Cum poți divorța de parlamentarul ales înainte ca moartea să vă despartă

Cerând introducerea în Constituție a dreptului de a revoca din funcție un parlamentar în timpul mandatului

P e 27 ianuarie Comisia pentru revizuirea Constituției își reia lucrul. Dacă vreți să-i dați o mână de ajutor scrieți-le membrilor comisiei câte un email, cerându-le să introducă în viitoarea Constituție posibilitatea ca două treimi dintre alegătorii unui senator sau deputat să poată iniția procedura de revocare a acestuia din funcție, dacă sunt nemulțumiți de prestația lui.

Deocamdată în actuala Constituție parlamentarul nu-și pierde funcția decât în caz de deces, incompatibilitate sau condamnare. Sau dacă-și dă el demisia. Viața ne-a arătat că toate variantele astea se petrec rar spre deloc.

Soluția la îndemâna oricui are un email e să le scrie parlamentarilor din Comisia de revizuire a Constituției și să le ceară să introducă această posibilitate în viitoarea Constituție.

Găsiți textul scrisorii gata făcute pe site-ul APADOR-CH. Tot acolo găsiți și adresele lor de email. Acțiunea civică nu mai e atât de consumatoare de timp de când se află la un copy/paste/send email distanță. Hai, că nu ne costă nimic să le umplem mesageria de solicitări.

Etichete: , , , , ,

12 comentarii la “Cum poți divorța de parlamentarul ales înainte ca moartea să vă despartă” Subscribe

  1. Rossi 13/12/2013 at 16:23 #

    Trimis si share-uit .. sunt doar curios daca ne si baga in seama 🙂

  2. Stelian 13/12/2013 at 18:04 #

    E o gluma buna rau.
    Desi prezenta la vot a fost de vreo 40%, se vrea revocarea cu 2/3. Conform legii (nu e real) un colegiu de deputat are 70.000 de alegatori, iar unul de senator are vreo 160.000. (sa revocam un deputat cu vreo 47000 de scrisori si un senator cu vreo 107000). La fel de improbabil ca incompatibilitatea. Stiti de ultima lor gaselnita fata de incompatibilitate: se stie de ea, dar nu se ia in discutia camerei…
    Nu mai discutam chestia cu cei ajunsi prin redistribuire care au adunat asa citeva mii (sigur sub 10.000).
    Nu doamna. Solutia este ca in Constitutie sa fie modificat articolul 71 prin eliminarea alineatului 3 si modificarea alin 2 cu extinderea si spre privat.(http://www.cdep.ro/pls/dic/site.page?den=act2_1&par1=3#t3c1s2a71)
    Ori asta n-o vad posibila.
    O revizuire de Constitutie sa fie facuta de o adunare Constituanta separata de Parlament, cu mandat scurt de maxim sa zicem 2 ani si fara nici o alta treaba.
    Cind ei isi voteaza superimunitati cum sa aprobe diminuare de drepturi????
    APADOR-CH… Cine sunt? Cu ce se ocupa? Ce mare brinza au facut prin Romania. O alta gasca de nehaliti si imbuibati.
    Nu a comentat nimic fata de recentele legi din Parlament!!!!!!
    Iar altii si mai si, faimosul GDS o fac dupa nu stiu cite zile.

    • Dollo 13/12/2013 at 18:13 #

      Stelian, mă scuzi că te întreb, dar ai citit ce scrie pe link-ul către care te-am trimis? Sau doar ne dăm așa indignați, că e fancy?

      • Stelian 13/12/2013 at 19:01 #

        Recunosc ca l-am citit ulterior (Mea culpa). Indignarea mea nu e ca e de bon ton. Ci pentru ca procedura va fi complicata. Si o vad si incorecta. La o prezenta de 40%, cineva ales chiar cu 75% pentru demitere cu 2/3 e nevoie de 20%, adica oricind teoretic se pot aduna voturile a 20% din cei ce nu l-au votat sau nu au fost la vot. (Deci o lunga lista de discutii daca e relevant sau nu, daca e corect sau nu, daca cei ce voteaza pentru revocare sunt sau nu reprezentativi…) Nu mai discutam de referendumul valid cu 30%…
        Constitutia Romaniei e plina de chestii absurde, inadins (innadins) lasate asa, ca sa se profite de ele.
        (Cabinet ce cere investitura si care nu s-a discutat niciodata, adoptam legi, dar mai tare ca legea e metodologia de aplicare a legii, care metodologie e data de guvern, se da ordonanta de urgenta, produce efecte si dupa un timp este discutata in parlament si nu e aprobata, deci se anuleaza, dar nimeni nu plateste pentru efectele avute… se da ordonanta pentru modificarea ordonantei).

  3. Ionut 13/12/2013 at 19:38 #

    si eu am trimis.
    Si am si primit un prim raspuns 🙂
    bogdan.ciuca@cdep.ro
    The recipient’s mailbox is full and can’t accept messages now. Please try resending this message later, or contact the recipient directly.

    • Dollo 13/12/2013 at 19:44 #

      da, s-or fi umplut, au trimis ceva oameni azi, dar putem să perseverăm, e timp până luna viitoare 🙂

  4. C 14/12/2013 at 15:06 #

    Excelenta propunere. Am trimis mail si am dat mai departe la prieteni/amici.

    Trebuie sa intelegem ca impreuna, ‘noi’ putem decide nu ‘ei’.

  5. Mavi 15/12/2013 at 00:29 #

    http://codruvrabie.blogspot.ro/2013/12/starea-de-gratie-ro-discursiv.html
    🙂

    • Dollo 15/12/2013 at 15:15 #

      are dreptate pe jumătate, aceleași argumente contra pot fi foarte bine și pro, pentru că și acum, la alegeri, își bagă nasul – deși n-ar trebui – clerul și alții. deci dacă acele categorii de populație care votează pe sacoșe cu ulei și zahăr sunt îndemnate să voteze contra cost sau contra promisiune de mântuire, la fel pot fi folosite și la revocarea votului. nu inventăm noi apa caldă, în alte țări există și procedura asta, ce e ales poate fi si dezales 😉

      • Andor 17/12/2013 at 10:35 #

        partea buna: trebuie sa dea parlamentaru’ mai des cate o sacosa cu de-ale gurii. La fiecare „reconfirmare” pe post.
        Ideea e buna, si-as mai adauga partea cu candidatura independentilor – fara atatea semnaturi de adeziune (mi-aduc aminte de problemele referitoare la Nicusor Dan)

  6. Motanul 15/12/2013 at 15:59 #

    Vad ca toată lumea de aici a uitat de referendumul cu 300 de parlamentari! Are rost sa ne mai stresam cu parlamentul asta?

    • geo 15/12/2013 at 17:26 #

      de legea lui boc datorita caruia avem parlamentul celor 500?

      ori de diatribele recente ale mosierului base?

Lasă un comentariu

Oldies but goldies

Scrisoarea pe care n-a mai primit-o Eugen Ionescu

dosarul-profesorul

Povestea profesorului Ion Nițulescu – un „element dușmănos” față de orânduirea socialistă – și a delatorilor săi, dintre care numai securistul șef mai trăiește azi bine mersi, măncându-și pensia într-o vilă somptuoasă chiar în satul natal al victimei sale

Ziua 7: Facerea de bine e ca recensământul fără CNP

Cuvantul recenzorului de la blocul meu

Azi am recenzat prin telefon o persoană care se afla la coadă la moaștele sfântului x. CNP-ul încă era facultativ.

Miron Radu Paraschivescu, jurnalul unui comunist fără partid

Miron Radu Paraschivescu

Cine ar ști să se roage cu adevărat pentru sufletul meu decât o curvă – însemnările unui ratat oarecare din România secolului trecut. Miron Radu Paraschivescu, Jurnalul unui cobai

Meșterul român: manualul sunt eu! (IV)

turnare placa

În care se face, în sfârșit, fundația casei și se vorbește despre hachițele meșterului român, despre cât de priceput e și cât se cere plătit. La final, un scurt video demonstrativ.

Cât ne costă să „stârpim” prostituția și cât am câștiga dacă am legaliza-o

ashley

Statul a cheltuit un milion de lei și doi ani de anchete ca să descopere că prostituția se face și prin mica publicitate. Printre „proxeneți” – o femeie de serviciu care cumpăra prezervative la un salon de masaj, o studentă care-i organiza agenda unei fete, un ziar de mică publicitate…

Cum a salvat Vodafone caii din Deltă

Cai din Letea

Ca un violator care promite să ia fata de nevastă, ca să nu facă pușcărie, Vodafone promite să hrănească cu 20.000 de euro caii salvați de alții anul trecut. După ce le-a folosit imaginea fără să-i întrebe, ca să-și facă publicitate.