Urgentarea celerității în justiție

Arhiva Tribunalului București pierde dosarele „judecate cu celeritate” de justiția română care dă termene de pe un an pe altul.

tribunalul-bucuresti2Am ajuns azi pe la Tribunalul București – clădirea fostului magazin Junior, pentru nostalgici – în procesul meu cu angajatorul care nu mi-a plătit salariul. Avocata aflase de pe portalul de justiție (acolo unde sunt afișate termenele și numerele de dosare) că dosarul meu ar fi încadrat suspect la „urgențe” și voia să vadă de ce. Pentru cine nu e la curent, am dat în judecată anul trecut în octombrie un fost patron cu care am avut un contract de muncă, pentru neplata unor salarii, și am primit primul termen de judecată abia în decembrie anul ăsta. Deci la mai mult de un an de la depunerea acțiunii abia ajungem să ne „cunoaștem” la primul termen. La care de regulă nu se întâmplă mare lucru, după cum știu destui justițiabili de pe la noi. Asta apropos de celeritatea cu care sunt tratate conflictele de muncă, bla, bla.

Am stat la coadă la arhivă ca să putem vedea dosarul. Programul începea de la 9.30, dar coada se făcuse în fața ușii, românește, de cu o oră înainte. În fine, se deschide, doamna de la arhivă ne strigă pe un ton de gestionară de aprozar de pe vremuri: „intră numai câte două persoane și închideți ușa!”. Eu intru cu avocata, în urma noastră intră un domn. Arhivara urlă la el: „am zis numai câte două persoane!”. El protestează înfigându-se în tejghea: „dar stau aici de o oră!”. Avocata mea îi explică arhivarei că eu și ea suntem de fapt una bucată persoană, așa că tipa se calmează și se duce la computer, de unde așteaptă să-i dictăm numărul dosarului.

Avocata spune numărul dosarului, arhivara tastează, mai verifică o dată cifrele, întreabă ce vrem de la dosarul ăla, avocata zice că vrea să vadă dosarul, că nu înțelege de ce e trecut la urgențe acuma, brusc, după un an de așteptare – suspectează că a făcut patronul vreo intervenție în el. Arhivara decretează sec că nu există un dosar cu numărul ăsta. Avocata insistă. Că nu se poate să nu fie. Nu e, zice arhivara.

Avocata plusează: vă dau numele părților, poate îl găsiși mai ușor așa. Arhivara sare ca mușcată de șarpe: „dacă dau să caute după numele părților mi se blochează calculatorul 15-20 de minute. Mergeți dumneavoastră pe portal și căutați mai bine!”.

Asta cu blocarea calculatorului m-a lămurit complet în chestiunea informatizării justiției. Tocmai discutasem cu avocata, așteptând să se deschidă arhiva, dacă nu cumva e posibil ca acel „urgent” apărut suspect în dosarul meu să se datoreze faptului că s-au conexat mai multe dosare (nu sunt singura care așteaptă bani de la patronul cu pricina). Adică cineva din sistem a constatat că, iată, firma respectivă e dată în judecată pentru același lucru de mai mulți, deci le judecăm cu celeritate pe toate odată. Avocata se uită la mine cu milă și-mi zice că nu trăim într-o societate ideală. Nici măcar într-una informatizată.

Acuma stau și mă gândesc dacă nu cumva chiar o fi și dispărut dosarul meu din arhiva tribunalului. În fond, într-un an se pot întâmpla multe. E drept că el figurează pe portalul ăla al justiției, dar acolo a apărut termenul la câteva zile după ce fusese depus anul trecut, însă dacă în arhivă nu figurează, oare pe unde o fi petrecut el ultimul an, oare? Sigur a fost cândva plimbat cu un căruț din ăsta de supermarket, care e folosit de arhive ca să plimbe dosarele de colo-colo. Și dacă un an nu l-a cerut nimeni, or fi zis că nu mai e nevoie de el 😉

Stând de vorbă cu avocata am înțeles că asta cu celeritatea în justiție e doar un termen cu care umblă politicienii în gură pe la televizor, că în realitate, pe holurile tribunalelor totul se mișcă cu urgența melcului. O întreb ce e posibil să se întâmple după primul termen, discutăm diversele variante, și aflu că și dacă prin absurd procesul se termină de la primul termen – în sensul că îl obligă pe patron să-mi plătească salariul, urmează executarea, care durează mai mult decât procesul în sine. Ca să mă calmeze, avocata îmi zice: „dacă ați intrat în hora asta trebuie să aveți răbdare”.

Am, dar nu pot să nu constat cum cărăm noi apă cu ciurul în societatea asta minunată:

– plătim salariile și existența unei instituții numită Inspecția Muncii, care în cazul meu și-a făcut datoria, dar fără efect – l-a amendat pe patron de două ori și l-a obligat să-mi plătească salariul. Obligație pe care o avea și conform contractului de muncă.

– pentru că legile nu merg și dincolo de acest pas – adică patronul nu plătește nici amenda, nici nu se conformează termenului dat de ITM, ajungi în instanță.

– plătim salariile unui întreg aparat de justiție – judecător, grefier, arhivar, agent de pază al tribunalului etc – ca să judece o chestiune unanim acceptată de toată lumea: am avut un contract pe care o parte nu l-a onorat, deci trebuie să plătească niște bani.

– eu mai plătesc și avocatul care mă reprezintă pentru că instituțiile alea bugetare de mai sus nu și-au făcut treaba pentru care tot eu le-am plătit din impozitele și taxele mele.

– în final voi obține probabil niște salarii restante, depășite cu mult de sumele cu care întregul proces a împovărat bugetul statului pentru toată tevatura asta.

Deci, eficiența cheltuirii banului public e un fel de urgentarea celerității dosarului meu în justiție. Sictir, bă, statule!

Etichete: , , , , ,

8 comentarii la “Urgentarea celerității în justiție” Subscribe

  1. fefe 15/11/2013 at 15:58 #

    Jerome k Jerome avea o butada legata de justitie. El spunea cam asa (parafrazez nu citez exact)

    Dacă cineva imi cere ceasul si ma ameninta cu violenta desi sunt un om nu prea puternic, incerc sa ma opun. Daca cineva imi cere ceasul si ma ameninta ca ma da in judecata i-l dau pe data, si zic ca am scapat ieftin.

  2. JB 15/11/2013 at 17:30 #

    Mai Dollo mai, problema celeritatii in justitie este veche. Oricum este semnalata ca o probl.reala inca de pe timpul Romei antice….
    Spun asta deoarece e clar ca tu ai dreptate, dar rezolvarea este f.f.dificila.
    Multi au incercat si mai nimeni nu a reusit. Nu vorbesc aici doat de Ro.
    Pai sa vezi cum sta cazul in tarile noastre surori de ginta latina, si nu doar.
    Ei bine, daca introduci astazi un dosar/cerere/actiune (sau numeste-o cum vrei) la o instanta din Paris, Bruxelles, Roma, etc, etc primul termen va fi cam prin 2015-2016….. E posibil ca ptr.litigii de munca termenul sa fie un pic mai scurt, dar f. putin.
    Cum de nu au rezolvat pina acum aceasta probl.?!?
    Repet: e f.f.greu. Asta nu inseamna ca nu trebuie incercat
    Sint o multime de considerente dificil de discutat aici ptr.că o argumentare serioasa ti-ar bloca blogul 🙂 .

    Noi sintem un popor f.litigios. Asta in pofida tuturor declaratiilor facute „la o cafea” cum ca nimeni nu vrea sa aiba de-a face cu justitia si toata lumea fuge ca dracu’ de tamiie de procese.
    In Ro.nr.dosarelor de pe rolul instantelor este, cel putin, dublu fata de cel din Franta. Franta avind, totusi, 44 mil locuitori, dublu fata de Ro….. Nr.dosare in Ro = peste 2 mil. Gestionarea lor este, in opinia mea, mult, mult superioara altor activitati din societate, cu toate deficientele foarte criticabile de altfel.

    Si ca sa mai pun niste sare pe rana prevad ca dosarul tau nu are decit f.f.f.mici sanse de a se termina la primul termen. De ce?!? Pai patronul X are numeroase dosare conexate si o sa foloseasca toate mijloacele procedurale posibile ptr.a amina judecata. Stiu ca o sa ne mai scrii pe tema asta.

    • Dollo 15/11/2013 at 19:59 #

      Uite, măi JB, că suntem și noi de acord o dată 🙂 Nici eu nu mă aștept că voi rezolva prea curând chestiunea, dar dacă nu mor între timp, e și asa o experiență din care voi învăța ceva.

  3. Niki 15/11/2013 at 19:43 #

    Da’ dosarul l-a gasit careva?

    • Dollo 15/11/2013 at 19:56 #

      A promis avocata că aprofundează chestiunea

  4. lili 15/11/2013 at 20:28 #

    care e numele angajatorului ?
    e secret ?
    de ce il menajezi ?
    te mai leaga ceva ?
    macar un pic de antireclama , sa stim sa ne ferim …

    • Dollo 15/11/2013 at 20:40 #

      Când o să finalizez procesul o să-l fac public. Momentan nu vreau să existe motive de contestații aiurea.

      • JB 16/11/2013 at 22:12 #

        Măi Dollo, un proces = război. Vorbesc cit se poate de serios. Procesul/Actiunea in justitie este singurul mod legal de a purta un razboi pe timp de pace.
        Cind pleci la razboi nu merge cu jumătați de măsură. Trebuie sa folosesti TOATE mijloacele pe care le ai la indemina. Nu ai nici un motiv sa protejezi interesul adversarului (vorbesc de publicitatea negativa inerenta). Ba dimpotriva….. Blogul e o arma f.buna in razboiul asta.

        Ah, daca ai impresia ca asta o sa-ti faca tie publicitate negativa si ca lumea presei e mica, etc, etc pot intelege. Dar atunci nici macar la sf.procesului nu te poti prevala de dreptul firesc de spune public ce fel de oameni sint unii….

        Contestatii aiurea poate sa faca milioane. Legea ii da voie. Dar atit timp cit spui adevarul NU are ce sa-ti faca. La fiecare contestatie aiurea ii mai ceri niste daune si cheltuieli de judecata.
        Sper ca in actiune nu ceri doar banu’ si atit. Daune-interese suficient de mari ca sa aiba si instanta de unde scadea……Nu?!?

        De curiozitate: numele patronului incepe cu N si se termina cu „rescu” ?!?

Lasă un comentariu

Anunță-mă prin email când apar comentarii noi.
Te poti abona si fara sa comentezi.

Oldies but goldies

Cum a salvat Vodafone caii din Deltă

Cai din Letea

Ca un violator care promite să ia fata de nevastă, ca să nu facă pușcărie, Vodafone promite să hrănească cu 20.000 de euro caii salvați de alții anul trecut. După ce le-a folosit imaginea fără să-i întrebe, ca să-și facă publicitate.

„Căpșunarii” care construiesc metroul din Drumul Taberei

Faur, Gheorghe și Vișovan în fața scutului cu care vor săpa tunelul de metrou

Au plecat de 10-20 de ani din țară, s-au specializat în săpat tuneluri în Spania sau Italia, și acum vin ca specialiști „străini”. Vestea proastă e că vor să plece înapoi. Sunt dezamăgiți că România nu a ajuns Europa din urmă cât timp ei au fost plecați.

Peru: buricul incașilor, capcana turiștilor

machupicchu12

Ca să vizitezi Machu Picchu – casa de vacanță a lui Pachacuti, omorât de spanioli cu varicelă, descoperită 500 de ani mai târziu de un american – trebuie să bagi 140 de dolari în pușculița din Bermude a vreunui politician peruan, pe cel mai scump bilet de tren din lume.

Cum stăm cu moralitatea, noi ăștia educați în comunism

pionieri

Dacă e adevărat că predarea religiei în școli are rol de moralizare a maselor, atunci noi decrețeii, pionierii, șoimii patriei, de unde am învățat onoarea și moralitatea?

Skopje, Macedonia: sărăcie și statui pe datorie

Prometeu, turiștii și clădirea parlamentului în plan secund

Premierul macedonean ia credite externe ca să clădească identitatea națională cu statui și clădiri impozante, în timp ce țara are 30% șomeri, iar oamenii emigrează ca să trăiască mai bine.

Diferența dintre șpagă și cadou, versiunea polițistului de la rutieră

malecon

O lecție de anticorupție de la doi români indignați, pentru doi polițiști cubanezi înfometați. Plus ultimele experiențe din Cuba, hai, luați de citiți, ca să plec și eu acasă 😉