIU MIRCEA PAUL 06/11/2013 at 12:23 #

        Corecție: „s-aU civilizat”.

      • Dollo 06/11/2013 at 18:58 #

        deh, nu pot toți să fie artiști, unii trebuie să mai și muncească 😉

  2. ady 06/11/2013 at 19:52 #

    eu am o curiozitate din cauza unei mici intamplari din seara asta. oare termenele astea „se datoreaza” si faptului ca muncitorii romani nu prea stiu sa citeasca/ scrie. daca habar n-ai sa citesti cotele/masuratorile si mai stiu eu ce si tre’ sa-l astepti pe inginer……
    la mine azi a venit un instalator sa-mi monteze un apometru (slava Domnului ca e mama in vizita, nu ma vedeam bine); si pt ca n-am chef de sueta cu asociatia, i-am cerut sa-mi scrie data montajului, adresa mea, care apometru, d-astea. m-a busit rasul cand am citit biletul. era scris numa’ cu litere mari de tipar, numele meu era scris gresit si in rest n-am mai verificat. 🙂 (sa nu mai zic ca mi-a zis mama ca i-a luat 10000 ani sa scrie 3 randuri). majoritatea copiilor care termina gradinita in zilele noastre stiu scrie cu litere mari de tipar.
    eu chiar nu pot sa-mi inchipui cum traiesc unii fara stie sa scrie/citeasca. sau cu niste cunostinte extrem de precare in acest domeniu.

    • val 07/11/2013 at 15:22 #

      Scrisul de mâna este pe cale de disparitie. Am vazut de curând un tabel completat de mâna la un seminar undeva in Germania, participantii fiind medici cu experienta. Fiecare participant si-a completat singur datele, deci se vedea scrisul fiecaruia.
      Din 30 de participanti, numai doua nume românesti erau scrise cursiv, „de mâna”, restul, majoritate nemti, cu litere de tipar.

      • ady 07/11/2013 at 20:56 #

        stiu, dar era scris cu litere mari de tipar. chiar si cand se scrie cu litere mari de tipar poti sa deosebesti dupa scris daca omul ala scrie frecvent si care nu. nu stiu cum sa zic. e scris d-ala de om care abia stie sa faca asta.

Lasă un comentariu

Anunță-mă prin email când apar comentarii noi.
Te poti abona si fara sa comentezi.

Oldies but goldies

Suni la 112 și te sună înapoi niște ciocli

morturary

O întrebare pentru domnul Raed Arafat: ce comision primesc operatoarele de la 112 ca să le furnizeze firmelor de pompe funebre numerele de telefon ale rudelor celor decedați?

Megastructuri și mini-popoare

catedrala2

Cum ne privesc turiștii care ne vizitează Casa Poporului. Ce diferență e între uimirea lor și a noastră când le vizităm catedralele lor, vechi de secole. Și la ce ne ajută clădirile astea impunătoare pe noi, oamenii de rând.

Cum a salvat Vodafone caii din Deltă

Cai din Letea

Ca un violator care promite să ia fata de nevastă, ca să nu facă pușcărie, Vodafone promite să hrănească cu 20.000 de euro caii salvați de alții anul trecut. După ce le-a folosit imaginea fără să-i întrebe, ca să-și facă publicitate.

Minune, în decembrie în sectorul 3 au răsărit părăluțele

flori-negoita

În triunghiurile decupate în gazonul din sectorul 3 astă vară, s-au ofilit begoniile și au răsărit părăluțele. O afacere horticolă de 49 de euro/mp fără TVA.

Dumnezeu preferă proștii

catedrala

A te mai opune acum Catedralei Neamului echivalează cu a cere demolarea Casei Poporului. Istoria ne arată că în 25 de ani nu am învățat valoarea prevenției în tratarea bolilor, nici a dezbaterii publice în luarea deciziilor.

Discuție cu o viitoare ziarizdă/piarizdă. Trizdă!

A fost odata copiutza - sursa foto: http://www.cheatingculture.com

Pentru cine zicea că presa e plină de ingineri, făcuți ziariști de ocazie, am un mesaj încurajator: vine tare din urmă generația copy/paste. Hold your breath!