Anul ăsta mi-a fost bine

P rivind fotografiile prin care The New York Times a decis să ilustreze anul 2013 mi-am dat seama cât de norocoasă sunt. Ca de obicei presa alege să facă bilanțul cu catastrofe. 90% dintre pozele alea se referă la moarte, fie ea cauzată de revolte, războaie sau cataclisme. Moartea vinde, ca și sexul. Și totuși, cred că lumea compusă din bilanțurile mici ale fiecăruia e un loc mai pașnic decât ce se vede pe sticlă.

De pildă mie mi-a fost bine anul ăsta.

Am dus-o pe mama în Grecia, am șerpuit pe Transfăgărășan, am mâncat cele mai bune scoici la malul bulgăresc al mării și am încheiat anul degustând ospitalitatea ungurească.

Profesional, m-am săturat de freelancing pe burta goală și am luat decizia (dureroasă) de a rupe definitiv relația cu presa – oricare mai era ea – așa că m-am implicat într-o activitate cu care cochetam voluntar mai demult și care-mi aduce momentan și beneficii, și satisfacții – activismul civic alături de APADOR-CH și alte câteva organizații.

Am cunoscut oameni interesanți, am câștigat un prieten, am pierdut unul. M-am îndrăgostit, un pic. Mi-a trecut 😉

Am salvat parcul copilăriei și adolescenței mele, am strâns din fund de frică prima dată pe un motor, am urlat și-am dat afară toate frustrările și amăgirile acumulate, toocmai sus, deasupra Zărneștilor, dintr-o parapantă.

Am cosit fânul pentru prima dată în viață, la tata pe deal și încă nu am tranșat niciuna dintre cele două probleme birocratice despre care v-am povestit  în anii trecuți: succesiunea după tata și procesul cu angajatorul care nu mi-a plătit salariu. Dar nu le poți rezolva pe toate într-un singur an, nu? 🙂

Sunt câteva chestii alese întâmplător, de care mi-am amintit acum, din tot anul, poate vouă v-or fi rămas altele în minte sau poate n-a fost nimic memorabil pentru voi. Admit că anul ăsta, cel puțin în a doua jumătate, am slăbit ritmul postărilor pe blog. S-a întâmplat din mai multe motive. Unul ar fi lipsa de timp, altul ar fi o autocenzură izvorâtă din faptul că v-am obișnuit cu o anumită calitate a postărilor (cred eu), și cred că nu merită să vă plictisesc cu orice bășină care-mi trece prin cap. Așa se face că deși m-am apucat să scriu câte ceva, am renunțat să mai postez la gândul că nu e suficient de interesant pentru voi.

Apoi, un alt motiv ar fi că, la fel ca și presa, blogul mi-e drag, dar nu-mi dă de mâncare. Datorită faptului că anul trecut am scris de câteva ori că am pus acest buton de like-uri în euro, am primit câteva donații generoase de la unii dintre voi. Suma totală adunată într-un an jumate de existență a butonului se apropie de 800 de euro. Sunt bani frumoși, dar nu suficienți, așa că am decis că cel puțin deocamdată blogul va rămâne un hobby, care câteodată, accidental, îmi mai cumpără și câte o bere 🙂

În rest, pentru că ziarizda din mine nu se lasă așa ușor redusă la tăcere, am mai comis câte o bucată aici pe blog: Românul s-a născut poet, Bucuriile de la Volksbank, Cum l-am adoptat pe consilierul Victor Stan, Primul interviu cu o prostituată.

Cel mai mare câștig pe care l-am avut în anul care tocmai se încheie a fost cursul de video advocacy de la Budapesta, în care am învățat să filmez și să fac editare video. Era o dorință veche a mea, cam de când am înțeles că oamenii nu prea mai au răbdare să citească textele mele lungi, ci vor doar clipuri scurte și la obiect. Mai am destul până când o să ajung un mic Michael Moore, dar perseverez. Așa că de acum așteptați-vă să vedeți mai multă imagine pe aici, decât până acum. Nu renunț, însă, nici la cuvânt.

Trăgând linie și adunând socotesc că nu am avut un an rău, dimpotrivă. Am primit în el exact ce am căutat: experiențe. Și ăsta e dezideratul meu și mai departe.

Nu ne mai vedem până la anul, așa că vă doresc să vă meargă în 2014 cel puțin la fel de bine ca mie în 2013.

 

Tags: anul 2013, APADOR-CH, bilant, blog, Grecia, mama, parapanta, prima experiență pe motor, realizari, slider, Transfăgărășan