Anul ăsta mi-a fost bine

2013 nu a fost pentru mine un an rău, dimpotrivă. Am primit în el exact ce am căutat: experiențe. Și ăsta e dezideratul meu și mai departe.

P rivind fotografiile prin care The New York Times a decis să ilustreze anul 2013 mi-am dat seama cât de norocoasă sunt. Ca de obicei presa alege să facă bilanțul cu catastrofe. 90% dintre pozele alea se referă la moarte, fie ea cauzată de revolte, războaie sau cataclisme. Moartea vinde, ca și sexul. Și totuși, cred că lumea compusă din bilanțurile mici ale fiecăruia e un loc mai pașnic decât ce se vede pe sticlă.

De pildă mie mi-a fost bine anul ăsta.

Am dus-o pe mama în Grecia, am șerpuit pe Transfăgărășan, am mâncat cele mai bune scoici la malul bulgăresc al mării și am încheiat anul degustând ospitalitatea ungurească.

Profesional, m-am săturat de freelancing pe burta goală și am luat decizia (dureroasă) de a rupe definitiv relația cu presa – oricare mai era ea – așa că m-am implicat într-o activitate cu care cochetam voluntar mai demult și care-mi aduce momentan și beneficii, și satisfacții – activismul civic alături de APADOR-CH și alte câteva organizații.

Am cunoscut oameni interesanți, am câștigat un prieten, am pierdut unul. M-am îndrăgostit, un pic. Mi-a trecut 😉

Am salvat parcul copilăriei și adolescenței mele, am strâns din fund de frică prima dată pe un motor, am urlat și-am dat afară toate frustrările și amăgirile acumulate, toocmai sus, deasupra Zărneștilor, dintr-o parapantă.

Am cosit fânul pentru prima dată în viață, la tata pe deal și încă nu am tranșat niciuna dintre cele două probleme birocratice despre care v-am povestit  în anii trecuți: succesiunea după tata și procesul cu angajatorul care nu mi-a plătit salariu. Dar nu le poți rezolva pe toate într-un singur an, nu? 🙂

Sunt câteva chestii alese întâmplător, de care mi-am amintit acum, din tot anul, poate vouă v-or fi rămas altele în minte sau poate n-a fost nimic memorabil pentru voi. Admit că anul ăsta, cel puțin în a doua jumătate, am slăbit ritmul postărilor pe blog. S-a întâmplat din mai multe motive. Unul ar fi lipsa de timp, altul ar fi o autocenzură izvorâtă din faptul că v-am obișnuit cu o anumită calitate a postărilor (cred eu), și cred că nu merită să vă plictisesc cu orice bășină care-mi trece prin cap. Așa se face că deși m-am apucat să scriu câte ceva, am renunțat să mai postez la gândul că nu e suficient de interesant pentru voi.

Apoi, un alt motiv ar fi că, la fel ca și presa, blogul mi-e drag, dar nu-mi dă de mâncare. Datorită faptului că anul trecut am scris de câteva ori că am pus acest buton de like-uri în euro, am primit câteva donații generoase de la unii dintre voi. Suma totală adunată într-un an jumate de existență a butonului se apropie de 800 de euro. Sunt bani frumoși, dar nu suficienți, așa că am decis că cel puțin deocamdată blogul va rămâne un hobby, care câteodată, accidental, îmi mai cumpără și câte o bere 🙂

În rest, pentru că ziarizda din mine nu se lasă așa ușor redusă la tăcere, am mai comis câte o bucată aici pe blog: Românul s-a născut poet, Bucuriile de la Volksbank, Cum l-am adoptat pe consilierul Victor Stan, Primul interviu cu o prostituată.

Cel mai mare câștig pe care l-am avut în anul care tocmai se încheie a fost cursul de video advocacy de la Budapesta, în care am învățat să filmez și să fac editare video. Era o dorință veche a mea, cam de când am înțeles că oamenii nu prea mai au răbdare să citească textele mele lungi, ci vor doar clipuri scurte și la obiect. Mai am destul până când o să ajung un mic Michael Moore, dar perseverez. Așa că de acum așteptați-vă să vedeți mai multă imagine pe aici, decât până acum. Nu renunț, însă, nici la cuvânt.

Trăgând linie și adunând socotesc că nu am avut un an rău, dimpotrivă. Am primit în el exact ce am căutat: experiențe. Și ăsta e dezideratul meu și mai departe.

Nu ne mai vedem până la anul, așa că vă doresc să vă meargă în 2014 cel puțin la fel de bine ca mie în 2013.

 

Etichete: , , , , , , , , , ,

13 comentarii la “Anul ăsta mi-a fost bine” Subscribe

  1. florina costea 13/01/2014 at 15:50 #

    Te rooog, nu te lasa de scris

  2. Adela 04/02/2014 at 21:01 #

    Mah, Dollo, de ieri seara de cand te-am gasit, nu mai spal,. nu mai gatesc, copiii mananca hrana rece direct din frigider, nici la sala nu am mai ajuns. Mitzy miauna in continuare (tot in calduri) si eu, ca o mama denaturata ce am devenit (de ieri incoace) nu ma mai sinchisesc sa o consolez. Uite, stau lipita de sticla si sorb cu nesat minunatiile astea de randuri de le insiri tu aici. Pai, draga mea, sa fii tu sanatoasa si sa nu ne uiti. Vrei, nu vrei suntem ai tai. 😉 Ai de grija noastra!

    • Dollo 05/02/2014 at 11:01 #

      Adela, ai grijă de copilași! 😛

Lasă un comentariu

Anunță-mă prin email când apar comentarii noi.
Te poti abona si fara sa comentezi.

Oldies but goldies

Moarte chiaburilor din sănătate!

Rares Nechifor, embolizare uterina

Care n-a plecat din țară până acum – ca să se trateze sau să profeseze într-un sistem civilizat – e invitat s-o facă de la 1 martie 2013. România nu-și permite să mai încurajeze existența unei alternative private în sănătate.

Povești de la capătul lumii

vapor expeditie antarctica

Fin del mundo – sau curul lumii cum îi mai zic argentinienii – e la fel de scump ca Londra. Dar au pinguini, lei de mare și balene în fața casei.

Peru: buricul incașilor, capcana turiștilor

machupicchu12

Ca să vizitezi Machu Picchu – casa de vacanță a lui Pachacuti, omorât de spanioli cu varicelă, descoperită 500 de ani mai târziu de un american – trebuie să bagi 140 de dolari în pușculița din Bermude a vreunui politician peruan, pe cel mai scump bilet de tren din lume.

Vinales, seva eco-bio a Cubei

vinales20

Dar ce căutași, maică, taman în Cuba? l-am întrebat noi pe albanez. Și el nu pricepea ce-l întrebăm, dar râdea la noi. Noroc că nevastă-sa mai scăpa câteva cuvinte englezești și până la urmă ne-a arătat stâlpii casei, a bătut cu mâna în ei și am priceput că albanil nu era albanez, ci zidar.

De ce nu s-a surpat Bucureștiul când „ne-a făcut Ceaușescu” metroul

metrou5

Pentru că pe vremea aia s-au folosit mulți mineri cu târnăcoape, care au săpat cu grijă tuneluri, pentru că specialiștii de atunci și-au făcut doctoratele pe bune la metrou, nu plagiindu-i pe alții, și chiar și atunci au existat tasări de teren.

Mama mi-a zis să nu mă duc, dar eu nu și nu…

parapanta3

Cu parapanta e ca și cu un bărbat, prima dată nu e bine, dar ceva te face să mai vrei măcar o dată 😉