C âteva cifre despre pușcării și deținuți, pentru că am citit azi tot felul de luări de poziție și îngrijorări pe marginea tentativei de grațiere colectivă pusă la cale de deputații Mădălin Voicu și Nicolae Păun. Doi minoritari pătrunși de spiritul Crăciunului, profund preocupați de grija față de aproapele lor.
Conform datelor de la Administrația Națională a Penitenciarelor (ANP), România are în prezent 43 de penitenciare și peste 33.000 de deținuți, pentru întreținerea cărora a cheltuit în 2012 peste 200 de milioane de euro. Cifrele sunt zilnic în schimbare, unii sunt eliberați, alții arestați, condamnați, transferați, dar ca o tendință generală numărul persoanelor private de libertate e în creștere în ultimul cincinal. Cauzele identificate de ANP ar fi următoarele:
– scăderea nivelului de trai = creșterea infracționalității,
– transferarea în țară a infractorilor români condamnați în UE,
– inexistența unor măsuri de grațiere în ultimul deceniu.
În vara acestui an, o statistică furnizată de ANP zicea așa:
– 1.882 persoane sunt arestate preventiv, 1.665 sunt condamnate prin hotărârea primei instanţe şi 29.755 sunt condamnate definitiv.
– Din cei 29.755 condamnaţi definitiv, 0,01% au săvârşit infracţiuni contra statului, 29,72% infracţiuni contra persoanei, 53,28% infracţiuni contra patrimoniului, 0,38% infracţiuni contra autorităţii, 0,86% infracţiuni care aduc atingere unor activităţi de interes public sau altor activităţi reglementate de lege, 0,23% infracţiuni de fals, 0,01% infracţiuni la regimul stabilit pentru anumite activităţi economice, 1,97% infracţiuni care aduc atingere unor relaţii privind convieţuirea socială, 0,01% infracţiuni contra capacităţii de apărare a României şi 13,53% infracţiuni prevăzute prin legi speciale.
– 15.201 sunt recidivişti, 7.017 sunt cu antecedente penale, 11.084 sunt fără antecedente penale.
Din punct de vedere al duratei pedepselor aplicate de instanţele de judecată,
– 933 sunt condamnați la pedepse până la un an,
– 2.458 la pedepse între 1-2 ani,
– 13.184 la pedepse între 2-5 ani,
– 7.698 la pedepse între 5-10 ani,
– 2.497 la pedepse între 10-15 ani,
– 1.896 la pedepse între 15-20 ani,
– 939 la pedepse de peste 20 ani şi
– 150 la detenţie pe viaţă.
Ce observăm noi din această statistică? Dacă legea Mădălin-Păun ar fi trecut azi prin Parlament (amnistii și grațieri pentru pedepse de până la 6-7 ani) mai mult de jumătate dintre deținuți ar fi fost amnistiați sau grațiați. Dat fiind că în multe din pușcăriile noastre spațiul alocat fiecărui deținut în parte e uneori și mai mic de 2 mp, sunt sigură că cei doi parlamentari au vrut să aducă astfel închisorile românești la normele prevăzute de Comitetul pentru Prevenirea Torturii care spune că fiecare deținut trebuie să beneficieze de cel puțin 4 mp de spațiu în celulă. Sunt sigură că gândul lor cel samaritean nu se îndrepta către actuali sau foști colegi politici care au îngroșat sau ar putea îngroșa rândurile deținuților, pentru că astfel de pușcăriabili beneficiază întotdeauna de condiții preferențiale, fie și numai datorită faptului că au bani.
E adevărat că pușcăriile sunt supraaglomerate. E o tendință mondială, nu suntem noi mai cu moț. Dar asta se datorează și faptului că sistemul actual eșuează lamentabil în principala datorie pe care o are: aceea de a-i ajuta pe condamnați să nu recidiveze. Să se (re)califice în timpul condamnării și să îi ajute la eliberare cu o facilitare a reintegrării, astfel încât respectivii să nu cadă în același păcat ca prima dată. Funcția de reeducare a pușcăriilor e aproape egală cu zero, mai ales din cauza lipsei fondurilor și a personalului de specialitate. Reintegrarea e la fel de inexistentă în condițiile în care majoritatea populației nu dorește să aibă de-a face cu foști sau actuali deținuți și odată ieșit pe porțile închisorii, nicio instituție a statului nu se preocupă de fostul deținut. Când sunt eliberați nu-și găsesc de lucru și nu au din ce să se întrețină, prin urmare nu au altă soluție decât să revină în închisoare.
Mulți dintre actualii deținuți ispășesc prea greu greșeli care ar putea fi îndreptate altfel, dar eliberarea, prin absurd, a jumătate dintre actualii deținuți nu va face decât să îngroașe numărul recidiviștilor (și așa prea numeroși), în condițiile în care cei mai mulți dintre grațiați se vor întoarce în celule mai devreme sau mai târziu. Pușcăriile românești nu au nevoie de o grațiere masivă, ci de programe concrete de reinserție și de educație a deținuților. Care să completeze noua lege a executării pedepselor, care prevede și pedepse alternative – de genul arest la domiciliu, supraveghere electronică etc – care ar putea descongestiona pușcăriile.
În rest, dacă e să privim pieziș la ce s-a întâmplat azi în Parlament, ideea generală ar fi că „aleșii” noștri vor să scoată din pușcării jumătate dintre deținuți ca să aibă loc cei care scriu sau vorbesc despre ei și sunt pasibili să fie incriminați (din nou, după zece ani de civilizație greu obținută) pentru calomnie și insultă, conform modificărilor aduse Codului Penal.
„E adevărat că pușcăriile sunt supraaglomerate. E o tendință mondială.” Da, dar nu oriunde. E cu „da” mai ales în Statele Unite, în America Latină, în Franța, dar e cu „nu” în Suedia, Țările de Jos, chestii de-astea.
da, dar cauzele supraaglomerării sunt diferite. în SUA față de Europa de vest de exemplu.
Privitor la condițiile din pușcăriile românești ȘI MAI ALES la reeducarea deținuților am un comentariu pe care îl tot repet în ultimul timp:
ZERO COMPASIUNE MINIMALĂ FAȚĂ DE SEMENI
adică NU furat chiar totul. „Mie să-mi fie bine, pe restul (românilor) poa´ să-i ia dracu !” Valabil și la minister(e), și la spitale, și la primării și… peste tot.
O naţiune este o conştiinǎ naţionalǎ – cît valoreazǎ una, atît valoreazǎ cealaltǎ.
NU SÎNTEM O NAȚIUNE !
Ideea de a gratia pe cei cu pedepse (ramase de executat) de pana la 7 ani mi se pare prea exagerată. Și așa pedepsele sunt prea mici pentru potentatii zilei (vezi cazurile Nastase, Becali, Catalin Voicu) fata de gravitatea faptelor. Tara e așa cum e din cauza lor și a altor politicieni care fie încă n-au ajuns la parnaie (Varanul, Fenechiu), fie nici macar nu sunt anchetați (Iliescu). Faptul ca unii politicieni mai vizitează puțin închisorile (la regim special) e o mica consolare pentru victime (noi). Dacă ne e luată și consolarea asta, ce ne mai rămâne? Consider ca milioanele de români care au plecat din tara de la revolutie(înainte de intrarea în EU) sunt de fapt victimele politicienilor români, Iliescu in special. Măsura asta a grațierii ar fi fost prea de tot!
Gresesti ca majoritatea populatiei nu vrea sa aiba de a face cu fosti puscariasi.
Am vazut la televizor congresul national al unui partid important cum apluda cu dragoste un individ abia eliberat din inchisoare (conditionat).
Nu mai minti poporul….;o)
Eu nu prea inteleg care-i sensul unei astfel de gratieri. Persoana a facut sau nu a facut ceva contrar legii ? – A facut ! S-a dat sau nu s-a dat o sentinta corecta ? – S-a dat ! (sau asa ar spune toti cei implicati, mai putin condamnatul si ai lui). Trebuie ca cel care a incalcat legea sa isi ispaseasca pedeapsa ? – Trebuie ! Atunci care-i rostul sa-i faci scapati ?
Se cheltuieste mult cu cei care ispasesc condamnari ? Sa munceasca pentru un venit care sa le asigure un trai de nivel „o margareta”.
Si nu inteleg nici povestea cu scurtarea termenului daca face ceva folositor cum ar fi sa scrie o carte …
Iar pentru o gratiere nu prea conteaza CAT a primit ci MOTIVUL pentru care a primit, ca poti foarte bine sa iei 4 ani si sa fii un pericol mult mai mare decat unul care a luat 10.
Si eu cred ca este, ca mai toate legile scornite pana acum, una „cu dedicatie”. „Cineva” tre’ sa iasa, „cineva” tre’ sa nu intre, si ca sa nu se vada, se ascunde in multimea care o sa „rupa poarta” penitenciarelor.
Solutia trebuie sa fie un pic radicala: Munca obligatorie pentru puscariasi. Trebuie sa se intretina singuri, nu sa platesc eu dni afara puscariei pentru ei.
Statul are teren agricol gramada, sa puna mana sa-i trimita la camp si odata cu munca vine si educatia.
Asta tot nu rezolva problema de fond. Ce faci cu ei dupa ce isi recastiga libertatea? Unde ii incadrezi? La intrebarile astea nici ai mai mari democrati nu au putut sa vina cu un model aplicabil. SUA are aceasi problema.
Nu vorbim aici de tarile nordice pentru ca acolo pedeapsa pe viata inseamna 21 de ani. Acolo vorbim de civilizatie totusi. Noi suntem departe de civilizatie. Plus ca si dansii au inceput sa mai aglomereze inchisorile de cand cu imigrantii veniti de prin meleaguri ale lumii a 5-a.
Lipsa locurilor de munca este o „problema de fond” a intregii societati romanesti, indiferent daca este vorba despre oameni cu ani grei de puscarie sau oameni care nu au trecut nici macar o data pe rosu …
Este adevarat, ex-puscariasii (in cea mai mare parte) au probleme de integrare din cauza discriminarii (spun „in cea mai mareparte” fiindca cei precum Adrian Nastase nu au „probleme de reintegare”), dar asta, de cele mai multe ori, este vina celor care au incalcat legea – cine dracu’ ar angaja lejer un ex-condamnat pentru furt din avutul obstesc pe post de contabil ???
Dollo, excelent articolul. In fine, datorita acestor cifre, am inteles si eu care e dimensiunea problemei. N-am inteles insa ce e cu cei „zece ani de civilizatie greu obtinuta”. Pai Basescu, „civilizatul sef”, e doar de vreo 8 ani la Cotroceni…
Basescu nu-si aroga merite proprii ci se referea la legile de organizare a justitiei aprobate in 2003, respectiv 303, 304 si parca 308.
S-au infiintat actualele structuri judiciare si s-a pus in practica principiul constitutional al independentei justitiei fata de celelalte puteri ale statului.
Lasa incrancenarea politica si gandeste-te te rog la cum ne afecteaza pe toti o altfel de lege.