Mama a gătit azi, pentru prima dată, trei prepelițe umplute și înfășurate cu bacon. Când mi le-a arătat crude, așa mici și sfrijite, m-am gândit că e mai mare păcatul că au fost sacrificate, că oricum nu alegi mare lucru din ele. Parcă diseci o broască la biologie. Cam așa a fost senzația și azi, când am mâncat două dintre ele. Totuși gustul n-a fost chiar rău, dat fiind că umplutura conține ficat, pipotă, ciuperci și ceva verdețuri (mărar în principal) și dacă tăvălești un pic copănelele alea subdezvoltate prin niște sos de usturoi cu hrean deja nu te mai gândești că mănânci ceva ce ar fi meritat să mai crească.
Dar dincolo de rețeta – care nu e vreo filosofie – voiam să vă povestesc despre o tradiție în familia noastră, transmisă de la străbunica (cel puțin). Ori de câte ori mâncăm pasăre, doi membri ai familiei rup iadeșul (osul în V din capul pieptului păsării) și se angajează într-un concurs. Nu e greu, ține doar de atenție și memorie. Când se rupe osul (fiecare trage de câte un capăt) unul zice „Iadeș” și celălalt „știu”. Apoi toți își văd de treabă. Totuși, fiecare îl pândește pe celălalt și-i oferă diverse obiecte cu intenția de a-l surprinde. Când cel căruia i se oferă ia obiectul în mână ar trebui să spună „știu”, semn că știe că încă e în concurs. Dacă uită și nu spune, atunci cel care oferă trebuie să îi spună „iadeș” imediat ce ăla pune mâna pe obiect, și astfel câștigă concursul.
Ne-am amintit de asta azi, mâncând prepelițe și amuzându-ne cât de mic e iadeșul de prepeliță. Mama și-a amintit de copilăria ei, cum îl păcălea mamaie pe fratele ei mai mare – Nenea – care se enerva de fiecare dată când pierdea. Și culmea e că pierdea mereu cu același obiect: făcălețul de mămăligă. Mamaie amesteca mămăliga cu el și i-l dădea lui să-l pună undeva. El îl lua neatent și mamaie striga Iadeș. Și în toată casa era o hărmălaie, că iar l-a păcălit făcălețul pe Niculae 🙂
De iadeș sunt legate tot felul de situații și din copilăria mea, când mama mă păcălea, deși când m-am mai mărit am început să mai câștig și eu. Oricum, uneori lăsa să treacă zilele fără să spună nimic sau să-mi ofere nimic în mână, și exact atunci când nu mă mai gândeam la asta, pac, mă trezeam că strigă Iadeeș! Mamă, și ce mă ofticam, și la următorul pui îmi propuneam să fiu mai atentă, însă mă acapara așa de tare chestia asta încât și când nu mai eram în concurs și-mi dădea mama ceva să pun în dulap sau te miri ce ocazie se ivea, mă gândeam înainte să pun mâna pe ce-mi oferea dacă mai suntem în Iadeș sau nu.
Iadeșul și rostirea cuvintelor de la coadă la cap (în special în autobuz sau tren, când mă plictisea drumul) sunt probabil cele mai dragi jocuri pe care le jucam cu mama când eram mică. Nu-mi amintesc de altele mai amuzante și fără vreun cost, doar plăcerea de a-i pune celuilalt mintea sau atenția la contribuție. La voi în familie se juca Iadeșul?
Rețeta de prepelițe umplute
Mama a avut trei bucăți, luate din piață de la o țărancă. Păsările erau curățate, dar aveau în interior ficații și pipotele. Mama le-a scos, le-a tocat și amestecat cu ciuperci, cu niște carne dintr-un căpătâi de cârnat de la Crăciun, mirodenii și mărar, l-a călit un pic în tigaie apoi a îndesat umplutura asta în fundul prepelițelor.
Le-a înfășurat apoi în câteva felii de bacon, le-a pus din nou mirodenii, a turnat niște ulei și vin peste ele și le-a băgat la cuptor. Nu mai mult de jumătate de oră, că nu aveți ce să coaceți la cât de mici sunt arătările.
Le-am mâncat cu sos de usturoi cu hrean și cu murături.
Am avut crescatorie de prepelite, dar nu cred ca am mancat mai mult de 10 bucati in 3 ani. Sunt gustoase intr-adevar, dar cand le vezi asa mici… te lipsesti.
Arata bine in poza! Cand am vazut bacon-ul m-am gandit ca ti-a mai ramas ceva de la Craciun 😀
De la Crăciun au mai rămas niscai cârnați
Habar nu aveam ca exista reguli asa elaborate pt iades. La noi acasa, jocul consta doar in a striga „iades” cat mai repede dupa ce osul era rupt. Castigatorul lua osul (si cred ca-si punea si o dorinta). 🙂
Da, da, si noi jucam iades ! Exact la fel il stiu si eu! :)) Ce vremuri frumoase…:)
Ce ai avut cu saraca prepelita? Cu ce ti-a gresit ea tie? Poate avea si ea familie, nu te-ai gandit? 😀
Prepelita cea mai buna e gatita ca puiul la ceaun. Sau/si in sos de vin. Fara farafastacuri gen. Daca faci un raport al retetei prezentate, reiese cam 5% carne prepelita, restul adaosuri. Daca vrei sa gusti/simti o mancare, nu o asocia cu biscuiti.
Așa-i, niște țărănci, ce vrei…
Din ce piata le-a pescuit? 😀
Delfinului
Noi, la drum lung (in tren, autobuz, caruta, la pas) sau acasa cand se lua curentul si era prea intuneric sa ne mai duelam care face mai repede 1..n fete ale cubului Rubik, jucam FAZAN.
PS. Am inteles eu gresit sau a mai ramas o prepelita nemancata?
Ai înțeles greșit :))
Mulțmesc pt amintire. Jucam același joc cu Tata. N-am câștigat niciodată