Iadeș

Cum se face că mâncând pentru prima dată o prepeliță umplută îți amintești de cel mai drag joc din copilărie :)

prepelite

Mama a gătit azi, pentru prima dată, trei prepelițe umplute și înfășurate cu bacon. Când mi le-a arătat crude, așa mici și sfrijite, m-am gândit că e mai mare păcatul că au fost sacrificate, că oricum nu alegi mare lucru din ele. Parcă diseci o broască la biologie. Cam așa a fost senzația și azi, când am mâncat două dintre ele. Totuși gustul n-a fost chiar rău, dat fiind că umplutura conține ficat, pipotă, ciuperci și ceva verdețuri (mărar în principal) și dacă tăvălești un pic copănelele alea subdezvoltate prin niște sos de usturoi cu hrean deja nu te mai gândești că mănânci ceva ce ar fi meritat să mai crească.

Dar dincolo de rețeta – care nu e vreo filosofie – voiam să vă povestesc despre o tradiție în familia noastră, transmisă de la străbunica (cel puțin). Ori de câte ori mâncăm pasăre, doi membri ai familiei rup iadeșul (osul în V din capul pieptului păsării) și se angajează într-un concurs. Nu e greu, ține doar de atenție și memorie. Când se rupe osul (fiecare trage de câte un capăt) unul zice „Iadeș” și celălalt „știu”. Apoi toți își văd de treabă. Totuși, fiecare îl pândește pe celălalt și-i oferă diverse obiecte cu intenția de a-l surprinde. Când cel căruia i se oferă ia obiectul în mână ar trebui să spună „știu”, semn că știe că încă e în concurs. Dacă uită și nu spune, atunci cel care oferă trebuie să îi spună „iadeș” imediat ce ăla pune mâna pe obiect, și astfel câștigă concursul.

prepelita

Ne-am amintit de asta azi, mâncând prepelițe și amuzându-ne cât de mic e iadeșul de prepeliță. Mama și-a amintit de copilăria ei, cum îl păcălea mamaie pe fratele ei mai mare – Nenea – care se enerva de fiecare dată când pierdea. Și culmea e că pierdea mereu cu același obiect: făcălețul de mămăligă. Mamaie amesteca mămăliga cu el și i-l dădea lui să-l pună undeva. El îl lua neatent și mamaie striga Iadeș. Și în toată casa era o hărmălaie, că iar l-a păcălit făcălețul pe Niculae 🙂

De iadeș sunt legate tot felul de situații și din copilăria mea, când mama mă păcălea, deși când m-am mai mărit am început să mai câștig și eu. Oricum, uneori lăsa să treacă zilele fără să spună nimic sau să-mi ofere nimic în mână, și exact atunci când nu mă mai gândeam la asta, pac, mă trezeam că strigă Iadeeș! Mamă, și ce mă ofticam, și la următorul pui îmi propuneam să fiu mai atentă, însă mă acapara așa de tare chestia asta încât și când nu mai eram în concurs și-mi dădea mama ceva să pun în dulap sau te miri ce ocazie se ivea, mă gândeam înainte să pun mâna pe ce-mi oferea dacă mai suntem în Iadeș sau nu.

Iadeșul și rostirea cuvintelor de la coadă la cap (în special în autobuz sau tren, când mă plictisea drumul) sunt probabil cele mai dragi jocuri pe care le jucam cu mama când eram mică. Nu-mi amintesc de altele mai amuzante și fără vreun cost, doar plăcerea de a-i pune celuilalt mintea sau atenția la contribuție. La voi în familie se juca Iadeșul?

Rețeta de prepelițe umplute

Mama a avut trei bucăți, luate din piață de la o țărancă. Păsările erau curățate, dar aveau în interior ficații și pipotele. Mama le-a scos, le-a tocat și amestecat cu ciuperci, cu niște carne dintr-un căpătâi de cârnat de la Crăciun, mirodenii și mărar, l-a călit un pic în tigaie apoi a îndesat umplutura asta în fundul prepelițelor.

Le-a înfășurat apoi în câteva felii de bacon, le-a pus din nou mirodenii, a turnat niște ulei și vin peste ele și le-a băgat la cuptor. Nu mai mult de jumătate de oră, că nu aveți ce să coaceți la cât de mici sunt arătările.

Le-am mâncat cu sos de usturoi cu hrean și cu murături.

 

Etichete: , , , , , ,

11 comentarii la “Iadeș” Subscribe

  1. ileana 18/01/2014 at 19:10 #

    Am avut crescatorie de prepelite, dar nu cred ca am mancat mai mult de 10 bucati in 3 ani. Sunt gustoase intr-adevar, dar cand le vezi asa mici… te lipsesti.
    Arata bine in poza! Cand am vazut bacon-ul m-am gandit ca ti-a mai ramas ceva de la Craciun 😀

    • Dollo 18/01/2014 at 19:23 #

      De la Crăciun au mai rămas niscai cârnați

  2. Maria 18/01/2014 at 19:53 #

    Habar nu aveam ca exista reguli asa elaborate pt iades. La noi acasa, jocul consta doar in a striga „iades” cat mai repede dupa ce osul era rupt. Castigatorul lua osul (si cred ca-si punea si o dorinta). 🙂

  3. cora 18/01/2014 at 20:24 #

    Da, da, si noi jucam iades ! Exact la fel il stiu si eu! :)) Ce vremuri frumoase…:)

  4. Adi 18/01/2014 at 21:44 #

    Ce ai avut cu saraca prepelita? Cu ce ti-a gresit ea tie? Poate avea si ea familie, nu te-ai gandit? 😀

  5. Gogu Ion 19/01/2014 at 01:48 #

    Prepelita cea mai buna e gatita ca puiul la ceaun. Sau/si in sos de vin. Fara farafastacuri gen. Daca faci un raport al retetei prezentate, reiese cam 5% carne prepelita, restul adaosuri. Daca vrei sa gusti/simti o mancare, nu o asocia cu biscuiti.

    • Dollo 20/01/2014 at 13:58 #

      Așa-i, niște țărănci, ce vrei…

  6. Flori 20/01/2014 at 10:15 #

    Din ce piata le-a pescuit? 😀

    • Dollo 20/01/2014 at 13:57 #

      Delfinului

  7. zwilling 20/01/2014 at 12:52 #

    Noi, la drum lung (in tren, autobuz, caruta, la pas) sau acasa cand se lua curentul si era prea intuneric sa ne mai duelam care face mai repede 1..n fete ale cubului Rubik, jucam FAZAN.

    PS. Am inteles eu gresit sau a mai ramas o prepelita nemancata?

    • Dollo 20/01/2014 at 13:57 #

      Ai înțeles greșit :))

Lasă un comentariu

Anunță-mă prin email când apar comentarii noi.
Te poti abona si fara sa comentezi.

Oldies but goldies

Doctorul cu 2000 de pacienţi şi 350 de oi

doctorul

Medicul Emil Crişan a făcut medicina de drag, dar a moştenit şi dragostea de animale de la strămoşii săi, aşa că azi îşi împarte priceperea între oameni şi animale.

Nu există o legătură între creșterea avuției bisericii și calitatea vieții enoriașilor

oti

Interviu cu fondatorul Asociației Secular Umaniste din România, Atila Nyerges, despre religie, credință, știință și imoralitatea legăturii dintre biserică și politicieni, pe la spatele poporului prezumat credincios.

Scrisoarea pe care n-a mai primit-o Eugen Ionescu

dosarul-profesorul

Povestea profesorului Ion Nițulescu – un „element dușmănos” față de orânduirea socialistă – și a delatorilor săi, dintre care numai securistul șef mai trăiește azi bine mersi, măncându-și pensia într-o vilă somptuoasă chiar în satul natal al victimei sale

Cum am fost jefuiți în Valparaiso

20180312_112948

Tâlhăriți de bagaje în piața centrală a celui mai vechi port sud-american, Valparaiso, orașul chilian de patrimoniu UNESCO.

Nostalgii maso-comuniste de 1 Mai

steaguri

O frântură dintr-o zi grea, muncitorească, a unui chelner hâtru de la Restaurantul Riviera din Parcul 23 August.

Când Manhattanu era un soi de Ferentari…

Martha-Cooper-Kids

… iar Martha Cooper, prima femeie fotograf de la New York Post. Azi e septuagenară, dar se aleargă cu poliția și grafferii prin Brazilia ca la tinerețe. Și vine la București în 13-15 octombrie la Make a Point